Agendă culturală
Agendă culturală
Altele6 ianuarie 2012

Joi, 15 decembrie 2011, orele 19, sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Particip la ediţia I a Galei Premiilor Internaţionale Constantin Brâncuşi. Când vine vorba de maestrul sculpturii mondiale, las acasă jordia de salcie, preferând să mă las dus. Iată, multe mătăsuri şi parfumuri, scenografie care atrage, câţiva prieteni cu care ne salutăm. Paranghelia începe. Cu vorbe moi, Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal „Constantin Brâncuşi”, îl invită pe primarele oraşului, Florin Cîrciumaru, la microfon. Prinos de (prea) multe expresii greşite şi, din lăcomie, complimenturi. Trecem. Din regiunea Vârşeţ – Serbia ne salută cald domnii Nicolae Moise, consilier local, şi Javor Rajaski, reprezentant cultural. În continuare, se acordă premii internaţionale doamnei Sorana Georgescu Gorjan şi domnului Alain Seban, directorul Centrului „Georges Pompidou” din Paris. Doamna Sorana mulţumeşte emoţionant, domnul Alain Seban a trimis doar o scrisoare, înţeleg că prin intermediul Amasadei Franţei de la Bucureşti, pe care o citeşte directorul din România al Internaţional Council on Monuments and Sites (ICOMOS), domnul Sergiu Nistor. Aplauzele vin ca un dar firesc celor două personalităţi. Se trece mai departe. Cântă Vlad Miriţă, Iordache Basalic, Alexandru Burcă, orchestra Filarmonica din Craiova şi „Lyra Gorjului”. Plec tăcut. Una peste alta, a fost un spectacol frumos. Mă gândesc însă la faptul că la baza acordării unor asemenea premii, musai nişte oameni de specialitate care să fie chezaşi. Ori, s-a întrebuinţat competenţa consiliul cultural al primarului Florin Cîrciumaru? O dorinţă de jordie mă poartă departe şi mă las dus de astă-dată. Aş vrea ca în evenimentul de acum Centrul „Constantin Brâncuşi” să nu se fi poziţionat prost! Şi, mai ales, reţeta financiară a meritat?

Popescu Ovidiu se preface că manageriază de un an, deja, Centrul Municipal de Cultură Constantin Brâncuşi, o instituţie care continuă să nu existe. Lipsa de activitate şi absenţa oricărei viziuni manageriale e pitulată înapoia a două – trei momente festive, pe an, de la care doamna Sorana Georgescu Gorjan, pe post de maimuţă, nu lipseşte niciodată.
Doar o maimuţă ar putea înghiţi premii pe bandă rulantă fără să protesteze niciodată faţă de faptul că, de pildă, plouă în Poarta Sărutului, cu ştirea seninului, areactivului şi resemnatului domn Popescu Ovidiu. Pentru cei care nu ştiu, acoperământul Porţii Sărutului a fost cârpit de alţi meşteri mari, în 2010, cât să treacă iarna. Apoi, Popescu Ovidiu s-a ocupat de problemă până “a uitat”-o de tot.
De aceea, poate, Dumnezeu abătu asupră-ne cumplită secetă. (N.D.)

***

Două cărţi apărute în acest an la Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj: „Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj” de Ion Popescu Brădiceni. „Utilizând o bibliografie adecvată (ca de exemplu: Ernest Bernea: Moartea şi înmormântarea în Gorjul de Nord; sau Nicolae Panea, Mihai Fifor: Cartea românească a morţii), dar bazându-mă mai cu seamă pe cercetarea la faţa locului, pe întocmirea de fişe şi chestionare, apoi pe interpretarea datelor <<crude>>, <<inocente>> graţie unei semiotici şi unei hermeneutici aplicate, lucrarea s-a conturat încet şi sigur, s-a scris parcă ea însăşi. O scriitură a diseminării, a unei himenologii postume. Transgresarea pragului dintre cele două lumi: iată ce filosofie limitativă şi a dezlimitării propune ritualistica funerară.” Bineînţeles, universitarul gorjean procedează elegant, cartea – rară, îndrăzneaţă, de… trântă! – n-a fost scrisă uşor, fiind necesară o cercetare complexă, în spaţiu şi timp largi. În acest caz rostirea critică o vor da, cu siguranţă, specialiştii, lectorul de aici căutând doar înţelesuri. Unul îl găsesc repede, hâtru: moartea-i tradiţie. Uite-o că nu piere, a diavolului să fie ea!

***

”Elvira Godeanu – o poveste de pe Jiul de Sus” îl are ca autor pe scriitorul Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Cartea „(…) nu este un studiu monografic închinat Elvirei Godeanu, ci doar o încercare modestă de a spune o poveste despre un copil plecat cândva de pe malurile Jiului de Sus şi întors acasă, după mulţi ani, sub formă de statuie aşezată cu pioşenie şi admiraţie în holul Teatrului care-i poartă numele.”  Ion Cepoi a ales mărturii, articole, interviuri, documente de familie, scrisori etc. aparţinând vieţii reale a marii artiste, reprezentând doar o mică parte din ceea ce nepoata actriţei a donat Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Emoţionată, găsesc eu, şi o parte din corespondenţa cu Emil Prager, soţul marii artiste, cu care s-a căsătorit la 31 mai 1954 şi alături de care a trăit până la moartea acestuia; captivante mărturisirile din interviuri; o documentaristică profesională şi plină. Fiindcă, Elvira Godeanu „(…) era a tuturor şi a nimănui, cu excepţia artei căreia i s-a închinat ca o vestală credincioasă mai bine de o jumătate de secol, i s-a spus simplu, fără ostentaţie şi cu dragoste – ELVIRA. Şi aşa a rămas!”

***

În ultimul număr al Revistei “Convorbiri Literare”, care apare la Iaşi, criticul Vasile  Spiridon  întoarce pe toate părţile volumul I al trilogiei romaneşti doctrinare, “Ostrakon”, a scriitorului gorjean Ion Popescu Brădiceni, apărut la editura clujeană “Limes”, cu subtitlul “Insula lui Dumnezeu sau Pseudoromanul de arta povestirii proemziale” închipuit şi ca succint tratat despre scriitopie şi critificţiune: “I.P.-B. este un transcriptor care uzitează de <<un limbaj ce se vrea diferit, care-şi trădează ambiţia autotranscenderii dublului său statut: natural şi cultural>>. Iar exemplele sînt elocvente, vizibile fie şi la o privire trans-versală peste paginile cărţii. (…) Meta-autorul I.P.-B. este locuitor al Cetăţii Ideale, situată la graniţa dintre Eutopia şi Hiperboreea, pe de o parte, între Occident şi Orient pe de alta. Găsind în aventură raţiunea propriei existenţe, meditativul şi vizionarul utopic Adrien Danp nutreşte nostalgia vieţii patriarhale, romantice, dar şi obsesia căutării unei teorii unitare a Marelui Tot, condiţionată de găsirea Pietrei Filosofale. Naufragiat pe insulă, el este învestit cu însemnele eroului civilizator, predestinat să creeze o nouă lume aproape ex nihilo. Oază edenică, lăcaş sacrosanct şi turn de fildeş totodată, insula îşi este suficientă sieşi şi oferă un peisaj care este unul interior, fiind mai mult un spaţiu mintal decît un loc de cartografiat pe harta lumii.”

4 COMENTARII
  • ruptu 08.01.2012 la ora 11:51 am
    parazitii de la centrul Brancusi si-au marit schema cu inca o ******** venita de la usa lui Calinoiu unde era mare inghesuiala...
  • furnea gh. 09.01.2012 la ora 16:13 pm
    ar fi bine daca ati mentine aceasta agenda culturala in fiecare numar, dar ar fi de dorit un cap mai limpede in evaluarea subiectelor abordate, nu ghiveciul axiologic de mai sus
  • george 10.01.2012 la ora 12:27 pm
    da domne, ploua in poarta sarutului, partea dinspre sud este uda si cei de la centru nu fac nimic
  • pilea 10.01.2012 la ora 16:15 pm
    ce sa faca ai de la centru bea cafea si birfesc toata ziulica si se calca pe picioare lau dus de nas pe primar si a angajat toti ratatii
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *