Goeru, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare
Goeru, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare
Ultra - Scurte18 iulie 2013


Omul de afaceri gorjean de etnie romă Ion Bârcină, zis Dan Goeru, a fost condamnat, ieri, de către Tribunalul Bucureşti, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat alături de fostul preşedinte al ANRE, Olosz Gergely, pentru comiterea unor fapte de corupţie.
Bârcină, împreună cu alți trei parteneri de afaceri, și cu fostul preşedinte al ANRE, Olosz Gergely, au fost trimişi în judecată de către DNA, în octombrie anul trecut, fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârşită în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată şi evaziune fiscală, respectiv trafic de influenţă în formă continuată.
Ceilalţi trei inculpaţi din dosar, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani.
Mai mult, instanţa a mai decis confiscarea sumelor de 384.000 de euro şi de 400.000 de lei, bani care ar fi reprezentat şpaga către Olosz Gergely şi a menţinut sechestrele asiguratorii pentru inculpati. Decizia nu este definitivă.  Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *