Despre oglindă – şi nu numai! – cu pictorul Florin GHEORGHIU

Născut în  1976, în Bârlad; absolvent, în 2002, al secţiei de grafică a Facultăţii de Arte Decorative, Aplicate şi Design a Academiei Naţionale de Artă  „George Enescu” din Iaşi ; profesor titular de educaţie plastică al Şcolii Gimnaziale «Constantin Săvoiu» Târgu-Jiu; expoziţii personale la Iaşi, Târgu-Jiu; Mamaia; Utrecht – Olanda; Paris; Roche sur Yon, Departament Vandee, Franţa; lucrări de artă aflate în colecţii private şi muzee din România, Satele Unite ale Americii, Canada, Franţa, Belgia, Spania.

Am căutat, după modelul Brâncuşi, să mă transpun în viaţa de atelier”

…Ceva straniu, ca la începutul lumii

Alex Gregora: Domnule Florin Gheorghiu aţi venit senin în atelierul lui Valer Neag, care suferă de melanholie veneţiană şi lucrează ceva straniu ca la începutul lumii. Deci, nefiind trist, vă întreb, de când şi cum aţi început aventura aceasta a picturii ?

Florin Gheorghiu: De prin anii liceului. Eu de-atunci eram interesat să transpun în desen, informaţiile din aproape toate materiile şcolare. Văzându-mă profesorii că am mână, mă puneau să le fac tot felul de planşe, iar notele mi se mai şi  puneau pentru ceea ce realizam.

-A.G.: Şi Constantin Brâncuşi a realizat un “Ecorşeu”, executat în gips colorat, purtând pe plintă următoarea inscripţie: „Lucrat după natură/ de Prof. Dr. D. GEROTA/ şi Brâncuş/ 1902”. Pentru cititori mai amintesc şi că nu se cunoaşte cine a adus efectiv la Craiova lucrarea, iar pentru mai multă informare, de asemenea, spun că a fost executată între 1902-1903, şi i se cunosc şapte desene pregatitoare publicate de Barbu Brezianu. Brâncuşi era foarte mulţumit de această lucrare din tinereţe şi chiar a solicitat ca un exemplar al acesteia să-i fie trimis la Paris, în anul 1956, cu puţin timp înainte de a muri. Vă rog să continuaţi.

F.G.: Sunt născut la Bârlad, iar copilăria şi studiile mi le-am făcut în Iaşii Moldovei, pe care acum le-am suspendat – doctoratul! – pentru că în familia mea a apărut un îngeraş, iar pentru mine familia este întregul. Şi în legile omenirii se statuează că familia este pe primul loc. Sunt absolvent al Institutului de Arte Plastice «George Enescu» din Iaşi, secţia  Grafică.

La curtea unei principese din Gorj

-A.G.: Soţia dumneavoastră, pictoriţa Iliana Gheorghiu, este gorjeancă, am această informaţie din vreme, de la expoziţia vernisată joi, 16 februarie a.c. la Galeriile de Artă ale municipiului Târgu-Jiu. Aflând că doamna este fiica artistului plastic Gheorghe Plăveţi, am putut să-mi închipui o confruntare într-o margine de… păpuşoi cu acesta, ca între ginere şi socru. În final, cărbuneşteanul a cedat: Florine, fata mea ia-o tu!

F.G.: Da, chiar aşa?… Pentru soţia mea am venit în Gorj din Iaşi. Aveam o slujbă bună în Iaşi,  de designer în sistemul informatic, la un institut de cercetare software, lucram foarte curat, la laptop, la planşetă grafică. Cu soţia m-am cunoscut la Iaşi, noi fiind colegi de an, ea la clasa profesorului Dimitrie Gavrilean, eu la clasa profesorului Grigore Bejenaru, un grafician şcolit la New-York. Despre Maestrul meu mai spun că a venit în România cu o optică diferită faţă de ceea ce se realiza la noi şi uite-aşa am fost stimulat cu un altfel de reper pentru viitor.

-A.G.: Prima expoziţie trebuie punctată într-un inteviu, şi a doua?

F.G.: Am avut o personală, când eram la liceu. Ţin minte că vernisajul era cuplat cu un spectacol al unei trupe umoristice, «Seringa», câţiva dintre membri, studenţi atunci, fiind acum în grupul «Divertis». Eu eram doar un copil care lucra desen satiric. Asta a fost… Următoarea am făcut-o în foaierul televiziunii din Iaşi.

Din punct de vedere cultural, Iaşul nu se poate compara cu Târgu-Jiul

-A.G.: Şi din nou o întrebare de jurnalist care să vă biciuiască peste amintiri. Vedeţi vreo alăturare culturală între oraşele Iaşi şi Târgu-Jiu?

F.G.: Indiscutabil nu se poate compara oraşul Târgu-Jiu cu Iaşul, capitala Moldovei. Acolo evenimentele culturale abundau, din două în două zile organizându-se ceva: la Bibliotecă, la Centrul cultural francez, la cel german, la Casa Pogor. Iaşul este şi un centru studenţesc foarte mare şi puternic spiritual. Dar nu-mi pare rău că am plecat de acolo.

-A.G.: Până la urmă aţi ales oraşul cu o singură  pecete: a lui Constantin Brâncuşi! Cum s-a petrecut întâlnirea cu sculptorul de renume?

F.G.: Prima oară, operele lui Constantin Brâncuşi le-am văzut la Muzeul din Craiova. Mărturisesc şi faptul că n-am făcut eforturi prea mari că să-l înţeleg pe Brâncuşi. Am căutat însă, după modelul lui, să mă transpun în viaţa asta de atelier, de creaţie, plină de drame, de trăiri, de consum, că altfel nu ai cum să degaji din tine energie, opere de artă…

Autorităţile sunt responsabile pentru actul cultural lăsat de Brâncuşi

-A.G.: Este sigur că şi pictorii, mai ales ei, îşi folosesc, la propriu, unghiile… În ultima vreme, stângacii localnici gorjeni fac totul ca să se înţeleagă de tot omul că lor Brâncuşi le-a devenit o povară.

F.G.: Nu cred că povara apasă neapărat pe umerii populaţiei. Pe umerii autorităţilor apasă mai mult, autorităţile sunt responsabile de actul cultural lăsat de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu – ca fenomen, conservare şi ca mediatizare a lui.

-A.G.: Nu numai greşelile – voite sau (ne)voite – de la amenajarea aleilor pot fi amendate, dar şi ceea ce s-a realizat în centrul oraşului, unde predomină kitschul.

F.G.: Eu sunt doar pictor şi de aceea nu comentez arhitectura peisagistică. Se va vedea dacă a fost bine sau rău în viitor, timpul fiind cel care pune coajă peste ceea ce s-a realizat în acest oraş.

Cât am dorit să fim moromeţi

-A.G.: Ne-am întâlnit, cum am mai spus, la vernisajul expoziţiei soţiei dumneavoastră, pictoriţa Iliana Gheorghiu. Mi-a răsărit acolo în faţă o bucurie: oglinda.

F.G.: Oglinda din creaţia soţiei e o realitatea care a fost pierdută tot de noi, de poporul român, cât am dorit să fim moromeţi…

-A.G.: Am dorit să fim cum? Moromeţi, extraordinară găselniţă!

F.G.: E un reper. De aceea, pe Marin Preda literatura română l-a pus acolo unde l-a pus. Să dea Domnul ca timpul să aibă în continuare  răbdare cu opera lui, cu scrierile lui despre ţărani, cu personajele lui, unul fiind Ilie Moromete…

Oglinda – reînviere a ceea ce a fost cândva oglinda de iarmaroc

-A.G.: Să-l rugăm, pe Moromete, să ne însoţească în continuare, în comentariul la ceea ce a expus doamna.

F.G.: De fapt vorbeam despre acea găselniţă cu oglinda, care, de fapt, e o reînviere a ceea ce a fost cândva oglinda de iarmaroc. Domnul profesor universitar Marcel Lapteş, de la Deva, binecunoscut în cercetările legate de etnografie, chiar a sesizat nuanţa asta pe care noi am căutat s-o aducem la lumină, vis-à-vis de oglinda de iarmaroc. Bucuria chiar i-a fost nemărginită, invitându-ne la o expoziţie din localitatea lui. Acum toată lumea ştie că iarmarocul şi oglinda, ca tradiţie, s-au pierdut. Închipuiţi-vă: popor mult, veselie, muzică şi oglinzi de toate felurile, unele care te fac înalt, altele care te micesc sau te îngr(o)aşă nemăsurat. De asemenea, puteai vedea oglinzi pictate, legate şi ele de anumite tradiţii a colorării mobilierului. Dacă observăm, putem găsi şi oglinda din gospodăria omului, de la mobilierul lui, mai ales cel săsesc, în general al locuitorilor din Ardeal. Pictura soţiei mele are o nuanţă şi de acolo, din zona aceea, dar eu, de origine fiind moldovean, cum am stabilit anterior, am fost la un iarmaroc în zona mea şi am dat, de asemenea, de spectacolul de oglinzi.

-A.G.: Cred că, la iarmaroc, fascinanţi sunt şi înghiţitorul de săbii, mâncătorul de foc, iar tot basmul de-acolo este minunat.

F.G.: În ideea de oglindă, poţi căuta, poţi înţelege şi ce se întâmplă în ea. Totodată, să te înţelegi şi pe tine că faci parte din spectacolul lucrării. Privind personajele din tablou, cu ajutorul oglinzii devii personaj. Se poate crea o situaţie amuzantă, oglinzile fiind lucrate în aşa fel încât să-ţi închipui că te teleportezi în tablou. Poţi să te întorci şi în copilărie, poţi să trăieşti şi o dramă,  pentru că, privind copii care se joacă, tu te vezi acolo, bătrân, amărât, fără zâmbet, obidit de viaţa asta precară. Tabloul poate deveni un semnal de alarmă – să spui că tu nu ţi-ai dori să ajungi aşa. Cum mă văd? Aş vrea să fiu altfel! Fiecare doreşte să fi ajuns undeva, iată-l luând viaţa în piept şi gândindu-se la viitor într-un mod pozitiv.

Peste 50 de ani se va vorbi despre acel artist care va tulbura apele

-A.G.: Povestea «Alice în ţara minunilor»… iat-o la familia de artişti Iliana şi Florin Gheorghiu, amândoi din Ţara Gorjului. Despre care dintre artişti credeţi că se va vorbi în Gorj peste 50 de ani?

F.G.: Se va vorbi despre acel artist care va tulbura apele, iar de nu le tulburi, rămâi ca un peşte-somn pe fundul lacului. De-altfel nici nu te bagă cineva în seamă, numai dacă te ia foamea şi atunci trebuie să ieşi la ciupit, pe ici-colo. Dacă nu ai un demers artistic bine pus la punct, nu are lumea cum să-ţi caute fala, nimeni nu vine ca să-ţi bată în uşa atelierului, auzi, dumneata ce mai faci aici, trebuie să arunci provocări publicului. Chiar dacă ele, la un moment dat, au elemente sau nuanţe tendenţioase, să zicem şi vulgare.

-A.G.: Apele poţi să le tulburi până la urmă urât sau frumos. Poţi să te sluţeşti, să-ţi tai o ureche ori să te sinucizi într-un mod spectaculos.

F.G.: Nu, nu sunt acestea soluţiile care le agreez eu. De exemplu, noi urmărim acum să aducem în mediul cultural gorjean o expoziţie care a fost lansată acum douăzeci de ani de domnul Valer Neag, aici de faţă, şi care va face vâlvă. Se va numi «Erotica». O readucem în actualitate, sub altă formă, pentru că erotismul de acum douăzeci de ani conţinea foarte mult bun-simţ, fiind şi mai reţinut. Erotismul mileniului trei va fi pe măsura înaintării civilizaţiei în timp, pe măsura dezvoltării, nu-i aşa, a mass-media?

«Erotica», o expoziţie cu bulină la intrare

-A.G.: Erotismul a existat şi în opera lui Constantin Brâncuşi. Cu siguranţă, dumneavoastră o să puneţi buline la intrare?

F.G.: De fapt bulina te face să consumi. Noi, românii, suntem proiectaţi să încălcăm legea. Vom pune bulina, altfel nu vom avea public şi (nu) va trece ca o expoziţie neobservată.

Ştefan Stăiculescu : Băăă, vouă nu vă e ruşine

-A.G.: Eu n-am auzit de altă expoziţie asemănătoare…

-Valer Neag: Ai fost tu plecat. Am făcut tot felul de expoziţii, «erotica», «instalaţii». Nu doar expoziţii cu titulaturi serioase, de felul «sacrul în artă», «desenul» ş.a. Stăiculescu, la un moment dat, ne-a rătat obrazul, băăă, vouă nu vă e ruşine?

-A.G.: Îl împingeau la atitudine civică… Decebal şi Zamolxis.

-Valer Neag: A fost primul căruia nu-i convenea ideea.

-A.G.: Sunteţi om liber în acest oraş?

F.G.: Da. În artă nu se poate dicta, decât din interior. Şi atâta timp cât ceea ce realizezi din interior se cheamă artă.

-A.G.: Mulţumesc şi Doamne-ajută.