Ciurel cere demisia lui Condescu din funcţia de preşedinte al CS Pandurii
Ciurel cere demisia lui Condescu din funcţia de preşedinte al CS Pandurii
Ultra - Scurte20 iunie 2013

Managerul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a precizat că administraţia gigantului energetic va solicita demisia lui Marin Condescu din funcţia de preşedinte al CS Pandurii Târgu Jiu. Motivul invocat de conducerea CEO este proasta administrare financiară a clubului. Din raportul Comisiei de cenzori a grupării sportive, a reieşit că Pandurii a închieiat anul 2012 cu datorii de peste 108 miliarde de lei vechi. Ciurel a mai adăugat că renunţarea la sponsorizarea echipei de fotbal iese din discuţie.
„Nu am intenţionat să renunţăm la finanţare şi nici nu se poate face asta, pentru că sumele sunt prevăzute în buget şi aprobate. Totuşi, având în vedere că finanţăm 70% din bugetul clubului, vrem ca banii să fie cheltuiţi bine, nu aşa cum am observat că s-a întâmplat în anul 2012, când s-au înregistrat datorii de 10 milioane de lei. Cu asemenea datorii, calităţile manageriale ale preşedintelui sunt îndoielnice, motiv pentru care vom cere demiterea domnului Condescu şi înlocuirea dânsului cu o persoană mai competentă, care să gestioneze cum trebuie bugetul clubului”, a declarat Laurenţiu Ciurel.
Amănunte, aici.

1 COMENTARII
  • Condescu: “Laurenţiu Ciurel nu va 20.06.2013 la ora 14:17 pm
    [...] al CS Pandurii Târgu Jiu, după ce managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, a declarat că va solicita demiterea acestuia de la şefia clubului de fotbal.  „Nu va pune mâna în veci pe club. Este păcat că Laurenţiu Ciurel încearcă să bage [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *