Primarii gorjeni cer dublarea salariilor
Primarii gorjeni cer dublarea salariilor
Ultra - Scurte9 septembrie 2013

Primarii gorjeni consideră că salariile lor nu sunt pe măsura muncii depuse şi a responsabilităţilor pe care le au, și așteptau de mult ca autorităţile centrale să ia în calcul şi o majorare a salariilor lor.  Reacția acestora vine după ce Liviu Dragnea a anunțat o majorare a salariilor primarilor începând cu luna ianuarie 2014.
Printre primarii nemulțumiți de salariul pe care îl primesc se numără și Mihai Mazilu, edilul din Târgu Cărbunești. Mai mult, acesta este de părere că ar trebui să aibă un salariu cel puţin dublu, ca şi sumă, faţă de cel pe care îl primeşte în prezent.
„Este inadmisibil ca magistraţii să aibă au o pensie de trei, de patru ori, mai mare decât salariul primarului. Primarul, până şi denumirea îi este de prim om, nu are spor de dispozitiv, nu are spor de confidenţialitate, de vechime. E strigător la cer faptul că cei care lucrează acolo la manşe şi răspund de acest sector au uitat de primul om, indiferent că este primar de oraş, de comună, ca să poată să poată face faţă la tot ce înseamnă la munca asta nenormată.  Salariul meu este de 29 de milioane lei vechi, am plecat de la petrol de la 80 de milioane pentru pofta de a face ceva în oraşul în care m-am născut. Înainte aveam salariul dublu faţă de soţie, acum ea are dublu. Un primar de oraş ar trebui să ia în jur de 60 de milioane, în funcţie şi de numărul de locuitori şi de suprafaţă”, a declarat, revoltat, primarul din Târgu Cărbuneşti.
De aceeași părere este și edilul de la Bumbeşti Jiu, Constantin Bobaru, însă, acesta nu crede că primarii vor avea salariile mărite începând cu anul viitor.
„Nu cred până nu văd. Este o măsură care în general poate îndrepta o nedreptate făcută faţă de administratorii localităţilor, în special primarilor pentru că salariile sunt foarte mici comparativ cu volumul de muncă, dar mai ales cu responsabilitatea pe care o are un primar. Salariul meu este undeva la 30 de milioane şi zic eu că nu este unul pentru responsabilitatea pe care o are un primar. Nu motivează într-un mod deosebit”, a precizat Bobaru.
Și primarul din Turburea, Ion Bârcă, este neumlțumit de cât câștigă, precizând că sunt salariaţi în cadrul primăriei care au salarii mai mari decât el, ceea ce nu i se pare deloc normal.
Salariile sunt foarte mici. Nu cred că vor fi majorate. Eu la ora actuală iau în jur de 19 milioane în mână. Nu este suficient, pentru că un primar care vrea să-şi facă treaba de primar de dimineaţa până seara este într-o continuă mişcare, asta înseamnă inclusiv noaptea. Pe lângă asta, avem bonuleţe de combustibil de 5 milioane. Păi ce fac cu 5 milioane când pentru mine Târgu Jiu e la o distanţă de 60km de Turburea? Nu avem niciun spor. Din punctul meu de vedere, un minim de 30 de milioane ar fi cât de cât mulţumitor. Cu sporuri, cu totul, contabila şefă ia mai mult ca mine, nu mi se pare normal pentru că cel care răspunde de tot e primarul”, a spus Bârcă.
În schimb, există și primari care sunt mulțumiți de cât câștigă. Un bun exemplu ar fi Aristide Şerbănescu, primarul din Schela.
“Să facă ce vor, la vârsta mea mă mulţumesc cu salariul care este, de 18 milioane. Pe criza asta e bun, alţii n-au deloc. Dacă le măresc, sunt bineveniţi, dacă nu le măresc iar e bine, dar să le mărească şi la ceilalţi, nu numai la primar. Să mărească şi pensiile şi la restul funcţionarilor”, a spus acesta.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *