La începutul campaniei electorale vorbeam despre nebunia care va urma şi despre toate gunoaiele care or să iasă de sub preşul politicii până la alegeri. Am fost sigur că toate nimicniciile care au fost ţinute la sertar ani de zile vor apărea subit, ceea ce s-a întâmplat. Corecţia aplicată de Băsescu unui puştan, cina de taină de la Grivco, răsplătirea mogulilor cu poştă şi sare, păcălirea maghiarilor că au şi ei câte ceva de ciugulit, şi toate nebuniile pământului scoase la iveală ca să ne ia definitiv minţile din cap şi să ne scârbească definitiv…
Unde mai pui că subiectele dau bine şi pentru televiziuni, avem ce povesti ore în şir, prostimea cască gura, timp în care mai haleşte şi câte un spot idiot. Toată lumea prosperă…
Revenind la mult mediatizatul subiect al zilei, discutam azi cu prietenul Şolea o întrebare: “Ce l-a împiedicat pe preşedinte să recunoască bărbăteşte că i-a scăpat un dos de labă unui mârtan obraznic care îl înjura?”. Cât ar fi avut de pierdut în faţa unui popor în care rar cred să fi scăpat vreodată un copil fără un dupac după cap… Sunt convins că trei sferturi dintre cei care mai cască gura la nebunia asta l-ar fi considerat un gest de banal cotidian, pe aceeaşi idee ca şi până acum: “e şi el om”, ce mare chestie că i-a tras una-n freză… Acum, însă, e mult prea târziu. Oricine ar fi înţeles şi iertat gestul, nimeni nu mai iartă minciuna…
De cealaltă parte, cea a pârâcioşilor, povestea se-mpute tocmai fiindcă a fost ţinută la sertar cinci ani şi se vede cu ochiul liber de ce… Pentru marele public, ăsta e un argument care o discreditează, diabolizarea continuă a lui Băsescu ducând până la urmă la empatia poporului cu unul de-al lui.
Dincolo de toate acestea – realităţi sau invenţii, fapte sau făcături, reallity-show sau trucaje – constatăm că echipele de consilieri ale celor doi candidaţi sunt varză. Ca exemplu, nimeni din jurul lui Geoană nu l-a învăţat să speculeze declaraţia lui Băsescu de la marea confruntare a turului I, când acesta a zis că n-a vrut să stopeze dosare şi să-l întrebe pe preşedinte ce pârghii ar fi avut pentru amestecul în justiţie.
Aşa cum nimeni dintre consilierii lui Băsescu n-a fost în stare să-l scoată până acum din rahatul ăsta…
Cu siguranţă, adevărul ar fi fost cea mai bună strategie, la fel cum se spune că cea mai bună minciună este adevărul.
În concluzie, vorba prietenului Şolea, Iliescu n-a recunoascut nici până-n ziua de azi că a chemat minerii la Bucureşti în 90… Şi multe altele… De ce-ar fi Băsescu mai cu moţ?