DOVEZI. Dăncilă: MINCINOASĂ, COMPLICE ȘI TĂINUITOARE în cazul micuței Sorina
DOVEZI. Dăncilă: MINCINOASĂ, COMPLICE ȘI TĂINUITOARE în cazul micuței Sorina
Investigatii21 iulie 2019
În cazul micuței Sorina, fetița crescută la Baia de Aramă, premierul României, Viorica Dăncilă, nu numai că a înșirat o serie de minciuni incredibile, pe care le detaliem mai jos, dar a secretizat toate rapoartele primite de la ministere, pe acest subiect, ascunzând ilegalitățile sub preș și transformându-se în tăinuitoare și complice a unor grupări infracționale din justiție și din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. După ce inițial a vorbit inclusiv de schimbarea miniștrilor implicați în acest caz, de rapoarte peste rapoarte comandate Ministerului Muncii și Ministerului de Interne, de trimiterea urgentă a corpurilor de control ale ANPDCA și ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, la Dolj și la Mehedinți, ulterior Dăncilă a uitat complet de Sorina, cu toate că interesul românilor pentru situația micuței a crescut exponențial. Mai mult, Dăncilă a ajuns să declare că în imaginile cu ”extracția” este vorba, de fapt, de un polițist care o ajută pe Sorina să se ridice de jos!!! Până în prezent, nici Dăncilă și niciun alt demnitar din guvernul României nu au anunțat vreo măsură care să decurgă din cele întâmplate cu Sorina, lucru care este inacceptabil într-un stat de drept. Această situație este favorizată și de tăcerea totală, pe acest subiect, a președintelui României și a liderilor partidelor de așa-zisă opoziție.

Prezentăm, în continuare, cronologia minciunilor halucinante spuse, oficial, de premierul în funcție al României, Viorica Dăncilă.

Vineri, 21 iunie a.c., imediat după ce Sorina a fost ”extrasă” din familia de la Baia de Aramă care a crescut-o, premierul Viorica Dăncilă spunea așa: „E vorba de un copil. Cu sentimentele copilului nu trebuie să se joace nimeni.” Extrem de pompos, Dăncilă declara oficial că a cerut anchete de la Ministerul Muncii, Ministerul de Interne și Inspecția Judiciară, și că vrea să primească rezultatele acelor anchete până luni, 24 iunie a.c. Mai mult, Dăncilă n-a exclus ca miniștrii care au greșit în acest caz să fie schimbați din funcții! Declarațiile primului ministru sunt disponibile aici și aici.

A doua zi, după extracție, pe contul personal de facebook Viorica Dăncilă ne anunța că a cerut o anchetă în cazul Sorinei, și ne asigura de toată implicarea ei și de sancționarea celor găsiți vinovați.

În aceeași zi de sâmbătă, 22 iunie a.c., Dăncilă mai spunea oficial că ”a cerut corpurilor de control ale Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție și ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să fie luni dimineaţă, la prima oră, în Dolj şi Mehedinţi, pentru a întocmi un raport amănunţit al situaţiei”.

Duminică, 23 iunie a.c., premierul Dăncilă promite din nou că va lua măsuri dure cu cei care au greșit.

Luni, 24 iunie a.c., Dăncilă nu suflă o vorbă despre rapoartele pe care clamase că le va primi în acea zi. Mai mult, declară, halucinant, că în imaginile cu extracția este vorba, de fapt, de un polițist care se apleacă să ridice fetița care căzuse!!!

Marți, 25 iunie a.c., Dăncilă anunță că a primit rapoarte de la  Ministerul Muncii și Ministerul de Interne, dar, în ciuda promisiunilor din zilele trecute, nu există niciun vinovat. Dăncilă pune capac peste întregul scandal spunând, sec, că ”anchetele vor continua”.

Duminică, 30 iunie a.c., Dăncilă anunță că a doua zi urma să primească ”raportul complet de la Ministerul Muncii”, și că cei vinovați vor fi pedepsiți.

Ulterior, deși s-au înmulțit dovezile care arată că întregul proces de adopție și de certificare a ei în justiție s-a derulat ilegal, Dăncilă n-a mai suflat nicio vorbă în legătură cu cazul micuței Sorina.

Repetăm: faptul că nici Dăncilă și nici vreun alt demnitar din Guvernul României n-au anunțat nici măcar o măsură legală, care să decurgă din acest caz, este inacceptabil într-un stat de drept.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *