Condamnări cu suspendare și achitări în dosarul „Mafia imobiliară”
Condamnări cu suspendare și achitări în dosarul „Mafia imobiliară”
Ultra - Scurte2 iulie 2013


Fosta şefă a Serviciului Legalitatea Actelor din cadrul Prefecturii Gorj, Ioana Călinescu, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, de către magistrații Curții de Apel Pitești, într-un dosar de corupție, instrumentat de DNA, și numit de presă „Mafia imobiliară”, în care a fost judecat și fostul subprefect Lelioara Deaconu. În urma acestei anchete, cei șase funcţionari inculpaţi în dosar au părăsit funcțiile și instituţiile în care au lucrat, cei mai mulţi dintre ei ieşind la pensie.
Un fost subordonat al Ioanei Călinescu, Ştefan Burcheci, consilier la Serviciul Legalitate în cadrul Prefecturii Gorj, a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată. Pedeapsa respectivă a fost înlocuită cu un termen de încercare de doi ani şi trei luni, perioadă în care inculpatul nu are voie să recidiveze.
Un alt inculpat din dosar, Marinela Bardan, fost referent la Serviciul Agricol din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, a fost condamnat la două luni de închisoare pentru fals intelectual în formă continuată. Executarea pedepsei a fost suspendată, de asemenea, pentru o perioadă de doi ani şi trei luni.
Magistraţii au decis şi ca fostul şef al Serviciului Agricol din Primăria Târgu-Jiu, Gheorghe Ilie, să fie condamnat la plata unei amenzi de 1.500 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.
„Obligă pe inculpata Călinescu Ioana la 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, pe inculpaţii Burcheci Ştefan, Bardan Marinela şi Gheorghe Ilie la câte 2.000 de lei cheltuieli judiciare către stati”, au decis magistrații. Verdictul Curţii de Apel Piteşti nu este definitiv, el putând fi atacat cu recurs.
Fostul subprefect Lelioara Deaconu a fost trimisă în judecată împreună cu soţul său, Nicolae, cei doi fiind acuzaţi că, în complicitate cu alţi funcţionari publici din subordinea lor, au beneficiat de două schimburi de terenuri, în Târgu Jiu, deşi nu aveau acest drept. Curtea de Apel Piteşti a dispus însă achitarea celor doi inculpaţi.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis în judecată, în iulie 2010, şapte persoane, majoritatea funcţionari publici cu funcţii importante în Prefectura Gorj şi Primăria Târgu Jiu. Procurorii susţineau că fostul subprefect Lelioara Deaconu şi fosta şefă a Serviciului Legalitate din Prefectura Gorj, Ioana Călinescu, au determinat funcţionari din subordinea lor şi din cadrul Primăriei Târgu Jiu să valideze, cu ajutorul unor acte false, schimburi de terenuri în favoarea acestora. Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *