Bă, românii mei*

festivitate1

Printr‑o întâmplare erotic‑banală aparţin acestui popor. Şi pentru că scrisul meu îşi găseşte locuire în limba lui, consider ca o datorie faţă de această apartenenţă, cel puţin o formă de respect, vorbirea adevărului. Un adevăr pe care îl ştiu sau pe care îl cred eu. Nu trebuie să fie acceptat, nici însuşit, nici măcar înţeles.

Nu cred că voi avea mult timp pentru asta, după treizeci de ani mă va obliga viaţa să îngenunchez în vomătura ei, în acele compromisuri naturale, fireşti pentru existenţă. Plus oamenii, plus situaţiile…

Probabil n‑o să mai fiu atât de detaşat în libertăţile mele. A îndrăzni atunci a spune orice despre oricine ar fi o nebunie… Şi n‑am să mai vorbesc, decât dacă voi fi întrebat. În plus, este posibil să îmi crească burtă, să chelesc, să mă cherchelesc, să condiţionez femei, să fiu lingăul particular sau în cuvântări al celor de peste mine şi năpasta unor amărâţi de subalterni. Dar până atunci, mă voi mai împotrivi puţin unui curent, unor situaţii, unor oameni, unor imposturi. Totuşi, cu sinceritate, nu cred că este mare lucru atitudinea mea de până acum, din pricina faptului că manifestarea ei este din afară.

Zic toate acestea pentru că am observat în fragila mea experienţă inconsecvenţa omului: dacă nu se sfinţeşte, obligatoriu se porceşte!

Iar titlul, să nu vă jignească, nu l‑am ales pentru asta, nici considerentele ziaristice n‑au fost dominante, doar mi‑a plăcut. Sursa interioară a acestei plăceri nu am să o spun.

Nu este acel „bă” depreciativ, adresat de un scriitor unor cititori de ziar, este un „bă” direct, venit din copilăria mea între moşnegi, o amintire dintr‑un sat al acestui judeţ. Un fel de „bă” spus peste un fel de gard (…)

Din colţul acesta am să vă acuz de multe lucruri, poate că voi meritaţi cel mai puţin (spus direct), dar şi cel mai mult (într‑o judecată mai profundă). O să arăt laşităţile voastre, laşităţile mele, prostia tuturor.

M‑am săturat să tot trec înalt printre voi, cu pomeţii plini de sclipici poetic. Să vă aud mereu plângându‑vă de netrebnicia altora, dar necăutând la raţionamentul acela – ei sunt doar reprezentanţi.

Lipsa voastră de atitudine se converteşte rău în iresponsabilitatea lor.

Iar în România, partidele şi‑au făcut în sedii crescătorii de papagali coloraţi şi frumuseţea ţării nu se mai vede acum de frumuseţea crestelor acestora.

* Gazeta de Gorj, nr. 1, 2‑8 februarie 2001