Ciurel, atac la adresa lui Cârciumaru
Ciurel, atac la adresa lui Cârciumaru
Ultra - Scurte9 iulie 2013

ciurel
Laurențiu Ciurel, managerul CE Oltenia, a lansat un atac la adresa primarului Florin Cârciumaru, pe care l-a acuzat că vrea „să-l acopere” pe Marin Condescu, care refuză să prezinte documente din care să rezulte cum a cheltuit banii societăţii.
„Dacă domnul primar doreşte să acopere lucrul acesta e treaba dumnealui. Eu cu siguranţă voi continua demersurile pentru a obţine documentele financiar – contabile ale Pandurilor şi eventual înlocuirea preşedintelui Consiliului de Administraţie”, a declarat Laurenţiu Ciurel la Radio Omega.
După ce managerul Ciurel a declarat că schimbarea lui Condescu din fruntea clubului Pandurii va avea loc pe 19 iulie, a doua zi după primul meci al echipei în Liga Europa, liderii PSD Gorj s-au pronunțat pentru amânarea unei astfel de decizii până în toamnă.
Cu toate că și Călinoiu și Cârciumaru au spus că nu ar trebui să se pună acum problema schimbării lui Condescu, Ciurel l-a atacat doar pe cel din urmă, probabil și din cauză că managerul CEO îl face responsabil pe Cârciumaru, alături de Condescu şi Daviţoiu, pentru demiterea lui, acum câţiva ani, de la şefia CE Rovinari. Detalii, aici.

1 COMENTARII
  • Ciurel, atac la adresa lui Cârciumaru : 10.07.2013 la ora 0:20 am
    [...] Vezi articol pe gorjNEWS.ro [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *