Agenda culturală
Agenda culturală
Altele20 aprilie 2012

*MOZAICUL, nr. 3/2012 – Întâlnire fascinantă cu „Realismul procustian” –  semnat D.R. POPESCU. Redăm: „Dragă Elisabeta, De ce, la o adică, un eveniment cultural să aibă un minim ecou în presă?! E un nonsens! Pe cine mai interesează astăzi cultura? Doar pe câţiva neadaptaţi la fluxul istoriei! Ţara noastră tinde – zi cu zi! – să devină un paradis! Interesează pe cineva în rai ce iaşte cultura, cunoaşterea lumii?… Ba! Chiar Tătânele ceresc interzisese până şi cunoaşterea gustului merelor! Azi trăim – deja! – vremuri paradisiace! Cu alte cuvinte: trăim sub vremuri paradisiace: dacă nu există 50 de elevi pentru o şcoală, şcoala se desfiinţează! Nici în rai nu existau şcoli… O, spitale, în rai – nici vorbă! Cine avea nevoie de medici în paradis? Nimeni! (…)” – Text adresat tinerei jurnaliste Elisabeta Militaru.
*SCRISUL ROMÂNESC, nr1/2012 – Revista craioveană găzduieşte  articolul de o pagină al criticului de teatru Ion Parhon, „La Teatrul „Elvira Godeanu“: O premieră şi câteva gânduri înainte de … aniversare”. Cu încântare citim: „La unul dintre cele mai tinere teatre din ţară, purtând cu îndreptăţită mândrie numele celebrei actriţe Elvira Godeanu, se fac deja pregătiri pentru ca în 2012 să fie sărbătorită împlinirea unui deceniu de la inaugurarea casei noi din Târgu-Jiu a Thaliei, în care îşi desfăşoară activitatea o inimoasă şi talentată trupă, condusă de 18 ani (caz rar, egalat poate doar de Tompa Gabor la Teatrul Maghiar din Cluj­Napoca) de actorul director­manager Marian Negrescu, cel „şcolit“ după terminarea studiilor în trupa şi în focul unor antologice spectacole ale Naţionalului craiovean, din perioada sa de glorie, datorată regizorului Silviu Purcărete şi directoratului lui Emil Boroghină. (…) Dacă iau în considerare şi expoziţiile de artă plastică de aici, pot spune că la Teatrul „Elvira Godeanu“ festinul artelor este la el acasă.” Subscriem (de)plin şi ceva pe deasupra!
*CAIETELE COLUMNA – CENACLUL COLUMNA – Am participat înaintea Sfintelor sărbători de Paşti la o şedinţă a Cenaclului „Columna”. M-am dus cu inima deschisă, n-am fost spân şi chiar m-am bucurat de prezenţa numeroasă a unor prieteni. A citit poezie domnul Vasile Ponea, care, de fiecare dată, ştie a ieşi la petreceri cu ceea ce scrie. Cu siguranţă  are şi alte diamanticale ascunse în poemele dumnealui, trebuie doar să le deretece cu mai multă furie.
În aceeaşi participaţie am frunzărit numărul 65 al Caietelor Cenaclului „Columna”, listat la imprimantă şi aproape legat. Aşa am aflat că pentru tipărire nu s-au mai găsit nişte creiţari, ba s-a şi tras linie şi s-a ridicat doar pe site-ul Primăriei Târgu-Jiu, pe-ascunselea, ca s-o vadă (revista!), poate, cel mult un… nevăzător de la Brăila. Zău dacă mai pricep ceva! Numai nişte orătănii blege postesc la cultură, iar grăunţele se dau tot  (ca) pe datorie. Prin semnalul nostru, poate se prind exemplele de mai sus, ale prestigioaselor reviste craiovene (şi mai sunt!), poate se mai priveşte vreunul în oglindă, chiar înaintea alegerilor ce bat: toc! toc!
*LOGODNA VINULUI CU ULCICA – ediţia a XVI-a – Se desfăşoară în 20 aprilie a.c., în localitatea Bota – Dobriţa. „Sărbătoarea… răsfiră bucurie şi credinţă în valorile tradiţionale, aer proaspăt de renaştere primăvăratecă prin suflul vital de-acasă şi bunăvoie între oameni. (…) Prin această deschidere laică, culturală şi religioasă se doreşte îngemănarea unor legături armonioase de prietenie şi dăruire, rod al continuităţii prin înţelegere, hărnicie şi frumoasă prăznuire a rânduielilor creştine. Preot Paroh, Ion Sârbu; Preşedintele Fundaţiei Culturale  «Dăruie vieţii farmec», Doru V. Fometescu.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.