“Puteam să învăţ de la Brâncuşi, uşor şi repede, dar iaca nu am învăţat de la el”
“Puteam să învăţ de la Brâncuşi, uşor şi repede, dar iaca nu am învăţat de la el”
Gorjul cultural31 mai 2013

 La Târgu-Jiu, în România, în luna mai 2013, cu prilejul Festivalului de Literatură dedicat marelui poet Tudor Arghezi,  Imola Popescu Feldberg (născută în Braşov, absolventă a Institutului de arte plastice „N. Grigorescu” Bucureşti) a vernisat o expoziţie de pictură, totodată lucrările sale ilustrând o ediţie bilingvă româno-germană (în traducerea lui Mircea M. Pop) cu “11 poeme” argheziene.

Artista este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Constanţa I şi  Asociaţiei de Artă Knysna din Africa de Sud – ţară în care s-a stabilit de peste cincisprezece ani. Iată câteva repere ale activităţii sale: 2010 – Tabăra internaţională de creaţie „Dunărea şi Dobrogea creştină” de la Constanţa/România/Mănăstirea Dervent ed.V; Muzeul Dervent – expoziţia finală a taberei; Knysna Art Gallery –Expoziţie de grup; Strydom Gallery/George/Africa de Sud – expoziţia regională de artă; 2009 – Strydom Gallery/George/Africa de Sud – expoziţia naţională de artă; Knysna Art Gallery – expoziţie de grup cu Asociaţia de artă; Strydom Gallery/George/Africa de Sud – expoziţia regională de artă; Strydom Gallery/George – „Nimic nou” expoziţie de grup; Knysna Art Gallery – expoziţie de grup cu Asociaţia de artă; 2008 –  Strydom Gallery/George/Africa de Sud-expoziţia naţională de vară; Knysna Fine Art Trent Read Gallery – expoziţie de grup; Strydom Gallery/George/Africa de Sud – expoziţia regională de iarnă; 2008-2000 –  Expoziţii anuale la Muzeul de artă din Gaborone/Botswana/Africa; 1990-1980 –  numeroase expoziţii personale şi de grup în România: Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Mamaia.

Imola Popescu Feldberg a început să se exprime în România şi a continuat sub apăsarea amurgului risipit şi depărtat al Africii. Lucrările sale par desprinse  emoţional dintr-un consens cu personajele unei alte lumi. Locuind în sud, unde se retrag cocorii după limbile unui ceasornic universal, într-o înstrăinare rece, legată cu fire de mătase neagră, artista pare să fi ales doar foşnetele unei culturi a vârfurilor de săgeată şi a hulpavelor muşcături. Continentul african încă poartă de grijă vânătorilor prin travestire, prin alergare asemenea antilopei, cu lancea boşimană; se retrage  deseori în regiuni păduroase, înalte ori pe malul oceanului planetar ca să întâmpine spiritele unor strămoşi.

Într-o discreţie perfectă, aproape şoptită, Imola Popescu Feldberg s-a înţeles deplin cu cerul torid al casei sale noi. “Marea lecţie despre estetică am avut-o în Africa, absorbind principiile creaţiei unui popor care a reuşit să rămână atât de aproape de starea naturală de la care noi toti am pornit o dată” – mărturiseşte artista. Şi tot ea, punând ordine în gânduri: “Relaţia dintre creator şi creaţie este una atât de simplă încât  apare ca un miracol – mi-a fost imposibil să nu încerc şi eu calea. Am descoperit însă că lucrurile simple sunt cele mai grele de făcut, atunci când vrei.  Ca orice artist, a trebuit să parcurg drumul meu, căci aşa suntem noi, încăpăţânaţi – că doar puteam să învăţ de la Brâncuşi, uşor şi repede, dar iaca nu am învăţat de la el ci a trebuit să plec la capătul celălalt al lumii să îmi găsesc profesorii. Am descoperit şi eu, ca alţii înaintea mea, arta atât de diversă de pe tot continentul African pe care am început să îl privesc cu atenţie şi respect o dată ce am înţeles valoarea  şansei de a pătrunde. Am descoperit în acelaşi timp libertatea de a simţi şi de a fi într-o societate în care această libertate face parte din cultură şi tradiţie într-un fel care continuă  marea natură care cuprinde toate cele – adică regulile sunt, şi ele se respectă – dar cumva regulile devin suport în loc să devină limite”.

Luându-ne mintea cu asemenea logică, Imola Popescu Feldberg pare stăpână peste o lume tăinuită în nişte sipete cu înscrisuri ale vechii Africi, ale omului-soare, ale dansatorilor negri, păstori, agricultori, vânători, ale naşterilor din spatele unor tufişuri, asemenea sălbăticiunilor lenevite de foame. Lucrările sale (pictură ori imprimeuri vestimentare, obiecte de compoziţie) poartă nume de amiază: “Toy – Jucăria”, “Waiting for happiness — Aşteptând fericirea”, “The fish waiting for the fishermen — Peşti aşteptând pescarii”, “On the road — Mergând acasă”, “How to fly a swing — Zbor cu un leagăn”. Fiind invadate de strigătele unor spirite uriaşe, care adună culorile unui foc blând, din oase descărnate de sălbăticiuni.

Totuşi, legătura întreagă este iniţiată după semnele unor zei răbdători ca un veşmânt pe înstrăinarea unei leoaice de puii ei. Imola Popescu Feldberg le-a oferit târgujienilor ce i-au văzut expoziţia de la sala Centrului Judeţean  pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale o mare recompunere a luminii de la capătul lumii. Evenimentul expoziţional  – eu l-aş clasa ca fiind deja cel mai important al anului!

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *