Șapte termocentrale, scoase din funcțiune, începând cu 2014
Șapte termocentrale, scoase din funcțiune, începând cu 2014
Ultra - Scurte11 septembrie 2013

Şapte termocentrale aflate în subordinea Departamentului pentru Energie, cu o capacitate instalată totală de peste 1.200 MW, vor fi scoase din funcţiune, începând din 2014 şi până în 2019, potrivit unui act normativ ce a fost supus dezbaterii publice.
Astfel, anul viitor vor fi scoase din funcţiune două grupuri de câte 50 MW fiecare de la CET Braşov, precum şi un grup de 210 MW al termocentralei de la Doiceşti, din cadrul companiei Termoelectrica SA. Ulterior, în anul 2017, un grup de 50 MW de la CET Grozăvești (din cadrul companiei Electrocentrale Bucureşti SA) va fi oprit, dar şi o termocentrală de 210 MW de la Electrocentrale Deva (din cadrul Complexului Energetic Hunedoara).
Nici CEO nu scapă, pentru anul 2018 fiind planificată scoaterea din funcţiune a unui grup de 330 MW de la termocentrala Turceni. În acelaşi an va fi oprit şi un grup termo de 125 MW de la CET București Sud, administrat de Electrocentrale Bucureşti. De asemenea, în anul 2019, Termoelectrica SA va închide grupul de 210 MW de la Sucursala Borzeşti.
Proiectul de act normativ supus dezbaterii publice este necesar aprobării mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, în perioada 2013-2020, inclusiv Planului Naţional de Investiţii.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *