GAFĂ. Primarul Romanescu și consilierii liberali, hotărâre distructivă împotriva Ansamblului Brâncuși. PLUS: tutele angajate de Cârciumaru pe post de ghid dorm, în continuare, în birouri



Primarul Romanescu și consilierii locali ai PNL-ului doresc să ridice interdicția atingerii capodoperelor brâncușiene, deși ea este prevăzută expres în singurul manual de întreținere și conservare a Ansamblului Brâncuși, comandat, plătit, agreat și avizat de Ministerul Culturii. Este vorba de ”Proiectul de urmărire în timp a Ansamblului Sculptural”, document ce are ca beneficiar Primăria Târgu Jiu. În repetate rânduri, Ministerul Culturii a atras atenția în scris autorităților locale să respecte cu strictețe prevederile acelui manual.

Fără să aibă habar de existența acelui document cu caracter normativ, care este în vigoare la momentul actual, primarul Romanescu și consilierii liberali au elaborat un proiect de hotărâre prin care ridică interdicția atingerii operelor, deși la pagina 8 a manualului se indică ”evitarea și/sau interzicerea contactului fizic direct al vizitatorilor cu toate operele de artă ce alcătuiesc ansamblul sculptural”.

Este cât se poate de straniu că nici viceprimarul pe probleme de cultură Adrian Tudor, nici directorul Centrului Brâncuși, Doru Strîmbulescu, nu l-au avertizat pe primar în legătură cu această gafă impardonabilă.

Tutele angajate ca ghid turistic pot dormi liniștite în birouri

Prin același proiect, turiștii care vizitează Ansamblul Brâncuși sunt privați pe mai departe, în mod oficial, de ghidaj turistic. Practic, Romanescu menține algoritmul imposibil, impus de Adrian Tudor, conform căruia turiștii care doresc să beneficieze de serviciile unui ghid trebuie să se adreseze unui polițist local, care comunică viceprimarului Adrian Tudor și, respectiv, directorului Doru Strîmbulescu, care anunță la rândul lor ghidul să se deplaseze la turistul solicitant. Având în vedere traficul infernal din Târgu Jiu, în mod cert până ajunge ghidul de la Prefectura Gorj până în Parcul Coloanei, nu mai găsește nici picior de turist.

Practic, prin acest proiect Romanescu menține cele două ghide în birouri, fără obiectul muncii. Având în vedere care este nivelul lor de pregătire, ele ar fi trebuit de mult date afară. Din păcate, Romanescu arată că nici lui nu-i pasă.

Soluția e angajarea de ghizi competenți, care să fie prezenți permanent în preajma operelor.

Iata textul proiectului de hotarare …

Strigător la cer este faptul că, în noul dosar de candidatură a Ansamblului Brâncuși depus recent la UNESCO, statul român s-a angajat să respecte exact manualul pe care-l calcă acum în picioare Romanescu și consilierii liberali.

GORJNEWS si Asociatia Grupul de Actiune in Inters Public vor initia demersurile necesare pentru anularea acestei hotărâri, în situatia in care va fi adoptată.