Ce rămâne din Cristian Toader Pasti dacă-i dai vrăjeala ieftină la o parte

Bă băiatule, era vorba să mă sinucid pe 10 martie, dar cred că o s-o fac chiar azi.
Cum de ce pe 10 martie?
Fiindcă pe 10 martie ne-a amenințat Cristian Toader Pasti că e posibil să plece din politică, dacă nu-l pun ăștia prefect.
Pasti și-a construit, cu o oarecare inteligență și pricepere, o imagine de om politic diferit, onest și rezonabil, asiduu întreținută de câțiva amici ai lui din presa locală.
Din păcate, dincolo de această imagine, e un manager catastrofal, care a adus la stadiul de ruină Parcul Industrial Gorj S.A. Acolo au mai rămas doar cinci – șase chiriași, bălăriile sunt mai înalte decât halele, și nu e nicio perspectivă de relansare, din moment ce Pasti n-a reușit să încropească, în nesfârșitul său mandat de director, nici măcar un site de prezentare la nivel de anii 90. Pentru un ins care se preocupă atât de intens de imaginea lui, halul în care arată site-ul ăsta stă mărturie, în primul rând, pentru niște probleme extrem de acute de caracter: https://parculindustrial.wordpress.com/
L-am văzut de multe ori pe Pasti, inclusiv ca președinte de ședință în Consiliul Local Târgu Jiu, trecând cu vederea și votând toate aberațiile PSD-ului. Cel mai grețos a fost Pasti atunci când a conchis că nu prezintă caracter de urgență proiectul de hotărâre de revocare a lui Adrian Tudor, din funcția de viceprimar, după ce se finul lui Cârciumaru se dovedise a fi iresponsabil.
Pasti îi ia apărarea non-stop lui BEZNĂ, spunând că e boicotat chiar de-ai lui, din PSD și din Primărie. În schimb, Pasti n-are demnitatea de a-i spune să tranșeze și să rezolve, o dată pentru totdeauna, situația BEZNEI de la Coloana Infinită.
Mai nou, deși are doar câteva ore în funcția de președinte al Comisiei de circulație a Consiliului Local, aberează public că deja a rezolvat problema circulației pe strada Victoriei. Ce bine! Înseamnă că acum poate-ncepe să se ocupe, în sfârșit, și de Parcul Industrial.
Pentru că niciodată chelului nu-i lipsește tichia de mărgăritar, pe Pasti l-a făcut partidul și profesor universitar, unde în altă parte dacă nu în cuibarul de pușcăriabili de la UCB. Faptul că chinuie limba română chiar și în postările alea de pe facebook mai mari de două rânduri, nu contează. Ca să fii profesor universitar, mai ales la UCB, nu trebuie nici măcar să știi să scrii corect în limba română.
Cine altcineva dacă nu Pasti a fost, în ultimele săptămâni, cel mai vehement dintre pesediștii care l-au contestat pe șeful Poliției Locale, pe fondul postărilor de pe facebook incriminate ca injurioase? Cine altcineva dacă nu Pasti, cu balele curgându-i râuri – râuri cu gândul la scaunul de prefect, s-a bătut cu pumnul în piept că-i va cere el explicații lui Urdea? Ședința de Consiliu Local tocmai a trecut, și Pasti a tăcut mâlc, la fel ca jigodia de Marcel Romanescu, care se visează candidat unic al opoziției pentru scaunul de primar.
Țăranul român știe să-și oprească rudă din iaurtul al mai fain, ca să i se-nchege și mâine, și poimâine.
Pasti ar fi putut fi un altfel de politician, de rudă, care să-i contamineze și pe alții, și în special pe tinerii din politică, și să-i aducă în limitele firescului, al normalului și al decenței.
Din păcate, Pasti nu e cu nimic diferit de camarazii săi, din extraordinar de jegoasa politică locală, de pe Jiu.