Davițoiu, convins că CE Oltenia va intra în faliment în primăvara
Davițoiu, convins că CE Oltenia va intra în faliment în primăvara
Ultra - Scurte8 august 2013


Pedelistul Nicolae Davițoiu este convins că dacă CEO nu va încheia contracte bilatarale pentru vânzarea de energie, gigantul energetic își va încide porțile până primăvara viitoare. Mai mult, acesta le cere celor din administraţia CE Oltenia să nu se mai laude cu vânzările mari de energie din această perioadă, pentru că sunt pe Piaţa Zilei Următoare, unde tarifele sunt mici, nu pe contracte bilaterale.
„Vânzările din această perioadă nu sunt pe contracte bilaterale. Dacă are mai mult de 100 MWh pe bilaterale, dar nu cred. S-a ajuns la 43% energie vândută pe PZU. În aceste condiţii, anul viitor, în martie – aprilie, CEO va închide porţile. Până în septembrie trebuie încheiate contractele bilaterale pentru anul viitor, altfel va fi vai de noi”, a spus Daviţoiu.
Mai mult, acesta îi acuză pe cei de la putere că „au plecat toţi în concediu şi au uitat toţi de CE Oltenia”. „Dacă mai preia şi termocentrala de la Brăila, cu datorii, CEO este în colaps. Ei mint şi nu spun adevărul”, a mai precizat Daviţoiu.
În replică, Aurel Medințu, directorul Diviziei Energetice a CEO, a spus că este posibil ca salariaţii CE Oltenia să recupereze banii pierduţi în zilele de concedii fără plată, dacă vor atinge pragul de 1300 MWh.
„Eu sper, din condiţiile de piaţă se vede că nu este exclus ca mâine să fim cu şase grupuri mai. Din structura preţurilor, este posibil să fim porniţi pe piaţa de echilibrare cu încă un grup de 250-350 MWh, la un preţ de 245 lei. Zilele astea suntem la o putere medie de 1216 MWh. Dacă ar fi posibil să ţinem o perioadă mai mare grupul al şaselea, am putea să atingem pragul de 1.300 MWh, iar oamenii să îşi recupereze banii pierduţi”, a explicat Medinţu.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *