Turneu internațional de tenis pentru copii, de luni, la Târgu Jiu
Turneu internațional de tenis pentru copii, de luni, la Târgu Jiu
Ultra - Scurte23 august 2013

Asociaţia Sportivă „Tenistar“ Târgu-Jiu, în parteneriat cu Tennis Europe Junior Tour şi Federaţia Română de Tenis, va organiza, în perioada 26 – 31 august, turneul internaţional de tenis de câmp adresat copiilor de până la 12 ani, „Trofeul Municipiului Târgu Jiu“, ediţia a-II-a.
„În funcţie de rezultatele obţinute în aceste competiţii, sportivii acumulează puncte necesare pentru o poziţie cât mai bună în clasamentele internaţionale. Mai mulţi sportivi români au făcut salturi considerabile în clasamentul european, datorită rezultatelor obţinute în astfel de turnee. Competiţia este înscrisă în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Tenis şi în calendarul internaţional Tennis Europe Junior, toate detaliile legate de concurs se află atât pe site-ul frt.ro, cât şi pe tenniseurope.org. Meciurile se vor desfăşura la Baza Sportivă Mirual din Târgu Jiu, strada Narciselor, nr. 20. Partidele vor avea loc în probe de simplu şi dublu, vor debuta luni, 26 august, urmând ca semifinalele şi finalele să se dispute între 29 şi 31 august“, se menţionează într-un comunicat transmis de organizatori.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *