În judeţul lui „las’, că merge şi-aşa”, Marian Negrescu şi Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” îşi văd de drum, neatinşi de moravurile locului, într-o insulă a profesionalismului şi a excelenţei. De vineri, timp de 11 zile, în cadrul Zilelor Elvira Godeanu, la Târgu Jiu avem şansa de a urmări mari actori români, în reprezentaţii teatrale de excepţie. Asta pentru că, în aceste zile, managerul cultural Marian Negrescu se îngrijeşte, deja, de ediţia de anul viitor. Un ciudat, un nepriceput în a  pune la cale lucruri de mântuială, aşa, ca pe la noi. L-am întrebat despre festivalul care debutează mâine, despre cum a reuşit să dezvolte un teatru de elită paralel cu un oraş care se sluţeşte în fiecare zi, şi îl alungă pe Brâncuşi din sine, despre cum şi cât comunică teatrul cu cetatea.

La a câta ediţie au ajuns Zilele Elvira Godeanu?

Vorbim despre ediţia  cu numărul zece, jubiliară. De zece ani muncim să facem povestea asta să devină un brand, şi se pare că am şi reuşit, având în vedere afluenţa de public pe care o constatăm cu fiecare prilej. Anul trecut, în două zile s-a vândut totul, anul acesta la unele spectacole, tot aşa, în două zile s-au vândut biletele, la restul mai sunt doar câteva. Un festival naţional de teatru presupune douăsprezece zile de teatru nonstop, iar faptul că toate aceste zile se vând şi oamenii vin – practic fac aşa un fel de cură de teatru – spune mult.

Aţi ales piese de excepţie, una şi una…

Da, vor fi aproape toate genurile de teatru, de la musical la comedie englezească, de la clasici, cum e Gogol, la un alt clasic, Carlo Goldoni, spectacol în aer liber, făcut de Teatrul Masca, cu pantomimă albă, iarăşi un gen foarte special, recitaluri de mari actori, vorbim aici de recitalul doamnelor Olga Tudorache şi Tamara Creţulescu, o piesă premiată de Fundaţia Principesa Margareta, vorbim despre Mimi Brănescu, cu „Acasă la tata”, spectacolul Teatrului Act, care a avut premiera acum o lună, deci un spectacol absolut proaspăt, muţi bucureşteni nu l-au văzut, dar îl văd cei de la Târgu Jiu.

Cronologic, avem „Bloch Bach”, un spectacol de teatru – dans, cu Răzvan Mazilu, cu CRBL şi Emilia Dobrin pe partea recitativă, un spectacol  premiat la nivel internaţional, e prima oară când Răzvan Mazilu ajunge la Târgu Jiu şi ne bucurăm că o face în acest festival, practic ei deschid în data de 07 mai, cu un spectacol pe care chiar îl recomand, după aceea, duminică, un concert extraordinar Daniela Vlădescu & Bianca Ionescu, prim-soliste ale operei şi operetei de la Bucureşti. De ce acest spectacol? În fiecare an am inclus un spectacol care se apropie, cumva, de teatru. În felul acesta, am avut anul trecut Grigore Leşe, cu acel spectacol special de ritualuri, care  a prins atât de bine la public. După aceea, vorbim despre un spectacol al Teatrului de Comedie răs-premiat anul trecut, vorbim de „Revizorul”, în regia lui Horaţiu Mălăele, cu Horaţiu Mălăele în rolul lui Hlestacov şi cu un rol absolut fabulos, în „primarul”, al lui George Mihăiţă, nu mai vorbim de Virginia Mirea, care face un rol senzaţional. După aceea vorbim despre Teatrul Metropolis, un teatru tânăr, care ne oferă spectacolul „Peşte cu mazăre”, în regia doamnei Olga Tudorache, un recital Olga Tudorache & Tamara Creţulescu. Paranteză: pe 13 mai oferim, ca în fiecare an, acel premiu naţional, anul acesta este rândul doamnei Olga Tudorache. Pe 15 mai îl avem pe Marcel Iureş, cu un spectacol extraordinar, „Acasă la tata”. Iureş ne-a făcut şi o declaraţie de dragoste, spunând că deşi filmează 100 de zile pe an pentru HBO, nu putea lipsi de la Zilele Elvira Godeanu. Apoi, pe data de 17 mai, Carlo Goldoni, cu „Slugă la doi stăpâni”, într-o viziune specială a lui Mihai Mălaimare, spectacol de interior. Pe 18, un spectacol special de pantomimă albă, în Piaţa Prefecturii, Mihai Mălaimare cu toată trupa lui. La acestea se adaugă spectacolele noastre de succes, „Bigamul” şi „Me and my girl”.

Mi se pare de-a dreptul incredibil, nefiresc pentru Târgu Jiu, având în vedere ce se întâmplă aici în alte instituţii de cultură, nemaipunând la socoteală criza economică…

Se pot face evenimente. Noi lucrăm acum pentru ediţia următoare. Dacă nu faci proiectul cu un an înainte, nu se poate lucra altfel. Suntem o instituţie profesionistă de spectacole şi ne respectăm. De exemplu, stagiunea 2010 – 2011, care va începe la toamnă, este deja bătută în cuie. De aceea  ne gândim cum va arăta gala de anul viitor. Este singurul secret.

Cât costă în acest an Zilele Elvira Godeanu?

Mult mai ieftin decât anul trecut. I-am rugat pe colegii de la Bucureşti şi s-au limitat la nişte sume absolut normale. Anul trecut a costat un miliard două sute, anul acesta un miliard în total, însemnând şi cazări, şi onorarii, şi tot – tot – tot.

Destul de puţin.

Da, am fot sprijiniţi şi de sponsorii noştri tradiţionali, pe aceste manifestări: Astra Asigurări, Artego Târgu Jiu şi Complexele Energetice.

Având în vedere că aţi creat aici un teatru de la zero, incluzând clădirea, unde am fi fost acum dacă aveam un Marian Negrescu la Centrul Brâncuşi sau la Ansamblul Doina Gorjului?

Am tot repetat: câtă vreme noi nu ne ocupăm decât de parastasele lui Brâncuşi, nu o să vindem niciodată nimic. Bâncuşi trebuie pus la treabă. Asta ar însemna o investiţie minimă, dar şi de timp, a cuiva, care să facă un concurs de proiecte naţionale pentru Brâncuşi. E totalmente greşit să căutăm un om de la Târgu Jiu. Dacă omul ăla vine de la Iaşi sau de la Oradea, nu mă interesează. Acel proiect naţional poate să-l câştige oricine.  Pasul doi, esenţial: o colaborare directă cu Ministerul Afacerilor Externe. Sunt un milion de ataşaţi culturali care nu fac nimic pe-acolo. Ăia trebuie puşi la treabă. Dacă iei ca partener Ministerul Afacerilor Externe, prin toate reprezentanţele diplomatice ale României se poate proiecta la nivel internaţional un program Brâncuşi. Trei: avem artişti de toate felurile, ai de unde alege, îi plăteşti ca să fie promotori ai imaginii lui Brâncuşi şi a oraşului în marile metropole ale lumii.

V- a întrebat vreodată vreuna din autorităţile locale ce ar trebui făcut cu Brâncuşi, cu această povară care le apasă?

La modul generic, da. Fac parte din acel consilu cultural consultativ, da nu mă laud cu o prezenţă deosebită. Ca să mă prezint la şedinţele acestui organism, mi-ar trebui să primesc o tematică. Sunt un profesionist. Treuie să ştiu despre ce vorbesc.

Constat că aici planează, totuşi, un blestem asupra lui Bâncuşi. Aţi reuşit în parteneriat cu Florin Cârciumaru, cu această primărie, să faceţi un lucru extraordinar, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu…

Da, am reuşit un lucru excepţional, dacă un teatru care nu are decât 17 ani adună, în cifre seci, aproape 36000 de spectatori pe an, dacă are 176 de spectacole plus un festival naţional de teatru, la toate aceste manifestări sălile fiind pline. Nota bene: în marile oraşe, cu teatre cu tradiţie, dusul la teatru se moşteneşte în familie. Plecând de la nimic, am ajuns la aceste cifre.

De ce o persoană potrivită, căreia i s-ar încredinţa Brâncuşi la Târgu Jiu, n-ar reuşi acelaşi lucru? E un blestem, ce se întâmplă? Brâncuşi nu face decât să învrăjbească gorjenii unii împotriva altora, de ani şi ani de zile.

Esenţial este curajul. Colegii mei de la Craiova, când am venit aici, mi-au spus că nu sunt normal la cap, că nu îmi va da nimeni bani să fac un teatru. E nevoie de curaj şi de un proiect. Eu sunt unul dintre managerii care aparţin de Primăria Târgu Jiu, dar mă duc colo doar de cinci – şase ori pe an. Eu am un buget, o listă de manifestări defalcată pe luni şi zile, de care mă ţin. Eu nu mă duc la operative, la nimic, dar stau douăsprezece ore pe zi aici. Dacă cineva de la primărie vrea să verifice, va constata că respect în detaliu programul anual. Primăria nu are ce să îmi reproşeze câtă vreme umplu sălile. E scopul vieţii mele, şi – doi – să nu fac rabat de la calitate.

Comunică teatrul cu oraşul altfel decât prin sala aceasta? Îşi merită oraşul teatrul?

Comunicăm în primul rând prin intermediul presei. Apoi, comunicăm prin şcoli şi prin universitate. Grupul nostru ţintă sunt tinerii. Oraşul îşi merită teatrul pentru că oraşul îmi dă bani.  Eu nu spun că primăria îmi dă bani. Omul plăteşte impozitul la primărie, o parte din bani vin la mine, îi bag în producţie, fac un spectaol şi i-l întorc. Puteam să pun preţurile mai mari… În 2009 am făcut planul 135 la sută, nemărind preţul la bilete. Nu treuie să respectăm toţi Constiuţia? Acolo scrie că orice român are garantat accesul la cultură. Cum am tradus asta? Am luat de la Direcţia de Statistică venitul mediu şi am stabilit acel preţ care să-i permită omului de rând să aibă acces la cultură. Apoi, am creat abonamente pentru şomeri. Lucrurile acestea se fac cu matematică, altfel nu se poate.

Aţi fi putut să faceţi teatru sub semnul lui „merge şi-aşa!”, dar aţi creat aici o insulă de altceva, neatinsă de moravurile locului, care se dezvoltă paralel cu oraşul ce se sluţeşte  cu fiecare zi – uitaţi-vă la inima lui, la centrul „modernizat” împotriva Căii Sacre a artei moderne, împotriva lui Brâncuşi…

Nu se poate altfel.  Vedeţi, noi facem o meserie în care ăla mă pune să intru de zece ori pe o uşă fără să spun un cuvânt. Şi fac asta! De ce? Pentru că nu merge oricum, pentru că merge numai aşa cum zice el! Nu ne putem fura căciula. Ne impunem singuri standardele de performanţă. Coada reformei, în 2014, ne va atinge şi pe noi. Atunci, în sfârşit, ne vom pierde subvenţia. Normele europene înlocuiesc subvenţia cu legea sponsorizării, legată de instituţiile profesioniste de spectacole. Eu sunt pregătit, abia aştept să îmi pierd subvenţia. Atunci voi face tot ce fac şi acum. Am renunţat să mă plâng că avem salarii mizerabile. Nu de asta vin la teatru, ci pentru că helicobacterul meu este histrionul care îmi face pe-aici prin stomac chestia asta şi îmi place să mă aplaude două sute de oameni în fiecare seară. Sunt convins că la momentul în care ne vom pierde subvenţia voi ajunge să câştig în ţara mea exact la valoarea muncii mele.

Ultima întrebare: care dintre oamenii politici vin la teatru?

La spectacole vin domnul Călinoiu, domnul vice Sanda, domnul Antonie e nelipsit, domnul subprefect Romanescu, domnul primar Cârciumaru, domnul consilier Câlniceanu, care vine nonstop, domnul Florescu, domnul Bejat, şi – foarte important – toţi îşi cumpără bilete.

Gorjul se bănuieşte a fi într-o ceaţă vestică

Cum vezi tu de la Bucureşti, ca gorjean, partea aceasta de ţară – cu oameni, locuri şi autorităţi?

Mă simt măgulit de faptul că încă de la început deconspiri cititorilor tăi identitatea gorjenească, sporind în acest fel potenţiala mea competenţă în acest spaţiu de civilizaţie socială virgină, care este Gorjul. Pe de o parte, de la Bucureşti Gorjul nu se vede, dar se bănuieşte a fi undeva, într-o ceaţă vestică. Pe de altă parte, chiar şi în general vorbind, când vreau să cunosc ceva, indiferent de natura subiectului, fac tot posibilul să mă situez înăuntrul lucrurilor, nu-mi permit puncte de vedere din afară. În cazul de faţă, nici măcar nu se pune această problemă, Gorjul mă conţine şi eu, la rândul meu, conţin Gorjul. Iubesc această zonă, dar iubirea mea este una suferindă, ca pentru cineva care poartă un greu handicap. Dezastrul politic şi instituţional al acestui judeţ mi-a determinat, şi apoi accentuat, acest afect. De vreo şaptesprezece ani, de când mă uit înspre Gorj, nu am constatat vreo ameliorare. Nici politică, nici culturală, nici măcar economică, dacă doresc neapărat să mă sincronizez cu priorităţile prezentului… Pentru mine este un adevărat disconfort să aparţin definitiv şi asumat unei zone care în 20 de ani de stat de drept nu a reuşit să impună nici măcar un om politic la nivel naţional. Nu există în momentul de faţă un bărbat care să provoace admiraţie în masa electorală sau/şi să aibă credibilitate pentru media românească, adică nici măcar la acest capitol frivol nu existăm. Marea majoritate – tot felul de conjuncturali agramaţi, frustraţi intelectual şi cultural, posedaţi de reprezentări primare şi extrem de agresivi atunci când constată că sunt descoperiţi în micimea lor. Mai este un lucru, ca o mare povară pentru mine, nu ştiu pe cine să aduc să le vorbească pentru a-i face să înţeleagă că salvarea lor ca oameni şi, până la urmă, ca vieţi desfăşurate într-o comunitate, nu constă în camuflare, în minciună şi în tot felul de imposturi obţinute (didactice, sociale etc.), ci numai în producerea binelui, în dobândirea unei compensaţii a potenţialului lor dezastruos. În Târgu-Jiu, am căutat mereu oameni în care să-mi odihnesc amărăciunea locului. Şi, uite, aş vrea acum să-ţi fac portretul ideal al omului politic din Gorj, adică să fiu un Franckenstein de Corşor, pentru ca tu să înţelegi ceea ce aş fi vrut eu să aflu acasă: omul politic din Gorj ar trebui să aibă claritatea şi precizia lui Eugen Velican, autoritatea lui Titu Rădoi, fidelitatea faţă de propria identitate a lui Gheorghe Gorun, capacitatea de comunicare a lui Valentin Popa, bunul simţ şi timiditatea lui Gheorghe Novac, inteligenţa socială a lui Nicolae Mischie, vocaţia de gazdă a lui Viorel Gârbaciu, prietenia şi gustul lui Laurenţiu Butnaru, inima lui Ion Şoldea, consecvenţa lui Nicolae Diaconu, cuvântul şi punctualitatea lui Valentin Taşcu, solicitudinea lui Ovidiu Popescu, sensibilitatea lui Gheorghe Grigurcu, capacitatea imaginativă a lui Ion Popescu, detaşarea de orice problemă a tatălui meu şi preţiozitatea şi freza lui Ion Cepoi. Monstrul meu, omul politic de Gorj, ar fi unul aprig şi blând, tenace şi extrem de iubitor de adevăr, pentru că adevărul, în viziunea mea, nu poate exista decât ca bun public.
Frumuseţea locurilor este determinată şi de frumuseţea oamenilor care le locuiesc, niciodată invers.

La Târgu Jiu nu am avut niciodată loc

De ce te-ai stabilit  în Bucureşti?

Pentru că la Târgu-Jiu nu am avut niciodată loc. De fiecare dată au fost două-trei persoane care s-au opus. Politicieni, chiar şi unii scriitori din zonă. Numai Nicolae Diaconu de câte ori nu a umblat pentru mine pe holurile Prefecturii şi prin biroul domnului Cârciumaru… Şi cu voia, şi fără voia mea. Cunosc în detaliu atât fiecare încercare de integrare a mea în spaţiul gorjenesc, cât şi reacţiile isterice care i-au urmat. Cauzele sunt multiple şi n-aş dori să umplu spaţiul tău, virtual, cu analize psihologice. Nici măcar nu am avut conflicte cu ei, cel puţin până acum. Nu pot decât să bănuiesc că au ei o intuiţie în ceea ce mă priveşte şi atunci se opun, de aia au şi fost aleşi de gorjeni, să le producă binele, iar absenţa mea în Gorj stabileşte premisele acestui bine public. Nu mă simt foarte rău, am înaintaşi iluştri. Nu sunt supărat deloc, doar răutăcios: nu am iniţiativa de a le spune o serie întreagă de lucruri care ar trebui să fie făcute pentru ca zona asta să existe ca obiectiv turistic, cel puţin din punct de vedere cultural. Îi las în izolarea pe care o preferă, să stea câteva zeci de ani aşa, să îmbătrânească în răutatea şi meschinăria lor. Deja au trecut două decenii fără nici un folos pentru Gorj. Fireşte, de asta nu mai pot ei… Eu pot fi de acord şi cu această indolenţă a lor. Este posibil să nu îi iubesc de ajuns, dar atât timp cât nimeni nu m-a întrebat nimic, nici mie nu mi-a făcut plăcere să le explic. În plus, nu am întrezărit niciodată că ar vrea cineva să iasă din noroiul acela. Instituţiile de cultură ale Gorjului sunt adevărate aşezăminte de asistenţă socială, azile în care ajung toţi inapţii locali. Excepţia este Biblioteca Judeţeană, care face şi ea ce şi cu cine poate, conform unui calendar cultural. În instituţiile de cultură din Gorj, coordonate de mediul politic, până acum se cultiva impostura. În prezent, s-a ajuns la un cu totul alt stadiu: se cultivă nimicul! Sunt absolut iresponsabili, dar referitor la acest mărunt aspect voi argumenta cu alt prilej, voi pregăti alături de Florin Chilian un amplu proiect al demascării dezastrului Brâncuşi de la Târgu-Jiu.
Fireşte, Gorjul îmi place mai mult ca loc în care să trăiesc, dar nu în orice condiţii. Îmi plac libertatea, inteligenţa şi nu vreau să fiu nevoit să mă înhăitez cu toţi tâmpiţii. Măcar atât aş fi dorit să constat la Târgu-Jiu: existenţa unor hoţi inteligenţi. La Gorj se fură comic, aşa-zisele investiţii/achiziţii/invenţii sunt de toată jena. E acelaşi stil componistic cu cel al lui Adrian Minune, măscăriciul apatic de la Ministerul Culturii.
Vin la Târgu-Jiu frecvent, de cele mai multe ori ajung direct pe terenul de fotbal din faţa stadionului, deci nu se poate spune că vin numai formal. Pentru mine, Bucureştiul nu e decât un loc geografic. În schimb, dacă m-ai fi întrebat despre Iaşi…
Cu excepţia celor lăsaţi de familiile lor acolo, capitala este o aglomerare de alpinişti stabiliţi în Câmpia Română, un El Dorado în care eficientizarea propriilor defecte pare mai performantă economic. Mai mult decât oricare alt oraş al României, Bucureştiul este locul în care fiecare avem ceva de vândut şi, subsidiar, ceva de cumpărat. Din punctul meu de vedere, zeii nu trec prin Bucureşti. Mulţi îl văd ca fiind o aşezare frumoasă, am deja nouă ani de când stau aici şi nu înţeleg de ce. Singurul avantaj al acestui oraş este acela că, fiind atât de mare, îţi poţi alege oamenii cu care să te întâlneşti. În Târgu-Jiu, pe două străzi, nu am acest minim confort.

Pe Cârciumaru, aşa l-a făcut mama lui…

Spui că nu te-a întrebat niciodată nimeni ce ar trebui făcut aici… Te întreb: prin ce minune l-ar putea cineva convinge pe Florin Cârciumaru că administrează de atâţia ani Târgu Jiul, cel mai oraş dintre toate oraşele lumii, cum spunea Vasile Vasiescu, şi nu Târgu Cărbuneştiul, că ar trebui să nu se înconjoare de sinecuri şi la Centrul Brâncuşi, că Nicolae Diaconu nu a gândit aşa acea instituţie, că rostul ei nu e să organizeze pelerinaje la mormântul sculptorului, la Paris…

Nicolae Diaconu era un om responsabil, nu un pişcotar. El a făcut toate eforturile pentru un centru de studii, o bibliotecă, o catedră Brâncuşi. Al bătrân al meu, străbunicul, atunci când era dezamăgit de cineva şi nici nu întrevedea vreo schimbare, spunea ca pentru sine: „De, dacă aşa l-a făcut mama lui!…” Deci, dacă aşa crede domnul primar că trebuie procedat, nu are nimeni ce să mai facă, dacă aşa consideră domnia sa că este bine… Pensionarii oraşului, această inepuizabilă sursă sociologică a democraţiei din Târgu-Jiu, constată viril electoral că este o administraţie bună. Au mici, artificii, table de şah, cişmele, ajutoare şi întâlniri lunare, cum să nu le crească speranţa de viaţă?! Numai că dezvoltarea istorică a unui oraş se face cu vizionarism, nu cu fluturaşe, nici cu carneţele de impresii din Piaţa Mică şi nici cu măturători matinali.
Ştii când mi-am dat eu seama că domnul primar este un foarte fin cunoscător al psihologiei maselor? Cu ocazia unui episod „Zilele oraşului”: tarabele, grătarele şi mesele erau dispuse pe strada din faţa Primăriei, iar toaletele ecologice, lipite de zidul instituţiei, dinspre nord. Gorjenii, sub presiunea momentului sărbătoresc şi profund emoţionaţi de nivelul de trai se uşurau direct pe zidul Primăriei, toaletele fiind ori ocupate, ori foarte riscante din cauza întunericului. Atunci mi-am dat seama de jocul psihologic extrem de subtil al domnului Cârciumaru. Cum să nu te voteze târgu-jianul, dacă îi oferi regulat posibilitatea să-ţi marcheze teritoriul, unde tu eşti doar un vremelnic reprezentat?! Orice tip de refulare devine ridicol în faţa acestei tehnici de detensionare a maselor.
Revin la of-urile tale… Totuşi, tu crezi că oamenii aceştia nu au momentele lor de sinceritate, că nu simt timpul trecând zadarnic prin conştiinţele lor? Eu cred că omul încă există în toţi aceşti domni. O fi atât de multă muncă, încât nici nu le mai vine să se mai apuce… Am cunoscut şi eu această senzaţie, dar nu m-a ţinut 20 de ani. Şi dacă, să zicem, chiar ar dori cineva să mişte căruţa de la Târgu-Jiu, crezi că ar avea cu cine? Sau i-ar asigura cineva deja indispensabila politic popularitate? Din contră, lucrurile cu adevărat corecte nu aduc simpatie, iar binele se face NUMAI cu jertfă, restul este păcăleală.
Pe de altă parte, în România, cei care ajung să conducă instituţii se înconjoară de oameni asemenea lor, pentru a nu le fi semnalizat zilnic stadiul la care au ajuns ei înşişi. Salvarea acestei ţări va începe numai atunci când vor fi depăşite aceste complexe. Politicienii vor lângă ei persoane care ştiu să se târască, pentru ca ei înşişi să pară înalţi.

Doar aici Morega putea fi urmaşul brătienilor

Are vreun specific “dezastrul politic şi instituţional” din Gorj, comparativ cu alte zone ale ţării?

Da, fireşte, altfel nici nu l-aş mai fi adus în discuţie. Discuţia este foarte întinsă pe acest subiect. Aş putea scrie o carte întreagă de istorie recentă a Gorjului, care să argumenteze diversele tipuri de ratare, cu momentele corespondente fiecăruia în parte, cum, când, cine şi de ce. Probabil o voi face într-o bună zi.
De pildă, având legătură parţială cu ceea ce am spus mai înainte, îţi dau un exemplu din fantasma politică din Gorj: aici, comunitatea îi permite domnului Morega să fie urmaşul brătienilor. Ruşine liberalilor pe care îi mai are Gorjul! Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte că, la un moment dat, Partidul Alianţei Civice câştigase alegerile în două judeţe ale României: la Iaşi şi la Gorj, acela a fost un miracol!
Răspunzând strict întrebării tale, în Gorj, politicienii sunt mai agresivi şi mai răzbunători. Atunci când greşesc, încearcă să ascundă eroarea, adâncindu-se în greşeală. În primul rând, este o problemă de psihologie, abia apoi una de comportament.
Din alt punct de vedere, cea mai importantă marcă a României, pentru că aşa vor unii (la Gorj nici măcar nu se înţelege de ce) este Constantin Brâncuşi. Instituţiile din Târgu-Jiu trăiesc într-o absolută nesimţire faţă de acest potenţial. Dacă ar fi numai pelerinajele de la Paris şi atât, tot ar fi o realizare – ar mai vedea şi gorjeanul Parisul (la suprapreţ), ar mai trece şi el printr-un cimitir pentru autoevaluare, dar nu este doar asta, există intervenţii asupra Ansamblului, modificări ale arhitecturii peisagistice, modificări ale desenului aleilor gândite de Brâncuşi, tot felul de scandaluri cu orice prilej, pavimente din noroi american, când noroiul nostru autentic, de Bolboşi, e lăsat în soare de izbelişte, manele la muzeul acela din parc, devenit terasă. Evident, sunt şi lucruri bune care se întâmplă acolo, parcurile, aleile, aşa cum sunt ele gândite, greşit, sunt totuşi îngrijite atent. Un alt lucru bun este Doina Gorjului. Iar pe locul secund, ca importanţă naţională este Ansamblul Maria Lătăreţu al Şcolii Populare de Artă. De fapt, asta este tot ce are Gorjul mai performant la nivel de cultură de instituţie. Nu sunt ironic, atât avem, în alte domenii nu suntem în stare de performanţă. Ar mai fi de menţionat mişcarea sportivă, unde se întâmplă aproape un miracol, echipe în prima divizie la fotbal, handbal, baschet… Chiuitura şi bătutul mingii sunt astăzi sentimentul gorjenesc al fiinţei. Cel puţin e bine că se face performanţă din asta…

Cu cât impostura este mai mare, cu atât nevoia de respect este mai acută

Aici avem o pătură superpusă, la nivel politic şi administrativ, sau aşa sunt gorjenii, după chipul şi asemănarea celor care-i conduc? Povestea aceea cu oamenii de valoare care tac şi preferă să nu se implice este un mit şi atât?

Toţi cei care conduc îi reprezintă pe români! Îmi pui întrebări ale căror răspunsuri sunt adevărate studii şi, în acelaşi timp, îmi ceri să-ţi răspund în câteva ore… Dacă oamenii de valoare pe care îi ştii tu, eu cred că au mai rămas vreo cinci-şase la Târgu-Jiu, nu vor să beneficieze de pe urma valorii pe care o au, atunci, într-adevăr, ar trebui să vorbească. Probabil evaluează şi ei eficienţa unui atare gest… Asta în cazul în care sunt independenţi, social, inclusiv mental… Fiecare vrea să îi fie lui bine, nu mai e nimeni interesat de celălalt. Dorind fiecare să îi fie bine lui, neinteresându-l binele celuilalt, tuturor le va fi rău. E o problemă matematică. În România, poporul e mort. Speranţa mea se leagă de două posibilităţi: o curăţitoare calamitate naturală sau o stare de graţie în care aceşti oameni, pe care probabil ai vrea tu să îi înjur, să îngenuncheze cu bărbiile în piept şi să se privească în propriile lor suflete.
Nu este un mit, oamenii buni se feresc de mizerie, de această „abilitate socială”, preferă marginile, consideră că îmbrâncelile dinspre zona centrală a socialului nu îi potenţează. Evident, locurile libere sunt ocupate instantaneu, ulterior acele persoane pretind agresiv să li se acorde respectul locului (funcţiei) pe care au ocupat-o. Şi cu cât impostura este mai mare, cu atât nevoia de respect este mai acută.

Vorbeşti despre “potenţialul dezastruos” al decidenţilor locali. Nu generalizezi? Apoi, nu ştiu dacă ai avut prilejul să cunoşti lupii tineri, consilierii, şefii de cabinet, educaţi întru perpetuarea moravurilor şi neputinţelor locale…

Nu generalizez, îi cunosc aproape pe toţi. Când vin acasă, nu mă dezlipesc seara de posturile locale de radio şi televiziune. Programele de ştiri de la Gorj seamănă izbitor cu programele de ştiri de la Chişinău. Urmăresc tot ce se întâmplă şi aici, şi acolo, inclusiv pe net, când sunt în Bucureşti.
Lupii tineri nu mă interesează să-i cunosc până nu vor deveni, la rândul lor, lupi maturi. Nu am timp chiar de absolut orice. Dar tu, în schimb, dacă tot ţi-ai propus să observi şi zona aceasta, ar trebui să vezi drăgălăşenia lor. Dacă i-ai descoperit jucându-se, prinzându-se unul pe altul cu gura de gât, să ştii că aşa învaţă ei cum să vâneze mai târziu, jocul îi apropie prin exerciţiu de comportamentul de la maturitate, indispensabil supravieţuirii din lumea animală. Eu, văzându-i, aş fi foarte bine dispus. Îmi place să privesc natura în desfăşurare, fie ea şi natura umană. Să nu cumva să fii tributar unui mediu de formare foarte rigid, justificat prin precizie!

În România, interesul public nu mai există

Are vreun sens, poate avea vreo eficienţă în actuala stare a lucrurilor să faci presă în interes public, aşa cum încerc eu?

Are, chiar dacă nu ţi-a cerut nimeni. E un act de eroism civic şi vei sfârşi în consecinţă: părăsit, izolat, învins. La sfârşit, când va fi prea târziu pentru toată lumea, ţi se va da dreptate şi lupta îţi va fi apreciată de semeni. Exact atunci când nu va mai fi nevoie. Sper să fi ştiut asta atunci când te-ai apucat de revoluţii în Gorj. Dacă vei învinge, înseamnă că eşti încă de acum o forţă. Dacă ai fi prins şi tu promoţia de teren de lângă fabrica de cauciuc sau vreun parter în blocul ziariştilor de la Debarcader mai erai intransigent? Dacă da, continuă şi iartă! Acesta este sensul, sacrifici tot, dar acest sacrificiu este foarte puţin pentru a împlini vocaţia pentru adevăr a omului. Ai în schimb grijă unde te situezi ca aşteptare, ce fel de mize ai! Să nu te aud apoi că deznădăjduieşti! Când ajungi la capătul răbdării, ia-o imediat de la început! Îţi spun un secret: în România, interesul public nu mai există. Şi îţi sugerez un lucru foarte important: nu îţi considera inamicii ca fiind nişte fiare, îi vei înrăi şi mai mult, priveşte-i ca pe nişte oameni, cum şi sunt, doar aşa vei avea vreo şansă pentru a-i ameliora. Cu atât mai mult dacă ei conduc Gorjul…
În cazul în care o să văd că marea e foarte agitată şi ai dificultăţi de respiraţie, voi veni după tine, dar, până atunci, te asigur că Târgu-Jiul este doar o baltă călduţă, cu crocodili şi răţuşte de plastic.
Fir întins!

Am prins şi “promoţia de teren de lângă fabrica de cauciuc”, şi multe altele, fără a mă situa vreodată în vreo “impostură obţinută”. Din fericire, am realizat la timp că viaţa trece repede şi că la sfârşit n-aş fi numărat decât nişte asemenea “promoţii”. Pe scurt, dacă vrei, cât mai vulgar, aş vrea să povesteşti cititorilor mei cum se fac achiziţiile publice în Ministerul Culturii şi la ce nivel se află în prezent, în cercetare sau nu, muşamalizate sau nu, fraudele descoperite şi semnalate de tine, în calitate de consilier în ministerul cu pricina.

Aceasta este o întrebare absolut neelegantă din partea ta, cu tot interesul cititorilor tăi, cu tot. Îmi ceri să îţi dau un răspuns care, în fond, ar cuprinde 5 ani de evenimente… Dacă tu crezi că interesează pe cineva, acesta este răspunsul: http://www.solea.bravehost.com/Ministerul_groazei_demnitarii_crimei.html .  Se poate citi de la sfârşit spre început, în cazul în care citititorii tăi sunt dominaţi de actualitate. Pentru superficiali şi, deopotrivă, pentru cei care au o problemă cu adaptarea la trecerea timpului, am şi varianta sintetică a unor prezentări video: http://www.youtube.com/profile?user=corsoreanu&view=videos&start=40 . Sunt acolo vreo 6-7 pagini despre nesimţiţii şi jalnicii hoţi ai Ministerului Culturii.

Eu am crescut pe lângă zei

Ce se întâmplă acum la Corşor, cu acea ordine a lucrurilor şi întâmplărilor copilăriei tale, descrise în “Crimă şi pace bună” şi în “Un peşchir şi o ţâră dragoste”?

Nu se mai întâmplă nimic, pentru că acel Corşor nu mai există nici măcar fizic – oamenii recrează spaţiul propriului habitat, acei oameni nu mai pot fi găsiţi astăzi acolo. În schimb, absolut toţi trăiesc în mine, de la rudele imediate şi până la vacile şi câinii corşorenilor. Nu am uitat nimic. Acel Corşor, pe care, amabil, îl aduci tu în discuţia de faţă, va muri numai o dată cu mine. Eu am cunoscut oameni care parcă ar fi trăit în Corşor de la începutul timpurilor. În prezent, nu mai vorbeşte nimeni limba lor, cu înţelesurile ei aparte, o limbă mitică, uneori încifrată, în care sensul comunicării era cu totul altul decât înţelesul primar. Oamenii nu mai au forţa de a crea evenimentul prin propria lor prezenţă. La începutul anilor ’80, eu am crescut pe lângă zei. Sunt fericit că am avut parte de acel popor român. Toţi moşnegii acelui sat îi plimb cu mine prin lume, de la ei am învăţat rosturile, de la Biserică înţelesul şi de la femei intuiţia şi misterul. Nu îmi mai poate nimeni spune că nu existăm, realitatea de acum nu mă mai poate învinge, cât ar fi ea de plină de cadavre umblătoare. Eu ştiu vitalitatea şi identitatea în care am crescut. În Corşor, spiritul meu s-a îmbăiat în dialog şi-n iubire. Pentru asta, sunt veşnic dator acelei identităţi. Satul românesc a murit la sfârşitul anilor ’80, atunci a murit şi Corşorul meu, dar eu îl cunosc, ştiu unde a fost, îi ştiu importanţa şi resimt datoria. Nu voi pierde nimic din ce am luat de la Corşor.

Dacă Brâncuşi ar fi fost un mare compozitor, s-ar fi umplut acum Târgu-Jiul de uriaşe difuzoare la care se dădeau manele?!

Cum vezi tu viitorul României? Gorjul se va sincroniza? Care este alegerea corectă, din punctul tău de vedere, pentru liceenii gorjeni care dau acum cu banul şi nu prea ştiu ce drum să apuce?

Să încep cu ce este mai simplu, cu sincronizarea… Prin natura atribuţiilor de serviciu, cât şi ca fel de a fi, circul foarte mult în ţară. Am văzut la diferite intervale de timp anumite oraşe, multe dintre ele fiind cam de acelaşi fel ca şi oraşul nostru. Îţi spun sincer, încearcă să verifici, chiar dacă ritmul este foarte lent, în toate se întâmplă ceva, se construiesc măcar câteva blocuri, sedii de lux ale unor firme, unul dintre semnele de prosperitate ale urbei, se modernizează drumurile, îşi prezintă în plan naţional un produs, indiferent de natura lui, produs cultural, politic, economic etc. Plec de la atenuanta şi generoasa idee, pentru Târgu-Jiu, că şi acolo se fură, acesta fiind astăzi rolul statului în România, de a prevedea calendaristic fonduri care trebuie plătite unor firme, grupuri, indivizi, concerne agreate. În multe locuri este într-adevăr o modă a fântânilor, dar nicăieri atât de multe. Este şi o modă a sculpturilor, dar nicăieri atât de multe. Nu mai poate gorjeanul să vină beat acasă, că dă cu capul de zecile de sculpturi, înfipte din 50 în 50 de metri, în felul acesta oraşul a fost gândit să fie unul al sculpturii… Că doar există Brâncuşi aici, din păcate pentru el. Dacă băiatul acesta ar fi fost un mare compozitor, s-ar fi umplut acum Târgu-Jiul de uriaşe difuzoare la care se dădeau manele?! Pentru că acesta este echivalentul statuilor care au năpădit obsesiv oraşul. Iar acum nu emit păreri, care ar putea fi considerate, în dificultate, a fi poetice, ci vorbesc în calitate de absolvent al unei facultăţi de artă, din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, studii de zi, la stat; acum precizarea a căpătat oarecare importanţă. Câtă ignoranţă poate un grup de oameni să înmagazineze pentru a împânzi oraşul cu astfel de aberaţii?! Anul trecut, am cotrobăit toate cotloanele urbei pentru a fotografia mutantele ciuperci de granit. Din toată cultura, am găsit exact trei bucăţi pe care le-aş păstra, bineînţeles mutându-le în cu totul alte locuri decât acelea în care au fost fiecare amplasate. Pentru o sculptură contează enorm amplasamentul, relaţia ei cu spaţiul. N-are sens să explicitez prea mult, că să-i enervez şi mai tare pe diriguitori. Şi aşa, eu emit doar păreri…

Tinerii îl caută pe Dumnezeu la tinereţe, tocmai pentru că se simt stăpânii lumii

Tinerilor de azi, sărmanii de ei, ar trebui să le trimit epistole, aşa cum făcea Sfântul Pavel cu primii creştini. Comparaţia ia valori doar pe segmentul tineri – primii creştini, ferească Dumnezeu de alte sugestii! Înainte, nu cu mult timp în urmă, tineretul, studenţii, erau o forţă. Inclusiv în Iaşi, îmi amintesc, tremura administraţia oraşului când intrau studenţii în grevă. Acum, dacă le închide cineva messengerul, rămân muţi până la instalarea twitter-ului… Ei sunt generaţia virtuală, se înţeleg unii pe alţii, îşi acoperă câte un ochi cu părul pentru a nu fi văzuţi, se duc acasă, sting becul şi încep să plângă.
Ar trebui să vorbesc mult despre ei, dar este 22 şi 47 de minute şi la 22.00 trebuie să-ţi trimit interviul.
Încerc doar nişte sinteze. Dacă nu se vor supăra cumva pentru că îşi permite unul, care nu îi cunoaşte, să le sugereze ce ar avea de făcut pentru a le fi mai bine, deşi viaţa e a lor şi sunt stăpâni pe ea şi pe tot ce decurge din această situaţie ireversibilă, atunci le-aş spune că, înainte de orice acţiune pe care vor să o întreprindă, ar fi bine să se întrebe asupra eficienţei reale. Nu metoda, nici avantajul ori simţirea demersului, doar rostul acelei opţiuni. Ar trebui să se mai gândească la sensul lor pe pământ şi la responsabilităţile acestei situaţii, şi ea ireversibilă, responsabilităţi faţă de ei înşişi, faţă de familiile lor. Împrejur, umanitatea se confruntă cu o dramatică şi obositoare criză de sens. Să caute emoţiile puternice din adevăr! Să nu lase pe alţii să gândească în locul lor, decât dacă au certitudinea că aceia sunt în stare de asta şi, în plus, sunt şi bine intenţionaţi. Să nu cedeze tentaţiilor, măcar ca exerciţiu de putere trebuie să te opui propriilor porniri, altfel vor fi doar nişte sclavi, prizonieri ai propriilor pofte. Cea mai grea de îndurat e atracţia sexuală. Şi asta are un temei, dar nu am vremea să-l explic aici. La restul te mai poţi opune cu educaţia şi cu moralitatea, dar la asta nu poţi decât dacă fugi fizic, altă şansă nu există. Numai că pentru asta îţi trebuie forţă, nu glumă, pentru o asemenea hazlie decizie trebuie să fii puternic, nu poate fugi orice împiedicat în propriul trup. Din când în când să mai treacă printr-o biserică, dar nu atunci când se cunună Virginica, sau când e vreun botez în familie, să caute bisericile cu preoţi neplictisiţi.
Dumnezeu nu mai poate de bucurie când îl caută tinerii, tocmai atunci când ei nu se tem de moartea imediată, nu au spaime şi slăbiciuni care să-i ducă, psihologic, spre potenţialul sprijin divin, când Îl caută la tinereţe, tocmai pentru că se simt stăpânii lumii. Le dau şi un pont: în Târgu-Jiu au apărut de vreo câţiva ani trei preoţi buni, destul de tineri şi ei, să îi caute şi să se împrietenească! Mai află şi ei una, alta…
Eu nu cred că tinerii înţeleg prea uşor aceste „bătrânisme”, dar dacă unul singur le vede, atunci aceste cuvinte vor fi împlinite.

Note:

1. Pe aici se poate ajunge în vremea copilăriei lui Şolea, în satul Corşor din Alimpeştii Gorjului. Numai rata pe care scrie Internet Explorer Browser trece pe acolo.

2. Intertitlurile şi sublinierile aparţin iniţiatorului interviului.

Doamnelor şi domnilor, leidis end gentîlmens, în continuare Gheorghe M. Căpriţă, cel mai sincer om politic gorjean, care a fost racolat de un colonel de miliţie la mormântul lui Ceauşescu, a ascultat de el, a ajuns ce-a ajuns, şi munceşte pentru trei partide – Partidul Muncitoresc Român, Partidul Uniunea Comuniştilor Români şi Partidul Muncitorilor al lui Miron Cozma. S-a născut de sorginte de la ţară, a fost gestionar şef, deci a avut magazinul lui cu subordonaţi. A fost în continuu urmărit de profeţia lui Ceauşescu şi de organele statului, a suferit un necaz mare, pe psihic, şi ştie că nu va ajunge curând la putere. Plus că, având diplomă de absolvire cu medii de zece la un cult religios, a divorţat de soţie fiindcă n-a vrut să devină activistă.

„Numele subsemnatului în realitate este Gheorghe M. Căpriţă, cu părinţii actualmente în realitate decedaţi”

Gheorghe M. Căpriţă – Care e paharul meu?

Narcis Daju – Ăsta-i al meu.

Ghe. M. C. – Aşa, tată. Aşa, tată. Hai să trăieşti, la mulţi ani!

N.D. – Sănătate, Doamne ajută.

Ghe. M. C. – Doamne ajută, la fel, la fel. Aşa tată, î…, să mai reglezi o dată reportofonul, să-ţi explic…

N.D. – Păi nu, hai să vă-ntreb eu şi-mi explicaţi în timp ce răspundeţi. În primul rând să vă prezentaţi, nume, prenume, vârsta, ce-aţi făcut până acum, cariera politică…

Ghe. M. C. – Numele subsemnatului în realitate este Gheorghe M. Căpriţă, părinţii: mama Mihai şi el Domnica, î… mama Domnica şi el Mihai, actualmente în realitate decedaţi. M-am născut în zodia Gemeni pe data de 17 iunie 1959, în comuna Pocruia, actualmente este sat pentru că s-a schimbat sediul prin ‘68 la Tismana.

„Eu m-am născut de sorginte de la ţară şi miliţia îmi făcea nişte dosare penale beton”

N.D. – Ce profesii aţi avut, de-a lungul timpului? Cum aţi intrat în politică?…

Ghe. M. C. – Mi-am început şcoala primară în satul Sohodol, unde este amenajat şi sediul Partidului ăstuia Muncitoresc Român pe toată ţara, că vă spun eu în ce condiţiuni am preluat eu această funcţie de secretar general, am fost premiant, numai premiul doi şi trei, am continuat după aceea cu Liceul Economic la Târgu-Jiu, am dat examen, am luat printre fruntaşi, că învăţam foarte bine, atunci nu mergea că să te duci cu butoaiele cu brânză, nu-i adevărat, am învăţat carte, am luat bacalaureatul cu 8,33 şi nu am avut puteri financiare atunci, pentru că eu m-am născut de sorginte de la ţară, deci am luat-o de jos, nu am continuat, adică am luat prin repartiţie pentru că am fost elev bun la şcoală şi am fost şi secretar de UTC. Am fost repartizat în comerţ, ca vânzător mai de jos şi după aceea printr-o coincidenţă, cu ajutorul lui Dumnezeu, am intrat în rândurile Partidului Comunist şi am fost promovat. Eu am fost, ca să înţelegeţi dumneavoastră, am fost gestionar şef, deci am avut eu magazinul meu cu subordonaţi, pe timpul comunismului. Asta-i chestia prin anii ‘80, deci de tinerel, deci de la vârsta de 18 ani. După aceea am fost în armată, tot aşa, printr-o selecţie. Am cunoscut nişte oameni puternici la Bucureşti, am cunoscut deci aici în Târgu Jiu pe colonelul Stroescu şi pe Huidu ăla care a fost senator, chiar îl salut. Deci, în armată am făcut şcoala de gradaţi, da, şi am ieşit î… m-am eliberat sergent, ca să ştiţi. Am diplomele care le-am prezentat eu la televiziune, în realitate. După aceea tot în comerţ, lucrător gestionar, şi am mai lucrat şi la birouri, contabil. Şi m-am mai perindat eu, că am fost în continuu urmărit de organele statului, că nu prea eram eu de acord ca unii să se îmbogăţească, în special din miliţie, şi miliţia îmi făcea nişte dosare penale beton.

N.D. – În altă parte aţi mai lucrat, în afară de comerţ?

Ghe. M. C. – Da, deci, de mititel am lucrat, am pe carte de muncă, am lucrat ca muncitor necalificat, de jos, de la vârsta de 13 ani.

„Mă duc prin talciocuri, vând casete audio – video şi lucrez cu patroni de-ăştia bogaţi, care ne ajutăm între noi”

N.D. – Acum lucraţi undeva?

Ghe. M. C. – Da, sigur că da, am firmă, am societate comercială după anii ’90. Deci, după anii ’90 am luat-o pe activităţi private.

N.D. – Pe ce v-aţi axat?

Ghe. M. C. – Pe de toate, pe comerţ, pe… să ştiţi că pe înregistrări de casete audio – video, mă duc prin talciocuri şi vând casete, de asemenea mă duc la Bucureşti sau în ţară, luăm mărfuri industriale de la chinezi şi facem desfacere. Am mai multe puncte în ţară şi la Tismana, peste tot.

N.D. – Este profitabil?

Ghe. M. C. – Este, să ştiţi că e o legătură foarte puternică…

N.D. – Sunteţi un bun manager?

Ghe. M. C. – Da, mi-a plăcut, lucrez cu sute de telefoane de la patroni de-ăştia bogaţi, care ne ajutăm între noi.

N.D. – Câţi angajaţi aveţi?

Ghe. M. C. – Vă spun sincer, angajaţi cu carte de muncă am avut. Câte unu, câte unu i-am eliminat, nu m-am mai încurcat, că de ce, vedeţi dumneavoastră, capitaliştii ăştia schimbă legislaţia în favoarea lor şi eu n-am fost de acord ca taxele şi impozitele care sunt uriaşe…Vedeţi dumneavoastră, datoria externă a României a ajuns la peste 80 de miliarde de dolari, deci 60 sunt, plus 20 ăştia care le mai luăm acum, Traian Băsescu cu Stolojan se duc cu valiza de la Banca Mondială.

„Trăieşte, chiar îl salut pe tovarăşul colonel Muru! Mă duceam la Timişoara şi vindeam casete porno”

N.D. – Spuneţi-mi despre cariera dumneavoastră politică. Cine v-a cooptat în PCR?

Ghe. M. C. – În PCR, da, am adeziunea de la tovarăşul colonel Muru Mihail, comandantul Statului Major de Apărare Civilă Mehedinţi, trăieşte, chiar îl salut pe tovarăşul colonel Muru!

N.D. – Ce funcţii aţi avut în PCR?

Ghe. M. C. – În PCR am fost membru, mai de jos, deci eu nu am avut funcţii.

N.D. – După Revoluţie, prin ce formaţiuni politice aţi trecut?

Ghe. M. C.- Eu am fost la Revoluţie la Timişoara, pe data de 16 – 17 decembrie 1989, întrucât eu mă duceam, să ştiţi că mă cunosc foarte mulţi acolo, în special securişti, că mă duceam şi vindeam casete porno, porno şi de-ălelalte, mă duceam cu micul trafic de frontieră, mă-nţelegeţi?

N.D. – Iliescu, comparativ cu Ceauşescu, cum vi s-a părut?

Ghe. M. C. – Domnule, Iliescu a fost bun ca conducător de stat, dar el a dărâmat tot, înţelegeţi dumne’oastră? Dezastrul acesta din ţară s-a întâmplat pentru că atunci când a luat Frontul Salvării Naţionale puterea a dat decret că se confiscă toată averea Partidului Comunist. Generalii de armată care au fost activi au zis ca proprietatea de stat să se vândă şi toţi comuniştii să se reunească în Frontul Salvării Naţionale.

„Au fost nişte tabere de oameni, şi de la Moscova, şi de la ruşi. Am fost racolat de multe partide”

N.D. – A fost revoluţie sau nu?

Ghe. M. C. – Sigur că da, în prima fază au fost nişte tabere de oameni instruiţi în Ungaria şi de la Moscova, şi de la ruşi, au fost în jur de 70.000 de oameni, din ăştia viguroşi, înalţi, care au fost ajutaţi de la Moscova de caghebeu, ca să se infiltreze în rândul demonstranţilor.

N.D. – Să revenim, pe scurt, la evoluţia dumneavoastră ca om politic.

Ghe. M. C. – Ca om politic… Imediat după Revoluţie colaboram foarte bine cu cei care au preluat puterea, colaboram foarte bine, n-am vrut să candidez, am zis să stau retras. M-am înscris aicea la Târgu Jiu în Frontul Salvării Naţionale, printre primii, nr. 95, cum era Greblă, Caralicea…, apoi am fost la pedesereu, am ţinut de Nicolae Mischie, nu am candidat, la pedesereu am fost racolat şi de alte partide, până prin 2000. În ăştia 20 de ani am fost racolat de multe partide, până când am găsit Partidul Muncitoresc Român, acesta în care sunt eu preşedinte, da, sau secretar general, ce Dumnezeu sunt, l-am găsit aicea în Târgu Jiu… Pe mine, pentru prima dată, în anul 2000 m-a racolat o persoană, unu Stroescu, pentru a face Partidul Comunist în România.

N.D. – Şi s-a înfiinţat până la urmă?

Ghe. M. C. – Da, sigur că da, s-a înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

„Am candidat ca primar, nu am luat, că m-a cunoscut lumea. Ceauşescu e-ngropat cu Nicu Ceauşescu, da părerea mea că nu-i acolo”

N.D. – Enumeraţi-mi organizaţiile de stânga în care aţi activat…

Ghe. M. C. – Am fost eu, da!

N.D. – Din 2000 până acum, dar pe scurt.

Ghe. M. C. – Da, pe scurt. Î…, Partidul Muncitoresc Român, am candidat ca primar la Tismana, nu am luat, că m-a cunoscut lumea prima dată, am pus sediul acolo, aşa. În Partidul Stângii Unite, am fost locţiitor prim secretar pe Gorj, î… prim-secretar pe ţară.

N.D. – Alt partid?

Ghe. M. C. – Alt partid… Ilie Neacşu a renunţat la Partidul Stângii Unite, că trebuia să-l înscrie la Tribunal cu 25000 de semnături, ori eu nu pot! A luat două hoteluri la Constanţa, vă spun eu exact ce a făcut, a făcut o prostie mare, nu trebuia să renunţe la partidul ăsta, a luat două hoteluri şi am rămas pe dinafară noi, da?

N.D. – Pe urmă, cum v-aţi repliat?

Ghe. M. C. – Ne-am repliat aşa, am fost la un congres la Bucureşti, î…, aşa, încă ceva… Înainte de chestia asta cu Neacşu, am cunoscut prin anii 2000 şi ceva, la mormânt la Ceauşescu, că mă duceam des pe acolo, la cimitiru Ghencea, Ceauşescu acolo e-ngropat cu Nicu Ceauşescu, da părerea mea că nu-i acolo, şi-acolo l-am cunoscut pe un colonel de miliţie, care m-a racolat într-un partid cu sigla Steaua şi mi-a spus aşa: tovarăşe Căpriţă, dumneata nu te cunosc, eu sunt colonel, am fost şeful corpului de control din ighepeu, vrei să vii la mine? Cum să vin la dumneata, domne, că eu sunt cu Cristian, dacă asculţi de mine ajungi mare, şi-am ascultat de el, şi uite am ajuns ce-am ajuns, m-a pus, mi-a dat funcţie prim secretar pe Gorj la partidul lui.

„Am suferit un necaz mare, pe psihic”

N.D. – Cu congresul acela, v-aţi dus la un congres la Bucureşti…

Ghe. M. C. – La Bucureşti, la PAS, Alianţa Socialistă. Ne-am dus în jur de 1000 de oameni. Acolo a fost condus de Constantin Rotaru, preşedintele PAS Bucureşti, partid înregistrat, şi-a zis că noi, simpatizanţii ăştia cu Partidul Muncitoresc, cu stânga, cutare, chestii, să ne unim toţi şi să candidăm în alegeri. Io primar la Tismana, altul primar pe la Rădăuţi, prin ţara asta, pe la Timişoara, peste tot, da? Dar aicea la Gorj, fraţilor, domnule redactor, am suferit un necaz mare, pe psihic, care dacă nu găseam o doctoriţă pe la Bucureşti care să mă trateze…, mi-au fost ascunse dosarele de candidatură anul trecut de către Caralicea şi de Dudău Gheorghe, aici, în Târgu Jiu, a pus, ca să înţelegeţi dumneavoastră, pe altu din Tismana în locul meu, deci dosarele mele mi le-a dat la o parte, m-a minţit.

N.D. – De ce depindea candidatura dumneavoastră de Caralicea?

Ghe. M. C. – Depindea foarte perfect, că dânsul are o cameră închiriată prin prefectură, are o fundaţie, da, a fost prefect şi a fost dat afară din prefectură, şi la el se aranjau dosarele, adică la el, împreună cu Dudău.

N.D. – Dudău ce treabă avea?

Ghe. M. C. – Păi avea, că Dudău a candidat din partea PAS-ului la Sadu şi a pierdut, nu a luat nici zece voturi, ce dracului!

„Partidul acesta va avea o evoluţie foarte pozitivă, care va fi bună”

N.D. – Pentru ce partid adunaţi adeziuni acum?

Ghe. M. C. – Acum, pentru Partidul Muncitoresc Român.

N.D. – L-aţi înfiinţat, sau …

Ghe. M. C. – Da. Nu, ce se-ntâmplă, este înfiinţat, dar nu e înregistrat.

N.D. – Câte adeziuni vă trebuie?

Ghe. M. C. – 25000, peste 25000.

N.D. – Câte aveţi?

Ghe. M. C. – Am, avem, î…, ne apropiem…

N.D. – Din ce medii sociale?

Ghe. M. C. – Din toate, sigur că da, de la vârsta de 18 ani.

N.D. – Ce medii predomină?

Ghe. M. C. – Predomină inteligenţa, inteligenţa.

N.D. – Ce evoluţie preconizaţi că va avea partidul acesta?

Ghe. M. C. – Partidul acesta o să aibă o evoluţie foarte pozitivă, care va fi bună, da, vrea lumea cu partidul ăsta, da, deci muncesc pentru trei partide, muncesc pentru Partidul Muncitoresc Român, muncesc pentru Partidul Uniunea Comuniştilor Români, condus de tovarăşul colonel Daniel Dediu de la Bucureşti, şi, al treilea, Partidul Muncitorilor al lui Miron Cozma, prietenul meu, la care sunt cofondator.

N.D. – Care dintre aceste trei partide are mai mari şanse să ajungă la guvernare?

Ghe. M. C. – Părerea mea e că nici unul din ăştia, ca să ajungă la guvernare trebuie o unificare între ele.

N.D. – Se va produce?

Ghe. M. C. – Se va produce, dar mai durează, fraţilor, pentru că noi suntem alungaţi în urmă cu 50 de ani.

N.D. – Cam ce susţinere are Miron Cozma în Gorj?

Ghe. M. C. – Are, are. Părerea mea e că, dacă candidează, părerea mea e să ajungă, să dea Dumnezeu, la 90 la sută!

„De alţi lideri politici deci mă diferenţiază ca de la cer pământ”

N.D. – Ce vă diferenţiază de alţi lideri politici din Gorj?

Ghe. M. C. – Deci, mă diferenţiază ca de la cer la pământ, majoritatea liderilor politici din Gorj, pe domnul primar îl respect pentru că am fost colegi, am fost colegi, vă arăt legitimaţia că am fost la pedesereu, aşa, mă diferenţiază pentru că eu nu sunt cu bogaţii, eu sunt cu săracii şi cu inteligenţa.

N.D. – Sunteţi mai inteligent ca ei?

Ghe. M. C. – Păi, absolut. Sunt ei cu facultăţile lor, am şi eu destule facultăţi, am absolvit acum la un cult religios, am diplomă de absolvire cu medii de zece, aşa, majoritatea cum e Manţog, cum sunt ăştia, şi-au luat diplomele pe la universităţile particulare, cu şpagă, s-au dus turişti şi au venit jurişti.

N.D. – Care sunt primele cinci măsuri după ce ajungeţi la putere?

Ghe. M. C. – În primul rând, naţionalizarea.

N.D. – Uniunea Europeană va fi de acord?

Ghe. M. C. – Noi milităm pentru metoda de convingere, de-nvoială, deci nu cu forţa, deci care vrea.

„Am divorţat că n-a vrut să devină activistă”

N.D. – Aveţi familie?

Ghe. M. C. – Nu, nu mai am pentru că eu am divorţat de chestii de-ăştia. Fosta nevastă nu a fost de acord, deci mie mi s-a schimbat viaţa cu 180 de grade, mă-nţelegeţi dumneavoastră.

N.D. – N-a vrut să devină activistă?

Ghe. M. C. – Da, n-a vrut să devină activistă cu partidul ăsta, ea era cu alte partide, sunt de acord, prietene!

N.D. – Din informaţiile pe care le aveţi la nivel de organizaţie, cam ce rol are Elena Udrea în conducerea României de azi?

Ghe. M. C. – A, ha-ha-ha-ha-ha, Elena Udrea umblă cu lumea asta mondenă, îşi etalează fizicu pe la televiziune că e blondă cu ochi albaştri, dar chestii de-ăştia eu am avut de-a face cu blonde cu ochi albaştri care se băga aşa prin toate partidele. Eu, personal, chiar am votat cu Traian Băsescu, chiar l-am ajutat la candidatură…

N.D. – Îl cunoaşteţi personal?

Ghe. M. C. – Î…, personal, cu el să dau mâna, niciodată, dar îl cunosc din corespondenţă, ne cunoaştem din corespondenţă. Cu el nu, cu ceilalţi da.

„Tata a colaborat perfect cu Ceuşescu şi cu Gheorghiu-Dej. Mihai, vei naşte un copil care va lua funcţia mea”

N.D. – Cine este cel mai puternic om din Gorj?

Ghe. M. C. – La ora actuală, cel mai bogătaş om din Gorj e Florin Bălan, vă spun eu exact că l-am cunoscut, i-a vândut asta, Banca Agricolă, sediul şi stă în Bucureşti, dar el nu se mai bagă în politică, după el e Marin Condescu, Morega…

N.D. – O dezvăluire de final?

Ghe. M. C. – Nu vă spusei încă o chestiune, dar, sub toată răspunderea – e mort răposatul, că tata a făcut închisoare, da? Nu trebuie să vă spun pentru ce a făcut, ani de zile, el a colaborat perfect cu Ceuşescu şi cu Gheorghiu-Dej, i-a cunoscut, a stat în închisoare cu ei, mă-nţelegeţi dumneavoastră? Şi i-a spus aşa Gheorghiu – Dej şi Ceauşescu, că Mihai, vei naşte un copil care va lua funcţia mea, de-aia am urmărit eu partidul ăsta comunist şi-am ajuns ce-am ajuns.

N.D. – A fost o profeţie?

Ghe. M. C. – Sigur că da, da!

Precizări: 1.Interviul a fost publicat şi în ediţia din 07 mai a.c. a săptămânalului Ghimpele de Gorj. 2. Fotografiile au fost preluate din emisiunea “Weekend cu Bacio”, produsă de Televiziunea Tele3.

Citiţi şi vă cutremuraţi.

Aş vrea să îmi spuneţi cum era viaţa dumneavoastră înainte să debuteze afecţiunea.

Pacientul: Să zic că viaţa unui om normal. Un om care nu a fost bolnav niciodată, nu am avut nicio afecţiune, un om care avea un serviciu, un om care avea o viaţă familială normală, copii…

V-a trecut vreodată prin cap că vi s-ar putea întâmpla aşa ceva, văzând cazuri în jur?…

Pacientul: Sincer să spun, nu. Mă gândeam că poate mă feresc de aşa ceva… Tot omul speră să nu i se întâmple lui.

Cum a debutat afecţiunea? Acum cât timp?

Pacientul: Un an şi ceva…

Care au fost primele semne?

Pacientul: Nas înfundat, apoi uşoare hemoragii, la intervale absolut neregulate. Deci, puteai să ai una astăzi şi a doua zi, şi apoi o pauză de o lună. Efectiv puteai să uiţi. Chiar, în prima fază, nici nu le-am băgat în seamă, pentru că am citit că uşoare sângerări pot fi normale. Dar ele au devenit din ce în ce mai abundente. Din ce în ce mai abundente. Asta a fost.

Tratat peste un an de sinuzită, deşi avea cancer, ultimul stadiu

La ce interval v-aţi adresat unui medic?

Pacientul: La câteva luni.

Puteţi să îmi spuneţi cine v-a văzut?

Pacientul: Dr. ………., din Târgu Jiu, dar nu vreau să apară numele… Diagnosticul a fost de … o rinită, o sinuzită, am făcut o radiografie la sinusuri, păreau în regulă, şi am început diverse tratamente…

Cât timp v-a ţinut sub observaţie acest medic?

Pacientul: Câteva luni bune…

Şi a fost convinsă permanent de acest diagnostic?

Pacientul: Da, deci, dânsa… Eu am întrebat-o: poa’ să fie şi altceva? Şi a zis „a…, nu – nu – nu – nu!” Deci, dânsa a fost convinsă de acest tratament. Pot să vă spun că m-a văzut şi un medic de la Bucureşti, care a mers pe acelaşi diagnostic. Era un medic arab, tot ORL-ist, care avea colaborare – am înţeles – chiar la Clinica ORL Prof. Dr. Hociotă…

Înţeleg că semnele afecţiunii au fost din ce în ce mai evidente şi că v-aţi adresat, ulterior, şi altor medici…

Pacientul: Semnele au fost din ce în ce mai evidente, în sensul că, la un moment dat, începuse să îmi afecteze auzul. Şi, atunci, am fost sfătuit de doctorul Hortopan, cu care mă întâlneam aproape săptămânal, şi la un moment dat mi-a zis: „mă, nu-ţi mai trece o dată sinuzita aia?” Chiar aşa s-a exprimat… „Ia să vii la Bucureşti, să îţi văd eu sinusurile…”, el lucrând la un tomograf. Şi-atunci mi-am luat concediu şi am mers la doctorul Hortopan, la Bucureşti, la Institutul Parhon…

Se făcuse un an, de la primele semne?

Pacientul: Mai mult de un an. Aşa, tomograf, şi a sugerat că am ceva în spatele nasului, aicea, nu ştiu termenul medical efectiv, şi mi-a recomandat… Deci, el şi-a dat seama de la început ce am… Şi mi-a recomandat un foarte serios examen ORL. Şi mi-a recomandat să merg la dr. Raluca Grigore, de la Spitalul Colţea, care efectiv a făcut ce trebuia să facă orice doctor. Mi-a făcut o endoscopie, mi-a băgat o cameră de luat vederi pe nas şi a vizualizat efectiv ce era acolo: această tumoare pe care mi-a prezentat-o, pe monitor. Am văzut-o. Şi mi-a zis „domnule, aveţi aici o tumoare, trebuie să vedem de ce natură este. Acum, cum vă e bafta”. Imediat a prelevat o probă, care s-a plimbat pe la diverse instituţii, foarte competente, ce au confirmat diagnosticul: cancer.

Şi v-au prezentat alternativele…

Pacientul: Da, mi-au prezentat alternativele şi, bineînţeles, am ales să mă tratez în străinătate.

Aveaţi banii necesari, la momentul respectiv?

Pacientul: Nu, nu aveam banii necesari, şi asta a presupus ca aproape întreaga familie să facă un împrumut bancar, deci şi eu, şi soţia, şi băiatul am făcut împrumuturi bancare…

Contribuise 35 de ani la sistemul asigurărilor de sănătate

Vă imaginaţi atunci că veţi întâmpina aceste probleme cu statul român, că nu vă vor deconta nimic?

Pacientul: Poate un moment ne-am gândit la chestia asta, dar nu credeam că birocraţia este atât de mare. Tot timpul am sperat la ajutorul statului, mai ales că eu sunt contribuabil la sistemul asigurărilor de sănătate de 35 de ani, timp în care nu am beneficiat de absolut nici un fel de concedii medicale sau chestii de genul acesta. O simplă operaţie de apendicită, se pierde în negura vremii, nici nu mai ştiu când am făcut-o…

Care a fost procedura ca să ajungeţi acolo, la clinică?

Pacientul: Procedura a fost următoarea: această doctoriţă Grigore, căreia îi mulţumesc tot timpul, ne-a explicat că a avut un caz aproape identic înainte, şi ne-a pus în contact cu persoana respectivă, de la care am luat nişte numere de telefon, nişte faxuri, nişte cutare – cutare. S-a sunat la clinica din Germania…

Pacientul era rezolvat, nu?

Pacientul: Da, pacientul era rezolvat sută la sută, deci, pur şi simplu, se vindecase absolut complet.

Soţia: Deci, trebuie apreciat la medicii străini că ei în perioada iulie – august erau în concediu, trebuie ţinut cont de treaba asta, şi, totuşi, am fost planificaţi, iar în perioada în care doctoriţa care ne-a confirmat primirea avea concediu, ne-a dat înlocuitor, ceea ce în România nu se întâmplă

Pacientul: Un alt avantaj care ni s-a prezentat era faptul că şefa clinicii din Freiburg era profesor doctor Ligia Anca Grosu, de origine română. Ni s-a sugerat că ne putem înţelege foarte bine cu dânsa. Deci, s-a sunat în Germania, foarte amabili, ne-au stabilit ziua şi ora când să ne prezentăm la un prim consult şi, bineînţeles, ni s-a sugerat să aducem anumite analize şi documente din România: rezultatele analizelor, RMN – ul ş.a.m.d. La ora şi data respectivă am fost primiţi, foarte bine, şi după ce am fost consultat mi s-au dat, efectiv, speranţe foarte mari în legătură cu vindecarea mea.

Cât a durat de la intrarea în clinică până când vi s-a pus un diagnostic clar şi aţi intrat pe tratament?

Pacientul: Consultul a durat aproximativ 50 de minute, timp în care au fost analizate toate documentele cu care venisem din România, mi s-a spus că tratamentul durează opt săptămâni şi că la capătul celor opt săptămâni se vede luminiţa de la capătul tunelului. Mi s-a spus care sunt consecinţele tratamentului. Deci, vor fi nişte reacţii adverse. Mi s-au prezentat, în sensul că voi pierde din greutate, vor fi afectate glandele salivare, deci o perioadă nu o să am salivă, nu o să am gust, o să mi se umfle limba, o să fac eventual o candida, chestii de genul acesta.

„Ce te mai zbaţi atât, nu vezi că eşti pe ducă?”

Trebuie spus în ce stadiu eraţi cu afecţiunea…

Pacientul: Eram într-un stadiu destul de avansat, G3 – G4, în România chiar nu mi se dăduse nicio speranţă. Au fost medici care efectiv au spus aproape pe şleau că nu mai am nicio speranţă de viaţă. O parte au spus că mă tratează, niciunul că mă vindecă. Alţii au spus: „ce te mai zbaţi atât că, uite, G3 – G4, eşti pe ducă”. În schimb, în Germania mi s-a spus că pot fi vindecat foarte bine.

În ce centre aţi fost văzut, în România?

Pacientul: Târgu Jiu, Bucureşti, Craiova, am încercat Clujul, dar medicul ce ne fusese recomandat era în concediu… După acel consult, la clinica din Freiburg, am fost planificat pentru internare peste două săptămâni.

Pentru că era totul full acolo, nu?

Pacientul: Da, acolo totul este foarte bine pus la punct, nemţeşte, ce să mai… Deci, acolo nu se umblă cu jucării, să fie doi în pat, hai să mai adăugăm un pat sau să facem o chestie de genul acesta. După două săptămâni, eram aşteptat. Internat, a urmat perioada de simulare, în care mi s-a construit această mască, timp în care am fost consultat ORL, neuro, plămâni, stomatologic – asta e foarte important, să nu ai carii active. Deci, ei îşi fac meseria aşa, ca la carte, te trimite colo – colo – colo – acolo, să te vadă, ca să fii în regulă, să ştie, să nu aibă surprize. Şi am început tratamentul. O bună parte din personalul acestei clinici este formată din fizicieni, chimişti, informaticieni şi totul se face ca la carte. Deci, pot să spun că pe mine m-a tratat un calculator. Mi s-a făcut un program de tratament şi, efectiv, calculatorul m-a tratat acolo…

Despre atmosfera din clinică, despre cum s-au purtat cu dumneavoastră…

Pacientul: Atmosfera este deosebită, chiar aş vrea să spun prietenească… Pacientul este în atenţia personalului 24 de ore din 24, minut cu minut. Am să vă dau exemplu: în primul rând, ţi se fac analize aproape zilnic. Se iau probe de sânge, tot timpul se ştie care este starea ta. Şi rezultatele vin aproape instantaneu. Ţi se ia tensiunea de câteva ori pe zi. Ţi se ia temperatura din oră în oră. Eşti monitorizat tot timpul: dacă ai fost la toaletă, ce ai făcut, dacă te-ai odihnit, dacă ai citit, dacă te-ai plimbat, cât lichid ai băut, ce lichid ai băut. Pot să spun că anumite lucruri sunt la discreţie: de pildă, apă plată, apă minerală, mâncare tip cosmonaut, se găsesc pe holul clinicii şi sunt la discreţie, fiecare îşi ia ce vrea şi cât vrea

Soţia: În momentul în care i s-a făcut rău – a avut o zi în care a făcut din nou hemoragie – bineînţeles că medicii s-au alarmat, şi atunci m-au lăsat să rămân cu el peste noapte. Mai mult, mi-au adus pat, lenjerie, ceaiuri, practic m-au tratat şi pe mine.

Cum au progresat stările dumneavoastră în timpul tratamentului din Germania? Pe scurt, o evoluţie a reacţiilor dumneavoastră…

Pacientul: Absolut tot ce mi s-a spus în timpul consultaţiei s-a adeverit pas cu pas. Tratamentul a început să îşi facă efectul, am început să slăbesc, se umflă gingiile, nu mai poţi înghiţi, dar ei sunt pregătiţi pentru aşa ceva.

Şi te pregătesc şi pe tine…

Pacientul: Şi îţi spun de la început ce o să ţi se întâmple. Pur şi simplu, te aştepţi şi treci mai uşor peste aceste stări. Când el ştie că tu nu mai poţi înghiţi, îţi aduce mâncare adecvată, nu te lasă să te chinui… Pot să vă spun că mâncarea acolo este de-o abundenţă, şi la superlativ. Deci, la prânz ţi se aduce mâncarea în rezervă, dar cum?, cu bileţel! Deci, nu toată lumea mănâncă acelaşi lucru acolo, îţi vine nominalizat pe tine, ţi-o aduce pe tavă. Dimineaţa şi seara era bufet suedez, de-o abundenţă – vă rog să mă credeţi – cum mai rar am văzut. Dacă afecţiunea mea a fost în zona nas – gură – cutare, nu puteam să mănânc decât anumite alimente, care se găseau acolo din abundenţă. Lapte, ceaiuri, gemuri nu ştiu câte, mezeluri, cutare, bănuiţi dumneavoastră… Pot să vă spun că rezervele arată ca nişte camere de hotel de patru stele, dotate cu aparatură ultraperformantă, cu care eşti monitorizat tot timpul. Nu mai vorbesc de televizor, frigidere şi alte chestii. Cum ai apăsat pe buton, un asistent vine la tine în câteva secunde şi te întreabă ce ai păţit. Deci, e chestia de secunde până vine!

„La plecare, medicul meu a spus că îşi pune diploma jos dacă eu nu sunt vindecat”

Aţi văzut personal medical sictirit pe-acolo, ca în România?

Pacientul: Nu, ei sunt foarte riguroşi, foarte serioşi şi îşi fac meseria aşa cum trebuie. Nu se apropie de tine fără mânuşi. Dacă ţi se prezintă anumite pastile pe care trebuie să le iei, îţi vin la o cutiuţă, tot nominal, şi stă lângă tine până le iei, să nu trişezi cumva. Deci, eşti monitorizat la milimetru.

Eşti într-un program…

Pacientul: Da, eşti într-un program, cineva răspunde de evoluţia ta şi totul este trecut într-un calculator. De pildă, mi s-a arătat, la un moment dat, o diagramă care prezenta temperatura mea în ultimele 24 de ore. Pur şi simplu făceau un grafic, iar când venea profesorul acolo, în rezervă, să vadă despre ce este vorba, i se prezentau toate aceste lucruri. Pot să vă spun că doamna Grosu venea şi la zece seara să mă vadă, ceea ce la Bucureşti nu s-a întâmplat niciodată. În timpul zilei avea cursuri, participa la diverse conferinţe, congrese, şi la zece seara venea la patul meu să mă vadă. Pot să vă spun că, la internare, pacientul este întrebat ce medic vrea să îl trateze. Noi, necunoscând pe nimeni, decât pe această doamnă Grosu, am spus că doamna Grosu, chiar s-a mirat că am ajuns aşa de sus. Dar dânsa ne-a luat în vizor acolo, sub aripa ocrotitoare, şi pot să spun că nu mi se oferea nici un pahar cu apă fără ştiinţa dânsei. Deci, ştia în orice secundă ce mi se întâmplă mie. Dânsa a făcut programul meu de tratament. Am înţeles că radiaţiile erau mai puternice câteva zile, apoi scădeau… Asta a fost tot.

În Germania, aţi avut vreodată sentimentul că faceţi parte dintr-un experiment, care poate să nu reuşească?

Pacientul: Nu, tot timpul mi s-a dat încredere, iar, la plecare, profesoara Grosu a spus că îşi pune diploma jos dacă eu nu sunt vindecat.

Cât a costat, în total?

Pacientul: Foarte mult, sincer să vă spun încă nu ne-a venit factura finală, dar se depăşeşte bine 50.000 de euro.

Acestea sunt costurile reale, nu umflă ei nimic de dragul de a scoate profit…

Pacientul: Nu, ei chiar calculează de fiecare dată o reducere, în funcţie de medicul care te tratează, 15, 20, 35, 40 la sută. Au fost foarte îngăduitori cu noi, ne-au spus că ei aşteaptă chiar şi acum să trimitem acel formular, să ne deconteze totul.

„Aveţi ceva? Oricum nu ştiu ce să vă fac…”

Pacientul: În ultima săptămână de tratament în Germania, din cauza imunităţii foarte scăzute, am contactat un stafilococ aureus, şi a trebuit să întrerup tratamentul pentru a scăpa de acest stafilococ, lucru care s-a întâmplat în circa o săptămână. Imediat m-au scăpat de el. Gheorghe Dinică a avut aceeaşi chestie, dar lor le-a luat două săptămâni ca să depisteze acest stafilococ aureus, timp în care el a acţionat foarte puternic, iar în Germania în 7 – 8 zile eram vindecat, fiind tratat cu ceva pregătit de ei, acolo, în laboratoarele lor.

Urmare a acestui fapt, a trebuit să fac în România încă trei şedinţe de chimioterapie. În Germania îmi mai rămăsese de făcut o singură şedinţă, dar pentru că în România o şedinţă din Germania înseamnă trei…

Pentru asta v-aţi internat la Bucureşti, sau vă duceţi, faceţi şedinţa şi plecaţi?

Pacientul: Nu, mă internează.

Care sunt diferenţele, aşa, pe scurt…

Pacientul: Ca de la cer la pământ, în sensul că la Bucureşti birocraţia este groaznică, condiţiile sunt absolut mizerabile. Având, de data asta, termen de comparaţie, pot să spun că sunt mizerabile. Personalul trebuie motivat, ştiţi cum… Dar, ce să fac? Trebuie să le fac. Trebuie să spun un episod. Fiind undeva la reanimare, pentru că acolo mi se găsise un loc, m-a întrebat o asistentă, din uşă: „Aveţi ceva?”, şi am zis „Nu, mă simt bine”. Replica a fost: „Foarte bine, că oricum nu ştiam ce să vă fac”.

La ce spital?

Pacientul: La Spitalul Universitar. Aici am urmat o reţetă cu care am venit din Germania.

Dacă aţi fi avut banii necesari, puteaţi continua tratamentul acolo, în Germania?

Pacientul: Bineînţeles.

Care sunt diferenţele de aparatură, de tehnologie?

Pacientul: Aici cumpărăm tot. În timp ce în Germania era un aparat special care îţi introducea în venă substanţele respective, aici este prin cădere liberă. Se atârnă un recipient într-un cuier şi îţi curge, stai şi durează ore întregi. În fiecare zi, la ora 14, se închide secţia de oncologie, şi trebuie să mă mut undeva, într-o altă secţie, unde mi se găseşte un loc, dar contra cost. Şi atunci, acest doctor sună pe la diverse secţii: „Băi, ai un pat pentru un pacient de-al meu?” Deci, la prima şedinţă am fost la reanimare, la a doua şedinţă am fost la chirurgie. La a treia, nu ştiu unde, sper să nu ajung pe la ginecologie sau pe la pediatrie, cine ştie pe unde… Seara nu mai sunt supravegheat, îmi fac tratamentul singur. De fiecare dată trebuie să îmi cumpăr recipientul în care stau substanţele, 63 de euro. Deci, unul dintre medicamente trebuie să mi se administreze cu o pompă destul de primitivă pe care trebuie să mi-o cumpăr eu. Şi care este două milioane şi jumătate, şi trebuie cumpărată de la o firmă pe care ne-o recomandă medicul…

Soţia: Tratamentul este extraordinar de slab. Deci, dintr-un pachet din acesta care se agaţă şi care conţine substanţa numită cisplatin, sunt trataţi mai mulţi pacienţi, pentru că nu există, este criză, nu sunt bani… Este foarte greu de verificat, pentru că fiecărui pacient i se prescrie o anumită doză…

Pacienţii sunt amăgiţi şi omorâţi cu zile

Dar oamenii sunt minţiţi, până la urmă, sunt amăgiţi…

Pacientul: Până la urmă, da. 80 la sută din cei trataţi mor. Tratamentul îl fac timp de doi ani, ceea ce este inadmisibil, atâta timp cât tratamentul trebuie făcut în maxim două luni. Şi, mai mult decât atât, dacă nu e operabil, orice cancer se tratează combinând radioterapie cu chimioterapie, pentru ca efectul să fie maxim.

Diferenţa se vede clar. În timp ce în Germania o şedinţă de chimioterapie dura o zi, aici mă înşir pe 4 – 5 zile.

Soţia: Am fost la cel mai mare centru din Bucureşti, care este Fundeniul. Acolo radioterapia se face undeva la un subsol, şi erau kilometri de oameni, deci nu exagerez, era plin – plin – plin. Ca să intri la medic trebuia să stai cinci ore. Veneau oamenii dimineaţa la 4.30 ca să intre la ora 11 sau eu ştiu la cât, la medicul curant, ca să îi programeze la radioterapie. Radioterapia nu se face pe un aparat de radioterapie. Este, de fapt, cobaltoterapie, depăşită total, şi ineficientă. Am intrat la medic şi i-am explicat că soţul meu are nevoie de o iradiere mult mai puternică, şi i-am arătat confirmarea doctoriţei din Germania. L-am rugat să ne spună dacă poate să ne asigure că acea tumoare va fi rezolvată, cumva. Şi el ne-a spus: “Doamnă, la noi nu se poate face aşa, performanţă. În timp, poate, pe cobaltronul ăsta al nostru. Însă, cum îl văd eu pe domn’ profesor, ca înălţime şi greutate, nu încape pe acest cobaltron.” L-am rugat, atunci, să ne dea acel referat medical, pentru elibererea Formularului E112. Şi el a spus: “Doamnă, mie mi-e frică să dau aşa ceva, şi mama dacă ar avea cancer, nu aş scrie acel raport, pentru că mi-e frică”. De ce, l-am întrebat, de ce vă e frică? “Mi-e frică să nu fiu dat afară”. De cine? “De cei care vor face verificări”.

“În Germania nu se mai face cobaltoterapie de 40 de ani, din anii ‘70”

Pacientul: Este o frază în Ordinul 592. Un medic trebuie să scrie că nu se poate face tratament în niciun spital din România, într-un termen rezonabil. Este absurd să ceri aşa ceva unui medic, printr-un act normativ. Tratament se face, dar, iată, cu cobaltron. Ar trebui să avem peste 100 de aparate în România, şi sunt doar 36. În Germania nu se mai face cobaltoterapie de 40 de ani, din anii ‘70.

Medicii din România vor să te ajute, dar sunt neputincioşi când trebuie să scrie pe hârtie ceva. Ei nu pot să recunoască adevărul din România. Aveam nevoie de un raport medical, prin care să se confirme diagnosticul şi să se scrie că nu se poate face în România, concomitent, radioterapia cu chimioterapia, astfel încât vindecarea să fie garantată. Toţi medicii de aici au spus: vă tratăm, dar nu garantăm nimic.

E o diferenţă netă între a trata şi a vindeca. Deci, în România se poate trata orice, dar nu se vindecă.

Soţia: În lege este stipulată această idee: medicul trebuie să scrie că tratamentul de cancer nu se face în nicio unitate spitalicească din România, ceea ce este absurd. Tratamentul se face, însă nu se garantează, asta e ideea. Deci, oamenii nu pot obţine niciodată acest formular. Această frază este băgată intenţionat în lege. Este vorba de Ordinul 592/2008, care stipulează condiţiile în care se eliberează formularul pentru plecarea la tratament.

E aproape imposibil ca un suferind de cancer să umble pe la toate unităţile spitaliceşti din România, pentru a obţine hârtii care să ateste că nu se poate trata eficient în România. Este absurd.

La rugăminţile noastre, chiar plângând, vreau să spun că noi chiar ne-am umilit, eram într-o situaţie disperată, trebuia să salvăm viaţa soţului şi, totodată, ne trebuiau şi aceşti bani, pentru tratament, a scris că în acel spital, la Fundeni, soţul meu nu poate fi tratat performant în cobaltron, dată fiind înălţimea şi greutatea sa. A spus că ştie că nu există modalităţi de tratament nici în ţară, dar că nu poate să scrie asta.

Atunci am venit la Târgu Jiu şi am depus dosarul la Casa de Asigurări de Sănătate Gorj. Ei ne-au spus de la început că documentul nu este bun, pentru că nu respecta formatul cerut de ordin. Şi atunci, ce trebuie să fac? Au spus că trebuie să încercăm, să mergem la un alt centru universitar, la un alt medic care să scrie că în nicio unitate din România nu poate fi tratat.

Am alergat patru zile, de la un centru universitar la altul, ne-am propus să luăm de la toate, ca să facem o dovadă cumulată că nicăieri nu putea fi tratat. Nimeni nu a vrut să semneze formularul prevăzut de ordin, unii nici nu ne-au primit, întrucât cereau să vadă pacientul, şi soţul meu nu putea fi transportat peste tot, având în vedere starea în care era.

Am plecat în Germania, şi am început tratamentul. Fiul nostru a continuat să meargă la alţi medici. A luat toţi medicii la rând, din Bucureşti. Căuta un medic cu coloană vertebrală, căruia nu-i este frică să scrie, ştiind foarte bine că nu au aparatură, că au primit în 2000 şi au montat în 2007 unele aparate. Am ajuns şi la ministrul Sănătăţii, nu m-a primit în audienţă. Auzise despre ce este vorba şi nu a vrut să se complice. Am fost la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, la Irinel Popescu. M-a primit un şef de cabinet, a fost foarte amabil cu mine, dar nu m-a ajutat cu nimic.

“Doamnă, eşti o femeie cu carte! Nu pricepi că acest om moare!? Moare! Moare! Moare!”

M-am adresat apoi unui profesor universitar. S-a purtat foarte urât cu mine. M-a umilit. Mi-a spus că eu nu ştiu cine este el, că el este profesor, că în România tratamentul este foarte bun, că nu are rost să dau bani medicilor din străinătate. Este Cristinel Popescu, şi este şeful unei clinici ORL din Bucureşti. M-a umilit, pur şi simplu m-a dat afară din birou. Cineva mi-a spus apoi: doamnă, dacă vreţi să cerşiţi bani trebuie să fiţi umilă. Nu, eu nu cerşeam. Voiam un raport medical pe baza celorlalte documente, prin care să obţin formularul E112. Şi a mai fost un doctor, Niţescu, urolog, care mi-a pus că nu are sens, nu înţelege de ce mai alerg acum, pentru că omul acesta va muri în scurt timp. M-a şi zguduit. Mi-a spus: “Doamnă, eşti o femeie cu carte! Nu pricepi că acest om moare!? Moare! Moare! Moare!” Aşa striga la mine. Domnule, tocmai de-aia mă lupt. Eu nu vreau ca acest om să moară. Eu vreau să mă duc în afară, să pot să îl salvez.

Aţi depus doarul la CAS Gorj în luna iulie. Înţeleg că lipsea o piesă.

Soţia: Nu, lipsea un tipizat, atât, pe care nimeni nu voia să îl completeze, care nici măcar nu este la îndemâna medicilor, e o anexă la o lege.

Răspunsul de la CAS Gorj, negativ, a venit după ce ne-am întors de la tratament. M-am adresat unor avocaţi. După ce au studiat dosarul şi au văzut că este o problemă cu statul, mi-au spus toţi că ei nu se pot lupta cu statul şi, prin urmare, nu au vrut să ne reprezinte în instanţă.

“Aoleu, dacă moare, tu de unde dai banii?”

Prietenii, apropiaţii din România cum aţi simţit că se raportează la dumneavoastră, în această perioadă?

Pacientul: Am primit, inclusiv în Germania, mesaje de încurajare, i-am simţit aproape.

Soţia: Totuşi, aş vrea să menţionez ceva. Eu, ca soţie a pacientului, am fost afectată şi supărată pe prietenii noştri, care aveau posibilităţi materiale. Dat fiind că, într-un timp foarte scurt, aveam nevoie de aceşti bani, de 50.000 de euro pentru plecarea la tratament, în străinătate, am apelat la acei prieteni cu bani, care nu numai că m-au refuzat, dar pur şi simplu ne-au ocolit. Oamenii cu bani sunt şi răi. Auzind că ai o boală incurabilă, pentru ei sunt nişte bani aruncaţi, pe care consideră că nu-i mai pot recupera niciodată, ceea ce este fals.

Trebuie spus că niciun alt pacient de la clinica din Freiburg nu îşi mai plătea singur tratamentul. Toate cheltuielile se decontau între casele de asigurări de sănătate.

Am rugat o prietenă de la BCR să mă ajute să obţin un credit, nu m-a întrebat de soţul meu, de starea lui, a spus doar “aoleu, dacă moare, tu de unde dai banii?”, deci era vorba doar de bani, nu de om, şi m-a supărat foarte rău. Până la urmă, cu ajutorul cunoştinţelor, al dorinţei noastre de a-l salva al lui Dumnezeu, cred, am reuşit să obţinem credite prin care să putem plăti acel avans necesar la clinica din Germania.

Astăzi, profesorul tratat peste un an de sinuzită la Târgu Jiu şi Bucureşti şi vindecat de cancer, ultimul stadiu, la clinica din Freiburg – Germania, îşi poate face planuri de viitor. Asta doar pentru că are un anumit nivel de educaţie şi pentru că familia lui a putut accesa creditele bancare necesare acoperirii costurilor tratamentului.

La Tribunalul Gorj va începe curând un proces intentat de domnul profesor Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare. Îl vom monitoriza îndeaproape.

Până una – alta, rugaţi-vă să nu vă îmbolnăviţi de cancer. Statul român vă garantează moartea, atât.

Care este ştirea?

Ştirea e că m-am întors…

Aşa…

BRB, ştii, cum se spune pe messenger… Banţa right back!

Da, tare!… Şi ce-ar putea însemna asta, Banţa right back?

Că acum pot să îmi reiau şi să îmi consolidez legăturile pe care le-am avut. Şi relaţii cu prietenii, şi în administraţie, şi – de ce nu – proiectul meu la care nu renunţ şi pe care vreau să îl duc până la capăt. Deci, eu nu mi-am spus ultimul cuvânt. Eu am un proiect vechi, legat de o candidatură. Adică, îmi făcusem un plan, o strategie: planificarea, distribuţia resurselor umane, misiune, viziune, sistem de valori, tot ce ţine de o candidatură pentru Primăria Târgu Jiu. Nu am renunţat la acest lucru.

Plângere la Comisia Europeană

Cum aţi reuşit să vă întoarceţi, care a fost procedura?

A fost greu. După ce am fost înlăturat din funcţia de prefect, am fost deportat în judeţul Braşov. Am mai multe procese cu guvernul…

Câte?

Păi am, o dată, pentru suspendarea deciziei şi a hotărârii de guvern de înlăturare din postul de prefect, şi, apoi, pentru anularea concursurilor fraudate, pentru posturile de prefect şi subpefect, la care am participat recent. Deja am depus o plângere la Comisia Europeană, pentru concursuri. Problema mea şi a celorlalţi înalţi funcţionari publici din România se cunoaşte acum. Era cunoscută, de altfel, la Bruxelles. Am cerut suspendarea actelor administrative pentru că nu erau corect organizate: toate în acelaşi timp, apoi se încălca dreptul la liberă concurenţă, nu se respecta procedura din Legea funcţionarului public, şi anume delegare – detaşare – transfer, şi apoi recrutare prin concurs. Din mai multe puncte de vedere s-au încălcat nişte drepturi, care trebuie reabilitate. Modelul francez de mobilitate care s-a adoptat la noi este bun. Dar acolo, ce se întâmplă: când se schimbă guvernul, toată lumea înţelege, face pasul înapoi, vin ceilalţi nominalizaţi, trec în rândul întâi, cei care au fost, trec în rândul doi, comunică frumos, colaborează cu noii veniţi, duc proiectele până la capăt. Chiar dacă funcţiile acestea au o încărcătură politică, lucrurile sunt depolitizate la maxim, şi se face treabă. La noi nu este aşa. La noi schimbăm, dintr-o dată, peste noapte, totul. Şi nu mi se pare că este corect aşa ceva. În primul rând, din punctul de vedere personal, al fiecăruia, dar şi pentru societate. Eu am foarte mulţi colegi nemulţumiţi, care sunt cu copii mici, care sunt duşi prin ţară, peste tot.

Guvernul ne-a forţat să plecăm din sistem

V-aţi învăţat minte, după excursia asta la Braşov?

Minte? M-am învăţat minte de când m-am născut…

Altfel, aţi putea fi iar deportat…

Dacă se mai întâmplă aşa ceva în România, eu cred că nu mai avem ce căuta să stăm în ţară. Pentru că nu văd logica. Până la urmă, se cheltuie mai mult cu tine, nu obţii eficienţă, nu cunoşti specificul judeţului. A fost vădit interesul guvernului de a ne forţa să plecăm din sistem.

Câţi v-aţi aflat în situaţia asta?

137 de prefecţi şi subprefecţi, din care vreo 55 au plecat, au părăsit sistemul, au mai rămas vreo 83…

Care au fost aruncaţi care-ncotro…

Care au fost aruncaţi care-ncotro şi au rămas vreo 50 de locuri libere, şi uite că numai bine, sau să zicem numai rău, nu ştiu cum să o luăm, că le-au făcut loc acestora, care au plecat de curând. Adică nu este corect nici pentru ei, nici pentru noi.

Cât timp aţi activat în judeţul Braşov, ca inspector guvernamental?

Vreo şase luni.

Aţi fost eficient acolo, ca inspector guvernamental?

Eu am fost eficient, pentru că am stabilit legături în primul rând cu toată administraţia, cu deconcentratele, cu prefectul, cu Consiliul Judeţean, cu Secţia de Drumuri Naţionale, dar şi cu Direcţia Regională de Drumuri, iar în domeniul în care mi-au fost date atribuţiuni de serviciu am propus modificări legislative, de exemplu în legătură cu rovinieta. Am propus ca fondurile încasate să intre la bugetul drumurilor, nu la Ministerul de Finanţe, pentru a fi folosiţi în mod cert pentru reablitarea infrastructurii rutiere. Am cerut îmbunătăţirea ierarhizării şi prioritizării drumurilor naţionale, după criterii europene.

La Braşov, altfel se ceartă oamenii

Ca dezvoltare, cam la ce distanţă este Başovul de Gorj?

Este ca de la cer la pământ. Trebuie să ţinem cont că pe acolo au trecut saşii vreo o sută şi ceva de ani…

Cu ce sunt mai buni decât românii?

Au mentalitatea lucrului bine făcut, românii din Braşov au învăţat asta de la ei. N-am văzut fum, bere, mici şi parfum în centrul niciunuia dintre municipiile Braşovului, există o zonă metropolitană foarte bine dezvoltată şi definită, în jurul municipiilor Braşov, Codlea, Ghimbav, Săcele, al oraşului Râşnov, adevărate zone metropolitane, cu industrie, în care se fac încă rulmenţi, autocamioane, tractoare ş.a. Apoi, din alt punct de vedere, al mentalităţii oamenilor, acolo altfel se ceartă. Pur şi simplu, şi când se ceartă, se ceartă constructiv, nu îşi dau unii altora la picioare. Bineînţeles că există dispute, dar nu ca aici. Acolo se construieşte un aeroport internaţional, investiţie a Consiliului Judeţean, se face cu fonduri europene. Eu am încercat să demarez aici un proiect similar, în ianuarie – februarie a.c., am luat legătura cu toate autorităţile ce trebuiau implicate, dar a murit în faşe. Când le-am spus-o, s-au uitat unii la alţii şi au făcut să treacă acest proiect cât mai repede, ca nu cumva Banţa să îşi asume meritele cumva. Trebuia să luptăm toţi pentru un aeroport, la Stăneşti.

Acolo presa nu denaturează, nu demonizează, nu batjocoreşte

Cum se înţeleg acolo liderii partidelor politice?

Şi la ei există dispute şi certuri, dar acolo vreau să vă spun că presa, care îşi face datoria – bineînţeles, este o prezenţă a presei naţionale mult mai pregnantă decât la noi – prezintă altfel situaţia, real, nu denaturează, bineînţeles că pune oarecum în lumină pozitivă pe unul şi pe altul, dar nu demonizează, nu batjocoreşte. Este o diferenţă foarte mare. Pe de altă parte, la o conferinţă de presă, board-urile partidelor altfel pun problema…

Sunt mai puţine atacuri la persoană?…

Sunt mai puţine atacuri la persoană, mai puţine jocuri murdare, sau chiar deloc. Îşi respectă adversarul. În primul rând trebuie să ne respectăm ca oameni, numai aşa vom reuşi să ajungem undeva, dacă vrem să şi intrăm în Europa, fizic, nu numai pe hârtie. Toate partidele conlucrează pentru binele braşovenilor. Nu aşa cum se întâmplă aici: dacă lansează unul un proiect, ceilalţi sar să îl distrugă sau să îi pună beţe în roate. La noi, în Gorj, am constatat ca o meteahnă veche: domne, dacă e primarul de la un partid şi guvernul de la alt partid, atunci hai să nu-i dăm, să-l omorâm, să-l forţăm să schimbe partidul, şi să dăm numai alor noştri…

Care este peisajul instituţional acolo?

În primul rând, oamenii sunt foarte interesaţi să acceseze fonduri europene şi au dovedit-o, se axează foarte mult pe turism, conlucrează forte bine instituţiile statului, angajările se fac preponderent prin concursuri reale, nu formale. Ori e concurs, ori e numire politică! Trebuie să se hotărască o dată, să nu mai facem mascarada asta. Părerea mea e că ar trebui să se meargă pe concursuri, să nu mai depinzi, ca şef de instituţie publică, de factorul politic, să nu mai poţi fi schimbat peste noapte dacă nu ai executat un ordin politic.

Cunoaşteţi un astfel de caz, întâmplat în Gorj?…

Cunosc mai multe, dar nu vreu să le nominalizez. Eu, cât am fost prefect, m-am luptat şi am barat astfel de cazuri, nu am lăsat să se întâmple, cât am putut de mult, pentru că, în acest fel, toţi au de câştigat.

Concursul din septembrie, pentru posturile de prefect şi subprefecţi a fost secretizat şi la Braşov?

Nu, a fost foarte mediatizat.

E altă ţară, acolo?

Da, e altă ţară, Ţara Bârsei, chiar aşa îi spune… Oricum, cu instituţiile stau foarte bine, cu investiţiile stau foarte bine, cu drumurile, la fel, foarte bine… Revenind la concursul din septembrie, trebuie subliniat că a fost o mascaradă totală. De exemplu, în comisia numită de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru recrutarea prefecţilor, subprefecţilor şi înalţilor funcţionari publici, şefa serviciul legalitate din Prefectura Braşov a fost nominalizată ca membru, şi şi-a evalut şefii! Este evident interesul patrimonial, pentru că atât salariul cât şi posibilitatea retrogradării sau promovării în funcţie sunt interese patrimoniale. Sunt evidente incompatibilitatea şi conflictul de interese.

O ureche surdă, care se face că ascultă

În Braşov, cum se raportează angajaţii instiuţiilor publice la oamenii simpli?

Acolo, când merg în audienţe sunt trataţi ca oameni. De multe ori, aici, oamenii când merg în audienţe sunt trataţi tot ca oameni, dar cu indifrenţă, ca şi cum nu ar exista. Este acea ureche surdă, care se face că ascultă şi, de fapt, nu ascultă nimic. Acolo, astă-vară, în urma unor inundaţii, au fost luate câteva case de ape. În secunda doi, prefectul a fost acolo, cu toate instituţiile abilitate, şi, în ziua următoare s-au şi făcut formalităţile şi au demarat lucrările, nu s-a aşteptat să vină iarna. Oamenii acolo se bazează mai mult pe turism, şi au şi un capital, pe care şi l-au făcut în timp. Să nu-mi spuneţi că este mai fumoasă Poiana Braşov decât Rânca, culmile Pietrei Craiului decât creasta Parângului…

Ei nu pot importa de la noi cearta, lipsa de respect, de bună cuviinţă…

Ce ar putea să importe ei de la noi?

N-ar avea ce. Poate brand-urile noastre olteneşti. În niciun caz nu pot să importe cearta, lipsa de respect, de bună cuviinţă. Nu ştiu… Ar fi ceva? Chiar ar fi? Acum, întors în Gorj, mă simt ca în 1989, când am terminat facultatea… M-am întors din Timişoara după 5 ani. Acolo au fost şvabii , nu saşii, tot nemţi… Şi din punct de vedere istoric, ei şi-au conservat tot patrimoniul, noi l-am demolat. În Târgu Jiu, unde este un petic de pământ, mai trântim un beton. E, acolo ai pădurea până în balcon şi nişte parcuri foarte mari. Cred că braşovenii au de învăţat de la noi un singur lucru: despre Brâncuşi, şi întreaga lui creaţie.

Cum am putea ieşi din fundătura în care ne aflăm, noi, gorjenii?

Ar trebui să implementăm o altă mentalitate, adică să punem accent mai mult pe calitatea omului şi pe om, decât pe bani, nu banul face totul în lumea asta. Nu asta e totul în viaţă şi pe lumea asta, şi nu vreau să fac atacuri la persoană. Trebuie să gestionăm mai eficient resursele, şi să înţelegem că resursa umană este cea mai de preţ. Societatea civilă trebuie să îşi spună punctul de vedere. ONG-urile doar catalizează fonduri, nu se exprimă. Trebuie să luptăm să ne branduim produsele, brânza de Novaci, zonele turistice deosebite, avem tradiţii, pomicultură… Toţi comercianţii braşovenii îşi promovează oraşul: nu vezi la terase decât umbrele de acelaşi fel pe care scrie “Braşov – probably the best city in the world”, în română, engleză, ungureşte şi germană. Am putea face şi noi la fel.

Cu ce treburi, pe la noi, pe la Târgu Jiu?

În primul rând, noi în fiecare toamnă venim în Gorj. Avem o Lojă la Hobiţa, satul în care s-a născut Constantin Brâncuşi, o Lojă sătească. De obicei, primul Mare Consiliu îl facem în Bucureşti, acolo unde este sediul Marii Loji, deschiderea Anului Masonic, iar următoarea Ţinută de Mare Consiliu o desfăşurăm în regiunea Gorjului. Anul trecut a fost la Tismana, anul acesta am găsit bunăvoinţă la fraţii din această Lojă, a noastră, de aici din Târgu Jiu.

Comparativ cu nucleele de la nivel naţional, cum se prezintă Gorjul la momentul actual?

Loja “Constantin Brâncuşi”, de aici, din Târgu Jiu, este una puternică, cu oameni deosebiţi, care se ocupă de pregătirea masonică, de descifrarea învăţăturilor masonice, a simbolurilor, a numerelor ş.a.m.d. Pentru că asta este şi ceea ce ne dorim: a face francmasonerie, şi nu altceva.

Cum îşi face simţită prezenţa, din ce cunoaşteţi dumneavoastră, această Lojă în viaţa judeţului Gorj?

Cred că, în această perioadă, foarte puţin – mă refer la perioada de la constituire, de un an şi ceva.

Care sunt motivele?

Este o perioadă de aşezare a acestei Loji, de obişnuire a membrilor ei unii cu alţii, de a se împrieteni, de a se înfrăţi, pentru că încrederea unul în celălalt, practic, este liantul care-i uneşte, şi asta necesită o anumită perioadă.

“O parte din elita judeţului, în Loja <<Constantin Brâncuşi>>”

De cine este condusă?

Aici este un medic, un om deosebit, care a reuşit să strângă – zic eu – elita judeţului, sigur, nu în totalitate, dar toţi cei care sunt am văzut că au merite deosebite, prin ceea ce înseamnă cunoaşterea, comportamentul, moralitatea.

Aţi putea enumera una sau două realizări de interes public, de la înfiinţarea ei şi până acum?

Sigur. Avem monumentul candelă de la Alba Iulia: două mâini gigantice din bronz. Este monumentul ridicat de fraţii noştri din Loja “Horea, Cloşca şi Crişan”, în memoria eroului şi, deopotrivă, martirului Horea, care a fost iniţiat într-o Lojă…

Bun, şi la Gorj?

La Gorj, în Hobiţa, avem monumentul eroilor din primul şi al doilea război mondial, din curtea bisericii din satul Hobiţa, pe care l-au făcut fraţii din această Lojă cu ajutorul fraţilor din Marea Lojă Naţională a României, şi apoi troiţa de lemn, din cimitirul satului, lângă mormântul părinţilor lui Brâncuşi, ca semn creştin al lui Brâncuşi, care este înmormântat la Paris. Deci, este o troiţă lângă bisericuţa de lemn, de acolo, de lângă zăvoi. Acum patru sau cinci ani, când s-au împlinit 100 de ani de la construirea bisericii din Peştişani, atunci, de asemenea, am ajutat şi susţinut financiar cu ceea ce a însemnat zugrăvirea bisericii la exterior şi o serie întreagă de obiecte de cult, pe care le-am donat.

Acestea sunt nişte acţiuni izolate. În afară de ele, membrii Lojei au şi alte statusuri sociale. Sunt oameni de afaceri, profesori, unii investesc în media şi, personal, am constatat că sunt o categorie aparte, care efectiv contribuie la dezvoltarea judeţului. Despre asta aş fi vrut să vorbim mai mult, decât despre aceste momente izolate care, în mod clar, sunt asociate cu masoneria. Trăim nişte vremuri din ce în ce mai tulburi şi mulţi văd în masonerie o posibilă sursă de limpezire. În această zonă aş vrea să ducem discuţia.

Dacă am înţeles bine, legat de manifestările lor în viaţa de zi cu zi… În ceea ce îi priveşte pe fraţii din Obedienţa mea, din Marea Lojă Naţională a României, sunt foarte puţine acţiuni în care membrii se manifestă în mod organizat, ca şi instituţie. În cei opt ani scurşi de la constituire, foarte mult ne-am ocupat de organizarea noastră, de construirea de Temple, deci practic doar în plan extern s-a regăsit o prezenţă a noastră prin participările la conferinţele internaţionale, prin participările la diferite simpozioane, unde am informat despre existenţa masoneriei române. Prezenţa noastră în Confederaţia Masonică europeană, prezenţa la  Conferinţa Masonică de la Edinburg, din Gabon, din Brazilia… E foarte important ca la aceste conferinţe, unde participă masonerii din cât mai multe ţări, să fie prezentă şi România. Sigur că am primit nenumărate întrebări. În Gabon, preşedintele Gabonului, care a murit cu ceva timp în urmă, era chiar Şeful Ritului Ecuatorial, Suveran Mare Comandor. Delegaţia Supremelor Consilii din Lume a fost primită la nivel de preşedinte al Gabonului. Şi, sigur, au fost momente în care a trebuit să prezentăm situaţia reală din România. Am căutat să nu prezentăm lucrurile mai puţin plăcute, cu toate că, surprinzător, ei le cunoşteau foarte bine.

Prestigiul masoneriei, lezat prin diversiuni

Prin ce alte pârghii le puteau cunoaşte?

Prin diferite părghii. Din nefericire, am studiat arhivele masonice din perioada ‘80 – ’89, şi foarte mulţi francmasoni au fost racolaţi de serviciile de informaţii, de Securitate, dar şi de serviciile din exterior. Din păcate, în aceşti 20 de ani, am văzut prezenţe active care nu fac altceva decât să continue cu diversiuni, cu fel şi fel de acţiuni prin care nu au făcut decât să scadă prestigiul francmasoneriei. Dau exemplu această diversiune legată de regular – iregular. Dacă mergeţi în oricare ţară din lume, să vorbiţi cu oricare mason – eu am întrebat pe cineva chiar de la Marea Lojă Unită a Angliei, a început să zâmbească şi, practic, nu mi-a dat răspuns, pentru că nu vor să discute acest subiect…

Ajungem aici la faptul că nu este foarte coagulată mişcarea masonică în România. Pe scurt, câte Loji sunt, de ce, dacă există interese să se întâmple aşa…

Da, interesele sunt ca masoneria să fie disipată…

Ale cui?

