Dan Ilie Morega rămâne preşedinte interimar al PNL Gorj, în urma voturilor exprimate de membrii Biroului Politic Central al PNL, sâmbătă, 30 ianuarie a.c., la Poiana Braşov. Pe de altă parte, forul respectiv a adoptat o hotărâre prin care îi interzice lui Dan Ilie Morega încheierea unei alianţe locale între PNL şi PDL şi îi impune sprijinirea PSD-ului la nivelul Consiliului Judeţean.
Potrivit Mediafax, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în context, următoarele: “Am discutat punctual cazul Morega, preşedintele organzaţiei Gorj, a fost propunerea prim-vicepreşedintelui Ludovic Orban de demitere a domnului Dan Ilie Morega, discutată în Biroul Politic, nu a trecut la vot, deci el a rămas preşedinte la Gorj. În schimb, Biroul Politic Central a dat o hotărâre foarte clară şi i-a comunicat-o şi domnului Morega, care era de faţă, conform căreia solicită în mod expres domnului preşedinte Morega şi conducerii actuale de la Gorj să nu facă înţelegeri politice cu domnul Manţog şi cu PDL, mergând pe formula care acolo există oricum în Consiliul Judeţean“
Citeste si...
- Carul cu nesimţiţi şi incompetenţi s-a răsturnat la LAZĂR SERVICE
- Liviu Andrei, prefectul mai mare dar aproape egal cu zero
- Război pe locuinţele de serviciu, în IPJ Gorj
- Agenda aproape culturală - 10 - 16 februarie
- „Cutia milei” pentru femeia de serviciu din Slivileşti

30 Ian 2010










ti-am zis ca il zboara pe orban liberalii inainte sa-l zboare pe morega?
@)1234
Aşa e. Jos pălăria, eşti deştept!
Cea mai proasta veste din acest an!!!!!!!
FELICITARI, DOMNULE ANTONESCU…REVOLUTIA BUNULUI SIMT IL ARE IN FRUNTE LA GORJ PE DAN ILIE MOREGA….