Prefectul de Alba Iulia: ''Transalpina se dărâmă dacă nu vor fi încheiate lucrările''
Prefectul de Alba Iulia: ''Transalpina se dărâmă dacă nu vor fi încheiate lucrările''
Ultra - Scurte4 iulie 2013

Prefectul judeţului Alba, Ghorghe Feneşer, a tras un semnal de alarmă cu privire la şoseaua Transalpina, care face legătura între staţiunea Rânca şi Obârşia Lotrului. Feneşer a precizat, citat de Agerpres, că nefinalizarea reabilitării şoselei, după falimentul firmei Romstrade, va face ca, pe parcurs, drumul să se deterioreze.
Feneșer vrea să se găsească soluții urgente pentru finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a DC 67C care face legătura între Transilvania și Oltenia. Prefectul de Alba a menţionat că asfaltarea este executată în mare parte, dar mai sunt de realizat lucrări deosebit de importante pentru siguranţa traficului rutier, cum ar fi turnarea, în unele zone, a stratului de uzură, consolidarea versanţilor şi montarea parapetelor de protecţie.
Ion Tudor, directorul Direcției Drumurilor Naționale Gorj, susține că și autoritățile locale din Oltenia se implică pentru finalizarea acestor investiții și chiar cele de la centru. Mai mult decât atât, s-a făcut o expertiză pentru a vedea exact care este stadiul în care se află cea mai înaltă șosea din România, dar și ce lucrări ar mai trebui realizate pentru a se găsi soluții urgente.
„Au venit specialiști la fața locului care au făcut o expertiză și acest drum este în atenția tuturor și se caută soluții. Pe raza județului Gorj  nu sunt probleme cu asfaltul, nu au apărut gropi, sunt doar acele porțiuni unde se circulă pe o singură bandă, nu sunt parapeți și marcaje rutiere. Ploile aduc mereu piatră pe asfalt și se poate deteriora starea drumului”.
Lucrările pentru modernizarea șoselei Transalpina au demarat încă de acum patru ani și ar fi trebuit finalizate în luna septembrie a anului 2012, însă firma Romstrade, cea care a contractat lucrările, a intrat în insolvență. Valoarea investiției este de aproximativ 1,3 miliarde de lei, iar lucrările au fost realizate în proporție de aproximativ 80%. Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *