„SRI-ul trebuia să îmi spună, probabil că ştiau ei ceva, că a venit şeful Serviciului Român de Informaţii de dimineaţă la mine, dar nu am avut timp să îl primesc în audienţă”. Este declarația publică – șoc a prefectului de Gorj, Liviu Andrei.
O jurnalistă de la cotidianul Pandurul l-a întrebat ieri pe Liviu Andrei, prefectul județului Gorj, dacă știe că vineri a primit, cu fastul și mediatizarea de rigoare, o diplomă de excelență de la o persoană trimisă în judecată de departamentul Național Anticorupție – Grigore Ioan Prodan, comisarul general al Comisariatului pentru Societate Civilă. Cel mai probabil cu intenția de a se disculpa, Liviu Andrei a dat un răspuns în legătură cu care eu, ca locuitor al acestui județ, prefer să cred că nu îl definește, întrucât între un subiect de investigații în plus și un prefect de care să fiu mândru aleg oricând, bucuros, a doua variantă: „SRI-ul trebuia să îmi spună, probabil că ştiau ei ceva, că a venit şeful Serviciului Român de Informaţii de dimineaţă la mine, dar nu am avut timp să îl primesc în audienţă”.
Deși a activat ca subprefect din martie până în octombrie 2009 și, apoi, ca prefect, Liviu Andrei nu știe, încă, o mulțime de lucruri cu care ar trebui să fie pus la punct, ca om de stat responsabil, așa cum îi place să pozeze.
În primul rând, șeful Direcției Județene de Informații Gorj nu poate veni “în audiență” decât ca simplu cetățean, și numai în baza unei programări anterioare. Deci, Cătălin Peptan, șeful D.J.I. Gorj nu a venit nicidecum “în audiență”. Pe durata întregului său mandat de prefect, chiar dacă e stare de necesitate, asediu, război ș.a.m.d. sau mai ales atunci, Liviu Andrei trebuie să poată fi accesat instituțional de șeful S.R.I. la orice oră din zi și din noapte, pentru că oricând poate fi nevoie de adoptarea unei decizii, a unei măsuri, iar astfel de demersuri sunt optime dacă se bazează pe informații veridice, furnizate și recepționate la timp. În consecință, ca prefect, lui Liviu Andrei nu îi este permis “să nu aibă timp” să primească șeful S.R.I. Este o obligație legală statuată de Legea 51/1991 privind siguranța națională a României.
Apoi, Liviu Andrei presupune că șeful D.J.I. Gorj se prezentase “în audiență” tocmai pentru a-l informa despre situația juridică a lui Grigore Ioan Prodan. În acest punct, demonstrează că nu cunoaște atribuțiile legale ale S.R.I., disponibile spre lectură tot în legea amintită anterior, și suspectează, totodată, Serviciul că trebuie să fie și că este la curent inclusiv cu numărul picăturilor de ploaie căzute pe centimetru pătrat, cât timp este lună plină.
Pentru ca nonsensul să fie total, deși recunoaște că nu l-a primit “în audiență” pe Cătălin Peptan și presupune că acesta venise tocmai pentru a-l informa în legătură cu Grigore Ioan Prodan, pentru a se disculpa Liviu Andrei nu își ascunde o oarecare nemulțumire: „SRI-ul trebuia să îmi spună”. Cum ar veni, era bine dacă se opera la timp de peritonită, dar n-a avut timp să-l primească pe medicul cardiolog în sala de operații. Deci, vinovat public este cardiologul, chiar dacă a făcut anticamera.
Semnele mandatului de prefect al lui Liviu Andrei nu sunt deloc încurajatoare. Deși e mai sprinten și nu doarme cât Ion Florescu, nu prea rupe gura Târgului. Două exemple: la jumătatea lunii octombrie, s-a angajat public, în emisiunea “Provocare la adevăr”, de la Gorj TV, că va organiza și va permite o verificare “pe bune” a jafului de la Schela și că va ieși public și va spune adevărul. Singur, și-a dat și un termen: 1 decembrie 2009. Probabil că noncombatul se datorează faptului că biroul dânsului e, ca dispunere geografică, foarte apropiat de cel al lui Ion Călinoiu, implicat mai mult decât prevede legea în jaf. Apoi, în urma unei alte investigații de presă publicate de mine, s-a dus și a văzut cu ochii dânsului de subprefect, în aprilie 2009, iadul în care trăiau bătrânii de la azilul din Novaci. Atunci a invocat mandatul limitat, de subprefect. Voia să aplice legea dar nu avea loc de prefect. Între timp, foarte mulți dintre acei bătrâni au murit, dar iadul a rămas, și continuă să îi macine, pe cei care negociază, încă, o despărțire cu viața.
Vorba lui Adrian Păunescu, cine are părinți, pe pământ, nu în gând…
