GorjNews Facebook    GorjNews Twitter    GorjNews Youtube

Conducerea centrală a Sindicatului PRO LEX depune plângere penală


Publicitate





Conducerea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor PRO LEX a declarat, în exclusivitate pentru GORJNEWS, că în perioada imediat următoare va depune plângere penală împotriva şefului Poliţiei Comunitare Târgu Jiu, Ion Tudor, pentru abuz în serviciu şi încălcarea prevederilor  Legii sindicatelor nr. 54/2003, care, la art. 53 stipulează: “constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei împiedicarea exerciţiului dreptului de liberă organizare sau asociere sindicală”.

Cristian Macarov, vicepreşedinte al PRO LEX, a primit petiţii de la mai mulţi angajaţi ai Poliţiei Comunitare Târgu Jiu, care relatau modalităţile concrete prin care Ion Tudor încearcă să împiedice fiinţarea grupei sindicale constituite la nivelul instituţiei pe care o conduce. Până în momentul de faţă, Ion Tudor nu a recunoscut existenţa acesteia, agreând doar structura sindicală condusă de fostul său cumnat, Marius Mirea.  Cristian Macarov a confirmat ferm pentru GORJNEWS că în zilele următoare va fi depusă plângerea penală.


Citeste si...

Publicitate





Lasa un comentariu

Nu vor mai fi publicate pe site comentariile care:
- conţin injurii, calomnii, insulte, cuvinte obscene, apelative şi acuze neargumentate;
- nu au legătură cu conţinutul articolului;
- sunt scrise semianalfabet. 

Publicitate Ziar On-line
Oferta GorjNews

Spatiu Publicitar

Redesign

Spatiu Publicitar

INVESTIGATII

Cotidianul Gorj Exclusiv

Cotidianul Pandurul

Sursa ta de noutate

Domina Imobiliare

Gazduire web la calitate germana !

Hotel Anna

 

GorjTV
Pandurul
Radio Infinit
Tele 3
Sport in Gorj
© 2009 - 2012. GorjNEWS. Toate drepturile rezervate autorilor. Site dezvoltat si promovat de A T Labs. Gazduire pe serverele Happy Hosting.