Ale unora care descind din fostele structuri securisto – comuniste şi care nu fac altceva decât să se perpetueze…

Cu ce îi încurcă mişcarea masonică?

Nu-i încurcă cu nimic, cred că este o chestiune de mental, practicile pe care le-au avut însămânţate bine în perioada respectivă…

De a monitoriza şi bloca orice formă de asociere?

Absolut, şi care văd că din păcate trenează.

Bun. Deci câte Loji sunt?

În ţară sunt  trei mari Loji, corespondente ale celor trei curente universale, respectiv linia anglosaxonă, Marea Lojă Naţională din România, condusă de fratele Eugen Ovidiu Chirovici, este Marele Orient al României, corespondent al Marelui Orient al Franţei, şi Marea Lojă Naţională a României , corespondentă lui Grand Loje de France.

Au obiective declarate, formale identice, sau diferite?

Diferă preocupările sau, eu ştiu, ce au ei ca îndeletniciri. De exemplu, noi mergem pe o lucrare spirituală ritualică morală, mergem pe o pregătire a  membrilor lojei, cei de la Marele Orient nu au, de exemplu, pe masă, pe Altarul Jurămintelor, Biblia, deci ei acceptă şi ateii, acceptă şi femeile, iar curentul acesta, corespondent al liniei anglosaxone, este un curent mai modernist, cu o ţinută rituală de câteva minute, deci nu se mai păstrează coloana vertebrală, partea ritualică.

Dincolo de aceste cutume, din aceste Loji se regăsesc, se coagulează facţiuni şi în structuri de interese economice?

Este ceea ce încerc să subliniez de ceva timp: necesitatea existenţei unei masonerii umaniste independente a românilor. Este important să avem independenţă, ca şi instituţie, pentru că atâta timp cât depinzi de factori economici, politici şi de diverşi lideri financiari, atunci obedienţa nu mai este independentă, şi este aservită.

“După Revoluţie, în masonerie au intrat mai puţini oameni cu carte”

Îmi puteţi spune câţiva puternici oameni de afaceri români masoni?

Conform cutumelor noastre, nu este normal să le divulg numele, dar presa a mediatizat o serie întreagă de nume. După Revoluţie, în masonerie au intrat foarte mulţi oameni de afaceri, cu bani, şi mai puţini oameni cu carte. Este dureros că în aceşti 20 de ani nu s-a reuşit construirea de Temple masonice. Surprinzător, nici nu s-au revendicat cele confiscate în anii ’48, de către Partidul Comunist.

În Gorj a existat un astfel de edificiu?

Acum vrem să construim, la Hobiţa, am cumpărat 1000 de mp de teren şi vom face un templu de lemn.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească un candidat pentru a intra în masonerie?

Să aibă cel puţin 21 de ani, să aibă posibilităţi materiale suficiente de a se întreţine, pentru că aici nu trebuie să duci grija zilei de mâine, trebuie să ai o stare de confort material, şi, sigur, să fie un om de onoare, un om corect, un om sincer, un om care să practice justiţia, care să îşi iubească ţara…

Care ar fi beneficiile materiale şi spirituale?

De cele spirituale putem vorbi. Materiale, practic, eu nu am regăsit, şi, de obicei, toţi cei care intră – după un timp foarte scurt – se retrag, chiar dacă rămân în anumite zone. În francmasonerie intri ca să oferi lumină, după ce, bineînţeles, ajungi la un anumit prag de perfecţionare, practicând virtuţile, descifrând textele biblice, pentru că Biblia se află pe altarul jurămintelor ş.a.m.d. Şi, foarte important pentru candidat, noi avem un centru independent – Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, unde sunt aduşi în prima fază, unde sunt antrenaţi în diverse acţiuni şi studii despre francmasonerie, şi, după o anume perioadă, dacă cel în cauză simte nevoia să se adreseze de a accede în Ordin, o face. Deci, acesta este modelul pe care îl practicăm noi. Deci, să vină din lăuntrul tău şi din coştiinţa ta.

Aproximativ câţi membri aveţi, în Lojă?

Avem aproape 1000 de membri.

În total, toate cele trei loji?

În 2002, eu am lăsat 1200 de membri la cealaltă mare Lojă, eu eram Mare Trezorier Adjunct la Marea Lojă Naţională, pe vremea Marelui Maestru Gheorghe Comănescu. La Marele Orient sunt în jur de 150, pentru că este o Obedienţă tânără, de câţiva ani, şi cam atât, pentru că celelalte nu sunt Obedienţe.

Care sunt obiectivele declarate ale Lojei dumneavoastră, faţă de România?

Încercăm să creştem numărul membrilor, să aducem oameni de calitate, pentru că observăm în viitor o înrăutăţire a situaţiei în ceea ce înseamnă omul. Sigur, asta înseamnă foarte mult egoism, foarte mult individualism, foarte multe orgolii, foarte multe prejudecăţi. Cred că francmasoneria poate să contribuie, pentru că în Lojă învăţăm să ne acceptăm cu toţii, să lucrăm în echipă, din prea-plinul meu să îţi dau şi ţie,  din prea plinul tău să îi dai şi lui.

Ne interesează  foarte mult realizarea unor punţi de legătură cu francmasoneria din Uniunea Europeană. Avem pârghiile din această Confederaţie Masonică Europeană şi, împreună, cred că vom putea rezolva foarte multe lucruri. Acum, Confederaţia lucrează la un proiect umanitar pentru Africa, şi probabil că astfel de acţiuni vor fi repetate anual. Este o aşezare, zic eu, a francmasoneriei de rit scoţian, antic şi acceptat. Este interesantă, la nivel internaţional, menţinerea purităţii ritului scoţian, antic şi acceptat.

Cum apreciaţi actualul stadiu de dezvoltare economică, socială şi instituţională a României?

Cred că ne aşteaptă o iarnă foarte grea, sub aspectul convulsiilor sociale, vor fi creşteri spectaculoase ale preţurilor, şi cred că, indiferent ce preşedinte va ieşi, starea de haos şi de corupţie va continua, se va perpetua.

“Lojele din România nu sunt suficient de puternice”

Au Lojele masonice pârghiile necesare să “uneltească” pentru îmbunătăţirea situaţiei din România?

Nu. Nu sunt suficient de puternice. Ele nu au nici Temple, în această fază, unde să se poată reuni.

Care este situaţia în statele rupte din fostul bloc comunist?

Situaţia este aceeaşi, sunt în faza de organizare. Încă au parte de represalii, în Bulgaria şi Polonia li s-a dat foc la temple.

Există şi interese transnaţionale să stea lucrurile aşa?

Trebuie să ne câştigăm independenţa. Sunt foarte mulţi acum care apar în România după 40 de ani trăiţi în străinătate, care vin şi spun că sunt mari masoni şi că ei au venit să facă masonerie în România, să salveze România. De obicei, aparţin unor servicii secrete străine sau unor Mari Loji care nu au alt interes decât să disipeze, să toace mărunt obedienţele care doresc să construiască, doresc să facă ceva. Există fel şi fel de astfel de acţiuni, şi ele sigur că îşi găsesc corespondenţă în România, din partea unor oameni cu aceleaşi preocupări. Pentru că nu este admisibil ca după ieşirea la lumină din 1989, francmasoneria în loc să reînvie, în loc să-şi reia activitatea în bune condiţii, practic să asistăm la un haos chiar în rândul francmasoneriei.

Cum apreciaţi că abordează presa românească acest fenomen masonic?

Din ce în ce mai bine documentaţi.

Susţineţi vreunul din candidaţii la preşedinţie?

Eu nu, şi nici organizaţia noastră nu susţine. În cadrul Lojei mele membrii sunt din toate partidele politice, ar fi absurd să le impună cineva pe cine să susţină. De aceea, la 12 septemrie am făcut o declaraţie de delimitare, pentru a nu fi antrenaţi în jocurile care se fac în această perioadă.

Claudiu Teodorescu, cel mai tânăr consilier judeţean şi şef de cabinet al deputatului Victor Ponta, este, de vineri, şi preşedinte al organizaţiei judeţene a Tineretului Social Democrat (TSD). Despre proiectele sale, trecute şi viitoare, într-un scurt interviu.

Narcis Daju – Câteva cuvinte despre acţiunea organizată vineri de TSD Gorj…

Claudiu Teodorescu – Pentru organizaţia judeţeană de tineret a PSD, a fost cel mai important eveniment din ultima perioadă, conferinţa judeţeană. Acum vreo trei luni şi jumătate, de comun acord cu fostul meu coleg şi prieten Dan Vâlceanu, am decis ca de organizaţia de tineret să mă ocup eu. El s-a retras, în prima fază, din activitatea de tineret, apoi, din păcate, s-a retras şi din PSD. În schimb, eu am continuat munca în teritoriu. Sincer, sunt foarte mulţumit de ce am reuşit să fac în aceste luni, am creat o organizaţie care are peste 1000 de tineri în structurile de tineret. La conferinţa judeţeană au participat peste 600 de persoane…

N.D. – I-aţi adus cu autocarele?

C.T. – Nu, au venit singuri, cu maşinile lor. Colegii s-au mobilizat. Din păcate, noi nu avem resursele financiare de care dispune PDL-ul. Nu, au venit tinerii pentru că aşa au simţit ei şi sunt alături de noi.

N.D. – De la ce nivel ai preluat organizaţia de tineret?

C.T. – De la cinci la sută din ce este acum. Cred că în teritoriu aveam cinci – şase organizaţii mai bine închegate. La ora actuală există şaizeci de filiale, cu conducere aleasă. Sunt foarte mulţi tineri care au venit în această perioadă alături de PSD, şi chiar ieri, un coleg, cred că dl. senator Greblă, spunea că, de obicei, tinerii simt când vine schimbarea… Şi, după şase decembrie, sigur va fi o schimbare…

N.D. – De ce acum trei luni organizaţia de tineret era la cinci la sută, cum spui, din ce înseamnă acum?

C.T. – Poate o lipsă de implicare a vechii conduceri, în ceea ce priveşte organizaţiile din teritoriu. Am avut mai mult activităţi la nivelul municipiului Târgu Jiu.

N.D. – Printre tineri se manifestă cel mai acut dezgustul faţă de politică şi politicieni. Ei tind fie să îşi caute de lucru în străinătate, fie, cei foarte bine pregătiţi, să intre în companii private. De unde afluenţa asta, de care vorbeşti, a tinerilor înspre PSD?

C.T. – Cred că, prin munca pe care am depus-o, atât eu cât şi echipa mea, prin faptul că nu doar am creionat pe hârtie organizaţia de tineret, ci am şi iniţiat tot felul de acţiuni în care au fost angrenaţi mulţi tineri, ne-au simţit foarte aproape de ei şi au decis să se implice.

N.D. – Cu excepţia partidelor politice, nimeni nu mai oferă astăzi tinerilor posibilitatea de a se aduna, de a comunica şi de a socializa între ei…

C.T. – Da, este şi asta o explicaţie.

N.D. – Referitor la tinerii care au părăsit, recent, PSD-ul, optând să intre în PDL, ce îmi poţi spune?

C.T. – Nu este adevărat că au plecat optzeci de tineri. Sunt până în douăzeci de tineri, majoritatea foşti simpatizanţi PSD, şi şapte sau opt membri. Nu aveau cum să plece optzeci de mebri PSD. În ceea ce priveşte calitatea lor, încerc să nu comentez, dar vom vedea activitatea lor la PDL…

N.D. – Ne aflăm la debutul unei campanii electorale destul de agresive. Vor fi tot felul de provocări. Preconizezi ciocniri între lipitorii de afişe?

C.T. – Nu vom tolera agresiuni, dar nici nu vom intra în clinciuri cu colegii de la alte partide. Dacă seniorii au destul de multe păcate de spălat între ei, noi reuşim să ne înţelegem destul de bine.

N.D. – Ai 28 de ani, eşti la primul mandat de consilier judeţean. Cu ce te poţi lăuda din activitatea ta de consilier judeţean?

C.T. – Deocamdată, încă aprofundez procedurile specifice, nu am avut nicio iniţiativă personală până în prezent.

N.D. – Conduci cabinetul parlamentar al deputatului Victor Ponta. Rămâne la Gorj, alege o altă organizaţie, ce se va întâmpla?

C.T. – Victor Ponta a fost delegat de Biroul Permanent să se ocupe de alegerile interne desfăşurate, recent, la organizaţia de la Prahova. Acolo a fost ales, deja, preşedintele, de acum Victor Ponta nu mai are nicio atribuţie faţă de acea filială. Aşa cum a declarat, Victor Ponta va candida toată viaţa la Gorj.

N.D. – Este în preocupările lui Victor Ponta iniţierea unui proiect de dezvoltare durabilă a judeţului?

C.T. – De fiecare dată s-a zbătut şi a ajutat cu tot ce i-a stat în putinţă. Victor Ponta a adus Pirelli în Gorj, şi astfel s-au creat 1000 de locuri de muncă. Sunt convins că va găsi şi alte soluţii.

N.D. – Care sunt principalele tale obiective, ca preşedinte al TSD Gorj?

C.T. – Vineri, odată cu alegerea mea ca preşedinte, m-am apucat de cea mai serioasă muncă în PSD. Mi-am asumat responsabilitatea în faţa a 600 de delegaţi, că vom continua munca şi vom avea cea mai puternică organizaţie de tineret. Îmi propun să avem 70 de consilieri locali de la organizaţia de tineret, să aducem un suflu nou în consiliile locale.

N.D. – Cum vei reuşi să-i pui pe liste, pe locuri eligibile?

C.T. – Ajutându-i să îşi facă treaba. Dacă îşi vor face treaba, seniorii îi vor promova. Eu, după opt ani de politică, am fost ales consilier judeţean.

Interviu fără partipriu cu Mitruţ Stănoiu, despre imaginea virtuală a Gorjului.

Joi a fost lansat website-ul Centrului Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).  Într-un context local dominat de neglijarea cvasitotală a segmentului de public relations şi comunicare instituţională, şefii agricultorilor gorjeni dau, astfel, o lecţie managerilor unor instituţii publice şi companii private cu pretenţii, ale căror site-uri, dacă există, ţin mai mult de preistoria internetului. Site-ul WWW.APIAGORJ.RO este rezultatul deschiderii manifestate de managerii instituţiei şi al profesionalismului firmei A T LABS, care l-a realizat.

Mitruţ Stănoiu, coordonatorul “zidarilor” care au pus cărămidă cu cărămidă pentru realizarea site-ului, mi-a răspuns la câteva întrebări despre felul în care sunt prezente instituţiile şi companiile gorjene în spaţiul virtual.

Narcis Daju – Cum se face că tocmai şefii de la agricultură s-au apucat să îşi construiască site, în timp ce mulţi dintre managerii unor instituţii şi companii cu pretenţii nici nu vor să audă?

Mitruţ Stănoiu – Iniţial şi eu am zis la fel, în sinea mea. Lucrând cu cei de la APIA am descoperit o instituţie publică suprinzător de bine organizată. Oamenii de acolo işi fac treaba. Site-ul este rezultatul dorinţelor lor, eu doar i-am ajutat să-şi organizeze informaţia, le-am oferit o soluţie web simplă, uşor de actualizat şi dezvoltat.

N.D. – Este o acţiune unitară, la nivel naţional, sau este strict iniţiativa managerilor locali ai APIA?

M.S. – Este iniţiativa celor de aici. Am fost invitat la licitaţie, am depus documentaţia scrisă şi am câştigat sub preţul estimat de ei.

N.D – Prin contractul încheiat cu ei, poţi divulga aici preţul?

M.S. – Nu, e confidenţial, dar îţi pot spune că este mult sub valoarea reală.

N.D. – Şi-ar permite cam orice instituţie un asemenea preţ?

M.S. – Da, indiscutabil! Efectiv, am vrut, din ambiţie, să arăt că se poate şi la instituţiile publice din Gorj, când există deschidere la nivel de management.

N.D. – Cum apreciezi, în ansamblu, interfeţele digitale ale instituţiilor publice din Gorj?

M.S. – Sunt lipsite de identitate web, nealiniate la standardele internaţionale de profil (WEB 2.0), şi nu respectă recomandările Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Parcă sunt făcute prin ’98 – ’99. Gorjul este în topul negativ şi la capitolul identitate web – imagine de firmă sau instituţie publică în online.

TARGUJIU.RO, UN SITE VECHI ŞI NEFUNCŢIONAL

N.D. – Câteva vorbe despre site-ul Primăriei Târgu Jiu, www.targujiu.ro…

M.S. – Când navighez pe acest site este ca şi cum aş asculta Beatles…  Dacă îmi lipseşte ceva vechi, ascult Beatles, dar nu este cel mai bun răspuns… Ei sunt vechi şi de calitate… La Primăria Târgu Jiu este vorba doar despre imagine învechită. TARGUJIU.ro ar putea deveni un forum al oraşului, ar trebui să permită interacţiunea cu cei care plătesc pentru tot ce este legat de Primăria Târgu Jiu, cu cetăţenii.

N.D. – La prima vedere, pe site-ul Primăriei Târgu Jiu nu sunt publicate declaraţiile de avere. Eu le-am găsit doar cu căutare din google.ro. De ce aşa ascunse?

M.S. – Probabil asta se doreşte… Nu mă pot pronunţa pentru ceea ce s-a dorit. Pe acest site nu există nici rss, şi suntem în anul 2009! Nici motor de căutare intern, deşi era căutării secvenţiale a apus de multicel!

N.D. – Managerii instituţiilor locale nu îşi fac site-uri pentru că s-au obişnuit să nu fie transparenţi, să obtureze cât mai mult accesul la date de interes public?

M.S. – Nu. În realitate, nu au cultură web suficientă, 90% sunt sigur de asta!

N.D. – Posibil ca în discuţia asta să fi ars puţin etapele. Eu cunosc mulţi patroni şi şefi de instituţii care işi ţin PC-urile pe post de mobilier. Ai văzut asemenea cazuri?

M.S. – Da. Nu ştiu dacă erau pe post de bibelou, dar stângăcia lor rezulta din felul în care ţineau mouse-ul în mână.

SITE-UL CENTRULUI BRÂNCUŞI ESTE SUSPENDAT!!!

N.D. – La Târgu Jiu, Brâncuşi este ce avem noi mai de preţ…

M.S. – Subscriu.

N.D. – Există şi o instituţie care gestionează această “povară”, Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”, aflată în subordinea directă a primarului Florin Cârciumaru şi care beneficiază de un buget cât casa, din banii publici. Principala misiune a acestei instituţii este aceea de a promova Ansamblul Brancuşi şi de a atrage turişti la Târgu Jiu. Orice manager sănătos la cap ar începe cu construirea unui site. Hai să căutăm pe google site-ul Centrului…

Deci, domeniul www.constantinbrancusi.ro este în proprietatea Centrului de Cultura şi Artă “Constantin Brâncuşi”. Ştii ce privelişte macabră, incredibilă te aşteaptă când dai click pe acea adresă? O postez mai jos, să vadă şi mândreţea noastră de primar, când va fi terminat de spălat străzile şi de udat florile din stâlpi, că, oricum, la altceva nu se pricepe!

M.S. – Şi eu am scris despre batjocorirea operelor lui Brâncuşi, pe blogul personal: http://www.mitrutstanoiu.ro/2008/03/24/a-doua-moarte-a-lui-brancusi/ şi http://www.mitrutstanoiu.ro/2008/05/03/a-doua-moarte-alui-brancusi-partea-a-doua/.

N.D. – Ajungem aici la vorbele lui Şolea: primarul şi-a strâns atâţia pitici pe lângă el pentru ca Excelenţa Sa să pară foarte înalt! Este singurul motiv pentru care Sorin Lory Buliga este ţinut director la Centrul Brâncuşi. De ce crezi că politicienii locali, care se tot plâng că ziariştii le denaturează declaraţiile, nu folosesc website-uri pentru a comunica?

M.S. – Întrebarea se rezumă la …”ce faci, ca individ, să ai noţiuni elementare despre internet?”. Răspunsul este: pentru că nu ştiu sau se feresc.

AŞA DA

N.D. – Ai câteva exemple pozitive de manageri locali care au înţeles importanţa extensiei web si şi-au făcut site-uri performante?

M.S. – ELTOP vine cu o imagine bună, deşi nu e, încă, finalizată, EXPONENŢIAL are un branding excelent.  Consiliul Judeţean Gorj a făcut un pas important spre “mai bine”. Are un look foarte nou, şi funcţionalitate sporită.

N.D. – Ai pus umărul la aceste site-uri?

M.S. – Nu, nu-mi laud site-urile, nu am contribuit la ele. Doar le apreciez calitatea.

N.D. – Cu atât mai lăudabil. Firma ta, A T LABS, are concurenţă reală la Târgu Jiu?

M.S. – Am o viziune atipică: propriul meu concurent sunt eu. În 2010 sper să realizez site-uri mai bune decât în 2009, azi să fiu mai bun decât ieri.  Fiecare firmă din industria asta are clienţii ei. Importantă este dezvoltarea domeniului.

N.D. – Cât de ostil sau de prietenos este Gorjul proiectelor dezvoltate de tine?

M.S. – Majoritatea ţepelor, în afaceri, le-am luat în Gorj. Niciodată din afara ţării sau din afara judeţului. Managerii nu înţeleg, încă, faptul că noţiunea de afacere presupune binele ambelor părţi.

AŞA NU

N.D. – În final, dă-mi trei contraexemple de site-uri.

M.S. http://www.itmgorj.ro/ , http://www.casgorj.ro/ şi http://www.bumbesti-jiu.ro/ .

Nenorocirea este că divergenţele lor n-au apărut ca urmare a unor viziuni diferite faţă de dezvoltarea viitoare a judeţului. Ei şi staff-urile lor nu au timp pentru astfel de polemici. Nici PSD-ul, nici PDL-ul  nu îşi doresc un judeţ mai prosper. Fiecare îşi doreşte, înainte de toate, doar un judeţ pe care să-l controleze în întregime. Pentru că celor de la putere le este întotdeauna bine, indiferent ce se întâmplă sub ei.

Cum aţi reuşit să-i aduceţi la “Provocare la adevăr” pe Călinoiu şi Manţog?

Gabriela Gîngioveanu – La emisiunea de joi seara trebuia să fie invitaţi senatorii Greblă şi Ruşeţ. Domnul Greblă nu a mai putut veni, fiind plecat în Armenia, iar domnul Ruşeţ m-a sunat pe la 14.30 şi mi-a spus că nu mai participă nici dânsul la emisiune, pentru că avea o şedinţă foarte importantă, care nu ştia cât se va întinde. Atunci am ales să aducem un lider de la PSD şi unul de la PDL. L-am sunat pe domnul Călinoiu, care, spre surpriza mea, a acceptat invitaţia noastră.

A pus vreo condiţie?

G.G. – Nu. L-am întrebat dacă vrea să fie singurul invitat, încercând să evit a mă trezi în ultimul moment că nu mai participă la emisiune, a spus că nu are această pretenţie, şi-atunci l-am întrebat dacă vine alături de Ionel Manţog, şi nu a avut nimic împotrivă. Apoi l-am sunat pe domnul Manţog, care a acceptat şi dânsul, deşi mai avea o obligaţie la un alt post de televiziune.

N-a ezitat deloc?

G.G – Nici Manţog, nici Călinoiu.

Zii şi tu ceva…

C.M. – Ce să zic… La astfel de emisiuni trebuie să plecăm de la o zicere a lui Brucan, cum că libertatea presei n-a fost niciodată visul analfabeţilor. Aşa că putem discuta orice… Mie nu-mi place întrebarea asta, cum s-a organizat emisiunea, pentru că eu tocmai am fost comparat cu Valentin Stan în variantă locală…

Eşti un div?

C.M. – Sunt vip…, sunt … bip, şi am statut de invitat permanent. De treburile de bucătărie se ocupă Gabi, în calitate de realizator.

Să înţeleg că vii direct în emisiune, pe petale de trandafiri?…

C.M. – Da, cu zece minute înainte, pentru că întârzii, abia vin, cu maşina, de la ţară.
G.G. – Pot să confirm eu, întârzie tot timpul…
C.M. – Eu chiar muncesc la ţară, car sacii cu struguri cu cârca, nu-mi e nicio jenă de chestia asta, întârzii de fiecare dată, pentru că nu vreau să îmi forţez maşina pe care o am în leasing…

Eşti proprietarul unei podgorii, la Bâlta?

C.M. – Da, sunt latifundiar… Dar e problemă că mai e o soacră la mijloc…

Producţia acoperă consumul propriu?

C.M. – Da, de altfel investesc foarte mult în agricultură, şi în zootehnie, vreau să spun că sunt un găinar şi atât, mai departe nu comentez…

Spui că “libertatea presei n-a fost niciodată visul analfabeţilor”. La Gorj TV îţi urmăreşti tu visul?

C.M. – Da, pot să spun că sunt liber. Am făcut afirmaţia asta la început ca să clarificăm lucrurile, că putem vorbi orice.

Dintre cei doi invitaţi, care a ajuns primul?

G.G. – Primul a ajuns domnul Călinoiu…

Eraţi amândoi?

G.G. – Da. Surprinzător, incredibil, ajunsese şi Claudiu. Domnul Călinoiu era foarte destins, foarte bine dispus, ne-a povestit cum s-a lăsat de fumat, am avut câteva minute agreabile, am intrat în studio pentru că celălalt invitat întârzia, apoi a ajuns şi domnul Manţog, moment în care tensiunea a devenit, brusc, maximă… Din acel moment toată lumea a devenit serioasă, n-au mai fost glume, sau mai erau alea palide pe care încercam noi să le facem pentru a destinde atmosfera.

Ionel Manţog e omul care aduce tensiunea?

G.G. – Nu. Tensiunea era între ei doi, şi era atât de puternică încât se răsfrângea asupra tuturor.

Era mimată acea tensiune?

G.G. – Era reală, aş spune eu, din experienţa altor emisiuni. Şi Manţog, şi Călinoiu au mai participat la emisiuni moderate de mine şi a fost mult mai destinsă atmosfera cu alte ocazii.

A pocnit vreun reflector?

G.G. – Nu, dar ne-am temut să nu se întâmple…
C.M. – Nu, ştiam reacţiile, ştiam istoricul confruntărilor dintre cei doi, ne aşteptam la ieşiri virulente din partea amândurora. A fost tensiune, a fost şi momentul de aşa natură, tocmai se făcuse anunţul cu ieşirea PSD-ului de la guvernare, ne aşteptam la acuzaţii din partea celor doi.

Înainte de emisiune, cât a durat şedinţa pregătitoare cu Manţog?

C.M. – Nu am avut niciodată astfel de şedinţe înaintea vreunei misiuni.

Nici în cazul ăsta excepţional?

G.G. Nu există aşa ceva.

Mă gândeam că aţi pus la cale vreo capcană, ceva, pentru Călinoiu, să-l băgaţi într-un colţ şi să-l căsăpiţi… Să aveţi o strategie comună…

G.G. – Strategia a fost să-i aducem pe amândoi, să facem audienţă.
C.M. – Şedinţă a făcut Gabi, în calitate de realizator, cu mine, în calitate de invitat permanent, în sensul că mi-a impus ca, în condiţiile în care o să-l atac pe Călinoiu, să fac acelaşi lucru şi cu Manţog, pentru a rămâne imparţiali. Văzându-le atitudinea de la începutul emisiunii, nu a mai fost nevoie să le punem noi nervii la încercare.
G.G. – Simpla lor prezenţă, unul lângă altul, le-a pus grav de tot nervii la încercare.

Dar n-aţi fost gazde prea bune, dacă i-aţi pus unul lângă altul…

G.G. – Aşa este decorul, nu aveam cum să facem altfel, nici măcar pentru domnul Manţog.

Credeţi în teoria vampirilor energetici? Cine pe cine a supt?

G.G. – Dacă e să ne luăm după reacţiile de la final, cred că amândoi au plecat puţin storşi, deşi Manţog şi-a menţinut până la final zâmbetul şi charisma în declaraţii.

Am văzut că la emisiunea asta ai venit cu sacou, de obicei apari în cămaşă… Ţi-a impus Gabi?

C.M. – Nu, de obicei îmi impun cameramaniii şi cei de la lumini, pentru că eu m-am născut blond cu ochi albaştri…
G.G. – Amândoi avem o problemă, da…
C.M. – Am mai venit cu sacou la emisiune, dar nu m-au lăsat să-l port, pentru că nu se mai vedea nimic la televizor. Aseară, spre surprinderea mea, m-au lăsat, pentru că aveam toţi cam aceeaşi culoare.
G.G. – A fost singura glumă la care s-a râs la comun, asta că avem toţi patru aceeaşi culoare, a fost singurul lucru care i-a amuzat pe cei doi.
C.M. – Nu există niciun scenariu în spatele emisiunii, nimic premeditat, poate noi, ca şi gazde ale emisiunii, mai punem, din când în când, câte ceva la cale. Am pus o dată ceva la cale şi nu ne-a ieşit pentru că am uitat eu obiectele în maşină. Am vrut să-l provocăm pe primarul Bucurescu, în direct, la o partidă de poker şi am uitat cărţile în maşină. În rest, nu punem nimic la cale, de cele mai multe ori nici nu discutăm înainte, ştim doar evenimentele în care a fost implicat personajul invitat, şi încercăm să ne facem treaba fiecare. Toată lumea spune că Manţog şi Călinoiu se ceartă în public, şi în spate sunt prieteni. Vreau să spun că, după emisiune, nici măcar nu s-au salutat la plecare. Mai mult decât atât, în pauza emisiunii au fost câteva momente mai tensionate, în care s-au ameninţat reciproc. Au plecat fără să se salute, efectiv…

G.G. – La finalul emisiunii, pentru că nu am avut timp să citim mesajele în direct, şi mi-a părut foarte rău de ele, pentru că cei doi erau făcuţi hoţi, erau acuzaţi de telespectatori de fraudă electorală ş.a.m.d., i-am întrebat dacă vor să asculte mesajele. Au fost amândoi de acord şi le-am citit absolut toate mesajele primite. În secunda în care am terminat de citit, domnul Călinoiu s-a ridicat, înainte să ne decablăm, noi, ceilalţi, moment care mi s-a părut foarte ciudat…

V-a salutat?

G.G. – Nu, a spus doar că se grăbeşte, moment în care m-am ridicat şi am spus că îi cunosc de foarte mult timp pe amândoi şi nu mi se pare ok atitudinea pe care au avut-o şi că, dacă vor să aibă o discuţie, eu şi Claudiu ne putem retrage. Au refuzat.

Ştiau că sunteţi perverşi şi lăsaţi camerele deschise.

G.G. – De obicei nu facem lucrul acesta, deşi atunci recunosc că l-am făcut, pentru că miza emisiunii era destul de mare şi avem nevoie pentru o emisiune viitoare de lucruri amuzante care se întâmplă în pauzele publicitare.

Aţi avut în emisiune principalii poli de forţă care îşi dispută în acest moment judeţul Gorj. Sunteţi de acord?

C.M. – Da.
G.G. – Da.

Dacă Gorjul ar fi ca ei, cum ar arăta?

G.G. – Asta trebuia să ne întrebi aseară, să ne laşi să ne gândim până astăzi, să facem compunere…
C.M. – Ar fi un judeţ bogat.

Notă: Cu puţin timp în urmă, Adrian Drăgoi, realizatorul emisiunii “Zona liberă” de la postul de televiziune RTV, a fost şi el pe punctul de a-i aduce pe Călinoiu şi Manţog în direct, într-o emisiune. Cert este că, atunci, Ionel Manţog nu a mai ajuns în emisiune. Referitor la acea întâmplare, Adrian Drăgoi a declarat următoarele: “Ionel Manţog a promis că vine la Zona liberă, dacă vine şi Ion Călinou. A sunat cu un sfert de oră înainte să înceapă emisiunea, şi a spus că nu mai vine. Cred că nu s-a mai prezentat din cauza scandalului din Consiliul Local Slivileşti, legat de extinderea frontului de excavare, care are o legătură şi cu exproprierea lui Ionel Manţog. Unul dintre subiectele sensibile pe care voia să le evite, la momentul respectiv, era ăsta. Acum este mult mai liniştit şi apare în public mult mai relaxat pentru că s-a votat acel punct şi casa lui probabil e la pământ în momentul de faţă.”

La câteva minute de la ieşirea de la ultima probă a concursului desfăşurat astăzi, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru desemnarea celor doi subprefecţi ai judeţului Gorj, şi înainte de concursul de mâine, pentru stabilirea prefectului de Gorj, Victor Banţa, candidatul nepoftit la două competiţii ce s-au vrut a fi cu circuit închis a acordat, în eclusivitate pentru GorjNEWS.ro, următorul interviu.

Spuneţi-mi, aţi fost acceptat la concurs astăzi, căci domnul prefect Ion Florescu, după ce a secretizat concursul s-a justificat public că, oricum, era o competiţie cu circuit închis, cu câştigătorii ştiuţi dinainte – dânsul şi cei doi subprefecţi în funcţie la momentul actual…

Nu este adevărat, nu este un concurs cu circuit închis, mărturie stă anunţul postat la avizierul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în care sunt enumeraţi candidaţii declaraţi admişi după prima probă de concurs, aceea în care au fost evaluate dosarele. Am fost declarat admis la ambele concursuri, si pentru postul de prefect, si pentru un post de subprefect.

Până la urmă este un concurs de desemnare a subprefecţilor şi prefectului sau concurs pentru accederea în rândurile înalţilor funcţionari publici?

În primul rând, sunt două concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de prefect şi, respectiv, de subprefecţi la nivelul judeţului Gorj. Miza este ocuparea definitivă, prin concurs, a postului de prefect sau a unuia din cele două posturi de subprefect. Pe de altă parte, prefectul interimar şi actualii subprefecţi interimari dacă pierd acest concurs rămân şi fără funcţiile pe care le ocupă în prezent şi nici nu intră în categoria înalţilor funcţionari publici. Spre deosebire de cei trei, eu sunt deja înalt funcţionar public. Ei au totul de câştigat, totul de pierdut.

Cât de serios a fost concursul de astăzi, pentru cele două posturi de subprefect?

A fost destul de serios, eu am fost singurul candidat nepoftit, s-a respectat procedura, atât din punct de vedere al elaborării subiectelor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea baremurilor de evaluare.

Pe timpul examinării, aţi fost întrebat de comisia de evaluare dacă aveţi acreditare politică, dacă aveţi patalama la mână?

Nu există aşa ceva, legea interzice să se facă aşa ceva, nu m-a întrebat nimeni despre aşa ceva.

Ce veţi face dacă veţi pierde ambele concursuri, şi cel pentru un post de subprefect, şi cel pentru postul de prefect?

Rămân la locul de muncă în care sunt încadrat în prezent, ca inspector guvernamental.

Aveţi posibilitatea de a contesta rezultatele concursurilor?

Am această pârghie, dar nu pot contesta decât modul de evaluare a propriei lucrări.

Dacă vă veţi confrunta cu un eşec, o veţi face?

E greu de anticipat acum, depinde dacă voi fi sau nu mulţumit de rezultat, sunt o persoană care ştie să se autoevalueze destul de bine.

Mai este posibilă, în această fază, o negociere cu dumneavoastră? Să spunem că vi se oferă în această seară, mâine sau poimâine un post de inspector guvernamental la Gorj, în schimbul retragerii din concurs…

Nu aş accepta sub nicio formă, este exclusă o negociere. În momentul de faţă ambele posturi de inspector guvernamental de la Gorj sunt libere, eu am adresat în urmă cu două săptămâni o cerere primului ministru pentru a fi transferat, conform legii, pe un post de inspector guvernamental acasă.

Probele de mâine, pentru postul de prefect, se desfăşoară după algoritmul de astăzi?

Da.

Aveţi un avantaj, deci…

Dezavantajul constă în oboseala acumulată astăzi, avantajul real este reprezentat de antrenamentul de astăzi, un fel de tur de pistă la Formula 1.