Energia vrea să bifeze încă un succes după victoria de la Călărași

Băieții lui Liviu Andrieș au reluat campionatul cu o victorie importantă în fața unei echipe care a surprins în prima parte a sezonului, Energia învingând la Călărași cu scorul de 35-29 (15-14).

Absența lui Mihai Păiuș, care nu va putea evolua nici în meciul cu Bucovina Suceava, a fost foarte bine suplinită de Ciprian Șandru, antrenorul Liviu Andrieș lăudându-i evoluția după meciul de la Călărași. Tehnicianul Energiei crede că meciul de vineri cu echipa suceveană va fi mult mai greu: „Suntem în grafic. Am început campionatul cum l-am dorit cu victorie la Dinamo. A fost un meci greu dar ne aşteaptă un joc şi mai greu cu Suceava. Întâlnim o echipă care din punct de vedere valoric şi al lotului este echipă de top în campionatul nostru, care are în componenţă jucători care joacă împreună de cinci ani de zile cu automatisme bine puse la punct şi care aleargă foarte mult. Ei au în rezervor cherosen, noi avem motorină sau benzină, ne dăm drumul mai greu. Sper să facem un meci bun şi vom câştiga”, a explicat Andrieș.

Cântărind situația înaintea acestui meci, antrenorul echipei gorjene spune că doar o echipă a Energiei super-motivată, 100% conectată și dispusă la o mare risipă de effort poate aduce victoria în confruntarea cu echipa din nordul Moldovei: „Apărare agresivă şi mobilizare totală. Dacă ne apărăm agresiv şi le tăiem din faşă toate combinaţiile lor care le au, au foarte multe, şi reuşim să le oprim din faşă vom reuşi să câştigăm. Dacă îi lăsăm să joace va fi greu să câştigăm. Nu putem spune că suntem favoriţi, suntem două echipe care suntem aproape în clasament şi care joacă tare şi bine. Cred că vineri seara singurul atuu al nostru e că jucăm acasă. Sper să fie sala plină şi să fie alături de noi”, a mai declarat Liviu Andrieș.

O întreagă Românie a încetat să mai respire la începutul anului de teamă ca pe Nea Mircea să nu-l înțepe coastele frânte în accidentului pe care l-a produs în Capitală. Considerat de foarte mulți drept unul dintre cei mai mari tehnicieni ai României, cu un palmares bogat și un CV impresionant, Mircea Lucescu n-a avut parte de antipatia aproape generală, de oprobiul public pe care, de exemplu, l-a stârnit Huidu.

E drept, Doamne-ajută, accidentul lui Lucescu senior nu s-a lăsat cu pierderi de vieți omenești, ca în cazul fostului „cârcotaș”, dar societatea, chiar dacă l-a văzut vinovat din prima clipă pe antrenorul trecut pe la Dinamo, Rapid, Inter Milano, Galatasaray sau Besiktas, ca să spunem doar numele mari, a trecut oarecum cu vederea culpa și s-a grăbit să verse lacrimi pentru durerea acestuia și să aștepte cu febrilitate orice veste despre starea sa de sănătate.

Surprizele au început să apară atunci când Mircea Lucescu a reînceput să vorbească. „N-am încalcat regulamentul, am traversat strada în mod normal și până la urmă tot eu sunt vinovat în toată chestia asta, că am provocat eu accidentul. Dacă e posibil așa ceva… Eu trebuia să mor… despre asta e vorba! Norocul meu, că m-au ajutat fizicul, șansa din acel moment. În niciun caz
atitudinea oamenilor care erau acolo!”, au sunat extrem de acuzatoare vorbele lui Il Luce, care s-a și văzut „carne de tramvai”. Uluitor, Lucescu vede la fel de strâmb și după ce a văzut moartea cu ochii… Sau, poate, nu e deloc uluitor. Cine l-a studiat mai atent de-a lungul timpului a putut observa o atitudine ciudată a lui Lucescu, un dinamovist care a fost mai convins decât orice rapidist de sloganul „Singuri împotriva tuturor!”, unul pe care l-a transformat în „Toată lumea împotriva mea”. Cum Lucescu nu-și găsea vină în golurile pe bandă rulantă pe care echipele sale le primeau în ultimele secvențe ale meciurilor în Italia, tot așa vatmanul „stelist” a dorit să dea o „lovitură de moarte” Luceștilor accelerând tocmai pentru a lovi bolidul familiei.

Reacția vehementă și acuzatoare a lui Mircea Lucescu pare a fi una menită să mușamalizeze alte lucruri, așa cum se pare că s-a mai întâmplat în urmă cu ani buni, când junele ar fi curmat viața unei tinere, dar totul a fost ascuns foarte bine până acum, la fel cum a fost „ascunsă” și linia continuă peste care a trecut tăind cale tramvaiului.

Cei care vor să studieze în amănunt caracterul lui Lucescu pot să disece relația antrenorului cu Răzvan Raț, modul în care acesta se poartă cu conaționalul său în ultimii ani uimind pe toată lumea. Nota 10 însă pentru Raț, care a venit cât a putut de repede în țară pentru a vedea care este starea antrenorului săi.

Dezamăgit de faptul că este „tratat ca ultima cârpă”, Lucescu ne spune că nici nu-i mai vine să vină în țară, însă cred că problema s-ar rezolva mult mai ușor dacă antrenorul Sahtiorului și-ar înfrâna această tendință aproape continuă de autovictimizare și s-ar canaliza doar pe munca de pe dreptunghiul verde, acolo unde rezultatele sunt, orice am spune, de partea sa.

Baschetbaliștii Energiei își susțin examenul de maturitate în fața sibienilor

Energia și-a adunat forțele după înfrângerea din primul meci disputat în acest an, a câștigat greu la Miercurea Ciuc, cu Craiova sau la Dinamo, iar aceste trei victorii consecutive au propulsat-o, cu șanse frumoase, în lupta pentru un loc în play-off.

Revenirea lui Porter Troupe pare să fie un motor pentru Energia, care în această primăvară vrea o nouă participare în play-off, iar fostul căpitan al gorjenilor încearcă să pună umărul la o nouă performanță la Târgu Jiu după cea reușită în chiar primul său an în România. După aventura nereușită din Liban, Troupe s-a întors la Energia ceva mai determinat decât în ultimul sezon petrecut la Târgu Jiu, cu un procentaj mult mai bun la aruncările din spatele semicercului de 6,75 metri și reprezintă acum un atu important al echipei gorjene în lupta pentru un loc în primele opt ale campionatului. Lângă acesta, venirea lui Rajko Kljajevic, chiar dacă la un moment dat a părut un nou eșec, ar putea fi încă o mână câștigătoare, evoluția sa din meciul câștigat în deplasare în fața celor de la Dinamo fiind încurajatoare.

Victorie importantă

Cele mai dulci victorii ale gorjenilor sunt, fără îndoială, indiferent de sportul în care sunt obținute, cele în fața dinamoviștilor, iar baschetbaliștii Energiei le-au oferit fanilor un succes chiar în fieful echipei bucureștene. Într-un meci destul de echilibrat, Energia a câștigat la București cu 88-81 (18-22, 20-19, 25-15, 25-25), trupa lui Slobodan Nikolic adunând astfel trei victorii consecutive
în Divizia A înaintea meciului cu CSU Atlassib Sibiu. Meciul de la București a reprezentat cel mai bun joc la Energia pentru Rajko Kljajevic, acesta fiind responsabil pentru 12 din cele 25 de puncte marcate de gorjeni în sfertul al treilea, la final acesta adunând 15 puncte și 6 recuperări. Cel mai bun marcator al meciului a fost americanul Porter Troupe, care și-a trecut în cont 24 de puncte.

Statistică favorabilă sibienilor

Cele trei victorii consecutive ale Energie nu ar mai avea aceeași importanță dacă trupa lui Slobodan Nikolic nu o va obține și pe cea de-a patra în partida de sâmbătă contra celor de la CSU Atlassib Sibiu. Nouă meciuri s-au disputat între cele două formații din 2008 până în prezent, 2008 fiind anul în care Energia a făcut pasul spre baschetul de performanță promovând în prima ligă. Statistica spune că CSU Atlassib Sibiu s-a impus în cinci dintre cele nouă partide, Energia având șansa de a reechilibra balanța cu o victorie în meciul ce se va disputa sâmbătă la Târgu Jiu după ce sibienii și-au adjudecat trei victorii în ultimele trei partide disputate. Nevoia de victorie este cu atât mai mare la Târgu Jiu cu cât elevii lui Slobodan Nikolic au de luat și o revanșă, înfrângerea din tur fiind una umilitoare, scor 115-78.

Energia încearcă să doboare una din echipele grele ale campionatului

Pentru Energia, returul începe cu un meci de foc, gorjenii urmând a primi vizita echipei clasate pe locul secund în Liga Națională, Știința Dedeman Bacău.

Ultima partidă din turul campionatului a fost una cu cântec, Energia pierzând pe mâna ei, o schimbare greșită cu două minute înainte de final, la scorul de 26-26, lăsând echipa gorjeană în inferioritate, Bucovina Suceava profitând de omul în plus pentru a marca cele două goluri care i-a asigurat succesul la Târgu Jiu. Partida a fost una destul de echilibrată, oaspeții au condus aproape în permanență, dar au existat momente în care Energia părea că poate lua o opțiune pentru a-și apropia succesul. Spectacolul dat de jucătorii celor două echipe a fost stricat de circul arbitrilor, cuplul Nica-Barbu dându-și în petec la Târgu Jiu punându-și în cap ambele tabere prin numeroase decizii aiurea. Înfrângerea în fața sucevenilor, scor 26-28 (11-14), a coborât Energia pe locul 5 în Liga Națională și un nou eșec pe teren propriu ar putea conduce la o cădere și mai dramatică a târgujienilor în clasament.

Probleme cu Ilieș și Păiuș

În vreme ce Păiuș a revenit doar pentru cîteva minute, pe apărare, în meciul cu Bucovina Suceava, aceeași partidă a consemnat și accidentarea lui Ilieș, care a suferit o entorsă la gleznă. Antrenorul Liviu Andrieș speră însă ca ambii jucători să poată să
evolueze în meciul contra celor de la Știința Municipal Dedeman Bacău chiar dacă ei nu vor fi refăcuți 100%: „Am început să-l folosesc pe Păiuş și pe atac, se vede că are teamă la aruncare, dar e bine că a reintrat şi face măcar apărarea. Încet va intra şi pe atac. Nu ştiu dacă va juca titular, dar va evolua mai mult decât cu Suceava. Ilieş are o problemă, sper să-l recuperăm. Nu va fi apt 100%, mai are dureri, sper să-l recuperăm medical, dar din punct de vedere fizic nu va fi 100%”, a comentat Andrieș problemele medicale ale jucătorilor săi care ar putea totuși juca în partida de vineri, singurul jucător indisponibil al Energiei rămânând Paul Giotoiu, care a revenint însă la pregătire după operația la tendon suferită.

Bacăul se apără bine

Energia va întâlni vineri una dintre cele mai puternice echipe din campionat, băcăuanii fiind acum pe locul 2 în Liga Națională, iar Andrieș crede că echipa sa pornește cu șansa a doua în acest meci. „Bacăul e o echipă puternică, ce s-a anunţat cu pretenţii de la început. Sunt pe locul doi, cu jucători cu valoare şi experienţă. Nu ştiu bugetul care îl au. Am vizionat meciurile celor de la Bacău. Pare a fi mai aşezaţi, dar sunt şi ei pe alergare la fel ca Suceava. În apărarea sunt la fel de arţăgoşi, şi mizează mult pe contraatac. Au apărare foarte agresivă, au şi doi portari foarte buni. Un gruzin valoros şi Laufceag”, a declarat Andrieș despre adversarul pe care echipa sa îl va întâlni în prima etapă a returului menționând însă și că stilul băcăuanilor este unul care le convine mai mult decât cel al Bucovinei, care tocmai s-a impus la Târgu Jiu.

Reîntâlnire cu Sandu Iacob

Fost jucător și antrenor secund la Energia în sezonul trecut, Sandu Iacob se află acum în tabăra băcăuană. Liviu Andrieș spune că întâlnirea cu fostul său elev și coleg va fi una plăcută, amintirile lăsate de Sandu Iacob fiind unele frumoase: „Ne reîntâlnim cu Sandu Iacob. Este o plăcere. A fost un coleg extraordinar şi e o plăcere de a ne revedea. Ştie filozofia noastră, dar el nu a mai jucat în ultimul timp. Probabil le-a spus despre noi, însă acum sunt destul de multe informaţii pe care mizăm şi noi şi ei”, a declarat antrenorul Energiei. Acesta mai spune că o victorie a Energiei poate veni doar prin mobilizare şi dorinţa de victorie: Sunt singurele noastre atuuri. Cu Suceava am dus lipsa celor două capitole. Acum nu mai avem nici un motiv. Jucăm vineri la ora 18:00, trebuie să ne mobilizăm, să punem suflet şi să câştigăm. Mi-aş dori să jucăm bine la fel ca la Bacău, dar rezultatul să fie altul. Avem nevoie ca toţi jucătorii să fie la capacitate maximă”, a concluzionat Liviu Andrieș.

Pandurii are în componența sa un singur jucător african, pe ivorianul Ousmane Viera, fundașul echipei gorjene fiind acum în Antalya, sub bagheta lui Grigoraș, deși ar fi putut fi la Cupa Africii pe Națiuni, competiție care are loc acum în Guineea Ecuatorială și Gabon.

Viera spune că naționala Coastei de Fildeș are în acest moment jucători de mare valoare, așa că își așteaptă rândul abia când aceștia se vor retrage: „La Cupa Africii pe Națiuni țin, binențeles, cu Coasta de Fildeș. Nu sunt acolo pentru că eu cred că sunt jucători mai buni decât mine pe acest post. Eu trebuie să  muncesc mai mult să ajung acolo. Sunt acolo Kolo Toure, Zokora,
jucători mai buni ca mine… Nu sufăr în fața micului ecran când joacă naționala mea. Am încredere în ei, nu am emoții. Știu că trebuie să muncesc să ajung la națională, dar am șansa mea, sunt acum acolo jucători de 30-31 de ani. Sper să joc bine cu Pandurii, să ajung în Europa League și atunci voi avea mai multe șanse”, spune fundașul Pandurilor despre șansele sale de a ajunge la echipa națională.

Dincolo de CAN, acolo unde crede că ivorienii săi vor ajunge campioni ai Africii, Ousmane Viera spune că și-ar dori ca de la Pandurii să plece ăntr-un campionat puternic din Europa, nu la Steaua, acolo unde au ajuns foștii săi colegi Gabi Matei și Chiricheș: „Eu mă gândesc mai mult la o plecare afară. Nu știu unde. Unde mă trimite Dumnezeu. Dacă joc bine, aș vrea să ajung în Germania sau în Franța”.

Cineva a spus despre V. Voiculescu  că avea scrisă, în suflet, în fiecare zi, câte o carte – a vieţii şi a morţii. Noi dăm aici doar un reper (gorjean) al biografie sale: după ce, în anul 1909, Vasile Voiculescu a obţinut diploma de doctor în medicină şi chirurgie, la 4 iunie 1910, prin Decretul Regal nr.2008, a fost repartizat în judeţul Gorj, la circa Ocolu, actualul cartier Vărsături.

Aflându-se departe de familie şi de mediul cultural, la 19 octombrie 1910, a trimis o scrisoare în versuri directorului general al Serviciului sanitar, solicitându-i transferul la o circumscripţie mai aproape de Bucureşti, din care redăm :

“(…) Vai, cărei soarte înverşunate, cărui blestem şi cărei uri

Am meritat exilul, Doamne, tocma-n Petreştii-Vărsături !

(…) blestem destinul surd şi crud

şi mă revolt pe lumea-ntreagă, mă jur să demisionez.

Mă-năbuş, mor de nostalgie, mă ofilesc şi vegetez!

Vreau viaţă, muzică, lumină, vitrinele de librării

Cu cărţi ce râd, ca flori la geamuri, albastre, roşii, aurii.”

Alte semne eu nu am găsit despre trecerea autorului Sonetelor închipuite ale lui W. Shakespeare şi al minunatelor scrieri în proză din zenitul vieţii pe la Târgu-Jiu.

Domnul Vasile Drăgoescu – urmaş al unei marii familii de-o seamă cu ctitorii importante ale oraşului nostru – bănuieşte că familia bunicului Vasile Drăgoescu l-ar fi putut găzdui pe scriitor, în casa bătrânească (vezi foto), distrusă între timp de comunişti, în cele câteva luni în care s-a aflat în Gorj ca medic.

Cu siguranţă pot exista şi alte semne, iar iniţiativa dezvelirii unei plăci de aducere aminte o porneşte aici GORJNEWS. Cine se mai încumetă, să ni se alăture!

Alăturat puteţi vedea o analiză comparativă a subvenţiilor de care au beneficiat în 2008 şi, respectiv, 2009 locuitori ai comunei Padeş, cuantumurile acestora crescând şi de 15 ori, în condiţiile în care suprafeţele de teren au rămas constante.

“Vă aduc la cunoştinţă faptul că, în comuna Padeş, judeţul Gorj este constituit un grup infracţional organizat ce săvârșește infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene, compus din:

1.- Nicolescu Viorel – primarul comunei Padeş

2.- Băloi C. Ion – viceprimarul comunei Padeş

3.- Argintaru Niţă – secretarul comunei Padeş

4.- Stoicănel Haralambie – inspector specialitate în Primăria Padeş

5.- Arjocu Otilia – referent principal APIA – Centrul local Motru,

La acest grup infracțional a mai aderat și Bunceanu Nicoleta – referent asistent APIA Baia de Aramă, jud. Mehedinţi.

Iată faptele:

Orice persoană poate obţine fonduri de la APIA prin intermediul Primăriei Padeş, astfel:

În faţa lui Stoicănel Haralambie se completează o declaraţie pe propria răspundere în care se declară ce suprafaţă de teren ai în proprietate. Fără a solicita documente justificative pentru cele declarate, Stoicănel Haralambie înscrie în Registrul Agricol suprafaţa de teren declarată şi eliberează o adeverinţă prin care se atestă că persoana respectivă este înscrisă în Registrul Agricol cu acea suprafaţă. Adeverinţa eliberată de Stoicănel Haralambie este apoi semnată de secretar Argintaru Niţă, primar Nicolescu Viorel sau viceprimar Băloi C. Ion şi în baza ei se plăteşte impozitul aferent suprafeţei de teren înscrisă. Nici aceştia nu solicită documente justificative pentru suprafaţa de teren înscrisă în adeverinţă. Această adeverinţă împreună cu dovada de plată a impozitului, este apoi preluată de Arjocu Otilia care, înscrie suprafaţa de teren din adeverinţă într-un plan parcelar. Apoi se avizează la plată suma de bani cuvenită pentru suprafaţa de teren din planul parcelar (blocul fizic) întocmit de Arjocu Otilia. Nici Arjocu Otilia nu solicită documente justificative care să ateste proprietatea asupra acestui teren înscris în adeverinţă. De la un an la altul, Arjocu Otilia modifică acest plan parcelar (amplasamentele) tocmai pentru a se pierde urma celor declarate anului anterior.

După această schemă s-a ajuns la următoarea situaţie:

În anul 2008 fermierii (locuitorii comunei) au declarat suprafeţele de teren pe care le deţin de drept şi de fapt.

În anul 2009 fermierii văzând că nu sunt controlaţi de nimeni, au declarat suprafeţe de teren de 5 până la 15 ori mai mari decât au în proprietate, încasând astfel sume de bani mult mai mari decât în anul 2008.    Pentru anul 2010 deşi plăţile au fost finalizate, APIA nu mai face publice aceste sume de bani încasate de fermieri, deoarece se spune că începând cu anul 2010 aceste date sunt confidenţiale.

Din suprapunerea situaţiilor pe 2008 şi 2009 a rezultat tabelul anexat, în care toţi fermierii sunt aşezaţi în ordine alfabetică. Acest tabel permite mult mai uşor o analiză comparativă a sumelor încasate de fiecare fermier în anul 2008 şi anul 2009.

De această schemă de obţinere a fondurilor de la APIA prin intermediul Primăriei Padeş au beneficiat şi persoane din alte judeţe.

Cel mai concludent exemplu îl constituie cazul numitei BUNCEANU NICOLETA, domiciliată în Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. Bunceanu Nicoleta îndeplineşte funcţia de referent asistent în cadrul APIA – Centrul local Baia de Aramă. În anul 2008 Bunceanu Nicoleta s-a înscris cu o suprafaţă de teren destul de mică, încasând suma de 478,71 Euro. În anul 2009, văzând că mecanismul funcţionează, s-a înscris cu o suprafaţă mai mare încasând suma de 3.173,10 Euro şi a înscris suplimentar pe mama sa ce a încasat suma de 6.245,35 Euro și pe tatăl său. În anul 2010, cu sprijinul şi complicitatea celor din Primăria Padeş a falsificat adeverinţa emisă de Stoicănel Haralambie şi a tras un tun de peste 500.000 Lei.

Urmare a acestei scheme toată lumea pare mulţumită după cum urmează: fermierii sunt mulţumiţi fiindcă obţin bani mai mulţi şi nemunciţi, Primăria Padeş este mulţumită fiindcă îşi măreşte bugetul local prin încasarea unor impozite mari aferente suprafeţelor declarate, iar primarul se bucură de o masă critică de simpatizanţi ce sunt bine folosiţi ca votanţi în campaniile electorale.”

Gorjul este unul dintre cele mai înzestrate şi atractive din punct de vedere turistic judeţe ale României. Totuşi, suntem o prezenţă foarte firavă pe harta turistică naţională, unde ne regăsim doar ca destinaţie întâmplătoare sau ca escală către alte zone turistice, şi asta pentru un număr din ce în ce mai redus de turişti. Criza economică şi absenţa infrastructurii sunt, totuşi, cauze minore ale actualei stări de fapt. Suntem ocoliţi de turişti pentru că Gorjul şi minunăţiile lui rămân necunoscute publicului larg şi amatorilor de turism.

Carul cu incompetenţi s-a răsturnat în Consiliul Judeţean Gorj

Proiectul cu finanţare europeană „Redescoperă Gorjul”, aflat acum în a cincisprezecea lună de implementare, cu un buget total de peste 10 miliarde lei vechi, în mare parte bani europeni, are pentru judeţ exact efectul unui tren gol care trece gâfâind printr-o gară pustie. Încinge puţin şinele de cale ferată, dar, după ce se pierde în zare, nimeni nu-şi mai aminteşte de el. Deşi miza promovării turistice şi de ansamblu a judeţului are efecte uriaşe în planul dezvoltării generale a Gorjului, Ion Călinoiu şi subordonaţii săi profund incompetenţi, implicaţi în acest proiect, au ratat-o cu o seninătate dezarmantă.

Din nefericire, autorităţile care ar trebui să verifice cum şi cu ce efecte s-au cheltuit 10 miliarde, bani europeni, o fac cu totul şi cu totul formal, în fugă, din birouri. Pe nimeni nu interesează că s-au ratat majoritatea angajamentelor luate faţă de finanţator. Ion Călinoiu s-a angajat că va creşte “cu cel puţin 20% numărul de turişti români” dar, în realitate, înregistrăm un regres. Pe nimeni nu interesează că, după 15 luni de “Redescoperă Gorjul”, judeţul nu a fost inclus în niciun circuit turistic, cultural, de afacerii sau de agrement.

Un alt obiectiv esenţial, “promovarea cu impact naţional a turismului montan, cultural, monahal, de agrement şi de aventură din judeţul Gorj” este departe de a fi atins. De aceea, nici gând să fi fost sensibilizat în vreun fel grupul ţintă vizat în cadrul proiectului, adică turişti români, agenţii şi operatori de turism, organizatori profesionişti de evenimente culturale ş.a.

Călinoiu deturnează bani europeni pentru a-şi face publicitate electorală

În toamna anului trecut, în cadrul proiectului “Redescoperă Gorjul” s-a creat un eveniment local, intitulat “Săptămâna turismului gorjean”. În realitate, a fost un prilej pentru Ion Călinoiu să apară zile în şir în ziarele şi la televiziunile locale. Adică, publicitate electorală pe bani europeni, sacrificând obiectivul de promovare a judeţului. Practic, a fost aceeaşi spoială pe care o vedem în fiecare an la Zilele Oraşului, doar că au lipsit micii şi manelele. Nici picior de invitat din afara judeţului, la un eveniment de promovare a Gorjului. Cei din echipa de proiect s-au angajat faţă de finanţator că vor fi prezenţi la “Săptămâna turismului gorjean” touroperatori şi asociaţii profesionale din turism, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale din ţară.

S-au cheltuit banii, dar n-a venit NIMENI din afara judeţului. Cum a fost promovat evenimentul şi, implicit, judeţul, şi pe câţi bani, vă dezvăluim în continuare.

S-au plătit ilegal 250 milioane lei vechi, pentru un cont de Facebook!

Premergător acestui eveniment ratat prin absenţa publicului-ţintă aprobat în cadrul proiectului, Consiliul Judeţean a organizat licitaţie pentru  promovarea sa. Ce urmează să citiţi aici e cel puţin strigător la cer: Călinoiu a plătit ilegal, în urma acestei proceduri de atribuire, firmei A3D Studio S.R.L. suma de 245.520.000 lei vechi pentru: crearea unei pagini de Facebook, postarea unor materiale primite de la Consiliul Judeţean mură-n gură pe pagina de Facebook respectivă, elaborarea a patru compuneri de cel mult clasa a treia, de tipul “ţara mea are câmpii mănoase, dealuri înalte şi multe flori, izvoare line şi răcoroase, cerul albastru, fără de nori”, publicate în trei site-uri de ştiri. Toate acestea, aproape 250 milioane lei vechi!!! Acum, verificaţi şi domniile voastre dacă o pagină de Facebook cu 373 de prieteni, majoritatea gorjeni, realizată şi alimentată în fugă, fără elemente identitare vizibile, contribuie cu ceva la promovarea judeţului. Dacă patru compuneri intitulate preţios “advertoriale”, publicate pe site-uri puţin vizibile (aici, aici şi aici), au crescut cu ceva notorietatea judeţului.

327 de cititori, din 100.000 angajaţi prin contract!

Foarte grav e că deşi prestatorul nu a respectat condiţiile din caietul de sarcini, care prevedeau, de pildă, că acele advertoriale trebuie să însumeze în mediile online în care sunt postate minim 100.000 de vizualizări, Călinoiu s-a grăbit să aprobe şi să efectueze plata!!! Câte afişări au fost, de fapt? Îmi e şi frică să vă spun: pe cel mai vizibil dintre ziare, e vorba de cotidianul “Adevărul”, în 120 de zile materialul de “promovare” înregistrează, în momentul redactării acestui articol, 327 de afişări! Cât mai e, Călinoiule, până la 100.000?!?! Tu şi “specialiştii” pe care i-ai strâns în jurul tău, de opt ani de când conduci Consiliul Judeţean, sunteţi sănătoşi la cap sau nu???

Toată porcăria asta a fost aprobată fără minime verificări de şefa Direcţiei Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, Gabriela Bostănescu. Lista iresponsabililor din Consiliul Judeţean care au recepţionat serviciile S.R.L.-ului cu pricina, drept conforme contractului, o puteţi vizualiza alăturat .

Bla-bla-bla, bla-bla-bla…

Aceiaşi iresponsabili au semnat şi “Raportul privind realizarea evenimentului local”, în care se uzitează, fireşte, acelaşi limbaj de lemn deloc persuasiv: “Un spectacol de mare anvergură şi ecou printre iubitorii de muzică populară a fost susţinut, timp de cinci ore, în faţa Palatului Administrativ – Piaţa Victoriei”, bla-bla-bla, bla-bla-bla. “Specialiştii” lui Călinoiu îşi imaginează că cu vrăjeala şi gândirea asta expirate promovează judeţul şi aduc turişti în Gorj, iar rezultatele – nule – se văd.

Cine e în spatele firmei S.C. A3D Studio S.R.L.?

Una dintre poetesele de curte ale lui Călinoiu şi ale multor altor eminenţe locale, oricând gata să le închine ode în public şi să îi consilieze “cultural” în privat, exponentă a inexistentei societăţi civile din Gorj, profesor de limba română, fost consilier local, scriitoare de cronici despre cărţi cu sterilete. Întrucât apreciem că nu avem anvergura culturală care să ne învrednicească să-i rostim numele, nu o facem.

Într-o ediţie viitoare vă vom dezvălui cum, în cadrul aceluiaşi proiect “Redescoperă Gorjul”, acelaşi Ion Călinoiu a plătit o altă sută de milioane lei vechi pentru un website făcut pe genunchi, neştiut şi nevizitat de nimeni, prin care, chipurile, promovează judeţul.

Interviu cu Profesorul Eugen Velican, fost director al Colegiului Național ”Spiru Haret”, din Tg-Jiu

Profesorul Velican este unul dintre cei mai experimentați și lucizi oameni din educația Gorjului, cu care am vorbit în ultimul timp. Precizia rafinată, elegantă a gândirii de om ce poate fi oricând considerat un  model, se constituie în argumente pe care voi insista și pe viitor în platforma mea ce  militează public pentru dinamitarea  retardului premeditat din educația județului. Mai rămâne de spus doar atât: dacă modelele, precum Profesorul Velican, vor tăcea în continuare, minciuna va fi perpetuată de simulacrele uzuale – manageri ahtiați după funcții, care vor îngropa, cu totul, orice șansă de a dezvolta cultural acest județ, ce era unul al olimpicilor și a ajuns acum un spațiu al repetenților și demagogilor din educație. Susțin demersul Prof. Velican: jos axiofobia, să revenim la adevărurile apodictice și oneste ale axiologiei!

”Au dispărut modelele și valorile din spațiul educației”

Cerasel Cuteanu: Domnule Director, acum câți ani ați devenit profesor?

Eugen Velican: Am devenit profesor în 1968, deci sunt aproape 44 de ani…

C.C.: Cum vedeți noua Lege a Educației Naționale? Ce impact a avut asupra mediului preuniversitar, știut fiind că în universități produce, pentru prima dată în 20 de ani, o reformă reală și o eliberare de dictatura baronilor rectoriali…?

E.V.: Legea e binevenită, era nevoie de o reformă, mai ales că reformele anterioare erau vădit lacunare… Toți oamenii experimentați din educație recunosc la unison că ”reforma Marga” a fost una doar pe hârtie – nu a existat nicio consecință, niciun progres, la nivel practic. Apoi, nu trebuie pierdut din vedere că o reformă necesită oameni formați și pregătiți să o realizeze.

C.C.: De ce este la pământ educația în România? Cine e de vină?

E.V.: Prima vină o poartă familia – eu cred în importanța celor ”7 ani de acasă”. Contextul actual din societate este, de asemenea, de vină; mă refer aici la destrămarea familiilor, din cauza părinților care sunt forțați de condițiile materiale să opteze pentru munca în străinătate. Fără îndoială că următoarea vină o poartă școala, pe mai multe paliere: ”cooperarea” cu elevul, în sensul unei relativizări a autorității profesorului, dar și un relativism al actului educațional, care devine unul superficial, ce nu mai încurajează competiția. Profesorii au devenit tot mai necompetitivi, acreditându-se ideea că e o muncă ușoară, pe care orice neavenit poate să o facă; nu întâmplător elevii au ajuns să glumească pe seama unor astfel de profesori, despre care spun că, dacă la început repetau aceleași banalități la mai multe clase, din aceeași zi, acum s-a ajuns până acolo, încât, epuizându-se fulgerător, repetă același lucru de mai multe ori, în aceeași oră, la aceeași clasă. Această mediocritate crasă creează un vid în mintea și viața elevilor, ce este ocupat de televizor și calculator. Cam în acest fel au dispărut modelele, au dispărut valorile din spațiul educației, care a devenit unul precar.

”Niciodată nu mi-au plăcut funcțiile”

C.C.: Aveți și o anumită experiență administrativă, ceea ce e important de menționat, aveți o oarecare nostalgie a puterii administrative?

E.V.: Înainte de orice trebuie să vă spun că niciodată nu mi-au plăcut funcțiile; în 1968, nu mă anima dorința de putere administrativă, ci pasiunea teribilă de a educa, de a fi profesor. A existat, e adevărat, un context în care Adrian Gorun și Inspectoratul m-au convins să accept să-i fiu adjunct primului, spunându-mi-se că aș putea învăța de la el despre conducerea unei școli. Din păcate, nu am avut ce învăța, ba chiar aș fi învățat ce nu trebuie – superficialitatea administrativă, flexibilizarea normelor serioase, doar pentru a atinge anumite scopuri personale, etc. Mi-amintesc că, la momentul respectiv, Directorul A. Gorun avea probleme cu separarea educației de politică; fiind partizan al Partidului Alianța Civică, a devenit, la rându-i,  partizan al colegilor care erau activiști ai acestui partid la nivel local. Oricum, ca manager de instituție, îl găseam amuzant; îmi amintea de găina din povestirea lui Creangă – orice mică realizare o trâmbița zile în șir; numai găina din poveste oua o mărgică, dar cotcodăcea atât de gălăgios, de parcă ouase un bulgăre de aur.

În ceea ce privește flexibilizarea normelor legale din educație, mi-amintesc un caz legat de avantajarea unui membru al familiei sale: cum se acordau punctaje la restrângerea de activitate, ruda sa, fiind în competiție cu un alt cadru didactic, ce avea un punctaj superior, a primit un mic ajutor de la omul cu regulamentele, Adrian Gorun. Acesta a modificat regula în timpul jocului, ca să dea bine punctajul rudei sale. Ce este comic este că a inclus puncte în plus pentru persoanele care aveau soț sau soție în învățământ, astfel și-a atins scopul, prin introducerea înrudirilor din educație, ca avantaj.

Pe scurt, această atitudine a directorilor de a adapta legea la interesele lor personale este una veche și amuzantă!

”De la 4-5 premii la olimpiadele naționale, am ajuns ca, în anul 2011, să nu mai fie niciun astfel de olimpic”

C.C.: De ce absolvenții Dvs. buni și foarte buni merg la universități din țară și nu rămân să studieze la U.C.B.?

E.V.: U.C.B. are probleme la nivel de resursă umană; profesorii aduși în universitate, sau promovați pe grade nejustificat, sunt mult sub valoarea profesorilor de liceu. Elevii noștri au un șoc puternic când trec de la profesori care îi pregătesc pentru olimpiade naționale la profesorași de universitate, care nu ar face față vreodată la o competiție cu adevărații educatori din școlile încă foarte competitive din Gorj. Aici ar fi marea problemă a U.C.B. – strategia de resurse umane este una dezastruoasă, axată pe argumente clientelare și promovare a antiperformanței, a profesorilor de carton. Mă întreb cui servește această atitudine nocivă, cinică…

C.C.: Colegiul Național ”Spiru Haret” mai are olimpici naționali?

E.V.: Noi am fost în topul școlilor pedagogice din țară mult timp; am avut olimpici naționali la limba română, pedagogie, limbi străine și nu numai… Este la fel de adevărat că numărul olimpicilor a scăzut vertiginos, în ultimii ani. Mi – amintesc cu plăcere timpurile când aveam 4-5 olimpici la faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, ba mai mult, se întorceau și cu premii de la acest concurs. De la aceste performanțe, am ajuns ca, în anul 2011, să nu mai fie niciun astfel de olimpic.

Predarea literaturii ca ”lectură creatoare”

C.C.: În ce fel vedeți rolul educației și al culturii în crearea unei societăți mai bune?

E.V.: Aș vedea educația preluând principii din planul întâlnirii înțelepte, auto-reglatoare – ca efect asupra individului – dintre umanismul lui Berdiaev și religie. Dacă umanismul pică în extreme, de tipul supraomului nietzscheian sau a colectivismului marxist, religia este cea care temperează un eventual exces al individului din direcția exacerbării umanismului, în forma orgoliului. Orgoliul uman este un păcat ce vine pe filiera unei concepții antropocentriste. Aș vedea educația, împrumutând această întâlnire înțeleaptă a extremelor care ne învață ceva esențial: împăcarea cu propriile noastre limite. Orgoliul devine superfluu, dacă individul își recunoaște, înțelept, limitele, adică omenescul din sine… Societatea devine mai bună când individul se recunoaște pe sine în celălalt, fără excese, fără orgolii, astfel fiind posibil dialogul, necesar într-o lume liberă, fără totalitarisme.

C.C.: Cum considerați că trebuie predată literatura?

Eugen Velican: Literatura este, deopotrivă, realitate și ficțiune. Lumile ficționale ne ajută să ne despovărăm de cenușiul vieții cotidiene, să deschidem o poartă spre o altă ordine a lucrurilor… Conceptul central al filosofiei mele a educației a fost mereu acela de lectură creatoare, am considerat operele ”deschise”. I-am făcut pe elevi să gândească, nu să memoreze, să devină cititori avizați, nu să– i ”vâre” pe scriitori în neîncăpătoare paturi procustiene.

Axiofobia, un concept ce descrie lașitatea și ipocrizia nocive ale managerilor din educație

C.C.: Există malpraxis în învățământ?

E.V.: Da! Dacă nu ar exista, nu ar pica atâția elevi la examenul de bacalaureat. Au fost cazuri de școli de unde nu a promovat niciun elev, cum altfel se poate explica?

C.C.: De ce este atâta confuzie la nivelul valorilor în România?

E.V.: Confuzia este din cauza și la nivelul modelelor. Oamenii cinstiți, corecți, serioși, buni profesioniști nu mai sunt apreciați; pe noua scară de  ”valori” se află ticăloșii, administratorii limitați intelectual și activiștii de partid. De aceea există și o evidentă frică de oamenii valoroși, dacă vreți, o violentă axiofobie. Nu mai există responsabilitate la nivelul managementului în educație; conducătorii din educație sunt toxici. Ei poartă o mare vină pentru că axiofobia antiperformantă a înlocuit strategia onestă, orientată spre valori.

C.C.: Vă enervează că județul Gorj este unul  nedezvoltat intelectual?

E.V.: Evident că da! Cred că unul dintre motive este încetățenitul nepotism frecvent, gros, nesimțit, devenit raison d’Etat aproape. Această mentalitate, fundamentată pe nepotism, este specifică societăților înapoiate; în Occident e considerată o formă de corupție, la noi doar o cutumă…

Din cauza nepotismului, mentalul colectiv preia o altă tară făcută necesară pentru a justifica starea de fapt: minciuna. Pentru a structura nepotismul, structurăm o realitate falsă, mincinoasă. Mi-amintesc ce zicea Leszek Kolakowski – ”minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”; noi, de fapt, în ce direcție vrem să mergem, mințindu-ne, fără regret, fără frică de viitor? Asta înseamnă nepotismul, un cert simbol al inculturii. Numai un sistem politic ticăloșit nu are nevoie de oamenii cinstiți și competenți.

Pornind de la Coloana Infinitului, pe dumul ce duce la Râmnicu-Vâlcea, Piteşti şi Bucureşti, repede în dreapta, se află strada Petreşti, care adună, de-o parte şi de alta, pe vreo doi kilometri, casele unui vechi cartier, numit Vărsături, probabil de la numeroasele revărsări, din trecut, ale apei Amaradiei. Puţini ştiu că pe-acolo au trecut şi oameni de seamă, eu amintind aici doar scriitorii Vasile Voiculescu şi Ion Pecie, iar din prezent pe Mihai Ţopescu, artistul plastic sticlar al cărui atelier se găseşte  sub o colină, bineînţeles putând fi recunoscut după steagul Statelor Unite ale Americii, la capătul dinspre oraş al amintitei străzi. Departe însă, înspre biserica Sfântul Dumitru, la câteva sute de metri, străjuieşte de aproape o sută de ani conacul unei ramuri a boierilor ce purtau numele Drăgoescu. Acolo, cu amabilitate, am fost poftit la o… duşcă de vorbă.

„ÎN PRIMII ANI AI FIINŢĂRII ANSAMBLULUI REALIZAT LA TÂRGU-JIU, BRÂNCUŞI NU EXISTA PENTRU TINERET”

Bani din producţia de fluturi şi fir de mătase pentru Înălţare

-Alex Gregora: Pentru început, v-aş ruga, boierule, să spuneţi cine sunteţi…

-Vasile Dan Drăgoescu: Sunt Vasile Dan Drăgoescu, fiul lui Ionel Drăgoescu şi nepotul lui Vasile Drăgoescu, care au trăit şi au locuit aici, în această casă în care ne aflăm, construită de bunicul meu în 1920.

-A.G.: Precizaţi, vă rog, care rudă este şi ctitor al bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel de pe Calea Eroilor?

-V.D.D.: La Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au contribuit Nae Drăgoescu – fratele lui Vasile Drăgoescu – şi Maria, soţia lui. Deci, fratele bunicului meu. Acest Nae Drăgoescu – după câte mi-a spus sora mea – şi fratele lui (bunicul meu Vasile Drăgoescu) au venit de pe undeva din Vâlcea, au cumpărat moşii aici, la margine de Târgu-Jiu. Vasile Drăgoescu la capătul ultim, la finalul cartierului Vărsături, iar Nae Drăgoescu la începutul cartierului, pe unde a fost sediul I.A.S.-ului. Acesta din urmă a avut pământ mult, proprietăţi numeroase, inclusiv o plantaţie renumită de duzi, în zona în care s-a ridicat cartierul Primăverii, precum şi unde se află acum primele locuinţe din strada Petreşti, până la primul pârău. Iar el avea acolo şi o fermă în care creştea viermii de mătase, continuând o tradiţie a locului.

-A.G.: Să înţeleg că drumul mătăsii a trecut şi prin liniştitul cartier Vărsături al Târgu-Jiului?

-V.D.D.: Se poate înţelege şi acest lucru. Însă, în acest fel s-au asigurat fondurile necesare ridicării bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din ceea ce s-a câştigat cu creşterea viermilor de mătase. Revin, bunicii mei au donat şi ei pământul necesar construirii bisericii Sf. Dumitru din satul Vărsături, azi cartier, bani şi alte obiecte.

-A.G.: Bani din producţia de fluturi şi fir de mătase pentru Înălţare. Splendid?

-V.D.D.: Însă Nae Drăgoescu, neavând urmaşi, a înfiat un nepot al soţiei, care se trăgea din familia Voiculescu, nişte boieri de la Corneşti, care – nu mi-am explicat de ce n-a devenit Drăgoescu? – şi-a păstrat numele, Pantelică Voiculescu. Acesta a moştenit tot ce a rămas de la Nae Drăgoescu, inclusiv dudăria, dar nici acesta n-a avut urmaşi, fiind cunoscut doar ca un boier mare şi foarte petrecăreţ. Dădea mese, sărbătorea  cu lăutari, cu jocuri de noroc. Cam asta a fost viaţa lui.

-A.G.: În sat se vorbeşte că n-a stat chiar degeaba.

-V.D.D.:…? Bunicul meu, Vasile Drăgoescu, şi fratele său, Nae Drăgoescu, au cumpărat pământ la o obşte a munţilor Liru Mare şi Lărgile, la graniţa cu Vâlcea, la Obârşia Lotrului, 180 întregi din 1.000 de întregi câţi avea obştea (un întreg, cam cât un hectar). Spuneau bătrânii din zonă că atunci când se împărţeau aceste dividende era veselie mare în toată zona, indiferent de câţi întregi avea fiecare. Petreceau împreună, se organizau nunţi şi se boteza. Aşa trăiau moşnenii din satele Bengeşti, Ciocadia, Bumbeşti-Piţic.

Iată, a venit… noaptea expropierii

-A.G.: Povestiţi-mi despre calvarul familiei dumneavoastră, când a început acesta?

-V.D.D.: Când am fost obligat să plec, în 1945, la prima expropiere a suprafeţelor care depăşeau 50 de hectare, iar în 1948 s-a dat un decret prin care se constata că toţi cei care au fost expropiaţi în 1945 sunt sabotorii reformei agrare din ţară şi se opuneau acesteia. Atunci am fost expropiaţi până la zero şi ni s-a dispus domiciliu obligatoriu. Într-o noapte ne-au fost luate toate bunurile. Tatăl meu murise cu un an înainte, iar mama mea luase un mic apartament în chirie de la o soră a tatei, în Târgu-Jiu, să ne fie aproape de şcoală. De fapt, mama nu mai avea posibilitatea să ne ducă, de la Vărsături, toată ziua, cu trăsura, cum făcea tata. Noaptea expropierii nu ne-a prins în această casă în care ne aflăm. Apucasem să mobilăm acel apartament şi cu el am rămas încă. Alţii au rămas doar cu cămaşa de noapte de pe ei.

-A.G.: Aţi reuşit să plecaţi, totuşi?

-V.D.D.: Iniţial am mers în Bucureşti doar eu şi sora mea, la nişte surori ale mamei, care nu ajunseseră în situaţia noastră, dar nici nu a mai durat mult. Iar mama, care era licenţiată în litere, îşi căuta atunci de lucru la fabrica de mături, la fabrica de confecţii, nemaiavând vreo posibilitate să ne întreţină.

La vârsta de 13 ani ştiam doar că Brâncuşi era un sculptor plecat din ţară

-A.G.: În acele vremuri, aşa de complicate, tulburi, se vorbea în oraş despre Constantin Brâncuşi?

-V.D.D.: Am aflat multe despre Brâncuşi târziu, după ce am plecat din Târgu-Jiu. La vârsta fragedă de 13 ani n-am ştiut mai nimic despre el, doar că era un sculptor plecat din ţară.

-A.G.: La şcoală, învăţătorul, profesorii nu spunea măcar o vorbă despre ce lăsase genialul sculptor?

-V.D.D.: Nu exista Brâncuşi pentru tineretul din Târgu-Jiu.

-A.G.: Lumea nu se plimba pe Calea Eroilor? Nu se discuta despre Coloană?

-V.D.D.: Ştiam doar că-i… sula lui Tătărăscu, şi era undeva, acolo… dar n-am fost la ea. În Parcul Central, al Porţii şi celorlalte, am fost, fiind elev, când mai fugeam cu colegii de la şcoală să fumăm acolo.

-A.G.: Repet, învăţământul românesc, în care încă nu intrase, criminal, cu tancurile, dogmatismul roşu, chiar nu vă spunea ce a realizat Brâncuşi la Târgu-Jiu?

-V.D.D.: Nu. Nici nu se sesiza că ar fi o operă unitară cu Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Calea Eroilor, biserica Sf. Apostoli, Coloana Infinită. Că sunt toate, împreună, nu realiza cineva din jurul meu, ca să-mi spună.

-A.G.: La un moment dat, lângă Coloană şi-au pus corturile nişte ţigani, într-o vreme au vrut să o dea jos, pentru fier vechi…

-V.D.D.: Brâncuşi era persoană non grata, atunci, în ţara noastră, pentru România Constantin Brâncuşi nu exista.

Pe la 16 – 17 ani am început să înţeleg cine a fost Brâncuşi

-A.G.: Totuşi când aţi aflat despre operele de la Târgu-Jiu ridicate de Constantin Brâncuşi?

-V.D.D.: Mă aflam la Bucureşti, iar Brâncuşi începuse a fi reabilitat, şi am devenit încet-încet mândru că eram târgujian. Până la 16 – 17 ani mă mai întorceam din Capitală, în vacanţe, la mama care rămăsese în oraş. Ea a avut aici domiciliul obligatoriu, trebuind să meargă la Miliţie de două ori pe lună pentru viza de pe buletin.  I s-a impus să locuiască în Dealul Târgului, pe acolo pe unde se sfârşeşte acum Cartierul Meteor, pe vremea aceea fiind un drum de ţară, după podul Jiului, la dreapta, către o culă pe deal, iar sub acea culă erau nişte foste grajduri. Se zicea că au fost ale lui Mugurel Danielescu, figură importantă a Gorjului nostru, emblematică, prieten de familie cu ai mei. În acele grajduri trăiau patru familii de expropiaţi, în câte-o mică încăpere. Deci, mama rămăsese acolo, pe mine şi pe sora mea ne ţineau rudele prin Bucureşti, ne dădeau să mâncăm şi ne trimiteau la şcoală. În vacanţe, am început să înţeleg cine a fost Brâncuşi, cine au fost strămoşii mei.

Tatăl – şef de cabinet al lui Gheorghe Tătărescu, când acesta era prim-ministru

-A.G.: Cu privire la familia dumneavoastră, ce ne mai spuneţi?

-V.D.D.: Tatăl meu a fost avocat, însă a profesat mai puţin, însurându-se la un an după moartea bunicului. Ca o paranteză, imediat bunica a luat în grijă moşia, cu mână de fier, controla oamenii, îi supraveghea, avea un brâu cu 10 – 15 chei, mai mari, mai mici, încuia şi descuia uşile. Pe acea vreme, tata şi cu mama au stat în oraş, pentru că bunica era dură, de exemplu nu concepea măcar un gest tandru între tata şi mama, considerându-l ca unul de seară, când cei doi rămâneau singuri. Era de modă veche şi austeră. Tata, înainte de a se însura, a făcut politică, la un moment dat fiind şeful de cabinet al lui Gheorghe Tătărescu, când acesta era prim-ministru. Condiţia mamei pentru tata – la căsătorie – politica, la revedere! Iar tata, care era în Bucureşti, a ascultat-o, venind amândoi în Târgu-Jiu, fără politică, bineînţeles.

Mama era tot dintr-o familie înstărită, Brătan, de undeva din Vlaşca, din Răsuceni, fiind şase copii, unul avea o moară, altul… Fără să fie boieri, cum nici tata nu a devenit boier decât de la a doua generaţie, adică fără tradiţii boiereşti deosebite. Tata, în studenţie, a fost şi preşedintele Asociaţiei studenţilor din România, iar aici, în Târgu-Jiu, a fost preşedintele Camerei de Agricultură, la Bucureşti fiind prieten cu Grigore Geamănu, cu Lucreţiu Pătrăşcanu. Avea vederi de stânga, chiar şi la Vărsături, optzeci la sută dintre locuitori erau finii bunicului, ai tatei, şi se perpetua acest lucru. Eu, când mergeam pe uliţă, eram primit cu „Sărut-mâna naşule”, răspunzând „Bună ziua, fine”. La mai toate nunţile ai mei ofereau mirilor câte-un viţel, puţin pământ să-şi facă o casă.

-A.G.: Dacă nu s-ar fi întâmplat schimbarea de regim, tatăl dumneavoastră dorea să ducă tradiţia de boier înainte?

-V.D.D.: Tata avea, după al doilea război mondial, nişte idei pentru realizarea unei ferme deosebite, pe toate direcţiile. Realizase cinci hectare de grădină cu zarzavat, grădină irigată cu nişte pompe mai speciale. Avea contract cu sanatoriul Dobriţa, care trimitea maşina de două ori pe săptămână după produse. Poseda peste o sută de stupi de albine, construiţi de un tâmplar de loc dintr-o comună dinspre Tismana, pe care îl luase lângă el şi îl punea să facă stupi americani. Ferma tatei producea, deci, miere, avea şi 6 – 7 vaci, câţiva cai, aveam şi eu un ponei. Cam aşa a fost copilăria…

M-am dus la Reşiţa şi m-am angajat muncitor

-A.G.: Vă rog să-mi relataţi ce s-a întâmplat în continuare. Despre şcoala urmată la Târgu-Jiu şi în ţară  ce vă mai amintiţi?

-V.D.D.: Am plecat din Târgu-Jiu pentru că mi se impusese. Ca o paranteză, îmi amintesc faptul că la Liceul „Tudor Vladimirescu” aveam un portar deosebit, care, la intrare, ne zicea numai „oui”, devenind portarul nenea „Oui”. Mare figură, îl apucase şi tatăl meu, se perpetua acest portar. Am plecat de nevoie în Bucureşti şi m-am înscris la o şcoală tehnică. Dar, la un moment dat s-a aflat unde sunt şi mi s-a dat interdicţie pentru vreo 6 – 7 oraşe mari, Cluj, Timişoara… Aveam 15 – 16 ani, nu mai avea cine să mă întreţină, aşa că m-am dus la Reşiţa şi m-am angajat muncitor. Acolo am terminat liceul, la seral, ulterior m-am înscris la Facultatea de mine din Petroşani.

-A.G.: Petroşaniul a rămas ca oraşul scriitorului I.D. Sârbu, elev de seamă al lui Lucian Blaga. A urmat examenul, desigur?

-V.D.D.: Am dat acolo examen de admitere, în aubiografie am scris că tata e mort, mama este muncitoare, fără nici o avere, şi am intrat primul. A doua zi m-am dus la secretariat şi am solicitat să schimb autobiogarafia. Peste o oră s-a afişat altă listă cu studenţii admişi, în care eu nu mă mai regăseam pe ea. Şansa mea – una care n-a dus la ceva bun, totuşi – a fost  la Bucureşti, la Ministerul Minelor, de care aparţinea Institutul din Petroşani. Într-o dimineaţă, când mă tot uitam la ce uşă să mai bat din ministerul amintit, a apărut rectorul de la Institut, la care plânsesem în birou când am fost scos de pe listă. Mă ştia din vedere: -Ce-i cu tine aici? –În audienţă la tovarăşul director–general. –Mâine dimineaţă, la ora opt, să fii la mine, la rectorat. Şi m-a reprimit la cursurile ce începuseră de o lună de zile. Mi s-a dat bursă, nu pentru multă vreme, căci, în anul doi, când, în 1956, au fost mişcările din Ungaria, cu toţii – colegi, asistenţi – în clubul de la cămin am ascultat Radio America. După câteva luni, comuniştii au început să strângă şurubul pentru îmbunătăţirea componenţei sociale în instituţiile de învăţământ, şi am fost exmatriculat pentru că am ascultat ştiri interzise. Au fost exmatriculaţi doar trei studenţi, eu şi doi fraţi, tot din Gorj, care nu prea erau băieţi de chiabur, dar declaraseră că părinţii posedă nu douăzeci şi opt de hectare, ci douăzeci şi şapte şi jumătate. Exmatricularea s-a făcut într-o şedinţă a studenţilor, cu luări de cuvânt, mulţi spunând că aveau cunoştinţă despre faptul că boierii, în general, înhămau oamenii la plug.

Am încercat din nou, m-am dus la prietenul tatei, Grigore Geamănu, care era încă secretar de stat. Am reuşit să încerc să fiu reprimit într-un institut de învăţământ cu diferenţe. Dar nu m-a admis nici unul din cauza autobiografiei. Am dat examen din nou la Institutul de petrol şi gaze.  Am reuşit, am fost însă exmatriculat din nou în anul doi, pentru trecutul meu. Am lucrat la şantier, armata am făcut-o la detaşamentele de muncă, la un canal al unui combinat de pe Trotuş… În final, am reuşit să urmez o facultate la seral, de Instalaţii, şi am lucrat la „Proiect” Bucureşti. Acolo am avut şansa unor oameni care, deşi cunoşteau originea mea, m-au admis. În 1968, când Ceuşescu s-a opus intervenţiei sovietice din Cehoslovacia, am fost chiar întrebat dacă nu doresc să devin membru de partid. Mi s-a părut un lucru deosebit, şi eu având vederi de stânga, pariziene. Îl vedeam atunci pe Ceauşescu pornind parcă în altă direcţie decât cea dogmatică.

N-am ştiut de toate relele regimului – cu Ana Pauker, Vasile Luca, toată şleahta

-A.G.: Vă mai amintiţi ce s-a întâmplat, cum a fost când au murit I.V. Stalin sau Gheorghe Gheorghiu Dej?

-V.D.D.: Când a murit Stalin mă aflam la Reşiţa, muncitor necalificat la construcţii de locuinţe, la un Sovrom. Un muncitor îndobitocit, în vârstă de 17 ani, dând la lopată. A fost o manifestaţie de jale în piaţa oraşului, asemănătoare aceleia ce s-a desfăşurat în Coreea de Nord zilele trecute. În suflet, însă, mă bucuram că tătucul se dusese.

Gheorghe Gheorghiu-Dej avea o imagine mult mai bună, chiar dacă s-au săvârşit atâtea crime şi în timpul lui. Nu vă mai spun de ele… Atunci nu ştiam. N-am avut cum să aflu chiar toate relele regimului, cu Ana Pauker, Vasile Luca, toată şleahta.

-A.G.: În ultimul deceniu al nebuniei lui Nicolae Ceauşescu eu mă aflam în Craiova. Eram scoşi pe străzi ca să strigăm la cer: „Nu bombei cu neutroni!”.  Acum parcă îmi e ruşine, căci ăia beau atunci coca-cola, fumau trabucuri iar…

-V.D.D.: Eu ţin minte lozinca: „Jos mâinile de pe Coreea”, din timpul războiului de acolo. Am fost îndobitociţi, iar o mulţime de lucruri nu le ştiam, nu le înţelegeam.

Despre poetul V. Voiculescu ne-am închipuit că ar fi fost găzduit de bunici

-A.G.: În Istoria literaturii s-a consemnat faptul că poetul V. Voiculescu a fost medic pentru scurt timp în satul Vărsături, de lângă Târgu-Jiu.

-V.D.D.: A fost repartizat medic, în 1910, în Vărsături. Nu am mai avut pe cine să întreb unde a locuit, însă, împreună cu sora mea, ne-am închipuit că ar fi fost găzduit de bunicii mei. În casa veche, bătrânească pe care au dărâmat-o cei de la I.A.S. – o casă care avea în ea stilul gorjenesc. Ori de Nae Drăgoescu, fratele bunicului, de care am vorbit. Avem şi noi o rudă îndepărtată, marele chirurg Vlad Voiculescu, de loc din Gorj, care a decedat. Prin Pantelică ne înrudim cu această familie. N-aş putea spune că duce la poetul Sonetelor închipuite ale lui W. Shakespeare.

-A.G.: Lumea bucureşteană de sânge gorjenesc se mai întâlnea, anual.

-V.D.D.: La Muzeul Satului din Bucureşti se organiza Ziua gorjenilor, însă mi-a fost jenă să merg. Nu ştiam dacă mă mai cunoştea cineva. M-am întors în Gorj, însă, acum 6 – 7 ani, practic din 2006.

-A.G.: Aşa cum îi stă bine…  boierului, aţi dat drumul la o afacere?

-V.D.D.: E prea mult spus. Era teren mult şi mi-am zis că e păcat de pământul acesta pe care l-a lucrat şi tata. Am organizat Ferma „Leuţa”, care produce legume şi răsaduri, mai nou. Nu şi-a dovedit, încă, eficienţa, dar eu sper, în continuare, ca împreună cu agronomul care e un om deosebit,  să facem o treabă bună.

-A.G.: Vă mulţumesc şi Doamne-ajută!