Judecătorul care a dat sentința în cazul Igeanu ar putea fi demis
Judecătorul care a dat sentința în cazul Igeanu ar putea fi demis
Ultra - Scurte19 noiembrie 2013

Judecătorul Gheorghe Constantinescu, de la Tribunalul Gorj, cel care l-a condamnat pe nedrept pe tânarul Mihail Igeanu la 20 de ani de închisoare, ar putea fi demis, în urma unui demers pornit de portalul specializat pe probleme juridice LumeaJustiției.ro.
După ce au publicat, duminică, sentința Tribunalului Gorj prin care Mihai Constantin Igeanu era condamnat la închisoare pentru 20 de ani, cei de la publicația on-line au cerut demisia din magistratură a judecătorului Gheorghe Constantinescu, convinși fiind că și alte persoane ar putea fi neîndreptățite de acesta pe viitor sau că, tot în viitor, magistratul ar putea promova în posturi înalte, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, jurnaliștii de la site-ul amintit sesizează Consiliul Superior al Magistraturii despre sentința pronunțată la Târgu Jiu, în speranța deschiderii unor verificări interne pe această temă.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.