În 1951, academicienii R.P.R. l-au executat, marxist – leninist, pe Brâncuși

Elogii pentru sculptorița rusă Vera Ignatievna Muhina, huiduieli pentru Brâncuși

La noi, la români, norii cei roşii ai comunismului au început să plutească, în mod oficial, pe deasupra personalităţii şi operei lui Constantin Brâncuşi la 28 iunie 1949, odată cu expunerea din Prezidiul Academiei R.P.R., intitulată “Pentru o justă orientare a activităţii ştiinţifice în R.P.R.”, a biologului şi botanistului Traian Săvulescu, preşedinte al celei mai înalte instituţii a ţării din 1948 până în 1959:  “Marea sculptoriţă Vera I. Muhina, cu prilejul vizitei făcute în ţara noastră, după ce a cunoscut pe toţi artiştii noştri, pictori şi sculptori, cărora le recunoştea talentul, le-a pus o întrebare cu un subtil şi real tâlc – anume: pentru ce vreţi neapărat să fiţi mici francezi şi nu aspiraţi să fiţi voi înşivă? Ca şi Muhina, elev al lui Bourdelle a fost şi compatriotul nostru Brâncuşi, pe care îl cunoştea foarte bine, fiindcă au fost colegi. Dar câtă deosebire, între unul şi celălalt! Pe când Muhina a dăruit poporului ţării sale şi artei mondiale lucrări de mare valoare, inspirate din realizările, năzuinţele şi luptele poporului sovietic, Brâncuşi a căzut în păcatul aşa-zisei arte pentru artă, pe care, fără îndoială, nici el nu o poate înţelege, al artei sublimate până la absurd şi paradox, al artei preţuite în dolari de miliardarii de peste ocean, nu mai are nimic comun cu specificul ţării sale. De aceea arta Muhinei creşte, se înalţă şi se impune prin vitalitatea ei lumii întregi, iar arta lui Brâncuşi agonizează şi se destramă în “distincţiunea” câtorva snobi. (…)”

Sculptoriţa Vera Ignatievna Muhina – Вера Игнатьевна Мухина – era cunoscută atunci, în imperiul sovietic, pentru realizarea, mai ales, a giganticului monument „Muncitorul și colhoznica” (din oţel inoxidabil, cântărind 75 de tone şi cu o înălţime de 24 metri). Hobiţeanul nostru, însă, cucerise lumea, închisese cercul în sculptura mondială şi se aştepta, la cei peste şaptezeci de ani ai săi, să aibă parte de un semn de recunoştinţă, măcar de unul…

Academia R.P.R.: „Operele lui Brâncuși nu au ce căuta în Muzeul de Artă al R.P.R!”

Se cunoaşte, de asemenea, că, pe canalele oficiale de-atunci, Brâncuşi şi-a exprimat dorinţa să lase României prin testament atelierul său de la Paris – document(e) ce cu un anume efort ar putea fi găsit(e)!

Iată de ce, la 28 februarie 1951, Secţiunea de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Arte a Academiei Populare Române, reunită sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, a fost solicitată să se exprime asupra valorii operei lui Constantin Brâncuşi.

Procesul-verbal al şedinţei cu pricina nu l-am văzut până în prezent, însă omul de cultură Petre Popescu-Gogan, fost arhivar şi secretar la Academie, într-un articol  al său “Cazul Brâncuşi”, din ciclul “Academia – între agonie şi extaz” – ce include şi fragmentul din atacul lui Traian Săvulescu din 1949 –  găsit de mine în print de corectură, în arhiva donată bibliotecii Liceului Teologic din Târgu-Jiu, îl citeşte şi comentează: “Solicitată să se pronunţe asupra valorii artistului şi a operei, Academia, prin secţia sa de specialitate (preşedinte Mihail Sadoveanu) a găsit că era inutil să piardă timpul cu astfel de discuţii, operele lui Brâncuşi neavând ce căuta în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române.” În acelaşi context, se preciza: “Ion Jalea a citit o comunicare asupra sculptorului Brâncuşi şi (…) au luat parte la discuţii: G. Oprescu, Victor Eftimiu, Al. Toma, Camil Petrescu, Krikor Zambaccian, Al. Graur, Geo Bogza. Atît. Mai mult nu aflăm nimic. Unele intervenţii trebuie să fi fost pline de reproş la adresa sculptorului Jalea care, sigur, nu mulţumise pe cei care aşteptaseră… “desfiinţarea” lui Brâncuşi.” Drept pentru care s-a hotărât o rediscutare a cazului în şedinţa următoare. Cea din 7 martie 1951. Ocazie cu care s-a întocmit iarăşi, conform procedurii, un alt proces-verbal (nr.10), ce a fost citat de acelaşi Petre Popescu-Gogan în unele articole publicate după 1989, inclusiv în anul 1995, în “Jurnalul Poliţiei Gorjene”, nr.2/3, sub titlul Într-un timp oficial antibrâncuşian, Camil Ressu despre Brâncuşi”.


Iată, în continuare, transcrierea documentul întocmit cu acea ocazie.

“ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

Secţiunea de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Arte

Nr….  Bucureşti, Calea Victoriei, 125

PROCES-VERBAL Nr.10

al şedinţei din 7 Martie 1951

Şedinţa este prezidată de tov. Acad. M. Sadoveanu

Participă: Acad. Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Al. Toma, G. Oprescu, Jean al. Steriadi, V. Eftimiu şi tov. Geo Bogza, Prof. Al. Graur, Prof. I. Jalea, I. Panaitescu-Perpesicius şi K.H. Zambaccian.

Şi-au scuzat absenţa tov. Acad. Gala Galaction şi tov. Lucian Grigorescu.

1/ Se citeşte procesul-verbal al şedinţei din 28 Februarie a.c., care se aprobă.

2/ Tov. Acad. I. Iordan depune raportul de activitate pe luna februarie 1951 al Institutului de Lingvistică şi tov. Acad. G. Oprescu  depune procesul-verbal al şedinţei din 1 Martie a.c. a Institutului de Istoria Artei.

3/ Tov. Prof. Jalea dă citire unei note de completare a comunicării d-sale asupra sculptorului C. Brâncuşi, prezentând şi numeroase planşe şi  publicaţii cu reproduceri din Brâncuşi.

Rezumând ideile din comunicarea D-sale anterioară asupra cărţii lui Sobolev “Teoria leninistă a reflectării şi artă” în care se pune problema formalismului în artă, tov. Jalea aminteşte că citase pe Paciurea şi Brâncuşi ca exemple de formalism în sculptură la noi.

Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism şi formalismul extreme, cazul Brâncuşi trebue să fie discutat pentru că ridică probleme importante.

Tov. Acad. Călinescu, ia notă asupra comunicării tov. Prof.  Jalea, constată că Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte. D-sa clarifică noţiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realităţii şi nu ca o reproducere fotografică a ei, aşa cum o înţeleg în mod stângist.

D-sa încheie arătând inutilitatea continuării discuţiilor asupra lui Brâncuşi.

Tov. Acad. Oprescu spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante. D-sa arată că datele şi faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul şi a cubismului, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze.

Tov. Acad. V. Eftimiu, precizează că tov. Jalea a intenţionat prin comunicarea D-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi.

Tov. Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă. D-sa cere ca în secţiune să se discute pe viitor probleme rezolvate şi publicate de autorul comunicării şi propuse spre discutare Secţiunii.

Tov. K. Zambaccian şi Acad. Victor Eftimiu revenind la sculptorul Paciurea arată că “himerele” acestuia au fost un protest împotriva realităţilor de atunci şi că Paciurea a terminat ca realist cu busturile printre care se numără cel al lui Tolstoi.

Tov. Acad. Camil Petrescu relevă meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuţii interesante şi de a fi deschis probleme de o semnificaţie deosebită.

D-sa anunţă că, în şedinţa viitoare îşi propune să precizeze câteva nuanţe asupra formalismului în artă.

Şedinţa se ridică la orele 19.

SECRETARUL SECŢIUNII,

Acad. Mihail Sadoveanu, ss“