Video: da' dinozaurii un' se duc, când se duc?…
Video: da' dinozaurii un' se duc, când se duc?…
Altele4 iunie 2010

Pentru că la sfârşitul acestei săptămâni îi expira mandatul de preşedinte interimar al PNL Gorj şi pentru că adunase suficiente bile negre încât să nu mai fie tolerat de Crin Antonescu la conducerea liberalilor din judeţ, Dan Ilie Morega şi-a prezentat ieri demisia, anunţând că trece la grupul independenţilor din Parlament şi în „partidul gorjenilor”. Morega lasă în urmă un PNL Gorj total decoagulat, în care toată lumea e în război cu toată lumea şi în care nu poate fi vorba prea curând de vreo strategie coerentă de reprezentare politică sau de comunicare publică, fiecare din potenţialii succesori ai lui Morega trebuind să investească multe resurse pentru a se proteja de atacurile venite din interior.
Greu de anticipat cum vor convieţui sub acelaşi acoperiş Barbulea, Crăciunescu, Răuţ sau Navlea, vasalii definitivi ai lui Morega, cu Orzan, Angheloiu, Dian sau Florin Pavel, cei etichetaţi zilele trecute de „Sfântul de la Padeş” drept golani, lichele, neica – nimeni, derbedei samd. Morega va continua să controleze cel puţin un segment din PNL Gorj, deşi lucrurile ar trebui să stea exact invers, având în vedere că libertatea sa depinde de depoziţiile în instanţă, în dosarul „Bani pentru partid”, ale unor lideri ai PNL Gorj, fie ei apropiaţi sau ostili lui Morega.
Succesorul lui Morega ar trebui să fie capabil să instituie un climat democratic în PNL Gorj şi un discurs public lipsit de înjurături, insulte, calomnii la adresa memnbrilor PNL sau a jurnaliştilor.
Cât despre viitorul politic al lui Morega, în mod cert zilele viitoare va prelua conducerea UNPR Gorj, moment din care personal voi înceta să mai fiu interesat de evoluţia, la nivelul judeţului, a acestei noi formaţiuni politice, întrucât traseul ei va fi foarte uşor de intuit, odată intrată pe mâna ex-preşedintelui PNL Gorj. Până acum am urmărit cu interes ieşirile publice ale staff-ului UNPR Gorj, alcătuit preponderent din debutanţi în politică. Că România are nevoie acum de o nouă formaţiune politică, de tipul UNPR, ca de plapumă şi şubă pe arşiţă, este o cu totul altă discuţie.
La proximele negocieri dintre conducerile organizaţiilor judeţene ale PDL şi UNPR, sper ca portocaliii să aibă inteligenţa de a le ceda postul de prefect. În momentul de faţă postul de prefect al judeţului Gorj are două cusururi: este vacant şi controlat de PSD. Deci, portocaliii nu ar pierde nimic.
Mai jos, emisiunea Sub semnul întrebării, realizată de postul RTV în data de 03 iunie a.c.

[youtube]T9CwHxE-jOE[/youtube]

[youtube]pav4S5pgXgQ[/youtube]

[youtube]HP9Sj-uJD5E[/youtube]

[youtube]2tZyvoGBm4M[/youtube]

[youtube]J45998PxFz8[/youtube]

[youtube]doJpeahyGfs[/youtube]

2 COMENTARII
  • BIG 04.06.2010 la ora 10:18 am
    Doamne cat de penibili sunt politicienii atunci cand sunt nevoiti sa isi ascunda unii altora magariile. Nu stiu cat vor mai putea romanii sa plece urechea la minciuni si cand vor realiza ca astfel de comunisti nu isi mai au locul in politica de azi sau cand isi vor da seama ca aceasta burghezie neocomunista ne duce in saracie. Ciudat mai poti fi romanule, aperi si protejezi hotii (vedeti cazul Antonie Solomon) si pedepsesti pe cine nu trebuie (vedeti cazul Cosmin Guse). Morega este exemplul perfect ca romanii duc lipsa dictatorului. Suntem un popor de sclavi si ne place asa, ne place sa pupam in fund si sa fim condusi dictatorial, acesta este adevarul si nu cred ca ne mai putem vindeca. Vreau sa avertizez pe toata lumea: clasa actuala politica nu ne mai poate redresa, ne va duce tot mai adanc in saracie. Tineti minte ce v-am spus adineauri pentru ca peste 2-3 ani imi veti da cu totii dreptate, sper sa nu fie prea tarziu. Ne trebuiesc in jur de 100 de ani doar ca sa ne schimbam mentalitatea si apoi sa avem pretentii sa ne fie mai bine. Pacat de tine Romanie, tara bogata cu locuitori saraci asa ca va intreb acum, cat veti mai suporta comunismul care poarta masca democratiei? Vreti schimbare, tineretul sa-si faca partide si ong-uri cu oameni care nu au fost manjiti prin actualele partide politice si sa lupte pentru viitorul lor, altfel vom fi doar clasa muncitoare pentru cateva mii de hoti.
  • simona 05.06.2010 la ora 8:52 am
    @ BIG Eu ,deja iti dau dreptate!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.