Angajări în afara BVC și apropiere suspectă între sindicate și administrație, la Minprest
Angajări în afara BVC și apropiere suspectă între sindicate și administrație, la Minprest
Ultra - Scurte22 august 2013


Situație cel puțin ciudată la Minprest, societate la care acționar majoritar este CEO. Pentru cele câteva sute de disponibilizaţi de la firmele sindicale n-a mai fost loc pe statele de plată ale ale societății în cauză, pentru că directorimea instalată de actualul regim politic aflat la putere a angajat clientela de partid şi pe lipitorii de afişe din campaniile electorale de anul trecut.
Altfel spus, pentru oamenii care și-au dat terenurile exploatării miniere nu a fost loc, pentru că nu au fost bugetate locurile, însă pentru 200 de oameni apropiați partidului de guvernământ s-au găsit bani, nerespectându-se chiar şi prevederile bugetare.
Laurențiu Ciurel a declarat, ieri, că cele aproximativ 300 de persoane, dintre cele concediate de la Olservmin şi Sind Jilţ, nu pot fi angajate la Minprest, pentru că nu a aprobat Ministerul de Finanţe. Însă, în bugetul de cheltuieli și venituri al Minprest, pentru anul trecut, au fost aprobate 1.100 de locuri de muncă, ca după numirea useliștilor Giorgi și Văcaru în fruntea societății, în numai trei luni, noua conducere să facă încă 84 de angajări, numărul total de salariați ajungând la 1184. Mai mult, în BVC-ul pe 2013, tot 1100 de locuri de muncă apar bugetate, așa că este uşor de dedus cum au fost făcute cele aproape 200 de angajări, de la începutul acestui an, din care 24 în structurile TESA: tot cu nerespectarea prevederilor bugetare.
O altă ciudațenie la Minprest este și apropierea lui Giorgi de liderul sindicatului „Solidaritatea”, Cosmin Bivolaru.  Astfel, după ce a scăpat de controalele CEO, Giorgi a plecat la mare, la Mamaia, pe un bilet făcut cadou de Bivolaru, care, cel mai probabil, trebuia să își arate recunoștința față de șeful Minprest, care, prin influenţarea şefilor de formaţii din cadrul unităţii, a ajutat ca numărul de membri în sindicatul „Solidaritatea”, să crească, de la 50 la 700.
Mai mult, Bivolaru a fost şcolit pe banii Minprest, în acest an, în perioada 27 februarie – 14 mai, la Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară CENAFER Bucureşti, și, în toate cele 380 de ore cât a participat la acele cursuri, spun sursele, ar fi fost pontat și la locul său de muncă de la Turceni.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *