În ediția precedentă a Ziarului de Investigații GORJNEWS, am demascat tentativa de deturnare a unui milion de euro, sub pretextul restaurării Coloanei Infinite. Există suficiente dovezi că sunt implicați foști și actuali directori ai Centrului Brâncuși. Din păcate, conducerea Primăriei Târgu Jiu se face că plouă și nu inițiază cercetările interne de rigoare. Mai mult, refuză în continuare să facă publice devizele astronomice, total supraevaluate, comandate și plătite cu bani publici de Primăria Târgu Jiu expertului Dorin Dănilă, un pion important în încercarea de deturnare a milionului de euro.
Arhitect-diplomatul Iulian Cămui, în interviul acordat pentru GORJNEWS, ridică o nouă întrebare: de ce au apărut probleme atât de grave la un interval atât de scurt de la ultimele restaurări? (N.D)

La revizia Coloanei, același Dorin Dănilă și o firmă din Bumbeşti-Jiu…

–Alex Gregora: Mă reîntâlnesc cu dumneavoastră, domnule arhitect-diplomat Iulian Cămui, în contextul grav al unui, se pare, jaf la drumul mare, vis-a-vis de operele brâncuşiene de la Târgu-Jiu. Iată de ce, pentru început, vă rog să ne spuneţi cum s-au desfăşurat lucrările anterioare de restaurare a Coloanei.
–Iulian Cămui: Precedentele restaurări ale Coloanei s-au realizat sub patronajul lui Ştefan Georgescu-Gorjan, cât acesta a fost în viaţă, de fiecare dată constituindu-se câte o echipă de specialişti. Cea din anul 2000 s-a făcut prin acel proiect ce a fost încredinţat ca şefie domnului Dorin Dănilă, incluzându-se de asemenea specialişti – pentru că lucrarea era atunci complexă – plecând de la ingineri structurişti – profesor universitar Mircea Crişan, teoreticieni ai conceptului de restaurare – Rodica Crişan ş.a. Au mai fost cuprinşi în proiect restauratori efectiv în metal, pentru că atunci când ai o astfel de lucrare trebuie să beneficiezi de aportul unor asemenea specialişti, care să cunoască bine proprietăţile materialului respectiv. Un sculptor îşi cunoaşte propriul material de lucru, dar nu cunoaşte proprietăţile fizico-mecanice şi de comportament în timp. S-a lucrat deci la Coloana Infinitului cu restauratori cunoscători, unul dintre ei fiind Mircea Constantinescu şi încă vreo doi ce supravegheau prin rotaţie lucrările pe şantier şi au contribuit în acest fel la reuşita operaţiunii. Nu exista nici atunci un tip “totalitar”, care să ştie totul, fiecare având linia lui de asistenţă şi supraveghere. După ce s-a executat lucrarea din anul 2000, s-a iscat un litigiu între Turbomecanica şi Ministerul Culturii, mai ales în contextul schimbării conducerilor – ministrul Ion Caramitru fiind înlocuit cu Răzvan Teodorescu – fiecare dorindu-şi la curicullum reuşita restaurării. După acest conflict – nu mai ţin bine minte – e posibil ca firma menţionată să fi avut obligaţia să se reîntoarcă pe timpul verii următoare ca să mai facă o revizie finală.
-A.G.: Şi aceste revizii ar fi trebuit continuate an de an?
-I.C.: Nu. Doar la primul an. Eu totuşi reţin că nu a mai venit atunci Turbomecanica Bucureşti, revizia fiind făcută de o firmă de pe la Bumbeşti-Jiu sub supravegherea lui Dorin Dănilă. Nu ştiu în ce a constat, am auzit că s-ar fi făcut nişte curăţiri cu anumite materialele specifice şi cu apă distilată. Despre toate acestea spun că ar fi fost normal ca ele să se consemneze în cartea construcţiei. Cert este însă că după o anumită perioadă au început să apară acele câteva pete  pe suprafaţa Coloanei, care, în timp, au evoluat. S-au imaginat unele teorii cu privire la apariţia lor, eu o am pe-a mea proprie, însă nimic nu este argumentat ştiinţific…

“Cartea construcţiei” de la Centrul Brâncuşi  trebuie deschisă

-A.G.: Ar mai fi – după cum a consemnat şi GORJNEWS – şi nişte semne, scrijelituri acolo...
-I.C.: Acele scrijelituri există şi mă şi mir că s-a întârziat atâta vreme cu ele. Cred că sunt din cauza celor ce păzesc Coloana. Însă sunt într-un fel… liniştit pentru faptul că nu s-a lucrat cu grafitti, în condiţiile în care personalul ce trebuia să se îngrijească de pază nu şi-a făcut treaba. Iar, una peste alta, trebuie mai cu seamă cercetat de ce au apărut acele pete de care spuneam. Ideea de la care se poate pleca, ar fi aceea a stabilirii fenomenului şi în ce condiţii se va putea opri din evoluţie sau chiar înlătura. Eu am purtat o discuţie cu Ion Truşcă, reprezentant al firmei Plasma Jet, ce a realizat acoperirea. Acesta s-a exprimat că ar fi chiar simplu să vină la Târgu-Jiu ca să dea la o parte stratul de lac, să înlăture petele respective de pe coloană, apoi să le remetalizeze local. Ar rezulta tot local o anume nuanţă ce nu ar corespunde în totalitate cu cea a Coloanei. Ar exista deci acest risc… Însă, ceea ce insist eu pentru Coloană şi în acelaşi mod o să spun pentru Poarta Sărutului: acest proiect de care se vorbeşte n-ar trebui să se numească restaurare – poate doar de s-ar pune problema acelor pete…
-A.G.: …Doar o… întreţinere de etapă?
-I.C.: …Eu încă nu cunosc ce se doreşte…
-A.G.: Din ceea ce s-a publicat în preajma ultimei restaurări cu adevărat a Coloanei – desigur având parte şi de excesele gen Radu Varia – am reţinut că acoperirea suprafeţei Coloanei s-a realizat cu materiale superioare, iar perioada garantată viitoarei restaurări este dublată.
-I.C.: Aşa este. În anul 2000 s-a făcut în plus faţă de ceea ce recomanda Ştefan Georgescu-Gorjan şi o lăcuire. Metalizarea era metalizare – care stopa acel proces de oxidare în timp, însă cei care au realizat restaurarea au inclus şi lăcuirea. De-asta spun eu că la Centrul “Brâncuşi” cineva de specialitate ar trebui să citească în cartea construcţiei – în care, conform legislaţiei, ar trebui să fie stabilite criterii de urmărire a comportării în timp şi de exploatare şi întreţinere. Acolo sunt consemnate ce  atribuţiuni are fiecare: beneficiarul, chiriaşul (dacă există), proiectantul, constructorul, inspecţia de stat în construcţii, fiecare din organismele ce concură la protecţia unui monument.

Ce culoare lua altădată Coloana între metalizări?

-A.G.: Iar în cazul în care nu luăm în calcul acele pete, oare s-a împlinit termenul pentru executarea lucrărilor de restaurare?
-I.C.: Nu. Doar în anul 2020 ar trebui să se execute. Deci, intervenţia din anul 2000 s-a făcut pentru o perioadă de 20 de ani (aşa ştiu eu!), prognozându-se faptul că în această perioadă o să fie un proces mai puţin accentuat de schimbare a culorii la Coloană prin oxidare, având acel strat suplimentar de lac. Aici aş dori să le aduc aminte celor mai în vârstă ce culoare lua Coloana între metalizările anterioare, când nu se foloseau substanţele performante de azi, şi ce culoare încă mai are acum, la 12 ani de la metalizare, bineînţeles exceptând, cum am mai spus, acele pete. Cu privire la pete, revin, trebuie să se stabilească dacă oxidarea mai intensă s-a făcut din interior către exterior sau invers…
-A.G.: Deci e nevoie de expertiza unor specialişti.
-I.C.: Cu siguranţă.
-A.G.: Şi încă un fapt: petele pot fi rezolvate mulţumitor şi local. Restaurarea din anul 2000 a costat un milion de dolari?
-I.C.: Un milion, un milion o sută sau un milion patru sute, dar cu amenajarea din jur. Nu a parcului, ci doar a Coloanei în zona de contact cu solul şi corpurile de iluminat.
-A.G.: Nu luăm în calcul amenajarea peisagistică, toaleta, aleile, gazonul şi copacii de Tanzania?
-I.C.: Nu le luăm. A mai fost acolo în completare un proiect separat al amenajării peisagistice.
-A.G.: Şi în condiţiile în care schela se pare că ar mai fi pe undeva, preţul…?
-I.C.: Costul schelei este nesemnificativ, de unu sau doi la sută.

Milionul de euro acum – exclus!

-A.G.: Cum vă puteţi explica suma de un milion de euro a evaluatorului Dorin Dănilă?
-I.C.: Eu tind să cred că nu este vorba de un milion de euro. Ar trebui văzut în fapt devizul pe fiecare operaţie în parte şi prin adunare ar rezulta suma. Iar devizul respectiv trebuie să conţină şi o justificare tehnică şi economică. În cazul în care se constată că se adună 300 de mii cu 300 de mii ş.a. şi se ajunge la suma de un milion mai putem discuta şi ne putem întreba pe ce, dar de se adună 30 de mii cu 30 de mii ş.a. şi se ajunge la 100 de mii de euro, parcă ar fi altceva şi mai putem să luăm drept bună afirmaţia de greşeală a lui Dorin Dănilă. Lăsând la o parte partea scrisă, ce poate să sperie şi Ministerul Culturii şi pe alţii, eu iau încă în calcul afirmaţia lui că s-a greşit iar suma este de 100 de mii de euro… Dar milionul de euro este exclus…
-A.G.: Ştiţi de ce mă mir eu mai mult? Pentru că în fruntea Primăriei municipiului Târgu-Jiu se află nu un jurist, un profesor sau un croitor, ci un doctor inginer care, deşi nu este specialist în artă, cu siguranţă că în metale-i… ceas. Şi cum, la asemenea nivel, cineva să fi luat de bună evaluarea hazardată ori eronată de un milion de euro?
-I.C.: Eu cred că nu se putea ajunge în nici un caz la un milion de euro. Dar dacă totuşi, ar trebui să fie nişte argumentaţii solide. Care? Nu-mi pot da seama.
-A.G.: S-a solicitat de către redacţia GORJNEWS accesul la documentele respective. Până la această dată nu l-a primit, încălcându-se legea informaţiilor de interes public.
-I.C.: Este un segment la care eu nu pot dau răspuns. Însă, ceea ce este sigur, suma enormă a fost în stare să-i sperie pe cei puşi să se caute în buzunare. Mai poate crea panică oricărui investitor ce ar avea intenţia să se apropie de acest obiectiv.

În proiectul propriu-zis numele meu este acolo…

-A.G.: Lucrarea de la Poarta Sărutului a fost evaluată şi ea la 75 de mii de euro.
-I.C.: La Poarta Sărutului am contribuit pentru că am fost şef de proiect arhitectură. Iar acea tablă de pe Poartă este de plumb, nu de zinc, cum se mai spune. A mai lucrat acolo, pe lângă firma de restaurare a lui Paolo Panini şi Iulian Olteanu, şi gorjeanul Paul Popescu. Şi el ştie destul de bine cum s-a realizat totul. Iar acum ajungem iarăşi să ne întrebăm de ce se petrece ceea ce se petrece? Se pare că a fost iarăşi un atac chimic. S-au produs nişte coroziuni exagerate pe anumite porţiuni ale plumbului. Să se analizeze de ce s-a petrecut acest lucru. Şi nu doar să înlocuim acea tablă, iar în 4 – 6 ani să se ajungă iarăşi la ceea ce este astăzi. A fost tabla impură? Şi atunci trebuie să-i tragem la răspundere pe cei ce au furnizat-o! Care au dat şi un certificat de calitate atunci când au livrat-o… Există deci variante, reiau: o tablă impură sau o reacţie care s-a petrecut la faţa locului, o reacţie chimică, şi numai în porţiunea aceea, la două piese, dintre cele patru. Aici trebuie căutat fenomenul. S-a realizat sub tablă un strat care a intrat în reacţie cu tabla, a venit ceva de sus? Eu merg pe principiul că toţi cei ce au lucrat la restaurare şi-au făcut treaba cu bună credinţă, iar aceste întâmplări trebuie luate în consideraţie ca unele din care să înveţe fiecare câte ceva, nu să acuzăm cu agresivitate.
-A.G.: În ultima perioadă aţi avut acces la acea carte a construcţiei de care ne spuneaţi mai sus?
-I.C.: Nu şi nici nu mi-am manifestat dorinţa. Nici nu am fost contactat de cineva de la Centrul “Brâncuşi”, deşi, de s-ar fi uitat vreunul în proiectul propriu-zis ar fi văzut şi numele meu acolo. Ar fi fost normal să fie chemat mai întâi cel de… mai aproape, în loc să fugă repede-repede la Bucureşti…
-A.G.: La cei mai mari specialişti?
-I.C.: Ce mă mai surprinde: la această lucrare au lucrat mulţi oameni, însă sunt puţini care încarcă ecranul televizorului. Au devenit ei chiar aşa mari specialişti, mari restauratori! Statul român a reglementat modul de acordare a unor atestate, iar aceşti indivizi ce le-au obţinut apar, cum spuneam, pe televizor doar în varianta în care trebuie lăudaţi… Ar trebui să fie întrebaţi acum de ce se pronunţă atât de…
-A.G.: În varianta în care devizul pentru restaurarea Coloanei este chiar de un milion de euro, se poate solicita o reanalizare de alt expert?
-I.C.: Eu continui să cred că nu este vorba de suma respectivă. Dacă este doar un zero în plus, se poate observa din adunarea sumelor respective. Este o operaţie aritmetică până la urmă.

Centrul “Brâncuşi” nu trebuie să fie considerat Cămin Cultural

-A.G.: Dinainte de seceriş, Centrul “Brâncuşi” a rămas fără director…
-I.C.: Cineva ia bani, Centrul funcţionează… O fi şi un centru de protecţie socială? Însă consider că sunt câţiva oameni de bună calitate acolo, cărora trebuie doar să li se spună ce să facă. Iar Centrul “Brâncuşi” nu trebuie să fie considerat Cămin Cultural.
-A.G.: În ultima vreme, pe Calea Eroilor şi zona de protecţie au fost ridicate cel puţin două construcţii urâte de-a dreptul. De ce se întâmplă acest lucru?
-I.C.: Există două componente, una fiind, desigur, a proiectului. Iar pentru spaţiul centrului oraşului Târgu-Jiu, se solicită şi aprobare de la Ministerul Culturii. Însă aceste proiecte nu sunt respectate întocmai şi de aceea este necesar să ne întrebăm cine trebuia să urmărească acest lucru? Este vechea poveste ce o discutăm şi cu care ne tot confruntăm. Urâţenia clădirilor din acest spaţiu este reală, dar din ce cauză? Clădirea de lângă simigerie, al cărei proiect îl cunosc, a fost realizată la altă scară, fiind acum un simulacru ce nu are nici o legătură cu proiectul iniţial. La extinderea de la Hotelul “Gorj” – aceeaşi problemă – se cerea o relaţionare cu clădirea vechiului hotel, contestată tot timpul de către specialişti pentru nişte elemente tradiţionale false. Şi atunci s-a avizat un proiect anume, urmând ca şi clădirea hotelului să se refaţalizeze, însă extinderea s-a realizat în alt mod, iar acum în urma unor discuţii ale celor de la Direcţia de Cultură cu beneficiarul s-a avizat iarăşi un proiect, acum într-adevăr modern…
-A.G.: Se mai poate schimba ceva la clădirea de extindere a Hotelului “Gorj” propusă în GORJNEWS pentru premiul răţuştii urâte?
-I.C.: Sigur, pentru că s-a realizat un proiect colaj… Depinde însă cu ce efort financiar. Totul se poate modifica…
-A.G.: Revenind la evaluarea de un milion de euro. Noi chiar vom solicita documentele, poate există acolo vreo intenţie de a se acoperi Coloana chiar în foiţă de aur? Cam cu câte kilograme?
-I.C.: Cu patru kilograme de aur se face treabă. Dar tot nu se ajunge la suma de un milion de euro…
-A.G.: Mulţumesc şi Doamne-ajută.