Acum  Hristos trebuie să  învie la Târgu Jiu!
Acum Hristos trebuie să învie la Târgu Jiu!
AltelePovara Brâncuşi21 noiembrie 2010

Textul publicat mai jos aparţine scriitorului Andrei Novac.

Târgu Jiul merită şi trebuie să devină liber din nou, tocmai pentru că oamenii de aici au acest drept  prin naştere. Cred, cu tărie, că după 21 de ani de la revoluţia din 1989, la Târgu Jiu, este nevoie de o nouă revoluţie a intelectualilor, a celor care trebuie să vorbească pentru a demonstra că le pasă şi a celor care ştiu că minciuna este învinsă întotdeauna de adevăr.Este, în sfârşit, timpul ca toţi cei care vorbesc doar pe la colţuri să iasă în faţă şi să spună public tot ce este în neregulă, tot ce azi omoară libertatea, strângând-o de gât cu mâinile murdare.

Cred în toţi acei oameni tineri şi curaţi care ştiu că nu pot şi nu trebuie să trăiască sub tensiune şi sub ameninţările continue ale unui şef suprem, care nu înţelege că dictatura este de domeniul trecutului. România are obligaţia morală să respecte moartea a o mie de tineri care şi- au dat viaţa tocmai pentru ca aceste nereguli să nu se mai întâmple niciodată.
Toate lucrurile acestea se întâmplă, din păcate  în catedrala culturii româneşti, acolo unde cel mai mare creator pe care l-a dat vreodată lumii România a lăsat cele mai importante opere ale sale, pentru a ne face conştienţi că libertatea şi puterea sunt întotdeauna în noi şi în credinţa noastră în Dumnezeu, nu în îngenuncherea în faţa unor idoli falşi, ciopliţi din neputinţa şi mediocritatea lor.
Vă rog să fiţi liberi, toţi cei care sunteţi curaţi şi sinceri, aşa cum sunt copiii, tocmai pentru că ştiu că voi aţi putea să schimbaţi lumea, doar printr- un zâmbet sau printr- o îmbrăţişare, voi trebuie să ştiţi cel mai bine că deasupra noastră nu trebuie să fie decât Dumnezeu.
Îmi aduc aminte, acum, de o zi caldă de toamnă la Timişoara,  când plimbându- mă printre rafturile cu cărţi ale unui anticariat în aer liber, vântul a întors o coperta unei antologii de poezii a lui Ioan Alexandru, care purta semnătura autorului sub cuvintele: ,,Hristos a înviat la Timişoara!’’
Reformulând, trebuie să spun: acum  Hristos trebuie să învie la Târgu Jiu!

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.