Marșul de protest al lui Râmescu, aprobat de Primăria Târgu Jiu
Marșul de protest al lui Râmescu, aprobat de Primăria Târgu Jiu
Ultra - Scurte18 iunie 2013

Omul de afaceri Mihai Râmescu, aflat deja în a șasea zi de grevă a foamei, a obținut autorizație, din partea Primăriei Târgu Jiu, pentru marșul de protest împotriva abuzurilor la care a fost supus de șeful IPJ Gorj, Viorel Caragea. Decizia este, totuși, una surprizătoare, după ce Florin Cârciumaru a declarat că nu este de acord cu acest tip de manifestare.
“Nu sunt de acord să facă acest deranj la Târgu Jiu. Îl sfătuiesc pe Râmescu, ca cetăţean şi ca prieten, să îşi vadă de activitate în continuare, nu este nici primul, nici ultimul om care este verificat, nu a fost societate în Tg Jiu unde poliţia să nu fi făcut verificări, pentru că de asta este poliţie”, declarase primarul, ieri, într-o emisiune TV de la un post local.
Marșul de protest va avea loc joi, 20 iunie, începând cu ora 17.00.
 

4 COMENTARII
  • vorel 18.06.2013 la ora 14:45 pm
    domnilor poate este inceputul sfirsitului si pentru cel mai mare oridar si imputit idivid care a existat in acest judet si mai ales in institutia numita politie, caragea este si a fost cea mai mare jigodie, a distru familii a distrus destine a distrus totul ca ciuma lui caragea acestincompetent, bun numai de jmecherii si a se da mare cu fraierii care ii sufla in cur,un comportament animalic, incredibil dar cu mare priza la fraieri si la puscariabili, care pun botul la tot ce se poate acapara, poate va spune ramescu si cit a cotizat la caragea pina pur si simplu s-a sufocat si nul mai suporta, ac4sta distruge oameni, distruge familii toto tot tot, cine la distrus pe lexistar cine decit canalia de caragea jos caragea jos caragea jos si direct in arest si apoi la puscarie sai putrezeasca oasele in puscarie numai acolo este locul si al altora, poate se gindeste sa ne spuna cum este cu autorii incendiului casei leustenilor, sau acum daca la dus pe socru-su la circulatie inapoi sau lipzie lucrile, dar si mailia leustenilor nu este departe de caragea cu care au fost bot in bot ani de zile si sfidau pe toti mpolitistii din acrest judet nu la mai ajungeai cu curul la nas si acestor canalii, acum ia pus din nouidiotul de caragea pe linia de plutuire pentru ca ereau cu ****ul la****si nu mai stiau ce sa mai faca iar apoi iau bagat pe colegii lor in bucluc cu jigodelile lor pe la igpr, sa le fie rusine de pramatii ordinare, caragea la puscarie , la puscarie linga mischie, vulpesi altii sa se duca la becalii sa joase septica pe porunci , la puscarie pramatia dracului si ar trebui ca toti patronii pe care ia supt sa iese la rampa si sa spuna tott ce afacut acest ordinar sa se termine odata cuac4st putregai, rusine celor care il tin inca in brate procurori de la craiova, de la care se cer pretentii,oameni de afaceri politicieini care sau incurcat cu un nespalat in infect la puscarie canalie, la puscarie javra ordinara la puscarie prostul dracului, analfabetule, imputitule, nespalatule, care puti de la o posta a hoit imputit, pina cind sa te mai suporte lumea pina cind, pina ciond, la puscarie
  • vorel 18.06.2013 la ora 14:47 pm
    tov circiumaru si tov calinoiu, voi l-ati imbuibat pe caragea si viceversa la la protectie, dd a avut mare dreptate, ma mir cum de aveti tupeul sa spuneti ca ati cistigat din emisiunile lui dd. acesta a a vut mare dreptate cu tot ce aafirmat pe post da mare dreptate, acum sti vorba sa faci ce zice popa pentru ca nici el nu a fost si nu este usa de biserica. oricum voi atiterminat gorjul si perseverati pina la victoria finala. in legatura cu jigodia de caragea sinteti principalii vinovati, acest impostor nu are ce cauta liber este un mar rau pentru politisti este diabolic si cu mari probleme de personalitate, cu grave probleme de comportament si stiti foarte bine acest lucrudar va jutati reciproc, oricum caragea va trebui si va ajunge la puscarie acolo este locul lui si acolo trebuie sa ajunga, puscaria trebuie sa fie casa lui.. domnule primar sa nu credeti ca nu se stie ce s-a intimplat pe centura jiului cu accidentul cind ca caragea a venit val virtej la fata locului, dar dumnezeu e sus , altul in locul tau poate erea in executarea pedepsei acum dar asa este la noi la gorj, dar eu cred ca trebuie sa se cam adune lucrurile si pe la poale de carpati si sa-i spuneti si eminentei sale prostl satului cacaragea ca primavara apele vin mari, vorba unui mare romancier al nemului romanesc pe vremea cind in tara erea bine nu ca acum , salutare, salutare…..si cacaragea la puscarie, la puscarie
  • Toba Petre 18.06.2013 la ora 17:50 pm
    Diseara, la emisiunea Sinteza Zilei de pe Antena 3, va fi discutat si acest subiect - Noul baron de Gorj, Viorel Salvador Caragea. Realizatorul emisiunii, Mihai Gadea, a cerut ca persoanele care au detalii despre acest caz sa trimita informatiile pe adresa sa persoanala de mail: [email protected] sau celorlalti realizatori Antena 3: [email protected] , [email protected] , [email protected] , [email protected] , [email protected] , [email protected] , [email protected]
  • ion si ana 18.06.2013 la ora 21:07 pm
    Aloooo la un control al unei societati comerciale nu are voie sa vina politistul ca nu cauta arme pistoale grenade sau arcuri cu sageti sunt simple acte de evidenta dar ce face sarlatanul de caragea este intimidare a cetateanului si abuz de putere de fisc ati auzit dar faceti pe prostii fiscul fara cagule ca nu suntem in america cu dreptul de port arma letala a oricarui cetatean si nu cauta vreun terorist sa nu poata face fata fiscul acesti baroni locul lor e la puscarie ca sefi nu intr-o societate sa comande peste hoti ,tilhari si criminali ca au carte care si-au cumparato oare de ce pleaca romanul din tara lui fiindca sa saturat de lichele mai prosti ca ei sai comande
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *