Vă dați seama cât loc liber este pentru un partid cu oameni normali și firești?



Să pui în pământ semințe de maci roșii, superbi, și să răsară bășina porcului! E nedrept, nu?
Vestea că pigmei ca Gherghe, Ștefan și A. Tudor l-au reales ieri pe BEZNĂ ca președinte al PSD Târgu Jiu, până în 2019, mă face să mă uit la organizația asta municipală ca la o sectă de ciudați, total desprinși de realitate, care se droghează cu ei înșiși.
Tot ce am spus și scris despre BEZNĂ, înainte de 11 iunie, a confirmat chiar BEZNĂ, imediat după alegeri, când a spus că vinovați de eșecul lui sunt râul, ramul, Cârciumaru, ceilalți colegi din PSD, guvernul, Dragnea și cei care nu l-au votat, numai el, ”primarul” care n-a fost și nu va fi niciodată primar, n-are nicio vină. Astfel de atitudini publice înfricoșează orice ființă rațională. Societatea se presupune că are niște filtre, și că astfel de indivizi, care n-au nicio vină și nicio pată, în capul lor, n-au cum să ajungă viceprimari sau șefi de partide. Iată că BEZNĂ a ajuns, și, fiindcă s-a înconjurat de Gherghe, Ștefan și A. Tudor, a fost și reales!
În al doilea rând, vestea realegerii lui BEZNĂ, în fruntea celei mai mari strucuturi politice din acest oraș, m-a făcut să înțeleg, la adevăratele dimensiuni, cât de mult loc liber e în Târgu Jiu pentru apariția și dezvoltarea unor organizații politice sau de societate civilă cu oameni normali și firești, care nu sunt perfecți, ca BEZNĂ, ca Gherghe, ca Ștefan sau ca A. Tudor. Și, după ce că nu sunt perfecți, nici n-au de gând să devină, căci iată câtă aglomerație e pe partea asta, a ”perfecților”.
Eu cred că la Târgu Jiu e timpul să răsară și maci roșii, superbi, din moment ce în pământul acestui oraș există, dintotdeauna, atât de multe semințe de maci roșii, superbi.