AFACEREA RODNA. S-a trezit MORTU din COMĂ, sau doar a pus ”deștiu”, pe-o hârtie?



Marți, 29 mai a.c., primarul Marcel Romanescu ne-a demonstrat tuturor, din nou, că e slab și prost, când a declarat public, fără să-l forțeze nimeni, că directorul general al S.C. APAREGIO GORJ S.A., Traian Pătrășcoiu, nu i-a răspuns deloc la telefon cu două zile în urmă, duminică, atunci când mare parte din Târgu Jiu a fost sub ape. Fresca pe care și-o auto-zugrăvește primarul e catastrofală și sper eu, neadevărată: Romanescu e degeaba și ăștia nici nu-i răspund la telefon. Pătrășcoiu a îngroșat acest tablou, spunând că el a vorbit toată ziua la telefon, dar cu vicele Aurel Popescu …

În aceeași zi de 29 mai a.c., în care a fost slab și prost, Romanescu comite primul lui gest de primar, după 11 luni de mandat: reziliază contractul de închiriere a parcării din fața Pieței Mari, pe motiv că a fost încălcat de afaceriștii de la S.C. RODNA S.R.L. Personal, am probat din 2010, în GORJNEWS și în câteva emisiuni realizate la GORJ TV, că acel contract fusese încălcat și trebuia reziliat încă de atunci. Deci nu există dubii în privința justeței deciziei luate de Romanescu.

Așadar, în ziua în care a fost slab și prost, același Romanescu a fost și puternic, și deștept, și curajos. Care este Romanescu cel adevărat? Are personalitate multiplă? S-a trezit MORTU din comă pentru o clipă, sau pentru totdeauna? Sau nici măcar nu s-a trezit, ci doar i-au luat unii ”deștiu” și i l-au pus pe un act prin care se ia parcarea de la unii ca să ajungă la alții, în condiții la fel de dezavantajoase pentru oraș?

Nimic din ce a făcut primarul în ultimele luni nu prevestea acest gest al lui Romanescu. Reziliind acel contract, a acționat ca un justițiar. Or, până la acel moment, primarul fusese mamă bună pentru majoritatea afaceriștilor care au ajuns milionari în euro sub patrafirul lui Cârciumaru și al mafiei PSD. În afară de rezilierea contractului păgubos pentru fostul Coleus, operată de Romanescu după o anchetă GORJNEWS, nu-mi amintesc să fi făcut alte stricăciuni mafiei PSD. Din contră, Romanescu a încălcat legea de dragul mogulului Daniel Buleac, și pentru a-l proteja pe Florin Urdea, de pildă. Sunt luni de zile de când o comisie a Primăriei i-a livrat un document de control care conține posibile fapte de natură infracțională săvârșite de conducerea Poliției Locale. Ce-a făcut Romanescu cu acel document? L-a ascuns, atât, oferindu-i timp și protecție lui Urdea să încerce să dea afară polițiștii locali care nu stau în genunchi înaintea lui.

Deci, revine întrebarea, ce l-a apucat pe Romanescu, și cât îl va ține?

Cea mai plauzibilă explicație ține de faptul că Romanescu a aflat că ”oamenii legii” cercetează într-o fază avansată ”zbaterile„ unor consilieri locali de la PSD și ALDE, care se dau de ceasul morții să prelungească contractul de închiriere a parcării către afaceriștii de la S.C. RODNA S.R.L. De aceea, Romanescu s-a grăbit să-și arboreze mina de cinstit și să emită niște hârtii acoperitoare, ca să iasă dintre coperțile acelui dosar penal. În această ipoteză, Romanescu din nou face ce face nu pentru oraș, ci strict pentru el. Adică pentru libertatea lui. Problema e că pentru a ieși de sub dominația mafiei PSD, orașul Târgu Jiu are nevoie de un primar care să facă lucruri pentru orașul Târgu Jiu și să se sacrifice pentru orașul Târgu Jiu.

Dacă e să privim lucrurile din unghiul susținătorilor fanatici ai lui Romanescu, s-a făcut un prim-pas. S-a reziliat contractul. Dar să revenim, totuși, în realitate: asta nu-nseamnă nimic. În mod cert, afaceriștii de la RODNA vor administra parcarea până când le expiră contractul, în decembrie 2018, deoarece vor ataca în justiție decizia de reziliere emisă de primarul Romanescu. Și-acum ajungem la un adevăr crunt, care relevă fața extrem de jegoasă a lui Romanescu: în ianuarie am probat public că Ion Iliescu, consilierul lui Traian Pătrășcoiu, locuiește ilegal într-un apartament al Primăriei, deghizat în casierie APAREGIO. După patru luni, Iliescu stă tot acolo, tot ilegal, iar Romanescu are nesimțirea să spună public că el a rezolvat problema! Peste 2000 de familii de târgujieni au cereri de locuințe înregistrate la Primărie, unele mai vechi de 15 ani. Romanescu stă cu spatele la ei, și cu fața la Iliescu, pe care-l tolerează în acea casierie. Imaginați-vă că Târgu Jiul ar fi condus de Adi Câmpeanu, primarul de la Runcu, și întrebați-vă câte secunde ar mai fi stat Iliescu în apartamentul acela, după ce l-a surprins Daju în izmene. Romanescu se prevalează jegos de procesul în care EDILITARA cere APAREGIO să evacueze apartamentul. Pentru acest litigiu, mafia pesedistă din justiție nici măcar n-a reușit să stabilească primul termen de judecată. Așadar, Iliescu mai stă acolo cel puțin doi ani, până la finalizarea acestui proces intentat la mișto, cu acordul tacit al cinstitului și justițiarului Romanescu.

La fel stau lucrurile și cu afaceriștii de la RODNA. De fapt, ei rămân pe mai departe să administreze parcarea.

Acum, se cuvine abordat și un alt aspect: avariția afaceriștilor mufați de mafia PSD la bunurile și banii orașului. Ce au făcut cei de la RODNA? Au listat o poză cu o parcare de pe google și au băgat-o în mapele consilierilor locali, crezând că prelungirea contractului e ca și rezolvată, crezând că suntem tot la 1900, toamna,  pe timpul lui Cârciumaru. Nu, nu mai merge așa. Când ești multimilionar în euro îți angajezi o firmă de consultanță, care te reprezintă eficient și onorabil. Dacă Deaconu și Bîlteanu veneau în Consiliul Local cu propunerea de realizare, într-un timp rezonabil, în baza unui parteneriat public – privat, a unei mega-parcări supraetajate, în care să intre și parcarea de la Super 2000, nu cred că ar fi zis cineva nu. Din păcate, majoritatea afaceriștilor locali s-au învățat să cheltuie foarte puțin și să câștige foarte mult. Victimele acestor practici sunt orașul și locuitorii lui. Dar pentru cei de la RODNA nu e târziu nici acum să prezinte un proiect serios, adevărat, dac-au învățat ceva din toată tărășenia asta.

În altă ordine de idei, e important că Romanescu le-a dat peste nas combinatorilor PSD și ALDE din Consiliul Local, care au depășit orice limită a nesimțirii și cinismului, acționând numai și numai pentru satisfacerea unor interese private și de grup. Repet victimele: orașul și locuitorii lui.

Încă ceva: Romanescu a cerut și demolarea scării rulante care asigură accesul la etajul complexului RODNA, și demolarea scării de acces în super market-ul CARREFOUR. Cu vânzătorii de chinezării din RODNA, mai treacă meargă, ei sunt obișnuiți să fie ”sprijiniți” de stat. Cu CARREFOUR,  însă, e mai problematic. Plus că acele construcții s-au făcut cu aprobarea și sub ochii subordonaților primarului. Orice demers real de reparare a orașului trebuie să înceapă cu repararea echipei primarului.

Eu nu cred că MORTU s-a trezit din comă și nici că are puterea și dorința să o facă. Un lider de partid bate de două săptămâni pe la ușile mai multor magnați din zonă, întrebându-i dacă nu sunt cumva interesați să preia acea parcare. Totuși, sper că parcarea nu e deja măritată, și că Romanescu nu va rata șansa de a construi, într-un timp rezonabil, o mega-parcare, în zona Pieței Mari.

Dacă Romanescu va arăta bună credință și curaj, ca primar, trebuie susținut de oameni cu bună credință și curaj. Eu, unul, aș face-o la fel cum am făcut-o în campania electorală de anul trecut, și i-aș cere fix ce i-am cerut atunci, și după: nimic. Binele făcut orașului îmi e de ajuns. Toate semnele spun, din păcate, că MORTU va continua să joace numai și numai pentru el. Și pentru ăia care i-au pus ”deștiu” pe acea hârtie.