Cineva a spus despre V. Voiculescu  că avea scrisă, în suflet, în fiecare zi, câte o carte – a vieţii şi a morţii. Noi dăm aici doar un reper (gorjean) al biografie sale: după ce, în anul 1909, Vasile Voiculescu a obţinut diploma de doctor în medicină şi chirurgie, la 4 iunie 1910, prin Decretul Regal nr.2008, a fost repartizat în judeţul Gorj, la circa Ocolu, actualul cartier Vărsături.

Aflându-se departe de familie şi de mediul cultural, la 19 octombrie 1910, a trimis o scrisoare în versuri directorului general al Serviciului sanitar, solicitându-i transferul la o circumscripţie mai aproape de Bucureşti, din care redăm :

“(…) Vai, cărei soarte înverşunate, cărui blestem şi cărei uri

Am meritat exilul, Doamne, tocma-n Petreştii-Vărsături !

(…) blestem destinul surd şi crud

şi mă revolt pe lumea-ntreagă, mă jur să demisionez.

Mă-năbuş, mor de nostalgie, mă ofilesc şi vegetez!

Vreau viaţă, muzică, lumină, vitrinele de librării

Cu cărţi ce râd, ca flori la geamuri, albastre, roşii, aurii.”

Alte semne eu nu am găsit despre trecerea autorului Sonetelor închipuite ale lui W. Shakespeare şi al minunatelor scrieri în proză din zenitul vieţii pe la Târgu-Jiu.

Domnul Vasile Drăgoescu – urmaş al unei marii familii de-o seamă cu ctitorii importante ale oraşului nostru – bănuieşte că familia bunicului Vasile Drăgoescu l-ar fi putut găzdui pe scriitor, în casa bătrânească (vezi foto), distrusă între timp de comunişti, în cele câteva luni în care s-a aflat în Gorj ca medic.

Cu siguranţă pot exista şi alte semne, iar iniţiativa dezvelirii unei plăci de aducere aminte o porneşte aici GORJNEWS. Cine se mai încumetă, să ni se alăture!

Consiliul Județean a avut, în dezbatere publică, strategia de dezvoltare a Gorjului; informație necesară din acest punct de vedere: o strategie de dezvoltare de calitate este un atuu esențial pentru a accesa fonduri europene. Această strategie nu trece dincolo de constatări și nu are soluții concrete, ci se pierde doar în teorii generale, fiind nimic mai mult decât un demers truistic. Altfel, strategia CJ-ului e elegantă: e de acord cu noi că nu avem strategie. Banii europeni se dau dacă, strategic, dovedești că știi ce vrei să faci cu ei. Din strategie nu cred că rezultă că autoritățile din Gorj știu unde vor să ducă județul.

Dezvoltarea Gorjului, în direcția societății cunoașterii

Din start ne dăm seama că strategia e o glumă, dat fiind că lansează perspective aiuritoare, fără vreun rol în spațiul strategic, pragmatic al administrației publice locale…Nu putem să nu observăm o doză evidentă de naivitate, atunci când descoperim cum se face vorbire, într-un document ce trebuie să fie programatic pentru o abordare practică, precisă, științifică aproape, despre un concept de tipul beției de cuvinte, precum societatea cunoașterii; la pagina 68 a strategiei, specialistul în societatea cunoașterii ne redă, convingător, următoarele:

” Dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaștere este un obiectiv dificil de atins pe termen scurt și mediu, pentru că acesta este, la fel ca și dezvoltarea durabilă, un proces complex, care presupune schimbări importante de ordin structural. Din acest motiv, atingerea  unui astfel de deziderat nu se poate realiza decât printr-o ”politică a pașilor mărunți”, cu alte cuvinte, care să asigure o tranziție graduală, realizabilă și cuantificabilă, și nu doar un proces de transformare doar la nivel formal.”

Adică, de peste 20 de ani, județul Gorj tot așteaptă să iasă din dependența de industria extractivă, nu se întâmplă nimic, dar băieții care conduc mai vor un răgaz, ca să o ia rațional, pe pași mărunți… Iar una dintre măsurile pe care și le propun e să vadă cum e cu Gorjul la nivel de cognitivism… desigur e un astfel de curent inclusiv în psihologie, rămâne de văzut care dimensiune vrea să o abordeze impetuos Consiliul Județean, la nivel de management strategic. În plan practic, rezultatul va fi nul, dacă atunci când Consiliul Județean va vrea să scrie proiecte și să acceseze fonduri europene, vor menționa inutilități obscene ca și ”societatea cunoașterii”. Adevărul este că, atunci când nu știi ce vrei să faci cu un județ, ceri răgaz și o dai pe fraze frumoase și de nimeni înțelese, de tipul societății cunoașterii

Dimensiunea cercetării

Aici, strategul zice că ne bazăm pe Universitatea Constantin Brâncuși, una dintre cele mai slabe din țară și devenită celebră la nivel național prin baroni și abuzuri. Poate nu ne pricepem noi, așa că să reluăm ce urmărește strategul: ”Din punct de vedere al infrastructurii, în județ există un număr de 13 centre de studii și cercetare, aflate sub coordonarea Universității… ”. Poate eu, cum nu sunt atent la detalii irelevante, nu am observat lista celor 13 centre în strategie, însă, studiind puțin problema și aplicând o optică bazată pe coincidențe, am descoperit pe site-ul U.C.B. o listă cu 12 (deci nu 13) centre de cercetare – bănuiesc că la acestea se referă autorul strategiei. Absolut aleatoriu și euforic, am intrat pe link-ul care mă duce spre centrul de cercetare condus de D-na Prof. univ. dr. ing. Luminița Popescu – Centrul de Cercetări pentru Controlul Proceselor din Industria Energetică. Regret a-l dezamăgi pe autorul strategiei, însă acest centru (unul dintre cele 12-13 la care se gândea), nu a mai avut niciun fel de realizări de prin 2009, în timp ce unicul rezultat al activității Domniilor-lor este “un sistem de control al unei bile în echilibru pe o tijă”. Or mai fi și alte realizări, însă probabil U.C.B. este discretă și le ține la secret, la fel ca și hotărârile de senat. Oricum, cercetarea în domeniul bilelor, chiar inserate într-o tijă, nu văd cum ar produce progres la nivel de administrație locală, deci sper că nu s-au investit bani publici în această direcție.

Strategie pentru turism

Aici ar fi un nod care poate impacta la nivelul dezvoltării strategice. Strategul observă corect că județul este unul ce are peisaje, zone rurale extraordinare, identifică tipurile de turism (foarte bine, știe teorie!) și, când să zic și eu că vine cu o idee de a promova și mai mult turismul tradițional, recunoaște mioritic că, cel mai efervescent, turistic, rămâne Târgu-Jiul. Cu euforie ofer eu o explicație – in Gorj, turismul nu este nici tradițional nici modern, adică e kitsch, pentru că managerii nu au personalitate, nu au idei, nu sunt instruiți antreprenorial. Evident, neștiind să insiste pe tradiții, cum o fac maramureșenii, de exemplu, pensiunile agro-turistice nu sunt capabile să se marketeze, de aceea strategul era bine să intervină în acest punct cu soluții.

În aceste condiții, este clar că eventualii turiști sunt cei de tip corporatist, care vin la Tg-Jiu și stau la Hotelul Anna, unde găsesc un bun-gust ce-i mulțumește urban, și nu se duc la o pensiune la Tismana să petreacă noaptea, deși nu ar fi la o distanță imposibilă de Tg-Jiu, tocmai pentru că micile afaceri din domeniul turistic nu au personalitate locală. De altfel, într-o sondare prezentată de strategia de dezvoltare, se constată o lipsă de realism incredibilă a cetățeanului de rând; acesta trăiește cu senzația că în Gorj vin, nu doar mulți turiști din alte județe, ci și un număr semnificativ de străini. Este o impresie falsă, care arată mentalitatea cooperatistă, care încă există în concepțiile de viață ale concetățenilor noștri, ce au rămas cu impresia autistă de pe timpul lui Ceaușescu că pe noi ne place tot mapamondul și toți se bat la graniță să vină să vadă orașul lui Brâncuși. Nimic mai puțin adevărat! Pentru a atrage turiști, ai nevoie de strategii la nivelul politicii publice. Când cu ”Descoperă/Îngroapă Gorjul”, am întrebat-o pe una dintre doamnele de la C.J., dacă poate anticipa câți turiști a atras evenimentul, mi-a răspuns, plină de rafinament inteligent, că ea e bine-crescută, deci nu o să le ceară buletinul. Și cam așa a rămas!

Concluzionând, revenim pentru soluții la strategia de dezvoltare a Consiliului Județean, pagina 48: “În viitor, agenţii economici, diversele instituţii şi organizaţii din turismul gorjean vor trebui să se concentreze pe valorificarea în condiţii optime a potenţialului turistic a acestora prin diversificarea, modernizarea şi adaptarea permanentă a  ofertelor turistice la nivelul aşteptărilor turiştilor interni şi internaţionali. Este necesară astfel, creşterea atractivităţii turismului montan şi rural, precum şi a turismului din zonele cu impact cultural major precum Târgu Jiu”. Mai vreți alte soluții? Oamenii v-au spus cum să faceți, mai exact ce e ”necesar”, deci…la treabă! Știți obiectivele, așa că soluțiile imaginați-vi-le, sau, și mai bine, faceți o cerere către unul din centrele de cercetare, ce studiază despre bile în tije, din cadrul U.C.B. să vă ajute, Consiliul Județean le susține cercetările ce ne vor dezvolta … crunt!

Propunere: nu beție de cuvinte, ci luciditate practică!

Finalmente, strategic, instituțiile publice nu au argument pentru a-și propune beții de cuvinte, gen societatea…cunoașterii, ci trebuie să vină cu soluții pentru a responsabiliza și conștientiza cetățeanul de rând în legătură cu instrumentele pe care i le pune la dispoziție democrația în societatea… libertății. În același timp, constatând faptul că, în ciuda necesității de a-și îmbunătăți performanțele în domeniul politicilor publice, Consiliul Județean Gorj are o bună înțelegere a jocului democratic din cetate, îndrăznesc să le sugerez a aborda cu o luciditate matură și mult simț critic orice interacțiuni cu Universitatea Constantin Brâncuși, care are multiple deficiențe de democrație, la nivel de management în ultimii ani, de aceea și o serioasă precaritate academică, la nivel de cercetare, reglabilă în viitor, totuși.

Ucebismul  este  un  fenomen  postcomunist.  Prin  1992, Nicolae  Mischie  s-a  trezit  c-ar  vrea  şi o  Universitate  în judeţ. Până  la  un  punct, nimic  rău  în  asta.  Rea  a  fost  însă  modalitatea lor  de  gândire.   Ştiind  că  pentru  mulţi  dintre  ei  pălăria de  universitar  era  prea  mare, s-au  gândit  să-i  dea  numele sculptorului genial  de  la  Hobiţa.  Pentru  că,  şi-au  şoptit în barbă  diverşi politruci, în  felul  acesta  nimeni  nu va  avea  curajul  s-o închidă.  Mod  tipic  de  gândire   golănească! Adică  poleirea deşeurilor!  Nu  s-a  pus niciodată  sau  oricum  mult  prea  puţin  problema  aducerii de valori  umane. Judeţul  n-ar  fi dus  lipsă  şi  nu  duce  nici  azi.  Nu.  Majoritatea  celor veniţi au  venit  prin  trafic de  influenţă.  Majoritatea  sunt  nulităţi  bine  ştiute.  Acum  pozează  în  academicieni  şi  împart  laude…în  care  brânza  e  la  înălţime…onomastică !!!  Şi  politică,  să  nu  uit…  Aşa  s-a  ajuns  la situaţia  în care  pretinsa instituţie… în  limbaj  fotbalistic… a retrogradat.  E  pe  locul  3  din  coadă.  E  lanterna  roşie,  o  ruşine  a acestui  judeţ!  Se  găsesc  însă  şi  politicieni care s-o  pupe…Vasile  Popeangă  şi  Ion  Călinoiu  sunt doar doi  dintre  cavalerii ordinului  trist  de…gorun!

Dar  ce  tot  zic  eu?  Se  pare  că  ucebismul  abia  acum e  la  apogeu.  Sub conducerea  multilateral  dezvoltatului  Gorun  Adrian,  cercetător al  turismului  cultural  de  pe  Valea  Sohodolului,  specialist  nu doar  în  drept şi ştiinţe  politiceşti,  dar  şi  în  inginerie energetică,  ştiinţe  ale  educaţiei – chiar aşa! -  după  cum  spune  CV-ul  rectoral… mai  deştept  decât  Nicolae  Iorga şi  mai  talentat  decât  Balzac,  singurul  universitariu  român în  viaţă  care  a  reuşit,  asemenea  lui  Făt  Frumos  de pe  Olteţ,  să  scrie 12 cărţi  într-un  an.  Iar  comisia  europeană  care  i-a  evaluat  instituţia, era  să  scriu… plantaţia… de  goruni… tot  în  coadă  l-a  clasat!  Asta  da  orbire  şi nedreptate!

În 1990, era  profesor  suplinitor… ulterior doctor  cu  o teză  cu 19  erori ştiinţifice….  Şi – acum? Acum  Gorun Adrian  se  dă  de  ceasul  morţii  că  nu  mai  poate  candida  la  postul de  rector!  Ce  lege  rea!  Gorun,  extremă  urgenţă,  e  vremea  defrişărilor  şi  ministrul  Funeriu  se  pare  că  e  hotărât!

Jos un baron local! Doar atât poate Ponta?

În Gorj ne-am obișnuit cu ceva foarte înapoiat, deși există o majoritate a cetățenilor care gândește corect și înțelege, la modul valid, societatea contemporană – o tipologie a tătucului, cu varianta locală de baron local. Gândind la o scară medie de timp, în ultimii zece ani, am fost martori ai unui circuit ce pare că e necesar, pentru a da identitate acestui spațiu care, datorită lui Brâncuși, ar putea fi de interes extrem pentru turiști de pe toate meridianele, inclusiv cei cu reflexe occidentale. Nesurprinzător, spațiul gol lăsat de un baron local este luat de un altul; există și variații – de exemplu, unii baroni locali reușesc să se reactiveze sau sunt activați de alți potentați, care au nevoie de câte un sfătuitor, necesar pentru a face click-ul cu orizontul  de așteptare al plebei iubitoare de găleți electorale.
Există, totuși, o variație politică aproape fericită – hitman-ul trimis de la centru să elimine câte un baron local. O astfel de variație, în plan politic, este și Victor Ponta… Dat fiind că nimeni nu poate contesta amploarea pe care o are acesta, am spus în trecut că nu este reprezentativ pentru Gorj, deși această adopție este una care aduce un anumit beneficiu de imagine județului, quoique nedirecționată fertil. Inserându-se aici ca un virus asupra mentalității locale de tip baronial, Ponta trebuia să rămână consecvent în această direcție. Din nefericire, s-a calmat și și-a calibrat tirul, în așa fel încât impactul său asupra sferei politice locale nu este eficient decât de conveniență. Altfel spus, în afară de efortul Pirelli, efectul Ponta asupra Gorjului este unul care conservă nivelul local (fără impact național) al partidului său, permițănd generației vechi să controleze autoritar deciziile, în timp ce tinerii sunt nepromovați sau aleatoriu promovați, fără competiție reală. Cu alte cuvinte, Ponta și-a pus la gât trofeul Mischie, și misiunea sa în Gorj pare să i se fi încheiat.
Impunându-se ca alpha-male al partidului, nemaiexistând nicio provocare, ba chiar fiindu-i acceptată, în Gorj, tutela de către mai – marii partidului (cu a căror generație pare să fi ajuns la o relație de susținere reciprocă și necombativă), Președintele PSD-ului pierde din vedere că ambiția sa este una mică, neonorantă pentru un individ ce poate fi, cu adevărat, o personalitate, în timp ce istoria sa tace și trece. În acest stil Ponta riscă să rămână, în mentalul colectiv, doar groparul lui Mischie și Geoană, ceea ce  e o palidă consolare pentru un lider tânăr, ce-și propune doar sa câștige alegerile, acolo unde PSD-ul este atât de puternic, încât și marele universitar de Lelești, Popeangă, poate ajunge parlamentar.

Ponta nu-și este egal sieși încă

Într-o sentință lapidară, Protagoras definea omul ca măsură a tuturor lucrurilor; din această perspectivă, Victor Ponta rămâne dator în două direcții: o dinamizare, în sens occidental, a partidului în Gorj, dar și, dorindu-și să ajungă prim-ministru, o mai esențială contribuție la dezvoltarea, pe toate planurile, a acestui județ (în acest sens, îi propunem o raportare la fostul prim-ministru liberal interbelic, Gheorghe Tătărăscu).

Stânga are, la nivel global, o anumită energie a progresului, pe care Ponta pare să nu o aplice aici, unde își dorește al treilea mandat de parlamentar; este o părere personală, însă în Gorj, PSD pare cel mai plictisitor și neefervescent partid. Nu e numai vina lui V. Ponta; poate și faptul că are, de ceva timp, o majoritate reconfortantă a condus spre această acalmie a banalității. Totuși, fiindu-i fief, trebuie să-și propună în Gorj o resuscitare, întru modernizare, chiar dacă nu-i este necesară la nivel de calcul politic. Un lider cu charisma pe care și-o propune Ponta nu poate să se mulțumească cu un minim ce redă un simplu și științific superior – pozitiv, doar raportat la epoca baronilor locali; raportările sale trebuie să fie la alt tip de valori.
În ceea ce privește noua dimensiune pe care și-o propune – de prim-ministru – aici cu toții ne așteptăm la un impact național și european, care să-l imite pe cel al lui Ghe. Tătărăscu… Deși amândoi au o similitudine la nivel de opțiuni, în ceea ce privește studiul dreptului, Tătărăscu a părut să arate mai multă combativitate novatoare, impresionându-l pe liderul liberalilor, Ionel I.C. Brătianu (un politician ceva mai important pentru România decât Năstase), care îl susține pentru un post de deputat de Gorj. Poate că doctoratul din Franța l-a obișnuit pe fostul prim-ministru liberal cu o ambiție de impactare ce arată vână occidentală. Este ușor iritantă auto-mulțumirea lui Ponta – să fie din cauza unui doctorat la București? Încheierea educației, din păcate, pe Dâmbovița pare să-i fi imprimat liderului social-democrat o traiectorie împăciuitoare. Simplul fapt că reușește să adune majorități, care pot elimina adversari din partid, nu exprimă tot ceea ce trebuie să facă acesta pentru România…Tiradele sale publice, ce-l fac să pară doar un altfel de Crin Antonescu, nu aduc efectul pe care îl avea Tătărăscu. Probabil că pe ultimul l-a ajutat și temperamentul de publicist (fiind pentru un timp directorul ziarului Cuvântul Gorjului).

Coincidențe istorice Tătărăscu-Ponta…

Ajungând prim-ministru, în 1934, imediat după marea criza mondială, Tătărăscu reușește să relanseze economic România; contextul este similar pentru eventualul prim-ministru, Ponta. O altă dimensiune este aceea  a susținerii dictaturii lui Carol al II-lea; coincidența face ca și Ponta să treacă printr-o perioadă în care geoaniștii îl acuză de sabotarea democrației în partid… Partea savuroasă a poveștii se leagă și de demiterea lui Titulescu (probabil cel mai important diplomat al epocii), orchestrată de Tătărăscu, la ordin carlist. Totuși, în timpul primei guvernări a lui Tătărăscu, nivelul de trai al României a crescut, ba chiar învățământul a progresat…

Mergând pe firul asemănărilor între cei doi politicieni cu performanțe în viața publică, este de urmărit în ce fel va reuși prim-ministrul Ponta să tempereze impulsivitatea anti-progres în plan educațional, a cuplului Marga – Andronescu, a căror unică idee de reformă se leagă de reinstaurarea vechii educații cu baroni. Probabil că Ponta va trebui să jongleze, ca și Tătărăscu, între faza în care aresta pe omul lui Carol Caraiman, M. Manoilescu, și decizia de a consolida dictatura lui Carol al II-lea după Restaurație, doar Băsescu rămâne Președinte până în 2014. De altfel, Tătărăscu  a inițiat Decretul-lege asupra publicațiilor clandestine, prin care limita ziarele ce făceau opoziție regimului carlist (ce actuală este această atitudine și prin Tg-Jiu!!!), justificând astfel anecdota conform căreia râdea când râdea și Regele și plângea după același tipar.
Mandatul lui Tătărăscu se termină dramatic, acesta demisionând în 1940, când a realizat că urma să piardă Basarabia și Bucovina de Nord în favoarea sovieticilor. După al doilea război mondial, ajunge să propună o abordare de tip centru-stânga, pro-sovietică, acceptând mersul istoriei în direcția influenței URSS. Precocitatea din viața publică să nu-i fi permis fostului prim-ministru să dezvolte o personalitate puternică, exterioară politicului? Să își fi dorit doar a sta ca uleiul deasupra apei și a domina scena politică? Oare Ponta face la fel când singura măsură de reformă pe care și-a propus-o, până acum, a fost aceea de a-l elimina pe Geoană, care nu-i recunoștea autoritatea în USL și tot se visa președintele Mihaelei, dragostea sa?

Până la urmă, fostul prim-ministru liberal produce o scindare a PNL; este o coincidență interesantă, dacă ne gândim la eventualul efect al execuției lui Geoană asupra PSD-ului… Oare, in 15 ani… Ponta, care este un lider foarte puternic și foarte tânăr, va putea să nu pice în tentația geoanistă?
Mergând pe firul istoriei, Tătărăscu a acceptat să facă parte din Guvernul Petru Groza, fiind calificat drept trădător (recent, Lăzăroiu vorbea de o posibilă alianță PSD-PDL)… Ca Ministru al Afacerilor Străine, semnează Tratatul de Pace de la Paris, privind cu un realism sceptic orice speranță dinspre forțele anglo-americane: „Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România. La Yalta, Occidentul ne-a predat rușilor.”
Ulterior, criticând Guvernul, este arestat, alături de toți miniștri tătărăscieni și întemnițat la Sighet. La moarte, avea să se scuze, spunându-i fiicei lui că a trăit vremuri cumplite… Pare totuși că, nefiind capabil să privească mai de sus, la nivel de macroistorie, ci doar în plan simplu, fără o clarviziune largă, s-a expus singur unor contradicții pe care nu le-a mai putut depăși. Similar, Ponta pare că duce mereu lupte pe care vrea și își propune să le câștige, devenind ușor relativist. O paradigmă simplă spune că are nevoie să prindă și o anumită dimensiune internațională; la nivelul socialiștilor europeni, este oarecum nespumos, ba chiar neeuropean. Atât vrea Ponta- câștig pragmatic și reconfortant în interiorul României? Un mandat de Gorj, pe care și Rușeț și Popeangă s-au descurcat să-l obțină…?

Familia Ponta trebuie să privească, admirativ, spre Tătărăști și să învețe

Familia Tătărăscu a avut efecte benefice asupra Gorjului; cel mai ușor e de menționat rolul soției fostului prim ministru liberal, Arethia, în apariția Ansamblului brâncușian de pe Calea Eroilor. Cumva, dacă vreți, această familie a simțit ce ar da identitate Gorjului și a acționat în această direcție. Nu au scăpat atenției lor Ecaterina Teodoroiu și Tudor Vladimirescu; însuși Regele a venit, în 1936 aici și a declarat Tîrgu-Jiul ”oraș erou”. Acum, nu vreau să o chem pe Daciana Sârbu de la Bruxelles sau să-i propun lui Ponta să îl aducă pe Crin Antonescu în Gorj pentru a cinsti eroi locali, ci doar să reiterez faptul că identitatea provoacă personalitate. Excepționalismul unor eroi sau personalități ale trecutului, precum Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu sau Constantin Brâncuși, evidențiați prin respectul unor mari oameni de stat (ceea ce este un frecvent gest de spectacol ieftin la americani, însă cu efect foarte bine calculat), ar da gorjenilor din jurul nostru ceea ce lipsește acum: demnitate, verticalitate, bărbăție. Reversul este ce vedem, aici, în viața publică imediată – tătuci care ridică la rang de normalitate condiția de borfaș instituțional.
Ponta va arăta că se respectă pe sine, dacă va începe să respecte Tirgu-Jiul; până acum s-a comportat matur, pragmatic, fără efect pentru Gorj, pe care l-a tratat ca pe un ținut ușor înapoiat, unde poate câștiga ușor un mandat de parlamentar. Ferindu-se de tentațiile pragmatismului tătărăscian, îi propun lui Victor Ponta să-și dorească impactul ultimului și nu statutul de parlamentar de nivelul lui Popeangă.

Senatorul Ion Ruşeţ, zis Gogu – Piticul, se opune inutil

Sunt încă foarte mirat de prostia viscerală şi aproape unanimă a presei locale, care a fost definitiv sedusă de anunţul conform căruia primarul Florin Cârciumaru a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu şi înaintat la gradul de “Cavaler”. De altfel, orice prilej de a aduce osanale şi a-l adula pe Cârciumaru este folosit la maxim de leşinăturile fără creier care se autointitulează ziarişti. Cum găsesc un motiv să-l laude, pupincuriştii slobozesc ţipete orgasmatice, înghiontindu-se unul pe altul, să-şi facă loc, să ajungă cât mai în faţă, să fie auziţi cât mai bine de primar, să fie remarcaţi şi să primească un oscior cât mai îmbrăcat.

Întâi l-a decorat pe Varia, apoi pe Cârciumaru

E nevoie de o minimă informare şi de foarte puţină minte, ca să pună cap la cap nişte lucruri. Acelaşi preşedinte iresponsabil, l-am numit pe Traian Băsescu, l-a decorat în februarie a.c. pe Radu Varia, demolatorul Coloanei Infinite, ridicându-l la gradul de Comandor, pentru „contribuţia personală la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal”. Adică, cel care a sfârtecat şi a ciopârţit Coloana Infinită, simbolul primordial al românismului, a contribuit – după mintea lui Băsescu şi a consilierilor lui – “la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal”. Din momentul oficierii de către Băsescu a decorării lui Varia, eu nu-l mai iau în calcul în niciun fel pe preşedintele României. Doar mă aştept la ce-i mai rău din partea lui.

Acum, chiar dacă primarul Cârciumaru ar merita să fie decorat – şi nu contest asta – trebuie să te uiţi cu mare băgare de seamă la cine-l decorează, înainte de a te repezi să faci din asta un titlu de glorie. Repet, faptul că l-a decorat până şi pe Radu Varia pentru merite culturale e absolut suficient ca, cel puţin în materie de decorări, preşedintele Băsescu să nu mai fie luat în calcul.

Ruşeţ joacă la pitici

Revin la ce am mai spus: în ziare, ziariştii scriu după o lună ce află azi. Pentru că trăiesc din banii ălora despre care află. Pentru că nu ei fac ziarele lor, de capul lor. Posibil ca şi vânzătorii volanţi de ziare din Târgu Jiu să ştie în momentul de faţă că Florin Cârciumaru, după 1 ianuarie, pleacă din PSD. Asta nefiind opţiunea lui, ci a acelora care au ajuns să-l butoneze, din pricină de dosare penale. Cel mai afectat de posibila trecere a lui Cârciumaru la PDL e Ion Ruşeţ, cel care conduce teoretic organizaţia portocalie din Gorj. Un golan travestit în om de afaceri, cu ceva trecere prin ministerele lui Boc, mi-a zis deunăzi că Ruşeţ nu contează la Bucureşti. “Ce-ai, mă! Ăsta joacă la pitici. Nu există!“ Dintotdeauna, limbajul derbedeilor a fost mai expresiv şi mai concis decât al profesorilor universitari. Foarte pe scurt şi adevărat descris Ruşeţ, de golanul acesta: “joacă la pitici”!

Andrei vrea preşedinte de Consiliu Judeţean, cu voturi de la Cârciumaru

Eventuala trecere la PDL a lui Cârciumaru l-ar face şi mai inexistent pe Ruşeţ. În plus, n-am aflat pentru că nu m-a interesat, Cârciumaru ar intra în PDL pe filiera Liviu Andrei – Nicu Daviţoiu – Dorin Filip, grupare care pregăteşte de mult – în taină, dar ştie tot Târgul! – aruncarea din şa a lui Ion Ruşeţ. Cărţile sunt făcute ca Liviu Andrei să candideze în tandem cu Florin Cârciumaru. Adică, actualul prefect vizează şefia Consiliului Judeţean, la care speră să ajungă tras de locomotiva Florin Cârciumaru, candidat PDL la Primăria Târgu Jiu. Pentru că e foarte inteligent şi ager, ca orice luptător pe saltea, Liviu Andrei s-a şi dat în gât singur, deunăzi, într-o emisiune preparată de un post de radio local, când a anunţat ca posibilă candidatura sa la Consiliul Judeţean.

Ferindu-se de Cârciumaru ca de necuratul, Ruşeţ a lansat ideea că Emil Boc nu-l primeşte pe primarul nostru în PDL, lucru puţin probabil, şi l-a invitat să ia calea UNPR-ului.

Când Andrei nu mai avea aer, Ruşeţ a râs de el

Pe de altă parte, trece anul şi n-am apucat să premiez, la modul sincer, declaraţia de maestru a lui Ion Ruşeţ  la adresa lui Liviu Andrei. După ce prefectul a fost chemat, astă-toamnă, la Bucureşti, şi somat să demisioneze, s-a trezit vorbind public că speră că Partidul îl va susţine pentru un post de secretar de stat. În replică, Ruşeţ a spus: “Partidul îl susţine pe Liviu Andrei pentru postul de prefect, atât.”. În cele din urmă, băgăm de seamă că Andrei n-a mai fost demis, el păstrându-şi postul cam pe aceleaşi căi prin care un fost subofiţer şcolit la Câmpina, cu foarte mult loc liber în cutia craniană, continuă să conducă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj.

Un om bun, în esenţă, dar din ce în ce mai singur

Dacă e adevărat că Florin Cârciumaru, un primar şi un om politic serios, în esenţă, a ajuns să bată pe la uşile altora, cred că e timpul să se uite mult mai atent la prietenii din jurul lui. Întâi, din Primărie, şi apoi din PSD. Neavând altceva mai bun de făcut decât să-i spun adevărul, i-am prezis, în faţă, acum câteva luni, că va fi singur, din ce în ce mai singur.

Există o categorie specială a indivizilor care se dau de neînlocuit, de atunci încoace; aici aş menționa câțiva, foarte la modă prin diverse domenii: Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, Andrei Marga și Ecaterina Andronescu. Eu le văd ca fiind principalele două cupluri care-mi vin în minte și care exemplifică “schimbarea”. Acestea au în comun câteva lucruri, ce devin evidente sub presiunea publică la care sunt supuși în prezent. În ultimul timp, toate aceste patru personaje, nocive și reprezentative pentru “modernizarea” României, au manifestări de precupețe din piața celui mai nenorocit sat, să zicem… din fundul Moldovei (putea fi de oriunde), deoarece nu mai pot manipula sistemele din care fac parte, cu același dispreț față de  inteligența noastră, pe care l-au arătat în ultimii 20 de ani.

Sandu şi Dragomir, două lichele simpatice

Să începem cu cel mai nostim dintre cele două cupluri, Sandu-Dragomir; măcar ei sunt savuroși, prin reacțiile de lichele simpatice pe care le au și, spre deosebire de celălalt cuplu, par a avea mai multă charismă și mai puțin aspect de șpăgari birocrați, încât să mai și facă – era să zic – pe “europenii cu papion”…

Sandu și Dragomir păstoresc, cu ajutorul unui grup infracțional care, în mod evident, spală bani, un fotbal ce nu mai poate intra în competiție internațională cu nicio altă națiune cât de cât nebalcanică. Atât țările foste sovietice, cât și cele arabe, au ajuns să practice un fotbal peste cel românesc, cam atât de proști suntem; în paralel, noi, prostimea, privim la cei doi idoli (?) – care au construit acest sistem autodistructiv (dar extrem de benefic financiar lor și clicii pe care o conduc) – cum își revarsă discursurile de lideri, bine școliți într-ale bullshit-ului, cum ar zice americanii, sugerând că suntem săraci, iar lor trebuie să le mulțumim că măcar mai există fotbal în România. Acești penibili penali ne consideră o țară în care trebuie să fim recunoscători că mai există viață, probabil, Domniilor-lor, familiei Becali, unor indivizi providențiali, ca Marga si Cati Andronescu, care nicidecum nu înțeleg conceptul democratic de alternanță la putere, ș.a.m.d.

Uneori, însă, mai apar anomalii în sistem: unul dintre băieții buni devine băiat rău și atunci sistemul trebuie să ia măsuri împotriva acestuia. Așa s-a întâmplat cu cazul Mititelu, al cărui pedigree nu este diferit de un Borcea, un Dragomir sau un Gigi. Totuși, băieții de București au un anumit dispreț față de un astfel de personaj, care, deși are în comun cu Borcea prostul gust vestimentar, se deosebește de acesta, probabil, prin duhoarea de praz. Vorba lui Ioan Becali, un alt monstru sacru al unui astfel de fotbal infect, un băiat de băiat miroase a Armani și se îmbracă în costum Hugo Boss, nu ca transpirații de ziariști, care, sigur, trebuie că au drepturi inferioare unui astfel de individ cu pedigree de… valutist (daca Vă amintiți, astfel de jigniri becalioase îi erau adresate lui Cartianu).

400.000 de euro, scoşi din portjartierul doamnei Sandu

Când sistemul se gripează într-o anomalie, vedem că toată retorica a fost doar bullshit. Mai vedem că sumele, atunci când nu ești doar un votant care acceptă făină și ulei la găleată, sunt sfidătoare, chiar și pentru occidentali. În urma investigațiilor DNA-ului, aflăm că în România purtătorii de pantaloni nu sunt bărbații, ci nevestele (iată de ce sfătuiesc și eu toți băieții de băieți să se însoare rapid!); Mircea Sandu și primarul Apostu de la Cluj au ceva în comun: tupeul nevestelor. Măcar Doamna Sandu avea la trecut un măritiș cu un interlop prin Germania, de aici poate dexteritatea necesară; însă soția primarului clujean, o altă generație (decât a Doamnei Lisa), nu demonstrează public decât faptul că sistemul corupției din România este atât de puternic, încât convertește și generații care nu au apucat să se formeze în comunism. Sumele pe care le învârt aceste femei, folosindu-se de doi bărbați cu funcție, sunt incredibile; oricum, Doamna Lisa e greu de bătut: Domnia-Sa a împrumutat “un prieten” cu 400 000 euro. E vorba de finanțatorul clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu. Ce este interesant se leagă de faptul că acești bani au fost scoși de niciunde, sau poate din portjartierul Doamnei, un portjartier foarte încăpător, în care soțul a tot îndesat. Nici nu vreau să mă gândesc ce bani are această familie, în condițiile în care jumătate de milion de euro pare un mizilic, de care te dispensezi din … prietenie …

De ajuns cu familia Sandu (oricum, în România, totul pare să se facă extrem de competitiv: pe bază de familii… și nu, nu se poate spune că suntem medievali, ci doar am pragmatizat democrația ca să meargă la noi… poate e ceva similar, ca procedură, cu invenția capitalismului cu față umană…); în poveste, cel mai simpatic e „al – dracu’ dom Mitică”… Acesta este  mai puțin rafinat decât partenerul său de cuplu, Mircea Sandu, însă foarte simpatic și puțin redus mintal, de aceea isteric…

Ei bine, Domnia-Sa vorbește de parcă ar fi femeia din cuplu. Mircea Sandu e mai tăcut, înjură pe înfundate, Dragomir se manifestă, e … era să zic…  zgomotoasă, face gesturi largi și ne învață ce înseamnă noblețea. Noi, proștii oropsiți, nu înțelegem gradul imens al simțirii acestor oameni, care trăiesc prietenii extreme, ei între ei, desigur, dincolo de lege și bun-simț. Astfel, Dragomir izbucnește public că noi, profanii, comentăm cu stupiditate un gest către un prieten; iar Domnia – sa care arbitrează o competiție, lăcrimează intens atunci când câte un club, al unui prieten, ca Jean Pădureanu, este retrogradat pentru că nu are bani. Ce dacă un alt club din liga inferioară are bani și e și pe primul loc? Dragomir preferă prietenii și oamenii de onoare ca și Lordul. Iar acesta nu este un blat!

Francezii cu diplome din România vor fi examinaţi. Dacă nu trec testele, nu vor profesa

La fel, nici reforma Marga din educație nu a fost un blat! Această reformă (?) ne-a adus mai aproape de Europa (?). Babeș-Bolyai din Cluj a ajuns să aibă de zece ori mai mulți studenți decât în 1989, iar Dl. Marga (un mare amator de fotbal) să aibă 5- 6 mandate de rector (?), ca și partenera sa de cuplu, Doamna Cati Andronescu. Gargara ieftină a lui Marga a continuat cu opinia, susținută frecvent  – când merge Domnia – sa, în recenta calitate de star TV, pe la emisiuni la Antena 3 – care acreditează ipocrita idee că avem mult mai puțini studenți, decât este media în Uniunea Europeană. La nivel statistic, probabil că are dreptate; totuși, evenimente recente au demonstrat că modalitatea în care avortezi această medie nu este pe bază de blat: nu crescând artificial numărul studenților și impunând dictatura în universități – plus coruperea oamenilor slabi cu bani ca să voteze același individ, ceea ce induce în sistem ideea că este providențial – creezi o instituție solidă și o educație universitară europeană!

Nu o spun eu, ci ne dă de înțeles acest lucru un francez - Michel Legmann; cine este acest domn? Președintele Ordinului Medicilor din Franța! Doar atât. Aaaa, și care e treaba lui pe aici pe la noi? Păi se pare că nici Domniei-Sale nu-i place reforma Marga, cea care a creat fabrici de diplome, așa că omul, exasperat de pseudo-absolvenți de medicină, ajunși prin Franța, după ce s-au școlit, cu ajutorul reformei Marga, în universitățile – fabrici – de – diplome, create cu ajutorul reformei Marga, a venit în România să ne roage să încercăm să nu mai facem blaturi:

“Am fost în facultățile de la Iași și din Cluj, am discutat cu miniștrii Educației si Sănătății. Condițiile de studiu oferite in facultățile din Romania sunt foarte bune. Ce a fost șocant este că nu există selecție pentru a intra la o facultate de medicină. La noi, după primul an, este un examen extrem de dificil (…). Am discutat cu responsabilii români despre faptul că nu există nicio selecție, in afara bacalaureatului” (Hotnews.ro, 20 noiembrie 2011).

Tot de pe Hotnews, vă redau un paragraf care lămurește problema clar, în sensul în care Dumnezeu ne-a ales să avem personaje providențiale, ca Marga sau Cati, spre a reforma educația în România și a-i da credibilitate europeană:

“Michel Legmann a mai spus că Franța își pune problema ca francezii care obțin diplome în România să fie examinați la reîntoarcerea lor și, dacă nu trec de două ori un anumit test, să nu poată profesa, limitându-se, astfel, reinserția lor”.

Marga a scos admiterea la facultate, Andronescu ar desfiinţa bacalaureatul…

Probabil, întocmai ca Dragomir, și Marga ar susține că reforma sa a ajutat un prieten: studentul. Desigur, francezul scorțos, Legmann, nu poate înțelege dimensiunea profund umanistă a poporului nostru și a marilor săi reformatori vizionari, ca Marga și Abramburica, Dragomir, sau Sandu, care, în fapt, nu fac altceva decât să ducă democrația pe niște culmi superbe: acelea ale cultului personalității.

Să trecem peste, Marga e destul de plictisitor de la sine pe canalele lui Voiculescu, pentru a mai acorda eu spațiu prețios aici unui liberal aflat la pensie. Viața sa de cuplu… instituțional, cu D-na Cati, este bine asezonată reformist. Abramburica, la rândul său, o socialistă principială, a propus o reformă și mai masculină decât a lui Marga: dacă el a scos examenul de admitere la facultate, ea ar scoate și bacalaureatul. Doar așa, ca să demonstrăm ce educație superioară facem noi. E prea penibil să mai aduc argumente. Așa că o să fiu elegant și voi spune: Domnu’ Andrei, Doamna Cati (alias Ambramburica) Vă mulțumim și Vă suntem recunoscători că ați permis să pară că ar mai fi educație în universitățile din România! La fel, sperăm că veți mai avea și al șaptele mandat, ca rectori, ca să îngropați definitiv educația din România!

În concluzie, Sandu, Dragomir, Marga, Cati, aceleași blaturi, aceeași mentalitate, în timp ce educația a ajuns un fotbal prin care se irosesc bani de la buget, pentru a crea mari familii de cărturari (?), care decredibilizează familii serioase în viața culturală și politică a acestei nații, cum ar fi Brătienii, Copoșii, Paleologii.

Pentru asta nu sunt de vină – ca să citez din „clasicii vremii” – acești scârboși, ci numai noi că, acceptând să ne trateze ca pe niște proști îngrămădiți, nu le dăm un umăr, ca să intre direct în istoria personajelor ridicole, pe care dictatura ceaușistă și Securitatea – pe care încă o manifestă plenar, la nivel de vicii, în România democratică – ni le-au aruncat cu dispreț în brațe.

A doua zi după decapitarea lui Ionel Manţog, au ieşit de mână, la balcon, în uralele mulţimii eliberate de sub talpa dictatorului, parlamentarii Cosmin Popescu, Severus Militaru şi Ion Ruşeţ şi au decretat că pleacă toţi trei în teritoriu, să evalueze organizaţiile locale şi să le pună în ordine, să aşeze partidul pe baze sănătoase şi să îl pregătească de alegerile viitoare. Pesemne că Manţog îi oprise, până atunci, să facă bine partidului.

La peste un an, majoritatea filialelor locale ale PDL sunt varză şi arată ca după război. Ca făcător de presă şi în calitate de consumator zilnic de presă locală, nici dacă aş fi torturat nu aş putea rosti numele a mai mult de 5-6 lideri PDL locali, aici incluzând şi primarii portocalii. Domnul Ruşeţ e într-o perpetuă analiză politică a structurilor locale, dar tot evaluând şi amânând momentul conceperii, comunicării şi aplicării unei strategii comune, partidul se afundă tot mai mult. Nu există comunicatori în PDL Gorj pentru că nu e nimic de comunicat. Exceptându-l pe Cosmin Popescu, ceilalţi lideri judeţeni nu răspund la telefon nici măcar primarilor.

Ruşeţ nu prinde alegerile viitoare în linia întâi

Sub Ruşeţ, s-a dat startul la răfuieli interne. Prima victimă a fost chiar senatorul, actor principal, fără voie, în două filme cu par-impar, ajunse, conform unor surse, la Bucureşti, pe bani grei. Difuzarea lor ar fi fost calculată pentru pre-ziua alegerilor de anul viitor, după modelul clipului cu Băsescu pălmuind un copil. Efectul calculat pentru PDL – devastator. De aceea e posibil un lucru la care nimeni nu se aşteaptă acum: pitularea lui Ruşeţ, chiar de către şefii săi din partid, undeva, în linia a doua spre a treia. Este, poate, unul din motivele pentru care Ruşeţ nu construieşte nimic acum, întrucât prin rezultatele alegerilor de anul viitor probabil altcineva va fi evaluat ca preşedinte al PDL Gorj.

Pe lângă războiul intern, am văzut în ultimul an în PDL Gorj lupta tuturor contra tuturor. Miza: contracte de achiziţii publice în coloşii energetici controlaţi de partid. Scăpaţi de Manţog, care controla absolut tot şi stabilea cine şi ce felie primeşte, liderii PDL Gorj s-au năpustit ca porcii eliberaţi din coteţ către jgheabul cu bere, ca să prindă o poziţie cât mai strategică şi cât mai îndelungată.

Preşedintele PDL Jupâneşti, exclus pentru că a deranjat primarul pesedist Guşiţă

Foarte puţine din gafele, multe dintre ele penale, săvârşite de USL, la Gorj, au fost valorificare de portocalii şi transformate în subiecte de atac, alimentându-se, astfel, ideea că prin Ion Ruşeţ, la Gorj, PSD-ul controlează PDL-ul.

La Jupâneşti, primarul PSD Guşiţă e în scaun de 15 ani, perioadă în care n-a făcut un metru de canalizare, un metru de alimentare cu apă sau gaze naturale. Nimic! Cristi Sârbu, în calitate de preşedinte al organizaţiei locale a PDL, a adus în atenţia presei deturnări de miliarde de lei vechi puse în operă de Guşiţă. Dovezile prezentate de Sârbu au determinat constituirea unor dosare penale. Oameni ca acest Cristi Sârbu dau identitate şi vigoare partidului. Este motivul pentru care, în urma unei recente „analize politice”, Ruşeţ l-a exclus instantaneu din partid şi a dizolvat filiala locală, călcând în picioare statutul partidului. Vorba cântecului: tot ce e bun tre’ să dispară!

De organizaţia de tineret, Ruşeţ s-a scăpat dând-o în grija unuia de care n-a auzit nimeni – persoană importantă, dar, la fel, nici torturat nu-i ştiu numele -  şi care n-a ieşit de trei ori în viaţa lui în presa locală. Deci, zero pe toată linia.

De la centru, în judeţul lui Ruşeţ vin doar lideri marcanţi, precum Pirpiriu şi Stafie…

După vizitele lui Emil Boc din prima parte a anului, care au ţinut de alegerile interne, nicidecum de soarta judeţului, în Gorjul păstorit de Ion Ruşeţ, ca preşedinte al organizaţiei partidului aflat la guvernare, au mai venit dor doi inşi: unu Pirpiriu şi încă unu, Stafie. Pe ambii nu-i cunoaşte nimeni nu doar la Târgu Jiu, ci şi în Bucureşti!

Dacă întrebi „echipa” parlamentarilor PDL când s-au întâlnit ultima dată pentru a discuta, pe bune, priorităţile judeţului şi o strategie comună de acţiune, nu vor şti să răspundă. Probabil că mandatul lor se va sfârşi fără ca lucrările la Drumul European Rovinari – Bumbeşti Jiu să fi început. E o mostră supremă a dezinteresului parlamentarilor Puterii faţă de acest judeţ şi locuitorii săi. Aceşti neputincioşi ne lasă amintire pentru totdeauna şi cariera de granit, de 45 hectare, din inima staţiunii Rânca, apărută tot în mandatul lor, fără o minimă opoziţie locală. E drept, Ruşeţ a adresat o interpelare parlamentară, dar scrisori fără efect poate face oricine.

Înţelegerea murdară dintre Ruşeţ şi Morega conservă poziţia condamnatului Popescu, de la Ape

Blocada directorilor corupţi de la instituţiile descentralizate, găsiţi şi păstraţi în funcţie de Ruşeţ, nu va fi spartă nici după condamnarea definitivă a lui Theodor Popescu, şeful Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj. Majoritatea albiilor râurilor din Gorj au fost făcute praf de zeci de balastiere ce funcţionează ilegal. Balastrul se fură în mod organizat, chiar de lângă urechea podului în construcţie. Staţiile de epurare sunt dezafectate de primari inconştienţi, şi fecalele se duc direct în ape curgătoare. Cu toate acestea, Popescu rămâne pe poziţie, în baza înţelegerii murdare dintre Ruşeţ şi Morega. Diferenţa e că, de acum încolo, destinatarul taxei de protecţie se schimbă, de aceea Ruşeţ s-a şi grăbit să-i ceară lui Morega altă instituţie şi, implicit, alt şef corupt la schimb.

Nu există candidaţi. Toţi se feresc de ridicol!

Ca să fie sigur că PDL pierde alegerile, Ruşeţ amână anunţarea candidaţilor

La mai puţin de un an de alegeri, nimeni nu ştie, încă, cine sunt candidaţii PDL Gorj pentru Primăria Târgu Jiului şi Consiliul Judeţean Gorj. Rectific: nimeni nu a acceptat, încă, să se facă de râs.

Prestaţia aceasta lamentabilă a lui Ruşeţ, ca preşedinte de partid aflat la putere, nu afectează în primul rând PDL-ul, ci omul de rând şi climatul din Gorj, care ar trebui să fie unul democratic.

În Gorj nu există opoziţie. Toţi sunt la putere. Dor omul de rând încă se mai holbează, doar – doar o vedea, pe undeva, luminiţa de la capătul tunelului.

Ruşeţ a pierdut în week-end-ul trecut, în câteva zeci de minute, în cazinoul de la Hotel Gorj, vreo 50 de milioane de lei vechi. Citind această ştire, babelor dintr-un întreg cartier li se adună apă-n gură la gândul că, de banii ăia, toate, un an de zile, n-ar mai fi cărat apă de la cişmeaua din faţa blocului şi, cel puţin de Paşti şi de Crăciun, ar fi mâncat la fel de consistent ca animalele de casă ale domnilor parlamentari, sindicalişti, directori de complexe energetice sau ce-or mai fi.

P.S. Periodic, Caragea şi alţi inapţi, găsiţi şi păstraţi în funcţii de Ruşeţ, îi prezintă onorul preşedintelui PDL Gorj, ca nu cumva să le fie retrasă susţinerea pe linie de partid şi, odată cu ea, scaunele de sub cur. De aceea, la câţi şefi şi câte instituţii sunt, gaura de 50 de milioane lei vechi nu contează nici cât o pişcătură de purice pentru Ruşeţ şi suita de martalogi.

Situaţia e de o gravitate extremă şi dovedeşte încă o dată că Gorjul a ajuns haznaua României. Din acest closet domnii miniştri se mulţumesc să sugă prin interpuşi contracte de energie electrică la preţuri de nimic, dar niciunul nu mai acceptă să mai pună piciorul prin zonă, pentru că situaţia de ansamblu a Gorjului pute foarte tare. Instituţiile statului de drept în acest judeţ sunt putrede. În septembrie, Emil Boc a promis că vine în Gorj. Şi n-a mai venit. Tot în septembrie, ministrul Oprea a promis că vine să-l înscăuneze pe Morega, la UNPR. Şi n-a mai venit. Săptămâna aceasta a promis că vine ministrul Ariton. Şi n-a mai venit. Gorjenii de rând sunt lăsaţi pe mâna unor ordinari ajunşi în funcţii publice, care nu mai au limite în prostie, abuzuri, incompetenţă, fărădelegi. Ei distrug destine, încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale, pun pe butuci instituţii cheie, îşi deprofesionalizează şi îşi umilesc subordonaţii, şi, cel mai grav, generează subdezvoltarea judeţului.

Viorel Salvador Caragea e cel mai bun exemplu al batjocurii miniştrilor şi politicienilor la adresa gorjenilor. Un absolvent al Şcolii de Subofiţeri de la Câmpina, făcut poliţist la foc automat, pus comandant peste absolvenţi ai Academiei de Poliţie. Incapabil să se adapteze la cerinţele postului de inspector şef, pentru că-i lipsesc în primul rând datele native, Caragea ca şi comandant al IPJ Gorj e o supremă insultă la adresa bunului simţ, o ofensă la adresa corpului de ofiţeri ce au absolvit Academia de Poliţie, o ofensă la adresa statutului de poliţist şi a misiunii sale sociale.

Când l-au bârâcat în postul de inspector şef, politicienii şi miniştrii ar fi putut măcar să-l întrebe care sunt anotimpurile anului şi ce vine după vară şi toamnă, în care anotimp ninge şi e polei şi dacă după lunile septembrie şi octombrie vine, din întâmplare, luna noiembrie.

Caragea, acest manager dezastruos, pune poliţiştii în situaţia de a nu mai ieşi în misiuni cu autoturismele de serviciu, pentru că a fost incapabil să le doteze, conform legii, cu anvelope de iarnă, până la 1 noiembrie a.c., termenul-limită prevăzut de lege. Deşi a avut fondurile necesare achiziţionării de anvelope, Caragea a omis să organizeze în timp util licitaţia aferentă, demarată abia în această săptămână, cu doar câteva zile înainte de momentul în care poliţiştii gorjeni ar trebui, legal, să se amendeze singuri pentru că nu deţin cauciucuri de iarnă! O astfel de licitaţie, cu posibilele contestaţii, s-ar putea întinde până la … primăvară.

Prin prestaţia sa lamentabilă de inspector şef, Caragea îndeamnă la nesupunere civică. Dacă nici poliţiştii nu au cauciucuri de iarnă la autoturismele de serviciu, are vreun rost ca gorjenii de rând să îşi facă vreun stres că ar putea fi amendaţi de “oamenii legii”, aflaţi ei înşişi în ilegalitate?

Rezultatul este că nu există o competiţie sănătoasă, necesară pentru a  scoate la suprafaţă oamenii care pot să ofere suport progresului unei comunităţi. Prima parte a problemei este cea a procesului electoral; în ultimul timp, deşi se încearcă o descentralizare la nivelul filosofiei electorale, în sensul în care politicieni şi administratori din teritoriu, care cunosc problemele zonei, să devină utili zonei, prezentând soluţiile la nivel central, evident că în Gorj, unde încă pare-se că trăim în alte timpuri apuse, partidele optează pentru indivizi impuşi de la centru.

Când nu se întâmplă astfel, aleg persoane comode, care să nu producă vreo daună unei echipe care este, inevitabil, condusă de un tătuc (alpha-male, cum îl denumesc antropologii americani), consecinţa evidentă fiind că nu mai există o dezbatere sănătoasă care să scoată la suprafaţă cele mai bune idei, şi nici indivizi îndeajuns de puternici pentru a le impune. Există, în schimb, doar un singur creier care dictează indivizi şi soluţii structurii pe care o controlează de sus în jos, adică metoda Nicolae Ceauşescu (este interesant cum gândim noi democratic menţinând în politică şi administraţie aceiaşi oameni de mai mulţi ani – e poate un conservatorism pe care, dacă şi strămoşii noştri îl aplicau, rămâneau etern în peşteri).

Alegătorul gorjean: iresponsabil, ignorant şi fricos

Cu politicienii am lămurit cum stă problema…Ajungem, acum, la cetăţeanul care în ultimul timp se plânge că ba apa nu are presiune, că în Gorj nu există îndeajuns de mult slujbe sau că salariile medii pentru omul de rând sunt dintre cele mai mici pe ţară. Ar fi bine să se gândească la toate acestea atunci când votează un individ doar pentru că îi dă în campania electorală o pungă sau o găleată cu făină şi ulei în ele, sau când reînnoieşte mandat după mandat aceloraşi oameni, fără să gândească un argument pentru opţiunea respectivă. Alegătorul gorjean are o lipsă crasă de clarviziune şi o completă neînţelegere a importanţei pe care o au drepturile sale democratice, fiind, la modul general, de o iresponsabilitate incredibilă, pe fond de ignoranţă şi de teamă de nou.

Probabil mulţi dintre dvs. aţi observat această tipologie a semenului nostru gorjean, care este de o resemnare senină, spunând că este insignifiant şi că aşa merg lucrurile. Aşa ajung să reprezinte judeţul deputaţi care lasă cartela de vot colegilor, astfel făcând de râs partidul din care provin, sau indivizi care s-au specializat în a aştepta să le dea partidul funcţii, fără însă a fi competitivi în vreun fel.

Desigur, la nivel de retorică, toţi aceşti – să le zicem politruci? – vor veni cu o morgă de om serios să spună în public că sunt super-competenţi în ceea ce fac, indiferent dacă se ocupă de implementarea politicilor guvernului in teritoriu (deşi au dificultăţi imposibil de neobservat în a arăta coerenţă în gândire), de conducerea unei instituţii a statului, fără să aibă în CV măcar o infimă legătură cu respectivul domeniu, etc. Ultra-politizarea tuturor instituţiilor nu mai surprinde pe nimeni, deşi nu este deloc normală în lumea de azi.

Gorjul, un judeţ fără pic de efervescenţă progresistă

Mai mult ca sigur, astfel de anomalii cronice se întâmplă şi în alte locuri în România, însă important este ca noi, dacă ne dorim o comunitate superioară celei de acum din Gorj,  să privim spre ce ne este superior, şi nu spre ce este egal sau inferior nouă. Mai mult decât atât, nouă, gorjenilor, ne place să fim supuşi şi laşi, chiar atunci când avem convingerea că am ales greşit. Cumva, parcă acceptăm că suntem proşti şi slabi… Oare aşa să fie sau, de fapt, nu avem încredere în noi, pentru că ne-am obişnuit să trişăm şi să fim neserioşi?

În lumea reală, demnă, atunci când cineva greşeşte în viaţa publică, acest lucru este vocalizat, ducând la o schimbare. Aici totul pare pierdut în eternitatea molcomă şi resemnată a unei esenţe conturate pe calea transhumanţei. Am două exemple în care este evident că românii înţeleg că au puterea de a a-şi face viaţa mai bună, sancţionând prin vot incompetenţa. Acum trei ani am văzut cu ochii mei cum cetăţenii unei comunităţi rurale s-au mobilizat pentru a schimba un primar. Al doilea exemplu este Bucureştiul, unde nu cred că un primar a avut două mandate la rând după 1989, ceea ce a crescut şansele progresului. Ca şi anecdotă, prognozez că Oprescu va fi primul primar bucureştean care va avea şi al doilea mandat, din două motive –  ignorând faptul că are, totuşi, anumite rezultate evidente: pare un demagog perfect (românul needucat într-ale democraţiei confundă şmecheria cu competenţa), iar USL are nevoie să-şi alipească imaginea şi de un câştigător.

Este o vină comună a partidelor politice şi a cetăţeanului în Gorj. Finalmente, însă, are de suferit doar cetăţeanul. Deşi, prin vot, alegătorul are în mâini pâinea şi cuţitul, preferă să moară de foame într-un judeţ fără pic de efervescenţă progresistă.