1 Sep 2010 
În ţările sănătoase la minte şi la trup, dacă un primar vrea să planteze un pom sau să sădească o floare în zona de protecţie a uneia dintre cele mai importante opere de artă ale umanităţii, înainte de a mişca fie şi un deget se face dezbatere publică. Primarul prezintă în detaliu ce vrea să facă şi de ce, necesitatea şi utilitatea publică a demersului său. La Târgu Jiu, nu. Fără să consulte public pe nimeni, nici Consiliul Local, nici Consiliul Cultural Consultativ, pe absolut nimeni, Florin Cârciumaru a semnat cu Wold Monuments Fund şi cu Fundaţia Infinitul din Statele Unite ale Americii un Memorandum în baza căruia anul viitor, lângă Coloana Infinită, se vor întâmpla nişte lucruri, conform fotografiei de mai sus.
De ce orice român ar trebui să sară în sus
1. Pentru că tot o Fundaţie din Statele Unite ale Americii, condusă de un româno – american, Radu Varia, a ciopârţit Coloana Infinită vreme de un cincinal, în anii ’90. Întâi, pretextând că monumentul nu poate fi restaurat în ţară, s-a dat de ceasul morţii să îl exporte. Apoi, nereuşind, a îngăurit axul central şi mai multe module. Din greşeală, cupa unui excavator a avariat fundaţia. Ulterior, a cerut înlocuirea totală a stâlpului central.
2. Tot sub monitorizarea experţilor din Statele Unite ale Americii, a fost modificată aiuritor structura parcului Coloanei, obstacolându-se traseul iniţiatic către monument, şi au fost amplasate scări (!!!) înaintea Mesei Tăcerii, intervenţii contradictorii cu proiectul original al lui Brâncuşi.
3. Tot Radu Varia s-a zbătut ani în şir să impună un proiect de modificare urbanistică a Târgu Jiului, a cărui cheie nodală era mutarea Bisericii Sfinţii Apostoli de pe Calea Sacră a Artei Moderne. Motivul: ce să caute o biserică ortodoxă pe axa monumentelor, într-o vreme în care România trebuie golită de tot ce e românesc şi îndopată cu Coca Cola, manele turceşti şi telenovele sud-americane? Acum, născătorul proiectului din fotografia de mai sus, tot un româno – american, arhitectul Mihai Radu, şi el preşedinte de Fundaţie, vine şi el cu un plan amplu, ce ar urma să fie aplicat în următorii 30 de ani! Citez de aici: “Mihai Radu ne-a explicat că încă din 1999 a înţeles importanţa creării unei viziuni generale pentru tot ansamblul şi urbanismul oraşului Tg Jiu. Astfel că biroul său de arhitectură a pregătit un proiect de urbanism pentru o dezvoltare pe parcursul a 30 de ani, prin care se arătau care sunt fazele importante de dezvoltare urbanistică în primii 5 ani, în 15 ani şi în 30 de ani”. Oameni buni, aţi văzut vreunul proiectul pe 30 de ani de modificare a Târgu Jiului? Primarul nostru tocmai a semnat, fără să consulte pe absolut nimeni, deşi era obligat legal, demararea primei etape: anul viitor, în 3 luni, ca să nu ne dezmeticim, va răsări lângă Coloană un Centru de interpretare a lui Brâncuşi! Exact ce lipsea Ansamblului, din ce în ce mai sufocat într-un oraş care, sub Cârciumaru, s-a dezvoltat doar împotriva operei esenţiale a lui Brâncuşi, şi nu în consonanţă cu ea. Dincolo de nevoia de a respira a Coloanei – nu întâmplător Brâncuşi a pus-o în acel câmp – este evident că demersul americanilor de finanţare a unui Centru de interpretare Brâncuşi (ceva mai hidos nu am auzit de foarte mult timp!) face parte din programul de dezrădăcinare a lui Bâncuşi şi de îndepărtare a lui de România. Multora nu le pică bine deloc originea românească a patriarhului sculpturii moderne. De unde nevoia de a-l interpreta. Aşa cum până de curând a fost interpretat Eminescu, scos sifilitic, nebun, jegos ş.a.m.d. Mihai Radu şi suita sa îşi asigură contractual dreptul de a monitoriza modul în care se face interpretarea lui Brâncuşi. Tot contractual, spune că dacă va fi mulţumit, după cinci ani donează clădirea oraşului. Trebuie spus că, de mână cu francezii şi aprobaţi de Barbu Brezianu, experţii americani au încetăţenit în cercetarea brâncuşiologică tâmpenia conform căreia Brâncuşi a plecat cam tabula rasa din România, pe aici ar fi lucrat doar mulaje, pentru ca, ajuns la Paris în 1907, să vadă un bloc de marmură şi o daltă şi, la prima mână, fără niciun exerciţiu anterior în ţara de origine, să rezulte Sărutul. Concluzia: Brâncuşi s-a născut ca sculptor în Occident, ca efect al culturii şi civilizaţiei occidentale, în ciuda reminiscenţelor retograde cu care venise din România.
