Oare de ce Adrian Paunescu era inscris intr-un Partid? Personaje gen Adrian Paunescu, Florin Piersic, Dinescu, Tanase, etc... prin comentariile lor au transmis un mesaj romanilor. Acest mesaj este.... : **Hai sa fim maimute** ... Tiriac prin rigiditatea lui si Becali prin exprimarea lui au facut mult mai bine poporului roman decat astia (nu pot sa-i numesc oameni ai culturii)?

nu mi vine sa cred .. scriu la .. cald comentariu .. este senzationala poezia, senzational recitatorul totusi .. nu esti fair .. acum in 2010 paunescu ramane comunistul, sustinatorul sistemului, inainte si dupa 89. probabil si la vadim vei gasi ceva bun, dar ei raman cozile de topor, tradatorii de neam de care nu vom scapa niciodata. multumim ca ne faci sa ne putem si intrebari esentiale.

Adrian Paunescu, vrem-nu vrem, este cel mai bun poet roman in viata, cu un talent incontestabil, chiar daca, anumite perioade ale vietii sale nu sunt pe placul unora sau altora. Unui alt poet national, marele Octavian Goga, chiar daca a condus un partid de orientare fascista, trebuie sa-i negam talentul poetic? Generatiile de tineri nu stiu, dar parintii lor isi amintesc: Cenaclul Flacara, condus de A.P., tinea in fiecare liocalitate unde avea turneu cate doua specotacole. In primul spectacol care se desfasura de obicei de la ora 18 la 23, se mai strecura si cateun cantec "patriotic" inchinat "conducatorului iubit". La al doilea spectacol, rar aveai parte sa asculti ode inchinate lui Ceausescu, acesta continand, nu de putine ori, cantece sau versuri considerate atunci nonconformiste care criticau sistemul. Nu de putine ori, la cele peste sapte-opt spectacole la care am fost (ale Cenaclului), se recitau versuri ale unor poeti interzisi la vremea aceea. Chiar daca A.P. a manifestat intr-o perioada obedienta fata de Ceausescu si PCR, prin intermediul Cenaclului Flacara, a avut marele merit de a lansa si promova solisti valorosi de muzica usoara si folk, multe din piesele cantate de acestia (ca de altfel si poeziile ce se recitau), avand o inalta incarcatura patriotica si emotionala. Cat timp a functionat Cenaclul Flacara, salile si stadioanele unde se desfasurau spectacolele, erau arhipline, prin acestea, A.P. facand cu adevarat, un adevarat act de cultura pentru tineret si nu numai. Dupa revolutie, televiziunile se intrec in a promova nonvalorile si kitsch-ul, pentru a nevoia de rating in randul celor lipsiti de cultura muzicala. Poetul Adrian Paunescu va lasa in urma sa o opera poetica vasta, de o valoare inestimabila. Chiar daca A.P., dupa revolutie a laudat unele parti pozitive ale lui Ceausescu desi poeziile luui cat si cenacvlul au fost interzise de catre dictator, poetul a ramas acelas om cu convingeri de stanga, spre deosebire de alti politiciejni actuali care daca in acea vreme aveau functii in PCR, fiind profitorii acelui sistem, azi sunt mari anticomunisti si se fac ca nu au mancat usturoi si nici gura nu le miroase Tocmai de aceea, consider ca A.P. trebuie apreciat ca poet si nu ca om politic sau pewntrui viata sa! Si eu sper ca analizele sa fie eronate pentru ca poetul sa mai scrie.Noi, romanii, niciodata nu am stiut sa ne apreciem valorile in timpul vietii lor! Pacat!

@Nea Costache.... Ceea ce fac pupincuristii Sistemului nu este cultura... . Stiti ce a facut comunismul? A omorat prin tortura psihica pe boieri si pe multi cetateni... . Menirea celor ca Adrian Paunescu a fost sa manipuleze pe romani, sa-i transforme in maimute si lingai... .

Avem aici comentatori care ar fi in stare sa nege frumusetea desavarsita a curcubeului pe motiv ca in structura sa cromatica exista si putin mov. :) De la ei se incalzeste planeta... Ca tot e vorba de poeti... "Apelul bătrânului naturalist Oameni buni, Să facem ceva pentru ocrotirea poeţilor! Dacă dispar, echilibrul ecologic se surpă. Ei sunt singurele insecte din lume care se pricep să facă polenizarea îngerilor" Spiridon Popescu, Târgu Jiu

ADRIAN PAUNESCU ESTE POIETUL NATIONAL AL NOSTRU AL ROMANILOR,IAR CEI CE IL BLAMEAZA PE ACEST MARE POIET ISI BLAMEAZA PROPRIA EXISTENTA.ACEST OM A FACUT MULT BINE LIMBI SI LITERATURII ROMANE ATINUT SUS STEAGUL NATIONALISMULUI ROMANESC IN TOATE PERIOADELE CAND A TRAIT SI TRAIESTE.SA NE RUGAM LA DUMNEZEU SA-L INSANATOSEASCA.RUSINE CELOR CARE IL DENIGREAZA PE MARELE POIET ADRIAN PAUNESCU EI SANT NIMICURI PE LANGA ACEST OM CU SUFLET MARE

si la hitler poti gasii lucruri pozitive .. daca paunescu vadim si multi altii nu ar fi existat probabil reteta comunismului nu ar fi avut asa mare succes. ganditi va ca si in polonia ungaria .. a exista comunism .. dar nu la intensitatea din ro. acea intensitate a dat trendul anilor 90. noi ne am bucurat cu ilici ,paunescu .. ei s-au debarasat de astfel de cioturi. dupa moarte pote sa l concureze si pe eminescu .. in viata .. in politica o prezenta rusinoasa ...

PT.COSMIN CRISTEA,mai baiatule n/ai inteles nik ai trait degeaba pina aku da makar acu trezeste/te citi anisori ai?dak ai 20 22 te cred si esti nevinovat,da dak ai mai multi nu ai nici o scuza.

se duce ?

sa pastram decenta acum cand poetul e in ghearele mortii după...putem sa mai vorbim cate vom dori dar acum, hai sa stam stramb...

RESURECŢIA LUI SPARTACUS Adrian Păunescu Herculane, 1996 Ar părea că nu mai e nimic de făcut, dacă ar fi să ne luăm după partidele politice, nimic de făcut, în afară de esenţial, reconstrucţia omului, reparaţia capitală a Universului, doi şi cu doi fac patru, cea mai importantă restauraţie din istorie, atâta ar mai fi de făcut şi atât mai merită să fie făcut, atât şi nimic mai mult, o rapidă revenire ecologică, un recurs la iubire, la aritmetică, la plantele sălbatice şi la logică, atât şi nimic mai mult. Spartacus, în luptă cu leii, simţea democraţia, ca pe o batjocură, cu mii de guri, a proprietarilor săi, mai răi decât botul căscat al fiarei, care, nu cu multă plăcere, se simţea împinsă de spectatori să îl devore. Cine ţinea cu Spartacus? Nici măcar sclavii, căci fiecare se simţea cu atât mai ameninţat de târcoalele bestiei, cu cât Spartacus rezista mai mult în groapa cu lei, sub urletele dezlănţuite ale democraţiei, care saliva, din mii de guri, peste coamele, nu destul de dezlănţuiţilor lei, asmuţiţi, asupra lui Spartacus, în mod pluripartit. O mie de Spartacuşi, într-o singură groapă cu lei, şi democraţia vociferând în mass-media şi răgind bestial în grădinile zoologice: „Omorâţi-vă, omorâţi-vă între voi ca să ne placă nouă, compromiteţi-vă atent, dibaci, inspirat, Spartacus nu poate ieşi viu, din această confruntare televizată, aşa cum nici leii nu pot ieşi vii, aşa cum nici spectatorii, nici telespectatorii n-au dreptul de a ţine minte acest episod, aşa că sunt rugaţi să se mănânce între ei, nu trebuie să lăsăm nici un martor , vulcanul va erupe şi întregul masacru va părea un surdo-mut uriaş, surprins de lavă, în plină gesticulaţie.” Prin urmare, nu mai e nimic de făcut, decât esenţialul: doi şi cu doi fac patru, tătănească, romaniţă, coriandru, rostopască, iubire, cauză şi efect, aritmetică, plante, raţionamente, restauraţia omului, roua intrată în reparaţie capitală, un duş de lumină asupra vertebrelor, o reconsiderare a democraţiei de peluză, din punctul de vedere al sclavului Spartacus, o recunoaştere a crucii înainte de Isus Hristos, o legiferare a ideii că doi şi cu doi fac, îndeobşte, patru, afară de cazurile când legea zice altfel. Răget de leiu, azmuţiţi de patricieni şi plebei, asupra măruntului sclav, cu sânge bolnav de revoltă, democraţia romană urlă şi spumegă de plăcere, când leii, care se ating de sudoarea lui Spartacus, turbează şi, în vreme ce el îi respinge năpraznic, animalele dezlănţuite se întorc şi încep să muşte în aer hărmălaia democratică, prăbuşită peste ei, să-i asmută, o, bieţii cetăţeni liberi din cetate, cum freamătă ei împotriva sclavului înlănţuit şi cum leii turbaţi lăcrimeză de furie şi lacrimile lor miros, dintr-odată, a sudoarea lui Spartacus! Nu se va putea merge mai departe în felul în care se merge, de secole şi secole. Suntem pe mâna scribilor, care nu fac altceva decât, să transcrie grandomania învingătorilor momentani. O adevărată istorie a civilizaţiei umane nu poate să nu înceapă de la Spartacus, întru veşnica pomenire a sclavului neînfricat şi spre o nouă, istorică reconciliere a omului, cu propriile sale păcate, înainte de a intra într-o epocă, dominată de resurecţia lui Spartacus şi de credinţa în iubire, aritmetică, plante şi logică. Va trebui scrisă, în sfârşit, şi partea nescrisă a istoriei, biografia învinşilor, punctl lor de vedere, miracolul că ei au supravieţuit oricărei forme de cerneală mincinoasă, v atrebui să privim şi în ochii lui Spartacus, contrar tuturor principiilor democratice, care nu prea se mai pot deosebi de coamele leilor şi de răgetele lor. Spartacus trebuie regăsit, recondiţionat şi reabilitat, măcar pe retinele însângerate, care au făcut parte, cândva, din ochii leilor pedepsitori. Spartacus şi-a lăsat, fără îndoială, efigia, în ei, dar istoria Romei nu-l consideră pe Spartacus, decât ca pe un trecător, printr-o groapă cu lei, şi nimic mai mult, nimic din ce se întâmplă, astăzi, pe lume, nu se poate explica, dacă nu se porneşte de la exemplul lui Spartacus. Mereu, o galerie democratică îşi trimite bestiile, să se confrunte cu sclavul incomparabil, fie că leii din groapă se numesc Holbrooke, Lebed, Basta, Vâşinski sau Ipsilanti, fie că, în tribune şi la peluză, stau Roosevelt, Stalin şi Churchill, fie că se semnează şi se contrasemnează, pe pielea noastră, pactul Ribbentrop-Molotov, împotriva sclavului bilateral, de origine din Varşovia, Atena, Belgrad, Praga sau Bucureşti, acelaşi, aruncat în groapa cu lei, Spartacus al tuturor veacurilor. Şi iată că nu mai e nimic de făcut, decât esenţialul, şi poate nu va fi, totuşi, nevoie, de al treilea război mondial, roua a intrat în reparaţie capitală, privighetorile au răguşit în adăposturile antiatomice, iar cureţele cu biete roţi pătrate hurducă, mergând de-a-ndărătelea, către epoca sclavagistă. Universul aproape că există, numai datorită unei grave greşeli de calcul, resurecţia lui Spartacus trebuie să înceapă, nu le mai e suficientă mărturia învinşilor, sub formă de literatură, şi poate nu va fi nevoie de al treilea război mondial, pentru a se face dreptate în cartea de istorie. Spartacus trebuie repus în drepturile lui, prin recurs în naulare, trebuie rediscutată democraţia tembelilor, aplaudând animalele în stare de libertate, care muşcă din carnea unui sclav înlănţuit. Ce pluripartitism e acela, care face nuanţe, la plescăitul de plăcere al leilor turbaţi din arenă? În Transnistria, în Bosnia, în Afganistan, în Vietnam, în Cecenia, bestiile programate umblă după Spartacus şi nu mai e nimid de făcut, în afară de esenţial: o bruscă lăsare a armelor jos, nimeni să nu pună condiţii nimănui şi fiecare să înceapă, în pat, negocierile cu nevastă-sa, despre amigdalele copilului şi despre soarta lumii şi, în orice caz, în favoarea unei legislaţii de iubire, aritmetică, plante şi logică, pentru numele lui Spartacus!