5000 de mineri, chemați la protest. Ponta, scos la înaintare, în încercarea de a-i mobiliza
5000 de mineri, chemați la protest. Ponta, scos la înaintare, în încercarea de a-i mobiliza
Ultra - Scurte27 mai 2013

Joi, 30 mai, 5000 de mineri și energeticieni din Gorj, Dolj, Vâlcea și Mehedinți vor ieși în stradă, invocând faptul că nu le-au fost respectate revendicările, dar şi că programul de lucru a fost redus de la cinci la patru zile. Decizia a fost luată în urma unei ședințe extraordinare, care a adunat peste două sute de lideri de sindicat din Federația Națională Mine Energie.
„Cei 209 responsabili sindicali prezenți la ședință au stabilit că acțiunile sindicale se vor desfășura, indiferent de acțiunile  de intimidare la care vor fi supuși lucrătorii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz în care membrii de sindicat vor face deplasarea din zonele miniere spre Tg.Jiu pe jos”, au anunțat sindicatele.
În încercarea de a mobiliza oamenii, la aproximativ 200 de lideri de sindicat au fost împărţite nişte dosare pe care să le lectureze în faţa salariaţilor, pentru a-i scoate în stradă. În documentele respective sunt articole de presă despre managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, dar şi unul care vizează relaţia acestuia cu premierul Victor Ponta, respectiv un contract de 15 miliarde de lei vechi, renumitul contract cu Casa Şova.
Potrivit lui Rușet, protestul va fi organizat sub forma unui marş, minerii vor pleca de la periferia orașului, vor opri în faţa sediului CEO şi apoi în Piaţa Prefecturii, în faţa sediului Diviziei Miniere. Detalii, aici și aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *