Caragea, cinci terenuri, trei case și două mașini, din salariul de bugetar
Caragea, cinci terenuri, trei case și două mașini, din salariul de bugetar
Ultra - Scurte12 aprilie 2013

Potrivit declaraţiei de avere, completată la sfârşitul lunii trecute, şeful IPJ Gorj, Viorel Caragea, a câştigat, anul trecut, din salariu, suma totală de 79.033 de lei, cu 8.000 de lei mai mult ca în 2011, adică echivalentul a 18.000 de euro. Totodată, şeful poliţiştilor gorjeni a mai strâns puţin peste 7.500 de lei, pentru că a participat la şedinţele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), un organism independent, cu rol consultativ, care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean Gorj. Venitul familiei a fost întregit de salariul soţiei şefului IPJ Gorj, angajată la Primăria Târgu-Jiu, care a câştigat doar 26.449 de lei.
Caragea mai precizează în declaraţia din acest că deține o Skoda Octavia din 2006 și un Volkswagen Lupo din 2003. Familia Caragea are în proprietate cinci terenuri, dar şi trei case, toate în municipiul Târgu-Jiu. Detalii, aici.

2 COMENTARII
  • jan 12.04.2013 la ora 12:08 pm
    Asta pe hirtie dar cite bunuri are pe numele altora prin interpusi.toate sunt produse doar prin afaceri.santaje si amenintari.este bagat in toate afacerile din gorj mai ales in minerit transporturi balastiere Dacorex si altele cunoscute de toti
  • bordea 12.04.2013 la ora 12:41 pm
    caragea seful IPJ GORJ este reprezentantul coruptiei, incompetentei si abuzurilor. a transfornat ipj gj intro afacere de familie, sunt promovati numai supusi lui oameni de afaceri cu bani, firme prin interpusi, soacre, soti, cu contracte de miliarde la banul public. exemlu seful de la economic cu afaceri de sute de miliarde ale firmei elsimida in minerit si termocentrale .toate promovarile le face fara un adevarat examen, participa omul si locul, asta dupa ce omul are girul sau si a achitat taxa de examen. Daca asemenea oameni mai sint in politie,ar fi cazul ca d-ul stroe sa faca curatenie urgent!.... Veniti la Gj d-lor ziarişti ca aici e caracatiţa şi mafia în poliţie,aici sunt mulţi bani din minerit şi termocentrale din care se înfructă acest baron de nu i mai ajunge nimeni la nas,a citizat la liderii PDL de au nenorocit politia.RUŞINE cu astfel de tablagii cu nu fac cinste uniformei. felici tari pt. articol si continuati investigatia de demascare a acestui condeescu al politiei gorjene ,care rezista sub toate guvernele datorita taxelor imense pe care le achita ...dl ministru trebuie sa ia urgent masuri cu acest tablagiu de la circulatie ajuns peste noapte seful politiei ,aceasta fiind o palarie prea mare pentru un creier atat de mic…veniti la gorj si stati de vorba cu agentii de politie ..cred ca suta la suta dintre acestia sant scarbiti de aceasta conducere ..am ajuns sa ne fie sila sa mergem la serviciu din cauza presiunilor la care santem supusi ...amenintarea si santajul sant la ordinea zilei
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *