BAC-ul pandurilor
BAC-ul pandurilor
FotbalSport11 octombrie 2012

În ultima vreme, tot mai mulți își pun întrebarea dacă Pandurii este sau nu capabilă să facă în acest an o mare performanță și care ar putea fi aceasta. Optimiștii au fost temperați de eșecurile de la Ploiești și București, însă și pesimiștilor, care vedeau corabia pandurilor scufundându-se după meciul cu Dinamo, le-a fost dat puțin peste nas cu victoria de la Bistrița.
În mod cert, Pandurii profită în acest debut de sezon și de o conjunctură favorabilă, însă nu doar aceasta îi ține în topul Ligii 1, ci mai degrabă un lot valoric mult peste ceea ce a avut până acum, ca medie vorbind, dar și a unei situații financiare stabile și a unei liniști date de o conducere care prea puțin se interesează dacă joacă X sau Y și mai mult de a le asigura și lui X și lui Y condițiile cele mai bune.
Mulți se tem de situația în care Pandurii și-ar face un bagaj consistent de puncte în prima parte a campionatului pentru ca în cea de-a doua să joace doar rolul de arbitru în lupta pentru titlu sau cupele europene. Este o variantă în care, personal, nu cred. Dincolo de latura depărtată de lege sau fair play a unui astfel de demers, ar fi cu adevărat păcat să se dea cu piciorul unei oportunități ca aceasta.
Scenarii au fost și, probabil, vor mai fi făcute. Se va mai vorbi, pe la colțuri, la înfrângeri, de blaturi, de puncte cedate sau „împrumutate”, de ajutoare date uneia sau alteia dintre echipele angrenate în lupta pentru titlu. La fel cum se vor găsi mereu oameni care să creadă că Pandurii poate lupta chiar pentru titlu. Un prim răspuns putem primi din partea echipei la meciul cu Steaua, un real examen de maturitate pentru toată lumea, pentru antrenori, jucători și conducere, un examen al calităților fotbalistice dar și al nervilor tari. Dacă Pandurii va trece cu o victorie de acest hop, atunci chiar este momentul să ne gândim la mai mult, să visăm frumos. Am avea și de ce…

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.