4. Dincolo de aceste aspecte, Mihai Radu a colectat bani fără niciun control, în numele lui Brâncuşi, şi apoi a intermediat un împrumut nerambursabil la Banca Mondială.
Dacă au ceva de spus, Elena Roată, Ion Mocioi, Zenovie Cârlugea, Iulian Cămui, Viorel Gârbaciu, Vasile Vasiescu, Aurel Antonie, Spiridon Popescu, Ion Popescu, Adrian Gorun, Marian Negrescu, Marius Marian Şolea, Ovidiu Popescu, Gheorghe Grigurcu, Eugen Velican, Gheorghe Gorun, Paul Popescu, Mihai Ţopescu, Sorin Călugăriţa, Andra Dumitrescu, Andrei Novac, Doru Strâmbulescu şi alţii să spună sau să tacă aşa cum ne-au obişnuit majoritatea şi până acum.
Cât despre Cârciumaru, nu mai am cuvinte.
Notă: Ştiu foarte bine că anumite instituţii foarte speciale trebuie să lucreze în secret. Totuşi, de la a lucra în secret până la a nu face absolut nimic pentru România pe subiectul de mai sus e cale foarte lungă, ca de la a fi patriot până la a-ţi trăda ţara.
Citeste si...
- Trotea și Ciurel riscă pușcăria pentru Făget
- Masonii l-au încălecat pe Brâncuși, cu aprobare de la Cârciumaru
- Ion S. Băluţă a păgubit Primăria Logreşti cu 2 miliarde
- Cercetarea accidentului tragic de la Roșiuța, tergiversată de autorități
- Stadionul de 6 miliarde de la Baia de Fier, investiție promisă, dar ratată de Mihuțescu
Acesta este intr-adevar un subiect foarte amplu si care ar merita sa fie bine, foarte bine gandit.
Per ansamblu, cred ca a face o dezbatere publica pentru fiecare subiect este putin cam pretentios (in tara in care eu locuiesc acum, nu am auzit vorbindu-se deloc de dezbateri publice – si este una dintre marile tari europene). Exista alte mijloace de a discuta cu cei interesanti un anumit subiect.
Pe de alta parte, este foarte adevarat ca in marile tari europene un astfel de proiect este gandit dezinteresat, sau mai bine zis, este gandit in interesul orasului respectiv. Iar aici sunt de acord cu faptul ca un astfel de centru nu-si are locul in zona respectiva (cel putin nu asa cum apare in imaginea publicata). Iar denumirea centrului este cel putin ciudata. Ma intreb ce turist va fi atras de un Centru de interpretare a lui Brancusi. Dar sunt ferm convinsa ca un turist poate fi cu adevarat atras de un Muzeu Brancusi…care nu exista!
O mai spun odata…daca vrem sa invatam cum se face turismul…atunci cei repsonsabili ar trebui sa faca un stagiu in domeniu in tari precum Franta, Anglia sau Spania. Lucrez in domeniu si afirm linistita ca in aceste tari turismul cultural este o industrie care aduce fonduri!
Noi avem un nume si cateva opere pe care nu stim sa le valorificam.
Il valorifica francezii pentru ca ei stiu ce inseamna acest turism cultural.
Deci, inainte de a demara acest proiect, ar trebui gandit si regandit scopul lui.
Multa bafta!
stiam de faptul (consumat) cu restaurarea coloanei, dar de proiectul cu cladirea nu stiam. bun. acum stim. ce-i de facut?
eu propun sa ne adunam cativa tineri (necorupti) din gorj si sa protestam in fata primariei. in fiecare zi pana cand ne facem auziti la nivel central. si cineva o sa ia o pozitie. eu una m-am saturat de magariile acestui primar, corupt pana in maduva oaselor. chiar nu ii e rusine sa dea ochii cu noi pe strada? de 3 ani de cand m-am intors de la facultate in targu jiu asist la magariile pe care le face, de la rezolvarea problemei cainilor comunitari prin metode salbatice si barbare (pentru care ar trebui judecat de un tribunal international), pana la vinderea orasului si a tuturor spatiilor publice afaceristilor. sa-i fie rusine!!! si sper sa nu aiba ocazia sa dea ochii cu mine vreodata..
bun. eu vreau sa merg sa protestez si ma ofer sa fac eu doua pancarte. mai vine cineva?
ce pretentii putem avea de la un individ fara scrupule,devenit primar prin inconstienta si prostia omului de rand ,care,ptr o mica pomana,este capabil sa-si vanda tara .mi-am dat seama de-a lungul anilor de dupa revolutie ,ca pe noi romanii,ne ispitesc pomenile de moment.atunci cand votam ,nu ne mai intereseaza ca un individ precum carciumaru,un fost subinginer cu studii la petrosani ,fost director comunist ,ptr ce merite ,nu stiu,a ajuns sunt ferm convins,ca prin ceva relatii,mita ,ma rog ,sa ajunga sa obtina titluri academice de dr ing.,.timpul ptr studii de doctorat este altul decat ptr studii gimnaziale sau liceale.vad insa ca multi au avut timp,desi lucreaza mai mult de 8 ore pe zi.crezindu-se un mare doctor in toate cele,chiar si in cultura,aproba toate propunerile aberante ,ale unor indivizi lipsiti de scrupule ,cad vine vorba de bani.firesc,ptr ca acest proiect ,va fi platit,atat ptr constructie cat si ptr proiectare.deci,acolo unde sunt banii la mijloc,se afla marele ctitor ,penibilul primar ,care nu a reusit in toate mandatele sale sa extinda retelele de canalizari,sa solutioneze situatiile penale care-i vizeaza pe supusii sai din primarie.spiritul civic in romania ,lipseste cu desavarsire.dar spiritul civic il are doar omul cu moralitate si ceva cultura.la tg-jiu ,mafia din institutiile statului are prioritate in acoperirea smecheriilor semnate si parafate de carciumaru.
Si eu m am saturat de potlogariile acestui individ fara scrupule ,ales primar de catre pensionarii onesti , usor de impresionat cu mici si bere, de catre concetatenii nostri dim Meteor cu care a facut un pact de neagresiune privind terenurile cotropite, casele construite fara autorizatie si neplata nici unui impozit . Dupa ce va construi acel,, centru de interpretare,, in mod cert va demara turnarea de beton amprentat in jurul coloanei infinitului in asa fel incat sa nu mai vedem ,, verde ,,in fata ochilor. Poate doar,, rosu psd,, Mai idiotule care esti, vorba omologului tau de la sect 5 , BRANCUS NU ARE NEVOIE DE INTERPRETARE. EL ESTE UNIC , CINE AR PUTEA SA L INTERPRETEZE ?
Oare romanul se trezeste la realitate?
si ce e rau mah in asta? daca Udrea noastra nu ne ajuta cu nimc, macar strainii sa faca ceva pt Bracusi
Ma mir cum de nu face Bilciul de Sf. Florin si Elena la Coloana sau Zilele Sticlelor Sparte din muncipiu Tg Jiu la Masa Tacerii sau Zilele Fetelor Boroase la Poarta Sarutului. Pentru la anul propunem organizarea zileor Carciumarilor din Tg Jiu, iar pt. 2010 Ziele Carciumarilor Concediati din Tg Jiu.
Autistul, nu-l mai goniÎi pe
Brâncuşi!
„Cînd am plecat de aici, v-am lăsat
săraci şi proşti, iar cînd am venit v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti !“
…(Constantin Brâncuşi)
PrefaÎă de Marius Marian Şolea
România este întruchiparea
dezinteresului total ca sumă cinică a intereselor individuale, egoiste, dominante
oricăror reguli şi norme de convieÎuire. Pe cât de precipitată şi isterică era
societatea românească la începutul anilor ’90, pe atât de resemnată şi
dezinteresată este aceasta astăzi. Ş în goana fără direcÎie de atunci, şi în încremenirea
de acum libertatea s-a constituit a fi una dintre surse, uneori a fost
teoretizată ca argument al cazuisticii româneşti. În fond, este libertatea de a
ne distruge Îara şi de a comenta cu mijloace moderne demersul. Adică definitiva
dovadă că nu avem vocaÎia libertăÎii… Fugind de percepÎia dramei şi, totodată,
de presiunea psihologică a responsabilităÎii, vom dispărea râzând tocmai de
realităÎile noastre, create şi întreÎinute de unii şi neluate în seamă de
ceilalÎi. În România, interesul public nu există.
Constantin Brâncuşi este
argumentul deplin al iresponsabilităÎii noastre faÎă de noi înşine. Pentru
români nu este atât de grav că nu
înÎeleg mare lucru din estetica proiectului său, posibilitatea ca o capodoperă
să fie valorizată universal fiind de ajuns, pe cât de gravă este această
imunitate continuă, intelectuală şi afectivă, la însăşi gestul de iubire al sculptorului,
făcut faÎă de o comunitate care îi era şi îi este la fel de potrivnică. HobiÎeanul
şi-a înÎeles rostul de român desăvârşit, acea fatalitatea de a dărui cui nu înÎelege
că are nevoie… Din punct de vedere biografic, eroismul lui este acela că,
indiferent de atitudinea semenilor faÎă de el, s-a considerat a fi mereu dator
celor dintre care a venit. Fireşte, o datorie mai mult genetică decât spirituală.
Cel puÎin aşa cred. Transfigurarea noastră nu are însă loc niciodată, în schimb
aceşti oameni, stăpâni ai unor înÎelesuri depline şi definitive, se obligă pe
ei înşişi să spere… În fond, proiecÎia binelui poporului tău, împotriva oricăror evidenÎe, reprezintă
forÎa unui spirit responsabil faÎă de cei pe care îi reprezinÎi, chiar şi când
ei nu doresc acest lucru. Iubirea trebuie să rămână dominantă oricăror dezamăgiri
atunci când raportarea existenÎei şi sensului acesteia sunt corecte, iubire
exercitată întru lucrurile cu adevărat esenÎiale.
Pentru noi, Brâncuşi nu mai este
de mult o mândrie, ci numai o jenă, întreaga dovadă a meschinăriei noastre –
alungarea sa atunci când era tânăr, când nimeni nu-i găsea rostul prin
insalubrul social românesc, când a trebuit să caute prin lume un loc pentru a
putea exista conform criteriilor sale
de viaÎă şi devenire, respingerea
lui când deja devenise „titanul“, „părintele sculpturii moderne“.
GreutăÎilor şi scandalurilor, pe
care le avea mereu la Târgu-Jiu în legătură cu implementarea Ansamblului
Monumental Calea Eroilor (dedicat cui altcuiva decât eroilor gorjeni, căzuÎi
pentru Îară în Primul Război Mondial), nu le-a răspuns decât cu o distinsă absenÎă
atunci când, la 27 octombrie 1938, după trei ani de scandaluri, s-a sărbătorit,
cu mare şi ipocrit fast, inaugurarea… El, identitatea devenită de-a pururi
prezentă în cei pe care i-a iubit fără posibilitatea altei opÎiuni, a ales să
lipsească de la sărbătoarea impură. Dacă acest Constantin nu ar fi fost un bun
receptor al eternului feminin, în general vorbind dar şi contemporan lui, nu am
fi avut astăzi nici măcar capodopera de la Târgu-Jiu, costurile fiind asigurate
salvator, după un lung şir de eşecuri, de Liga NaÎională a Femeilor Gorjene,
condusă aprig de Aretia Tătărăscu.
