Rușeț, nesigur dacă va candida la șefia FNME: "Unii colegi au o problemă cu tot biroul executiv al federației!"
Rușeț, nesigur dacă va candida la șefia FNME: "Unii colegi au o problemă cu tot biroul executiv al federației!"
Ultra - Scurte8 august 2013

Prim-vicepreședintele FNME, Ion Rușeț, a declarat, ieri, la un post de televiziune local, că nu este hotărât dacă o să candideze la șefia FNME, în condițiile în care unii sindicaliști au o problemă cu întreg biroul executiv al FNME, din care face și el parte. Mai mult, Rușeț a sugerat că întreg biroul executiv ar trebui să îşi depună mandatul.
„Vom vedea. Au fost câteva voci, chiar ale unor colegi cu care am o relaţie de amiciţie, care au spus avem ceva cu biroul executiv, nu au spus cu Marin Condescu. Sau au evitat să spună. În aceste condiţii, şi eu iau în discuţie dacă aceste păreri nu sunt singulare. Dacă sunt mai multe voci, înseamnă că suntem cu toţii în aceeaşi oală, începând cu preşedintele Condescu şi până la trezorierul Etăgan. Suntem şapte oameni în birou” a declarat Rușeț.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *