VIDEO: o taxatoare la un kilometru de parcare cu plată. Târgu Jiu, epoca de piatră a parcărilor cu plată



Dialog cu o taxatoare alocată pe aproape un kilometru de parcare cu plată, la Târgu Jiu, în epoca de piatră a parcărilor cu plată:

”Bună ziua, doamnă. Sunteți singură în toată parcarea asta … Vis-a-vis cine e? Că e și-acolo parcare cu plată …”

”La Super 2000?”

”Nu, nu … Peste stradă, aici …”

”Tot eu sunt peste tot.”

”Păi și cum puteți să acoperiți tot?”

”Așa cum putem. O acoperim, ce să facem, până ne mai angajează trei persoane, sau două.”

Două parcări cu plată, realizate din bidinea, pe carosabil, de ambele părți ale Bulevardului Brâncuși, în zona Pieței Mari – cea mai aglomerată din Târgu Jiu, ar putea aduce lejer venituri de peste 200 milioane lei vechi lunar, la bugetul local, dacă de administrarea lor nu s-ar ocupa niște persoane profund incompetente, girate de Consiliul Local și de conducerea Primăriei.

Taxatoarea maratonistă face slalom, de pe un trotuar pe altul, printre mașinile din trafic. ITM Gorj n-are nimic împotrivă 

La Târgu Jiu, administrarea parcărilor cu plată se face mai retard ca în epoca de piatră. Se alocă o taxatoare la aproape un  kilometru de parcare cu plată, o taxatoare care e nevoită să și traverseze printre mașini, în fugă, de pe un trotuar pe altul, ca să încerce să încaseze cei 2 lei pe oră de la șoferii mereu grăbiți. Desigur că nimeni din ITM Gorj n-a fost zgâriat pe retină, niciodată, de astfel de priveliști. De multe ori, șoferii refuză bonul, iar banii rămân la taxatoare, care dacă nu știe tabla împărțirii cu șefii e dată afară. Prin urmare, dacă n-o știe, o învață. Ulterior, șeful Direcției Publice de Patrimoniu, Marian Rotaru, vechi amic și protejat al primarului Marcel Romanescu, sfidează public un întreg oraș, declarând, cu emfaza retardă a unui doctor în parcări cu plată, că nu angajează taxatoare fiindcă mare parte din parcările cu plată ”nu sunt rentabile”!!!

Studiu de caz: cum pierde Primăria Târgu Jiu peste două miliarde de lei vechi pe an, numai din două parcări cu plată

Vă propun un studiu de caz: cele două parcări cu plată situate de ambele părți ale Bulevardului Brâncuși, în zona Pieței Mari.

Vizionând clipul alăturat, vă veți convinge că cele două parcări însumează aproape un kilometru, și că au arondate o singură taxatoare.

Am filmat într-o zi obișnuită, în care cele două parcări erau pline ochi. Am numărat 66 de mașini, dintre care doar 9 aveau bon de plată în ștergător sau în parbriz, pe interior, așa cum se obișnuiește să fie pus bonul azi, în epoca de piatră, la Târgu Jiu. Practic, se taxează un procent infim de mașini, fiindcă singurei taxatoare îi e imposibil să acopere aproape un kilometru de parcare. Vorbim de o parcare de tranzit, în care peste 80 la sută din șoferi stau mai puțin de o oră. Vin în grabă, își fac cumpărăturile și pleacă la fel de grăbiți, de cele mai multe ori înainte să apuce să dea ochii cu unica taxatoare. Așadar, e limpede că, deși parcarea costă 2 lei pe oră,  s-ar putea ajunge să se încaseze mai mult de 2 lei pe oră, fiindcă, de regulă, pe un singur loc de parcare se perindă într-o oră mai multe mașini. Există și excepții: mașini uitate cu săptămânile, în parcări cu plată, pentru care nimeni nu plătește nimic, fiindcă șoferii sunt de negăsit, mai ales acum și aici, la noi, în epoca de piatră.

Deși pe indicatoare scrie că parcările cu plată funcționează 12 ore pe zi, între 7.00 și 19.00, vom face calcule pentru doar 8 ore pe zi, și fără să ținem cont că pe un loc de parcare pot fi taxate mai multe mașini într-o oră.

Ce caută Marian Rotaru la conducerea Direcției de Patrimoniu?

Așadar, cele două parcări însumează 66 de locuri de parcare, ocupate tot timpul. Calculând 8 ore pe zi, înmulțite cu 2 lei pe oră, cinci zile pe săptămână, ajungem la încasări de cel puțin 66 x 8 x 2 x 5 x 4 = 21.120 lei vechi. Adică peste 200 de milioane ar putea fi încasate lejer, lunar. Adică peste 2 miliarde pe an! Cu acești bani s-ar putea moderniza, de pildă, trotuarele din zona semi-centrală a orașului, care n –au primit nici măcar o bidinea de var, de pe timpul lui Ceaușescu, și arată mai dezastruos ca trotuarele din Serbia, imediat după bombardamnente. Deși ar putea încasa lejer peste 200 de milioane pe lună, din aceste două parcări, Marian Rotaru pretinde public că sunt nerentabile, și că de aceea alocă o singură taxatoare, căreia abia îi acoperă salariul, din încasări!!!

Dacă acest oraș n-ar fi condus de niște ticăloși proști, care-l ruinează pe zi ce trece și care par să se fi unit împotriva oamenilor de rând, Marian Rotaru n-ar avea ce să caute în vreo funcție publică. Din păcate, el e girat de Marcel Romanescu, care doarme din prima zi a lui ca primar, și de interesele evidente ale pesediștilor din conducerea Primăriei și din Consiliul Local. Ei vor ca în acești ani lucrurile să meargă din ce în ce mai prost în oraș, pentru ca Romanescu să deconteze la următoarele alegeri. Dar, cu mult înainte să piardă Romanescu, pierdem noi, cei care trăim aici, în fiecare zi, și pierde orașul.

Tragic este că despre parcări se vorbește în toate ședințele de Consiliu Local, și în majoritatea dezbaterilor radio-tv. Dacă despre realizarea unui pasaj rutier sau pietonal nu auzi pe nimeni vorbind, toți  proștii ticăloși din conducerea Primăriei și din Consiliu Local sunt doctori în parcări și au păreri foarte aplicate. Totuși, găsirea unui loc liber de parcare, în Târgu Jiu, și colectarea de venituri la bugetul local, din taxarea parcărilor, rămâne o misiune aproape imposibilă.