Săvoiu cere ministrului Economiei să revoce Consiliul de Supraveghere al CEO

”SCRISOARE DESCHISĂ

cu privire la muşamalizarea de către Consiliul de Supraveghere

    al Complexului Energetic Oltenia, a conflictului de interese

în formă penală, în care se află

managerul ”privat” şi ”apolitic” Laurenţiu Ciurel

 

În data de 28 noiembrie a.c., am înaintat către Primul-ministru, Ministerul Economiei,  Departamentul pentru Energie, Fondul Proprietatea și Consiliul de Supraveghere al C.E. Oltenia, petiții în legătură cu conflictul de interese în formă penală în care se află managerul ”privat” și ”apolitic” Laurențiu Ciurel, întrucât în perioadele în care a condus C.E. Rovinari și C.E. Oltenia au fost atribuite contracte de sute de miliarde de lei vechi către S.C. ADUMIT COMPANY S.R.L. și S.C. ȘTEFI COMPANY S.R.L., firme deținute de Niculescu Adrian Theodor și Ștefuți Dumitru, doi dintre angajatorii fostului vicepreședinte PSD Gorj, în perioada 2010 – 2011.

Până în prezent nu am primit niciun răspuns. Ieri, însă, pe site-ul C.E. Oltenia a fost postat un comunicat al Consiliului de Supraveghere, cu un conținut contradictoriu și care dovedește mușamalizarea și tăinuirea de către acest for a conflictului de interese în formă penală în care se află Laurențiu Ciurel.

Astfel, cu toate că Laurențiu Ciurel nu a fost acuzat și nu am cerut să se verifice dacă a atribuit contracte către firma la care a fost angajat, respectiv S.C. KATAL CONSTRUCT S.R.L., Consiliul de Supraveghere a controlat doar acest aspect, ignorând să verifice contractele acordate celorlalte firme ale foștilor săi angajatori Niculescu Adrian Theodor și Ștefuți Dumitru, în legătură cu care au apărut probe indubitabile în presă, care-l incriminează penal pe Laurențiu Ciurel.

Așadar, Consiliul de Supraveghere anunță public că Laurențiu Ciurel este nevinovat, prevalându-se de verificarea unor acuzații ce nu i-au fost aduse de nimeni, niciodată.

Mai mult decât atât, în cuprinsul documentului oficial postat pe site-ul C.E. Oltenia, se arată inițial că Laurențiu Ciurel ”nu s-a aflat în relații de muncă (…) cu niciuna dintre persoanele menționate în articolele de presă care au sugerat acest aspect”. Adică, Laurențiu Ciurel n-a lucrat la S.C. KATAL CONSTRUCT S.R.L.

În același comunicat, câteva rânduri mai jos, se arată că ”domnul Ciurel a fost angajat pentru o perioadă scurtă de timp la S.C. KATAL CONSTRUCT S.R.L.”

Este intolerabilă maniera în care Consiliul de Supraveghere al C.E. Oltenia înțelege să se achite de obligațiile legale ce revin acestui for, în conformitate cu prevederile O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Relevant este, în context, că președintele Consiliului de Supraveghere, domnul Gabriel Dumitrașcu, a încasat în ultimul an, conform propriilor declarații de avere și de interese, circa 5 miliarde lei vechi, bani publici.

Dată fiind mușamalizarea conflictului de interese în formă penală în care se află Laurențiu Ciurel, prin această scrisoare deschisă îi solicit public Ministrului Economiei, domnul Constantin Niță, următoarele:

1.Revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere al C.E. Oltenia, în conformitate cu obligațiile sale legale prevăzute de O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

2.Delegarea urgentă a corpului de control al Ministerului Economiei, pentru a documenta conflictul de interese în formă penală în care se află Laurențiu Ciurel, și pentru sesizarea ulterioară a organelor judiciare.

În încheiere, protestez față de tentativa grosieră de manipulare la care a recurs Consiliul de Supraveghere, în încercarea de a masca faptele penale săvârșite de Laurențiu Ciurel.

Vă mulțumesc.

12 decembrie 2014

Vicepreședinte PNL Gorj,

Ion SĂVOIU”