La 1 august 1951, Academia Română
a refuzat dispoziÎia testamentară prin care Brâncuşi ne dăruia lucrările din
atelierul său parizian. Repararea unei potenÎiale „regretabile erori“ n-a mai
venit. După un an, frânt în ceea ce are natural mai trainic un om, identitatea,
a renunÎat la cetăÎenia română, primind-o, un an mai târziu, pe cea a statului
francez. Apoi, sentimentalul bătrân şi-a modificat testamentul, donând FranÎei
adoptive atelierul şi tot ceea ce conÎinea acesta, lucruri mărunte, cu precădere
din lemn, piatră şi bronz, pe care românii le consideră deşertăciuni în goana
lor prin veşnicie după esenÎial.
Înainte să moară, Constantin a
mai mărturisit o dată, previzibil şi totodată zadarnic pentru România, amărăciunea
de a nu putea să fie îngropat în pământul neamului său, lângă fiinÎa cea mai
dragă lui, mama.
La 7 martie 1951, Sfatul Popular
al Oraşului Târgu-Jiu trimisese o adresă Departamentului Gospodăriei Comunale şi
Industriei Locale (Ministerului Afacerilor Interne la acea vreme) prin care se
cerea aprobare pentru demolarea Coloanei. În acest document, opera lui Brâncuşi
este numită „o coloană metalică introdusă în fundament de beton fără nici o
estetică“. „}inând seama că această Coloană, prin materialele rezultate din
demolarea ei, ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate ale
oraşului, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei“, se preciza în
adresa trimisă de Sfatul Popular Târgu-Jiu… După numai doi ani, consecvenÎa,
care l-a impus ireversibil pe Brâncuşi ca argument al mediocrităÎii şi
dobitociei noastre, loveşte din nou – încercarea, impardonabilă şi deloc justificabilă
în context istoric, dar absolut reprezentativă, de a doborî Columna la pământ,
motivele Îinånd numai de străfundurile noastre teluric-psihotice: primul
secretar, Constantin Babalâc, a chemat un imbecil local, Tănasie Lolescu, în
viaÎă încă, dându-i dispoziÎie să demoleze Coloana. Au folosit un proaspăt
model de tractor românesc, mândrie a industriei din epocă. „Am tras, dar lanÎurile
s-au rupt“, povesteşte fostul secretar tractoristo-comunist. LanÎurile au fost
refăcute şi au purces la o nouă încercare. „Am zis să le legăm mai sus, la o înălÎime
de doi metri. Ne-am urcat pe cabina tractorului şi le-am legat mai sus.
Tractorul a început din nou să tragă, dar s-a ridicat cu partea din spate. Nu
s-a putut face nimic pentru că era bine înfiptă în pământ“, declara tovarăşul Tănasie
Lolescu la peste o jumătate de secol de la experienÎa sa politic-intelectuală.
La începutul anilor ’70 a urmat
falsificarea casei memoriale, casă construită la presiunea turismului
cultural dinspre Occident, atunci
când, deşi am început să ne tremurăm guşile în discursuri autohtoniste despre
el, ne era ruşine să arătam străinilor modestia sa materială, preferând mai
degrabă să amplasăm la HobiÎa o casă arătoasă, de muzeu, cumpărată dintr-o
comună învecinată de la proprietarul Calistrat Blendea. Am preferat şi atunci
minciuna la nivel de stat, în loc să o conservăm şi să o punem în valoare pe
aceea care mai rămăsese, în urma unei strămutări, din casa bătrânească,
originală.
În 2001, an declarat de UNESCO şi
receptat ca atare de autorităÎile contemporane a fi „Anul Constantin Brâncuşi“,
această casă autentică, foarte puÎin modificată în urma împărÎirii averii între
fraÎii lui Constantin, adăpostea orătăniile unuia dintre strănepoÎii de soră ai
sculptorului. Totodată, în interiorul ruinei fiinÎa o afumătoare şi o magazie
de lemne, cu deplina complicitate a autorităÎilor centrale şi locale. Nici măcar
în mileniul al treilea nu dorea nimeni să oficializeze adevărul! Un adevăr
cunoscut, de altfel, atât de vremelnicii diriguitori (scuză românească,
depozitară a unei consistente duioşii), cât şi de sătenii neaoşi. A trebuit,
după ce în prealabil epuizasem toate variantele statului român, să inventez un
scandal pentru a obliga statul român, liber şi democrat, să recunoască oficial
că respectiva casă este cea originală, fiind clasată astfel, ca obiect de
patrimoniu naÎional. De atunci şi până acum a trecut aproape un deceniu, această
construcÎie, dezmembrată de cel care a trebuit să o cumpere şi confiscată
abuziv de autorităÎile comunale, putrezeşte fără nici un fel de protecÎie,
intrând, an de an, în pământ.
Sutele de mizerii, care de peste
10 ani asaltează „piaÎa“ de artă din România (fără ca PoliÎia, Parchetul sau alte
caricaturi de instituÎii să intervină) pentru a fi impuse ca piese Brâncuşi,
numite la grămadă „tezaur“, ai căror proprietari reuşesc să iniÎieze aşa-zise
dezbateri culturale în chiar revistele Academiei Române de astăzi, academicieni,
scriitori şi sculptori vânduÎi, care scriu atestate şi expertizări în grup,
deja nu mai sunt o latură exotică a brâncuşiologiei româneşti, sunt însăşi
parte a cercetării ştiinÎifice, firesc polemice…
NesimÎirea, infantilismul şi
dizabilităÎile psihice ale celor care au de administrat Complexul sculptural de
la Târgu-Jiu, arborii seculari din Parcul Municipal al oraşului căzând şi sfărâmând
clepsidrele de pe Aleea Scaunelor cu ocazia concursului „Cel mai bun drujbist
din Gorj“, piese ale Mesei Tăcerii aruncate în Jiu, noroi adus din SUA, gândit
a fi paviment ecologic, modificările structurale ale Ansamblului, schimbarea
desenului aleilor, adăugarea unor trepte pe Calea Eroilor, pe porÎiunile înclinate,
pentru a nu o lua nămolul de pătlagină la vale, fungii şi ciupercile crescute
pe acele pietre, favorizate de noroiul venetic în contact cu ploaia indigenă, propunerile
unei directoare de a face la Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi“
din Târgu-Jiu produse de patiserie în forma celor trei capodopere pentru
atragerea turiştilor, cârciuma actuală, „Doina Gorjului“, amplasată la nici 20
de metri de Calea Eroilor, cărora li se adaugă afacerile comice şi nebuneşti
ale ministerului culturii atunci când acesta mai inventează nişte proiecte de
milioane de euro pentru punerea în valoare a respectivului Ansamblu, au devenit
previzibile fapte culturale, gândite şi executate din bani publici pentru
binele public. Nu mai interesează pe nimeni nimic, se poate întâmpla orice! De
mult am înÎeles dezintegrarea noastră, atât cauzele cât şi urmarea.
Practic, împotriva vreunui merit
obiectiv, identitatea acelui spaÎiu de la Târgu-Jiu a devenit identitatea lui
Brâncuşi. În rest, oraşul nu se deosebeşte cu nimic de oricare alt târg
medieval, ridicat ulterior, dintre mugete şi aldămaşuri, pe straturile de cărbune
din apropiere.
Deşi oraşul Târgu-Jiu este acum o
citadelă stelară, noi mergem prin ea tot târându-ne.
La noi, Brâncuşi este pretextul
hoÎiilor de tot felul şi prilejul de a le permite nebunilor să fie utili societăÎii.
Eu nu cred că românii, acest popor de descurcăreÎi, vor putea să stea vreodată
la masa lui Brâncuşi…
Marius Marian Şolea
Cu stima Marius Marian Solea….
Noi comentam degeaba pe web pentru ca primaru doar intra, citeste si rade de noi. Ar trebuii stabilita o intalnire cu el in centru, chiar in acel “magnific” amfiteatru din centru, sau in alt loc si discutat asa cum trebuie. Cel putin asta e parerea mea.
Trebuie doar sa preia cineva initiativa si fac pariu ca se gasesc voluntari
Iar stam si ne uitam ca boii la revolutia care a fost facuta de 400 de oameni….stam si vedem cum se intampla apoi iar avem subiect nou pentru a ne plange….sau pleca din tara…hai sa STAM!