Managerul FP: ''Doar restructurarea va putea salva CEO!''
Managerul FP: ''Doar restructurarea va putea salva CEO!''
Ultra - Scurte9 septembrie 2013

Fondul Proprietatea, acționarul minoritar al CE Oltenia, susține, în continuare, că restructurarea este singura soluție a companiei. Greg Konieczny, managerul FP, a făcut câteva comentarii legate  de execuția bugetară la șase luni a CE Oltenia. Mai mult, acesta a criticat conducerea gigantul energetic din pricina creanțelor foarte mari ale companiei ce trebuie recuperate de la Regia Autonomă de Activități Nucleare (RAAN) sau Termo Craiova.
”Rezultatele la şase luni arată slăbiciunile companiei în condiţiile negative din această perioadă pe piaţa energetică. Din cauza lipsei măsurilor de restructurare, care ar fi trebuit luate acum multă vreme, compania nu a reuşit sa vândă pe piaţă producţia de energie asumată în buget, pentru că au fost costuri de producţie ridicate. Mai mult, dacă luăm în considerare creanţele restante de la companiile de stat (precum RAAN, CET Govora sau Termo Craiova), care se ridică la aproape 500 milioane RON, ajungem la concluzia că profitul operaţional de 25,5 milioane RON raportat pe prima jumătate a anului 2013 este, de fapt, o pierdere uriaşă. Conducerea companiei trebuie să rezolve această problemă urgent”, a declarat Greg Konieczny.
De asemenea, managerul FP consideră că investiţiile bugetate de CEO pentru anul 2013 erau nerealiste încă de la început şi imposibil de finalizat de către o companie care nu reuşeşte să genereze suficienţi bani din cauza profitabilităţii slabe.
”Doar după o restructurare profundă va putea conducerea să dezvolte un plan de investiţii care poate genera o viitoare creştere a companiei şi crea valoare pentru acţionarii săi”, a mai precizat acesta.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *