130 de angajări pe pile în trei ani! Cum a fost mutilată APAREGIO GORJ S.A. de pesedistul Traian Pătrășcoiu



În ultimii trei ani, vicepreședintele PSD Gorj, Traian Pătrășcoiu, din postura de director general al S.C. APAREGIO GORJ S.A., a făcut peste 130 de angajări, exclusiv pe bază de recomandări politice, cu totul și cu totul netransparent și neinteresându-l absolut deloc competența profesională a celor angajați. În acești ani, Pătrășcoiu a umilit zeci de gorjeni care, deși sunt specialiști în domeniile de activitate ale respectivei societăți de stat, n-au putut procura o recomandare din mediul politic. De altfel, Curtea de Conturi  a constatat că mare parte dintre angajările făcute de Pătrășcoiu sunt în afara organigramei și a ștatului de funcții aprobate de Consiliul de Administrație al S.C. APAREGIO GORJ S.A. Angajările excedentare au costat societatea miliarde de lei vechi, reprezentând salariile noilor angajați. În acest fel, Pătrășcoiu și-a atras susținerea unor politicieni bine plasați în majoritatea partidelor politice, precum și a unor moguli de presă, care închid ochii la toate fărădelegile lui, dându-i ”verde” pentru tot felul de abuzuri.

Pătrășcoiu: ”Eu nu fac nimic pentru partid”.

În cadrul unei recente emisiuni de televiziune, Pătrășcoiu a mințit, cu un tupeu maxim, că el nu face nimic ”pentru partid”, ca șef al APAREGIO, și a cerut să fie evitate speculațiile politice în legătură cu APAREGIO, întrucât ”dăunează investițiilor”.

În realitate, majoritatea celor peste 130 de angajări operate de Pătrășcoiu în ultimii trei ani au în spate un resort de natură politică.

Petria Ștefania – Monica a fost angajată consilier juridic, la 11.07.2016, pentru că a avut șansa să fie sora Mădălinei Petria, salariată a Primăriei Târgu Jiu,pentru care are o slăbiciune Alin Constantin Ușurelu, multimiliardarul care deține S.C. Oltenia Transport S.R.L. Mare parte dintre directorii Primăriei, cât și Traian Pătrășcoiu, stau în poziție de drepți în fața lui Ușurelu, așa că angajarea ”cumnatei” la APAREGIO a fost o simplă formalitate.

Ion Butan, consilier local PSRO în Consiliul Local Târgu Jiu, și membru în Adunarea Generală a Acționarilor de la S.C. APAREGIO GORJ S.A., și-a angajat fiica, pe Creola Gabriela Marinescu, la 9.03.2017, într-un post de casier.

Lonea Aristide Marius a fost angajat economist, la 01.07.2016, la insistențele consilierului județean PSD Dorin Hanu. Soția lui Lonea este și ea angajată în Primăria Motru, ca jurist, pe aceeași filieră.

Roxana Mihaela Ciort a fost angajată la 22.05.2017, într-un post de casier, fiind sora Ramonei Birău, fost consilier local  în Consiliul Local Târgu Jiu.

Costina Pîrvulescu a fost angajată la 09.03.2017 într-un post de casier. Este fosta patroană a postului de televiziune Tele 3, și a beneficiat de susținerea președintelui PMP Gorj, Nicolae Davițoiu.

Vîrjan Laurențiu a fost angajat instalator, la 12.11.2015. Sora lui a fost și ea angajată tot la APAREGIO, de același Pătrășcoiu, care e foarte mulțumit de ajutorul pe care tatăl lor îl aduce în gospodărie, atât lui cât și doamnei asistent manager Claudia Gerea.

Tobă Romeo a fost angajat inginer, la 16.01.2017, la recomandarea directorului Direcției de Patrimoniu din Primăria Târgu Jiu, Marian Rotaru, pentru sprijinul acordat în campania electorală.

Adina Faur a fost și ea angajată de Pătrășcoiu, din postura de soră a așa-numitei prime doamne din APAREGIO, Claudia Gerea. După o îndelungă și bănoasă colaborare cu Pătrășcoiu în cadrul S.C. GERTRAING S.R.L., Claudia Gerea a fost angajată asistent manager în APAREGIO, la 03.11.2015. Legătura dintre Gerea și Pătrășcoiu e atât de evidentă și de solidă încât doamna asistent manager a ajuns să pună subordonaților, pe documente oficiale, rezoluții de tipul ”nu mai pierdeți documentele că vă ia dracu!”.

Enoiu Ionel Leontin a fost angajat economist, la 02.05.2017, fiind rudă cu viceprimarul PSD al municipiului Motru, Cosmin Morega.

Nădrag Elena Carmen a fost angajată într-un post de expert în achiziții publice, la 03.07.2017, fiind soția liderului ALDE Gorj, Matei Nădrag, fost viceprimar al Târgu Jiului.

Lungu Constantin, fiul fostului patron al S.C. PRES SANITAS S.R.L., a fost angajat de Pătrășcoiu la 01.10.2015.

Dintre rudele pe care și le-a angajat Pătrășcoiu, amintim pe Căpeți Cornelia, care a fost încadrată femeie de serviciu, trimisă imediat la un curs de calificare și promovată laborantă, și pe Pătrășcoiu Maria, angajată inginer la 16.08.2016.

Nu putem să-l omitem pe Ion Iliescu, angajat la 06.05.2015 într-un post de consilier al lui Pătrășcoiu, și cazat în casieria APAREGIO din strada Lotrului, din Târgu Jiu.

La rugămintea senatorului Florin Cârciumaru, Pătrășcoiu a angajat și mai multe persoane din presa locală. Este vorba de Nicoleta Bărbat, pentru care a insistat și pesedistul Alin Rădulescu, angajată inspector de resurse umane la 13.11.2015. Paul Uță a fost angajat electrician, la 01.10.2016, iar Daniel Covei lăcătuș mecanic, la 05.11.2015.

Am enumerat mai sus soar câteva dintre motivele pentru care majoritatea politicienilor din Gorj i-au dat ”verde” lui  Traian Pătrășcoiu să facă ce vrea mușchii lui la APAREGIO.

Specialiștii fără pile, umiliți de Pătrășcoiu

În paralel, Pătrășcoiu i-a umilit pe majoritatea specialiștilor care au încercat să se angajeze la APAREGIO fără a avea recomandarea și susținerea vreunui partid politic.

De pildă, Crăciunescu Ion, din Peștișani, deși a venit în nenumărate audiențe la Pătrășcoiu, n-a fost angajat fiindcă n-a putut să-i aducă recomandare scrisă de primarul PSD din comuna lui. Crăciunescu lucrase la Serviciul Public de Gospodărire Comunală Peștișani, care a devenit apoi S.C. UTIL BONUS S.R.L., entitate care a gestionat până în 2015, când a intrat în faliment, rețeaua de apă din Peștișani. Iată ce ne-a relatat Crăciunescu:

”La jumătatea lui 2016, după ce am aflat că rețeaua de apă din Peștișani va fi preluată de APAREGIO, m-am prezentat în fața domnului Pătrășcoiu cu o cerere de angajare și copii după certificatele de calificare și competențe în domeniu, exprimându-mi dorința de a-mi continua activitatea profesională pe rețeaua de aducțiune și de distribuție a apei din Peștișani, care a constituit timp de 11 ani principalul meu obiect de activitate. La toate insistențele mele, doomnul Pătrășcoiu mi-a spus de fiecare dată că angajarea mea depine de consimțământul primarului din Peștișani. I-am dus directorului general tot felul de recomandări ale unor foști directori și consilieri locali, dar n-au ajutat la nimic.” 

Prin tot ce fac și ce nu fac ei, politruci ca Traian Pătrășcoiu nu doar că distrug companiile de stat și instituțiile publice pe care le conduc, dar ne și spun, cât se poate de direct, că Gorjul e județul lor și că singura libertate care ne revine nouă e să plecăm de aici, din județul lor.