Claudiu Teodorescu: "Încep să se mişte lucrurile pe DN 66"
Claudiu Teodorescu: "Încep să se mişte lucrurile pe DN 66"
Ultra - Scurte4 iulie 2013

Claudiu Teodorescu a declarat, azi, că lucrările de reabilitare a tronsonului de drum Rovinari-Bumbeşti Jiu (DN 66) au început să „prindă contur”. Prefectul a precizat că a desemnat o persoană pentru a se ocupa în mod special de această problemă: „Am numit un coleg de la Instituţia Prefectului care să poarte discuţii şi să monitorizeze permanent activitatea pe tronsonul de la Rovinari la Bumbeşti Jiu. Bineînţeles că eu mă informez să aflu ce se întâmplă şi de la Bumbeşti Jiu la Petroşani, şi am văzut că acolo deja au început să lucreze, stadiul lucrărilor fiind mult mai avansat decât pe DN 66. Vreau să vă spun că şi pe acest tronson (DN 66) încep să se mişte lucrurile. Jiu Am discutat şi cu domnul Pop, iar dânsul mi-a spus că lucrările au început să fie mai vizibile. S-au trasat marcajele pe drum, acelea de culoare galbenă, astăzi sau mâine vor fi puse la punct semnalizările pentru a se putea lucra pe marginea drumului. Se lucrează, de marţi, la cele trei poduri de la intrarea în Bumbeşti Jiu, s-a turnat bitumul în zona de ocolire de acolo. Deci, încet, încet încep să prindă contur lucrările şi pe acest drum”, a declarat prefectul.

1 COMENTARII
  • coco 09.09.2013 la ora 14:50 pm
    Mananca cacat... Termina aia drumul la pastele cailor
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *