Telu Pârvulescu: ''Caragea mi-a cerut 50.000 de euro, altfel mă arestează''
Telu Pârvulescu: ''Caragea mi-a cerut 50.000 de euro, altfel mă arestează''
Ultra - Scurte21 iunie 2013


Gestul lui Mihai Râmescu, de a protesta împotriva abuzurilor la care este supus de șeful IPJ Gorj, Viorel Caragea, convinge tot mai mulți oameni să rupă tăcerea. Audiat într-un dosar din 2012, fostul secretar general adjunct în Ministerul Economiei, Dumitru Pârvulescu, a declarat că şeful Poliţiei gorjene, Viorel Caragea, l-a avertizat că deţine informaţii care-l pot incrimina. Demnitarul a declarat în faţa procurorului de caz, Emil Moţa, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, că mai marele poliţiei i-ar fi cerut să dea mită.

”Acesta (Caragea) chiar mi-a sugerat că este bine să dau o anumită sumă de bani, respectiv 50.000 de euro, întrucât ne avea la mână, atât pe mine, cât şi pe Gigi Trifoi, cu unele informaţii în legătură cu obiectul acestui dosar, respectiv date legate de aceste cesiuni de creanţe”, declara Pârvulescu în septembrie 2012.
Actul oficial este semnat de procurorul de caz, adică Emil Moţa, apărătorul legal al inculpatului şi Dumitru Pârvulescu. Astăzi, magistratul a neagat că respectiva declaraţie există şi este publică, în dosarul aflat acum pe rolul instanţei. „Nu face obiectul niciunui dosar, nu există astfel de acte sau declaraţii în dosarul respectiv”, a declarat Emil Moţa, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Dar, jurnalistul Narcis Daju a descoperit această declaraţie în dosarul în care Pârvulescu a fost trimis în judecată, alături de alte persoane. Dumitru (Telu) Pârvulescu a fost reţinut anul trecut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu. Pârvulescu este acuzat că a intermediat cesiunea unei creanţe pe care Primăria Peştişani o avea la firma omului de afaceri Dan Floarea către un alt om de afaceri, Aristică Doru Şerban. Pârvulescu le-a explicat procurorilor că, fiind director în Direcţia de Finanţe Gorj, a fost sunat de primar care a vrut să se asigure că o astfel de cesiune de creanţe este legală şi nu a făcut decât să-i explice cum să o facă legal. Cu toate acestea, mai multe persoane publice au trecut prin arestul poliţiei în această cauză, din dispoziţia lui Caragea şi Moţa, procesul fiind acum pe rol. Detalii, aici și aici.
3 COMENTARII
  • ION ION 21.06.2013 la ora 10:47 am
    Evazionistii si penalii protesteaza cand sunt verificati Legea trebuie respectata de toata lumea.Oamenii de afaceri inteligenti ,corecti nu au probleme cu legea,nu trebuie sa le fie frica de controale si sa protesteze,nu au de ce sa dea ceva la cineva.....ar trebui sa aiba dovezi clare.Manipularea vine din interiorul IPJ Gorj pentru faptul ca sunt pusi sa-si faca datoria.
  • pt ion ion 21.06.2013 la ora 17:41 pm
    ma, ioane, ca sa inteleaga si cei doi neuroni ai tai: nimeni nu baga mana-n foc pt patronii care acuză că li s-a cerut să dea şpaga sau că sunt hărţuiţi, pt ca au avut prea multe controale la firme (or fi dat si mita, or fi facut si evaziune). dar oamenii acestei ţări trebuie să aibă încredere măcar în ăia puşi să-i apere, în poliţişti. dacă şi ăştia sunt nişte interlopi, care avansează sume de mii de euro şi negociază şpăgi, ce să mai creadă cetăţeanul ajuns într-o situaţie limită, când trebuie să ceară cuiva ajutorul, în speţă oamenilor legii?
  • politist 21.06.2013 la ora 22:47 pm
    sa vezi si sa nu mai crezi cocaragea a ajuns ferma animalelor, Doamne, in emisiunea retineti a lui radu tudor de la antena 3 ce sa vezi, dechid televizorul si.....ecran vad o fata hidoasa, spurcaciune de strigoi si o recunosc ca fi a urangutanului de caragea, in acelasi timp risete, risete, in studio, ce sa credeti, pe laptopul lui radu tudor erea imaginea spurcatului de caragea iar cei din studio, rideau de se prapadeau de fata hidoasa, de prostovan altoit a lui cocaragea, bai baiatule, ce dracu mai stai dute mai animalule si da-ti dracu demisia si rezolvi cel putin cu presa ca tu nici in congo nu mai ai loc, doamne ca fata urita daca o televiziune nationala o prezinta in direct si apoi comenteaza ca la gorj se intimpla lucruri deosebit de periculoase cu trimiteri la circiumaru, calinoiu si chiar primul ministru, domnule prim ministru ponta, cu deosebit respect va rog sa opriti punerea politiei intr-o postura deosebit de urita, acest caragea a spurcat aceasta institutie, faceti va rog ceva, reparati ceva, deja sintem ridicoli deadreptul, stiu ca ati fost mintit indus in eroare si aia ar trebui sa plateasca pentru acest lucru, reparati va rog situatia de la gorj, si va rog cereti sa se faca verificari urgent si masuri in consecinta, va spun la gorj este peste poate si din pacate prin prisma faptului ca ati fost si sinteti parlamentar de gorj si dumneavoasta trageti o parte din ponoase care va afecteaza intr-un fel imagine si zau ca nu este cazul dar reparati situatia din temeli cu orice risc, pentru ca riscuri sint multe dar pentru cei doi C...C...si bineinteles pentru ****UL de caragea, auzi daca marele actor Mircea Diaconu il face pe cocaragea ferma animalelor...., oreste si cine a mai fost peacolo, ce sa mai crezi, bai caragea ai intrat si un gura lui radu tudor , cei drept mai demult dar in dobitocia ta tu te-ai crezut ca esti calare pe poneii tai vroiam sa spun pe .....prevenire... care mai si arde uneori la propriu.....atentie. .......ce zici incepe sa friga.......bai rebut uman bai accident genetic, tu cind iti vezi fata aia ce cred ca vad altii bai prostovane, pai iti spun eu vad un .....lombrozian... pe bune dute frate si cauta-te ca tu ai probleme uriase cu etajul, si sti ce te rog spune-i si doctorului popescu sa-ti aranjeze o verificare dar pe bune stie el ....se pricepe... ca focul .....el nici usturoi n-a mincat nici gura nu-i miroase, ce mai ca fata mare la maritat,erea sa zic la ****t.... ehei doctore, doctore ce zace si in tomberonul tau dar sa sti ca dumnezeu nu doarme nici pentru tine, trebyuie sa-ti vina si tie rindul, sti cum esti tu bai doctore, lucru verificat.....afara- i vopsit gardul si in untru leopardul dar dar de ala din preistorie, sa fi sanatos cum le doresti tu unora care il tragea u de urechi pe cocaragea si uite unde a ajuns..........n-am avut e eu dreptate....ehei sicite si mai cite salutare, salutare si atentie la pana de vultur vorba unui fost ofiter tot pe la ipj si avea dreptate
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *