Judecătoare de la Tribunalul Gorj, bătută ”numai în cap” de soțul polițist. Diagnostic: ”traumatisme cranio-faciale”!



Traumatisme cranio-faciale provocate de agresiuni fizice extrem de violente! Acesta este diagnosticul pus de medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, după ce au consultat-o pe judecătoarea Stroe Angela Elena, fostă Tabacu, de la Secția Civilă a Tribunalului Gorj. Judecătoarea a ajuns la spital în după-amiaza zilei de 12 septembrie a.c., și a declarat cadrelor medicale că a fost bătută ”numai în cap” de soțul ei, comisar șef Stroe Marius.

În astfel de situații, când sunt indicii ale unor infracțiuni comise cu violență, ca în cazul de față, personalul de la UPU are obligația de a informa imediat Inspectoratul Județean de Poliție Gorj, ceea ce s-a întâmplat și în cazul judecătoarei. Sursele noastre din IPJ ne-au semnalat că sesizarea primită de la UPU a fost mușamalizată de șefii IPJ Gorj. Aceștia aveau obligația de a raporta imediat incidentul în care fusese implicat polițistul, superiorilor din IGPR și MAI. Totodată, trebuia deschis un dosar penal pentru vătămare corporală. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, deoarece Stroe Marius, comisar șef la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, este membru de bază al găștii din IPJ Gorj care se ocupă aproape exclusiv cu spălarea infractorilor.

Din informațiile noastre, Stroe Marius a studiat, dacă se poate spune așa, ”Dreptul”, la caricatura de ”universitate” din Băile Herculane, apoi a urmat cursurile Școlii de Poliție de la Câmpina, a devenit subofițer, întâi a activat ca șofer, în IPJ și, demonstrând că e băiat bun la toate și lipsit de orice scrupule, a fost avansat ofițer. În grija lui Stroe Marius au ajuns, de-a lungul timpului, dosare dintre cele mai sensibile, cu infracțiuni clare ca lumina zilei, din zona UCB sau din zona APAREGIO, de pildă. Stroe Marius le-a clasat pe toate, întâlnindu-se de multe ori pe acest culoar al înălbirii infractorilor cu extrem de controversatul procuror Laurențiu Grecu, care, n-o să credeți, i-a fost naș la cununia cu judecătoarea Tabacu Angela Elena.

Judecătoarea se află la a treia căsnicie. Sursele noastre relatează că cei doi au făcut nunta în aprilie, a.c., și că imediat după nuntă ar fi avut loc între ei un conflict similar, care a dus la separarea soților. Cei doi s-au împăcat, recent, încercând să-și refacă mariajul, dar totul a luat din nou o întorsătură urâtă, judecătoarea ajungând la UPU aproape desfigurată.

Probabil că am fi stat în cumpănă, dacă să prezentăm sau nu în GORJNEWS această situație, dar numai în eventualitatea în care șefii IPJ Gorj n-ar fi făcut tot posibilul să mușamalizeze și acest caz, așa cum au procedat și cu altele. În cazurile de agresiune domestică, IPJ are niște obligații legale clare, chiar și atunci când nu sunt implicați polițiști sau magistrați. Când agresorul e un polițist și avem de-a face cu ”traumatisme cranio-faciale”, trebuie raportată situația ierarhic și trebuie sesizat Departamentul de Control Intern. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, în cazul lui Stroe Marius, din motivele expuse mai sus. Faptul că șefii IPJ Gorj protejează polițiști este de interes public, trebuie mediatizat și naște o întrebare firească: ce servicii aduc, la schimb, polițiștii protejați? ce știu ei despre șefii lor?

La fel de straniu a procedat comanda IPJ Gorj și în alte două cazuri, detaliate în câteva anchete GORJNEWS pe care le puteți reciti dând click pe link-uri:

  • polițistul Stăiculescu Marius – detalii aici și aici
  • polițista Costina Ștefănescu – detalii aici

Potrivit unor surse, Stroe Marius e mereu în căutare de bani, pe la diverși agenți economici. O parte dintre aceștia au fost de multe ori tentați să depună plângeri, dar anturajul  polițistului și susținerea de care se știe că beneficiază i-a descurajat.

Fratele polițistului, Stroe Cristi, angajat al Serviciului Permise și Înmatriculări, a fost reținut de DNA, în 2013, pentru luare de mită.