Hai Pandurii!

De vineri se reia Liga I. Urmează un retur crucial pentru viitorul echipei Pandurii Târgu Jiu. O eventuală retrogradare poate pune cruce definitiv principalului vector de promovare a județului și a orașului lui Brâncuși. Pentru că, da, Pandurii ne aduce în continuare mai multă notorietate în România și în Europa decât Brâncuși. Puțină lume din afară știe că Târgu Jiu este orașul lui Brâncuși. Și asta pentru că Florin Cârciumaru a lăsat, timp de 15 ani, problema Brâncuși în grija unor semi-imbecili, unii mai ștersi, alții, de dată recentă, mai aroganți, dar toți foarte plini de ei înșiși.

Dacă Pandurii va retrograda la vară, cu siguranță se va duce pe tobogan, fără șanse de revenire, din două motive. CEO e în pragul colapsului, nu vor mai fi bani pentru fotbal, iar mediul privat, semi-inexistent la Târgu Jiu, nu va putea susține echipa. Dacă nu știați, o parte dintre multi-miliardarii putrezi de bogați din Gorj deja și-au luat bilete doar ”dus” în Europa. Prevăd, nu peste mulți ani, o atmosferă gen Mătăsari, și în Târgu Jiu. Cei 25 de ani de iresponsabilitate publică în Gorj își vor spune cuvântul.

Al doilea motiv: din vară ar trebui să demareze lucrările la noul stadion. V-am mai spus ceea ce refuză să vă spună aparatul de propagandă al PSD: conform documentației oficiale, lucrările vor dura 7 ani! Deci 7 ani nu va fi fotbal la Târgu Jiu. De ajuns încât să uităm de Pandurii, și să nu ne mai pese. Tot în GORJNEWS v-am demonstrat, că, deși, cu ani în urmă, a obținut finanțare pentru construirea unui mini – stadion în zona Artego, Cârciumaru a abandonat proiectul pentru că nu a reușit să asigure confinanțarea. Acum ar fi picat mânușă, pentru că echipa n-ar mai fi fost forțată să plece la Severin sau la Vâlcea, pentru 7 ani. Și vor fi cel puțin 7 ani, pentru că e de așteptat ca alde Călinoiu și ceilalți să-și bage firmele de casă, ca și subcontractori, și să avem aceeași batjocură ca pe DN 66, un drum la a cărui modernizare se lucrează deja de 8 ani!

prunariu si grigoras

Șanse de rămânere în Liga I sunt, deși acum Pandurii este cu apa la gură, în clasament. Am două argumente. Într-un campionat în care șase echipe, și nu oricare – Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Petrolul , Oțelul și ”U” Cluj – se află în insolvență, Pandurii nu are astfel de probleme financiare. După ce Condescu a făcut infarct (penal) în timpul zborului, Prunariu a fost pus pe locul pilotului și, deși echipa  a pierdut din altitudine, suntem, totuși, departe de o tragedie. În afară de faptul că a pus ordine din punct de vedere financiar la club, Prunariu pare să fi reușit să închidă ușa în nas hienelor din PSD care salivau, râuri – râuri, uitându-se la bugetul de la Pandurii.

În al doilea rând, din acest retur avem mai puțin PSD la club. Spre deosebire de alți colegi de la partid pe care s-ar putea să-i recolteze vreo firmă de pompe funebre din scaune după ”enșpe” mandate, Prunariu a renunțat la funcția de președinte al clubului, la sfârșitul anului trecut, în condițiile în care avea contract pe durată nedeterminată.  Sufocată de ghinioane și cufundată într-o pasă proastă, echipa avea nevoie de un șoc, de o schimbare, și Prunariu, care a fost om de sport înainte de a fi om politic, a înțeles asta. Nu la fel au procedat câțiva păduchi ce par lipiți cu super-glue de scaune în clubul Pandurii, și de niște salarii regești.

În afară de salvarea de la retrogradare, noul președinte Eugen Pârvulescu trebuie să ia foarte în serios problema securizării mărcii ”PANDURII”, pe acest subiect existând un litigiu în derulare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Altfel, vom avea soarta Stelei, care a fost forțată recent să-și schimbe numele și toate celelalte repere identitare.

Din moment ce PSD a făcut un pas în spate la Pandurii, e momentul ca și presa, și suporterii, să renunțe la unele excese regretabile din trecutul apropiat și să susținem echipa, pentru că este nevoie, mai mult ca oricând, de susținere publică în jurul fostei vicecampioane a României.

Hai Pandurii!