Ciurel: ”Condescu și locotenenții lui, un grup de șmecheri care și-au împărțit anual câte 4 milioane de euro!”
Ciurel: ”Condescu și locotenenții lui, un grup de șmecheri care și-au împărțit anual câte 4 milioane de euro!”
Ultra - Scurte6 august 2013


Managerul CEO, Laurențiu Ciurel, a respins clar, intenția de reluare a negocierilor cu administrația companiei energetice. Mai mult, acesta a lăsat să se înțeleagă că reintoarcerea la masa dialogului este posibilă doar dacă se vor schimba liderii de sindicat, pe care i-a acuzat că au băgat în buzunare, anual, 4 milioane de euro din banii CEO.
„Domnii aceștia ( n.n – Condescu, Golea, Mitrescu, Etăgan, Temelescu) nu mai reprezintă pentru mine sindicat. Sunt doar un grup de șmecheri care au reușit ani de zile să împartă între ei  circa 4 milioane de euro pe an, dați cu drag de fostele administrații ca să rămână în funcții. Întoarcerea lor la dialog este doar o vorbă, după ce au constatat că nu le semnează nimeni cererile de grevă, majoritatea fiind atât de compromiși că le e frică să mai meargă între oameni”, a declarat Ciurel, care a ținut să precizeze că va dialoga cu sindicatele numai după ce liderii vor fi aleși în mod direct de către salariații CEO, nu prin intermediari adică prin delegați așa cum este practica FNME de mulți ani încoace.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.