Dosarul lui Condescu privind afacerea cu EDENRED, pe masa procurorilor anticorupție
Dosarul lui Condescu privind afacerea cu EDENRED, pe masa procurorilor anticorupție
Ultra - Scurte12 septembrie 2013


Dosarul în care președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, este cercetat, alături de alţi doi directori din fosta SNLO, pentru fapte de corupţie, a ajuns la Direcția Națională Anticorupție Târgu Jiu, după ce a fost plimbat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, la cel al Tribunalului Gorj.
De menționat este, însă, cum a ajuns dosarul lui Condescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, la DNA Târgu Jiu. Astfel, imediat cum a fost primit de procurorul Cosmin Semenescu, omul de încredere al prim-procurorului Focșan, care este un prieten vechi al lui Condescu, dosarul a fost returnat Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru completarea cercetărilor. Însă, la numai o zi după această măsură, Semenescu a cerut, din nou, Poliției să-i înainteze cauza, ca apoi, în aceași zi, să își decline competența în acest caz și să înainteze dosarul către DNA.
Reamintim că Marin Condescu și Daniel Burlan, fostul director al fostei SNLO, sunt urmăriţi penal într-un dosar de corupţie, fiind acuzați de abuz în serviciu şi fals intelectual într-un dosar privind cestiunea unei creanţe către o firmă bucureşteană, furnizoare de tichete de masă. În opinia anchetatorilor, contractul, în valoare de 1,6 milioane de lei, a fost încheiat ilegal.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *