Foștii directori UM Sadu, puși în libertate. Continuă, însă, reținerile!
Foștii directori UM Sadu, puși în libertate. Continuă, însă, reținerile!
Ultra - Scurte5 septembrie 2013

Magistrații Tribunalului Gorj au respins cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile a foştilor directori generali de la UM Sadu, Lori Boian şi Nicolae Dijmărescu, formulată de procurorul Emil Moța, care însă, nu a părut impresionat de această decizie, și l-a reținut, ieri, și pe Gabriel Lucian Bogdan, director de producție al uzinei de armament.
„Nu există rezervă de mobilitate la UM Sadu. În 2001 a fost dată OUG 185, stipulată prin Legea 168/2002. În contextul acestei legislaţii, a trebuit să ducem în trei locaţii din România produsele care au rămas la ANRS, cum îi zicea atunci. În 2005, rezerva de mobilitate a trecut de Oficiul de Stat pentru Probleme Speciale. Toate materialele feroase şi neferoase care au rămas au intrat în patrimoniul Ministerului Economiei şi au fost valorificate. A cumpărat şi uzina, au cumpărat şi alte uzine”, a spus Lori Boian încă din prima zi de audieri, când nu se aștepta să fie reținut.
Tot ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a prezentat şi informaţiile legate de acuzaţiile concrete care le sunt aduse celor doi foşti directori generali. În plus față de cele deja prezentate în presă, au ieșit la iveală unele noi, deosebit de grave.
„Faţă de inculpatul Boian Gheorghe Lori, care a îndeplinit funcţia de director general al S.C. U.M. SADU S.A. în perioada 16.12.2005-16.06.2012, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru comiterea infracţiunilor de instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Faţă de inculpatul Dijmărescu Nicolae, care a îndeplinit funcţia de director general al S.C. U.M. SADU S.A. în perioada 20.12.2012-01.05.2013, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru comiterea infracţiunilor de instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală, spălare de bani, instigare la fals intelectual şi omisiunea sesizării organelor judiciare”, a precizat Parchetul într-un comunicat de presă.
Astfel, după ce Tribunalul Gorj au respins cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile, Boian și Dijmărescu au părăsit arestul Poliției, amândoi primind, însă, interdiciția de a părăsi țara în următoarele 30 de zile. Decizia judecătorilor nu este definitivă.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *